S-a deschis sezonul descoperirii adevărurilor Revoluției

Revolutia Romana - Episodul 20Acestea sunt zilele în care printre populațiile de la gurile Dunării, ființe bipede, fără pene și cu unghii late, care se numesc între ei „români”, în vreme ce ceilalți îi numesc „țigani”, se deschide sezonul anual al descoperirii adevărurilor Revoluției.

Fenomenul se manifestă cu ritmicitate: cu câteva zile înainte de marele moment și câteva zile după, tot publicul se orientează, parcă pentru a avea ce uita ulterior, către înțelegerea a ceea ce s-a petrecut cu adevărat în acele zile de decembrie ale anului 1989.

În această perioadă se produce o avalanșă de mărturii, idei, opinii și versiuni, cam câți participanți se vor afla la aceste dezbateri, mai puțin (dar nu întotdeauna) moderatorii neinspirați. Nu există organ de presă, televiziune sau ziar care să nu își propună un asemenea standard: atingerea măcar a unui mic adevăr, dacă nu se poate din București sau Timișoara, măcar de undeva din provincie, dacă nu se poate un adevăr al vreunui personaj cunoscut de atunci, măcar a unuia care a fost de față sau măcar mai atent la ce se întâmpla. Subiectul este trecut prin toate ”rigorile” media, de la monden până la fantastic, de la incredibil până la senzațional, cu trecere prin tragic și comic, prin spectaculos și dramatic. Pentru a se obține cât mai multe efecte din partea publicului.

Cu același gust supraanalitic și hipercritic, tumultul zgomotos nu va lăsa în urma sa decât nevoia de odihnă și cu totul altceva decât luciditate și înțelegere din partea publicului. Iar „misterelor Revoluției” nu li se va întâmpla nimic altceva decât să devină și mai… misterioase.

Într-unul dintre aceste sezoane, cel al anului 2008, Virgil Măgureanu a ieșit pe televizor pentru a spune că în 1989 în România a avut loc o lovitură de stat militară organizată de KGB și CIA și că se știa din anii 1970 că Ion Iliescu va fi succesorul lui Ceaușescu.Lovitura de stat militară a fost parțial reușită, iar datele sale se cunoșteau din septembrie 1989.
„Mă îndoiesc că în decembrie ’89 sentimentul anticomunist a fost unul atât de copleșitor. El a apărut câteva săptămâni mai târziu”.
Măgureanu și-a lansat și o carte tot într-o asemenea perioadă în care spune că încă din a doua jumatăte a anilor ’70 se știa că succesorul regimului Ceaușescu și a lui personal va  fi Ion Iliescu, iar marginalizarea lui Iliescu din ultima perioadă a regimului comunist s-a produs și din această cauză.
„Nu era o persoană dotată cu prea mult curaj. Nu avea vocația unui personaj eroic. Nu l-am fi putut vedea vreodată îndemnând tinerii la luptă pe baricade. Profita însă de orice situație, chiar dacă nu avea niciun merit acolo”, este descrierea făcută în carte lui Ion Iliescu.

Nu poate încăpea nicio îndoială că protestele de stradă au fost asortate de o lovitură de stat organizată de mai multe servicii secrete care și-au dat mâna. Cine își închipuie altceva dă dovadă de o naivitate prostească și ignoranță crasă.

”Adevărul despre Revoluție” poate fi descoperit și stabilit doar de personaje total desprinse din contextul istoric (prin urmare, nu Sergiu Nicolăescu), neimplicate și independente, care să nu poată suferi nicio influență politică, dacă un asemenea lucru mai este posibil astăzi. Dar pentru asta nu este nici măcar suficientă dispariția celor ancorați în fostul regim, care împart o complicitate în privința oricăror ”descoperiri” notabile din acea perioadă, pentru că aceștia au lăsat pui, urmași demni. Pentru asta ar fi fost absolut necesară acea rupere definitivă de trecut pe care a propus-o punctul 7 de la Timișoara. Dar asta nu se va întâmpla prea curând, dacă se va întâmpla vreodată.

Punctul 7 la Proclamaţiei de la Timişoara:

„Timișoara a pornit Revoluția împotriva întregului regim comunist și întregii sale nomenclaturi și nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenți anticeaușiști din interiorul PCR-ului. Prezența acestora în fruntea țării face moartea eroilor din Timișoara zadarnică. I-am fi acceptat poate în urmă cu zece ani, dacă la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alăturat lui Constantin Pârvulescu și ar fi răsturnat clanul dictatorial. Dar n-au făcut-o, deși aveau și prilejul, și funcții importante, care le acordau prerogative. Dimpotrivă, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Lașitatea lor din 1979 ne-a costat încă zece ani de dictatură, cei mai grei din toată perioada, plus un genocid dureros”.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.