Viziunile și obtuzitatea jurnalistică

Dealu Frumos - Centrul tariiZiarul Adevărul produce ineditul în materie de preocupări jurnalistice încercând să facă o legătură între popor şi politică, excepţia care întăreşte regula în „deotologia profesională”.

Neintenţionat, bineînţeles, ce fac jurnaliştii este să înfăţişeze cât se poate de clar disonanţa profundă care există între popor şi mass-media, între preocupările publicului real şi cele ale „opiniei publice”, ale acelei „opinii publice” construite artificial în laboratoarele acestei prese de către politicieni, analişti şi comentatori.

Ceea ce ar trebui să fie o practică curentă este o curiozitate intelectuală cu aer de extravaganţă. Pentru a produce faptul de a fi „în mijlocul poporului”, neexperimentaţii jurnalişti …ai poporului merg, literalmente, în centrul geografic al ţării, modalitate de a pune probleme în modul cel mai… “adânc”. Apoi materialul de presă „pitoresc” se completează de la sine, iar efectele căutate sunt garantate.

În Dealu Frumos, localitate considerată centrul geografic al României, concluziile oamenilor sunt clare: ăia mari fură, toţi se ceartă la televizor, toţi sunt doar pentru ei. Cine sunt „ăia mari“? De aici, povestea de la sat se pierde între „nu ştiu cine-i prim-ministru“, „Băsescu e de nota 10“, „Iohannis e băiat fain“ sau „nu ştiu nimic, dar merg la vot“.
Dealu Frumos este un sat cu 500 de suflete, aflat lângă Agnita, oraş aflat la 60 de kilometri de Sibiu. La ieşire, în dreapta, încă opt kilometri, drum asfaltat. Ajungi în satul unde o plăcuţă te anunţă că ai ajuns în inima României. „Călătorule, nu uita, tocmai ai trecut prin centrul ţării“, scrie pe plăcuţă. Dincolo de ea, pe uliţele pline de noroi, România se vede mai simplă, mai colorată şi mai dureros de reală decât în toate studiile specialiştilor. Pe marginea drumului, o ţigancă în straie colorate, cu doi puradei după ea, aleargă spre maşina noastră. E sărăcie mare la Dealu Frumos, aşa că discuţia începe cu o negociere pe câteva ţigări. Mărica Clopotar (53 de ani), cortorăreasă cu familie mare, nu prea înţelege ce-i cu politica de la Bucureşti: „E sărăcie, doamnă dragă! Nu prea înţeleg eu ce-i acolo, că nu avem televizor. Ponta, cum am auzit de la alţii că-i bun, nu pot spune eu că-i rău“. Marica e veselă. E şi cetăţean-model. Merge la vot, pune ştampila, orice ar fi! „La alegeri mergem, cum să nu? De Parlamentul European n-am auzit, apoi eu nici nu ştiu carte. Da’ la alegeri mergem, când va fi“. „Ponta-i cu două feţe. Băsescu, de nota 10“.

Un pic mai sus, o căruţă îşi face loc pe o uliţă plină. Doi bărbaţi şi un copil cu obrajii rumeni zâmbesc, se opresc şi stau de vorbă. Marcel Vizitiu are 47 de ani, „un servici de paznic, minimul pe economie“, o nevastă şi doi copii. Se descurcă greu şi e atât de sătul, încât nici că mai calcă în cabina de vot. „Politica de la Bucureşti se vede prost de tot de aici, de la noi de pe uliţă. E ţigănie! Asta e conducerea, ce să facem? Nu-i normal să se certe atâta pe banii noştri! Ar trebui daţi jos şi puşi alţii, unii mai tineri, competenţi. Ponta, eu zic că e cu două feţe. Antonescu, la fel. Iohannis a greşit că s-a băgat în politică cu ăştia, să fi stat la Sibiu că era mai bine. Ăştia îl sapă oricum, îl sapă că aşa e modelul. Băsescu, după mine, nota 10. Îmi place pentru că e sincer. Nu merg la vot, m-am săturat, vă spun cinstit, pentru că toţi mint, ăsta este adevărul“.

În anul de graţie 2014, când România se pregăteşte de două rânduri de alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale, Ana Lascu (39 de ani), săteancă din centrul ţării, habar nu are cine conduce azi patria. Chiar dacă a fost la vot. „Nu ştim nimic, nu avem televizor. Nu ştiu cine e prim-ministru, nici preşedinte. Nu am auzit nici de Băsescu, nici de Ponta, nici de Antonescu. La vot am fost, dar nu mai ştiu eu acum pe cine am votat atuncea? Acum nu am nici certificat, nici buletin, nu am pensie, nimic. N-am nici bărbat, sunt singură, muncesc cu ziua“.

