Cum devin bogații mai bogați

Saracia in America

Clasa mijlocie americană, clamată atât în discursurile democraţilor, cât şi în cele ale republicanilor, este în ultimul deceniu într-un accentuat proces de eroziune.
Veniturile medii ale unei familii din această clasă în 1999 erau de aproximativ 56 de mii de dolari anual; în 2013, aceste venituri se ridicau la 51 de mii, chiar mai puţin cu vreo şase sute de dolari decât în anul 1989. Dacă mai luăm în calcul şi inflaţia faţă de 1999 sau 1989, veniturile reale ale unei familii, mestecate în discursurile politice, sunt mult mai mici. Pătura săracă a societăţii a crescut faţă de 2006 de la 8% la 15% în statistici, iar veniturile anuale ale unei familii din această categorie sunt sub 20 mii dolari pe an. De partea cealaltă, 5% din familiile americane câştigă mai mult de 150 mii de dolari pe an şi doar 1% au venituri anuale mai mari de 250 mii de dolari. Din cei 317 milioane de locuitori, cât se estimează populaţia americană în 2014, 1,2 milioane de familii sigur n-au grija zilei de mâine.

Aceleaşi 1,2 milioane de familii deţin, în mare parte, şi proprietatea celor cinci sute de companii listate pe NYSE şi NASDAQ (luate în calcul de indicele S&P500), companii ale căror capitalizare bursieră a depăşit 14.000 de miliarde de dolari (circa110% din PIB-ul anual al SUA). De la prăpădul de pe burse, după căderea Lehman din 2008, capitalizarea acestor companii a ajuns în momentul februarie 2014 la un nivel nemaiîntâlnit. Iniţial, indicele de care vorbesc a înregistrat un recul până la valoarea de 666 (!!! – numărul Antihristului!!!) la începutul lui martie 2009, după care s-a tot dus pe spinarea tăuraşilor până la valoarea de 1839, în februarie 2014. Creşterea susţinută din ultimii cinci ani a făcut din cei 1% privilegiaţi americani o specie nouă, specia conturilor mereu pe creştere.

După salvarea băncilor prin pachetele acordate pentru acoperirea borcanelor cu derivative sparte, părea că a fi băgător în seamă pe la JP Morgan sau Goldman Sachs cu ceva acţiuni la buzunare reprezintă visul de pricopsire a sorţii. Fără îndoială că e, dar şi nu e the ultimate dream. Primele 10 companii luate în calcul de S&P fac pe bursă cam cât pib-ul Franţei, domeniile în care activează acestea fiind IT, energie, bunuri de larg consum, finanţe şi comerţ. Deci, dacă te prindea criza din 2008 şi făceai parte dintre cei 1% de privilegiaţi, te duceai frumos la un broker şi cumpărai doar blue chips-uri (companii cu risc scăzut, de genul celor din top) şi, după cinci ani, erai un om fericit, randamentul acestor acţiuni, numai în cazul Apple, a fost de circa 600%.

Ce-a făcut această criză a fost să orienteze investiţiile spre companii cu o rată mare de inovare şi să taie cheful de speculaţii pe bază de produse derivative. Problema actuală este că s-a ajuns la un nivel de la care orice creştere suplimentară surprinde pieţele, iar sentimentul că urmează o corecţie devine tot mai pregnant. Aşa că, Apple şi alte companii din top s-ar putea să-şi fi atins potenţialul maxim, iar peste un an – doi să le vedem mai jos în top, fie ca poziţie ocupată, fie că valoare de piaţă. Probabil că mulţi din cei 1% de americani deja s-au orientat spre viitoarele vedete ale topului, în timp ce investiţiile celor mai puţin privilegiaţi mizează în continuare pe starurile topului.

Traderii au o vorbă : „De pe piaţă, fiecare primeşte ceea ce caută”. Unii, cam 1%, întotdeauna, vor primi mai mult decât alţii.

Preluare: Analize economice / Autor: George Sofian

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.