Pe uliţa veche, o tânără, cu un pui de om în braţe, se îndreaptă spre casă. Mama, Andreea Pădure, are 16 ani. Micuţul ei, un an şi o lună. Andreea nu are drept de vot, nu-i majoră, dar, ca tot românul, ştie şi politică. „Ponta nu e aşa bun, nu e cumsecade, Antonescu parcă e mai bun, a ajutat mulţi oameni. Domnul Băsescu nu a făcut nimic, iar de Iohannis nu ştiu nimica“.

La birt: „Antonescu e cum bate vântul“. Dealu Frumos are în centru, chiar peste drum de biserică, un magazin mic, universal. În faţa lui, o umbrelă mare şi o masă de lemn cu două băncuţe. Birtul satului, improvizat afară. Tabloul este completat de Gheorghe şi Florin, prieteni vechi, oameni în floarea vârstei, ambii cu familii, ambii şomeri. Ca tot românul care se respectă, beau bere la PET şi sunt la curent cu viaţa politică. „Momentan, în ţară e binişor, să zicem, se ceartă, dar ce să le facem noi? Vedem acum, facem o schimbare, poate îi mai bine. Ponta e băiat cumsecade, e bun, Antonescu nu ştiu, Băsescu, sincer, nu prea. Iohannis e băiat fain, cum să nu, face sigur ceva dacă merge la Bucureşti“ – Gheorghe Negru (36 de ani). Şi el, şi soţia sunt şomeri, au doi copii, trăiesc din ajutorul de şomaj, nu-i uşor. Au însă spirit civic. „Mergem la vot, sigur că da“.

Florin Marcu (36 de ani) are patru copii, şi nici nevasta lui nu lucrează. Vorbeşte cu amărăciune despre viaţa grea din satul lui, despre faptul că nu au apă, o aduce de la o fântână, nu au canalizare. „Nu prea cumsecade e politica de la Bucureşti, nu-i prea normal să se certe toată ziua, umblă şi fac toate minunile prin ţara asta”. „Domnul Ponta e un om ca fiecare, face şi rău şi, câteodată, bine. Nu mai înţelegi ce e între ei acolo, dacă stai să judeci. Antonescu e aşa şi aşa, cum bate vântul. Băsescu, la fel, a întors o grămadă cu fundul în jos. Pot să vină mai mulţi la putere, Crin Antonescu şi cine va mai veni, nu contează! Iohannis, aşa cum vorbeşte, ar merge! Dacă se duce la Bucureşti, poate să facă ceva, să atragă lumea, da în rest…“. Sătul de sărăcie, Florin e decis să meargă la vot, ca întotdeauna: „Cum să nu mergem? Vedem acolo, stăm în cumpănă pe cine tre’ să punem, să alegem, habar n-avem. Mergem înainte!“.

La doi paşi de cei doi prieteni, sub umbrelă, Jakab Levente, „ungur, no“, bea leneş o bere rece, la sticlă. Are 43 de ani şi nu-i localnic, dar lucrează în zonă, la o exploatare forestieră. „În politica de la Bucureşti e harcea-parcea. Se mănâncă unul pe altul, ca şi câinii. După mine, cine ajunge la putere fură. Poate să vie şi Iliescu înapoi, şi toată lumea. Băsescu, pentru mine, e binişor, mai râde, mai ălă, mai ăla! Iohannis e sas, e cumsecade. Ar face treabă“.

Pe o bancă îngustă, încropită stângaci dintr-o scândură veche, o femeie priveşte absentă spre turnul bisericii vechi. Lucreţia Ducu face, anul acesta, 70 de ani. Soţul ei, Gheorghe, 76. Nu au pensii şi trăiesc amândoi din ajutorul social. Viaţa li se împarte între dorul de cei trei copii duşi prin străinătate, munca în gospodărie, ajutorul social de 210 lei şi cumpărăturile făcute pe caiet, pe datorie, la magazinul din sat. „Ne uităm la televizor, dar nu prea îi luăm în seamă. Se ceartă pentru ei, nu pentru noi. Bătrânii ăştia din sat, ăştia ca mine, habar nu au de ăia mari de la Bucureşti. La noi, bătrânii n-au ce mânca, cu ce trăi, unde sta, nimic“. Constantin, soţul ei, vorbeşte apăsat, scurt şi hotărât, parcă pentru tot satul: „Politicienii ăia mari se ceartă toată ziua pe la televizor. Ponta, deocamdată, văd că e cuminte, nu dă cu bâta în nimeni. Antonescu, şi ăla e cu politica lui, poate să devină preşedinte. Ce mare socoteală? Dar ca Ceauşescu nu e niciunul, aia v-o spun de la bun început! A făcut el şi rele, dar cel puţin avea şi bune“.

Acelaşi cotidian se întreabă De ce nu se simte „boomul“ economic în buzunarele românilor, comentând mult discutata creştere economică pe care a “suferit-o” ţara noastră în 2013.
În ciuda creşterii-record a economiei româneşti în 2013, populaţia nu resimte încă o îmbunătăţire a nivelului de trai, economiştii arătând că acest lucru se vede în consumul slab.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat la mijlocul lui februarie 2014, prin date de tip „semnal“, o creştere-record a economiei româneşti, de 3,5% în 2013 faţă de anul precedent, depăşind estimările de numai 2,8% înaintate de Fondul Monetar Internaţional (FMI). Avansul surprinzător pe întregul an a fost determinat după o creştere de 5,1% a Produsului Intern Brut (PIB) în ultimul trimestru din 2013 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012. De altfel, aceasta este cea mai mare creştere înregistrată de vreun stat membru al Uniunii Europene. Datele publicate până acum privind anumite sectoare economice relevă faptul că industria, exporturile şi agricultura au fost motoarele. Exporturile au urcat în 2013 cu 9,1%, producţia industrială a consemnat o creştere de 7,1%, iar agricultura, dependentă de condiţiile meteo, s-a bucurat de unul dintre cei mai buni ani. În schimb, consumul populaţiei a rămas extrem de fragil, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul marcând o creştere de numai 0,4%.
Premierul Victor Ponta a catalogat creşterea economică din 2013 drept „o performanţă extraordinară“. Întrebat de ce avansul economic de anul trecut nu s-a simţit în nivelul de trai, Ponta a spus: „Dacă priviţi la grafice, această creştere s-a simţit“. De menţionat este faptul că nivelul câştigului nominal mediu lunar a crescut în 2013 cu 3,71%, însă acest avans a fost anulat într-o anumită măsură de rata inflaţiei de 1,55%. Sunt însă sectoare economice care au resimţit chiar tăieri de salarii. Creşterea economică solidă din 2013 maschează o cerere internă slabă, însă consumul este de aşteptat să-şi revină în 2014, având în vedere tendinţa Băncii Naţionale de a susţine cererea, se arată într-o analiză a grupului Erste, acţionarul BCR. Analiştii Erste consideră că rata puternică de creştere economică din 2013 se datorează în principal recoltei agricole bogate şi dinamicii solide a exporturilor. De asemenea, explică aceştia, avansul economic solid din trimestrul al patrulea se datorează în principal unei majorări puternice a cheltuielilor publice în luna decembrie – 23,4 miliarde de lei, faţă de o medie lunară de 17,5 miliarde de lei în restul anului. Consumul populaţiei a evoluat slab până în decembrie, dar a crescut cu 4,8% în ultima lună din an, se mai arată în analiza Erste.

Profesorul de economie Mircea Coşea crede că avansul economiei nu se vede în veniturile populaţiei din cauza modului în care este condusă România. „Din cauza evaziunii, spre exemplu, rezultatele bune din agricultură s-au dizolvat aşa, ca o substanţă în apă, şi banii s-au scurs prin canalele evazioniste către zone care nu au nicio legătură cu nivelul de trai al populaţiei“.

Prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), Florin Pârvu, spune că, în realitate, economia a crescut cu mai puţin de 1%. „Dacă dăm la o parte agricultura şi exporturile Dacia, rămânem doar cu 0,8% din această creştere. Toate aceste plusuri care se contabilizează în PIB nu ajung la români sau la IMM-uri“.

Creşteri peste aşteptări ale marilor economii Germania şi Franţa, cele mai mari economii europene, au înregistrat rate de creştere economică peste estimările analiştilor în trimestrul al patrulea al anului trecut, semn că revenirea din zona euro accelerează, arată Bloomberg. Pe ansamblul anului 2013, Germania a înregistrat o creştere economică de 0,4%, faţă de 0,7% în 2012, în timp ce Franţa a înregistrat anul trecut o creştere a PIB de 0,3%. Economia Italiei, a treia din zona euro, a crescut cu 0,1% în perioada analizată, prima evoluţie pozitivă din ultimii doi ani şi jumătate, potrivit datelor oficiale anunţate Roma. Zona euro a ieşit din recesiune în cea de-a doua jumătate a anului trecut, după 18 luni de contracţie, însă creşterea economică se menţine la niveluri modeste.

O analiză realistă asupra acestei “creşteri economice” fulminante ar trebui să aibă chiar în centrul său constatarea firească că nu se mai poate vorbi despre o economie românească, ci mai degrabă despre o economie din România. Această creştere este susţinută prin exportul de materii prime (precum lemnul din pădurile tot mai golaşe ale ţării), din exploatarea agricolă a străinilor care exportă producţiile realizate cu costuri minime, prin plus-valoarea realizată de investitori precum cei de la Dacia, care însă au deplina libertatea de a repatria profiturile. În aceste condiţi date, ar fi imposibil ca numita creştere să se poată reflecta asupra puterii de cumpărare a românilor. Acestea sunt, în general, motivele străvezii pentru care ţări precum China nu au mers pe privatizârile depline, ci pe parteneriate care să implice cetăţenii şi patrimoniul economic al ţării. Aceste constatări sunt însă mult prea simple şi lucide pentru “gândirea economică” cu care ne-au obişnuit strategii de ocazie.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.