Primăvara arabă – o catastrofă economică și socială

Primavara araba

În Egipt, Tunisia şi Libia, revoluţiile nu numai că au provocat haos politic, ci şi un dezastru economic şi social, scriu «Le Point» şi «Slate.fr», recunoscând astfel un adevăr pe care mulţi analişti l-au spus la vremea respectivă, în timp ce o bună parte a presei vestice avea timp doar să preamărească aşa-zisele virtuţi ale acelor schimbări. „Este mai rău ca înainte”. De la Cairo la Tunis ori Tripoli, în case confortabile sau cartierele mizere, propoziţia de mai înainte revine ca o litanie a durerii. Primăvara arabă a adus nu numai un mare haos politic; creşterea economică e slabă, deficitul – în cădere accentuată, depreciere monetară, turism în bernă, şomaj în creştere, săracii – tot mai săraci, clasele mijlocii – blocate în timp ce mizeria progresează.

În TUNISIA, adoptarea unei Constituţii luminate a fost o ştire bună. Fraţii Musulmani au fost obligaţi să accepte azi ceea ce refuzau ieri. Dar acest câştig democratic nu poate oculta starea reală a ţării. Clasa mijlocie, care reprezintă jumătate din populaţie, dispune de un venit mediu de 800 de dinari, circa 350 de euro. Şomajul atinge cel puţin 16%. Minimum 100.000 de locuri de muncă trebuie create în fiecare an pentru a absorbi numărul de tineri ce sosesc pe piaţa muncii, dar lucrurile sunt departe de a fi astfel. Turismul este sever atins, industria, îndeosebi cea textilă, este afectată de dezordini şi lovită de criza din Europa. Bugetul pe 2014, care supraestima creşterea economică şi capacităţile de îndatorare, este apreciat drept nerealist de specialişti.

În EGIPT este şi mai rău. Mareşalul Abdel Fattah al-Sissi şi armata controlează puterea după ce l-au răsturnat pe Mohamed Morsi şi au zdrobit Fraţii Musulmani, dar economia mege în jos. Se apreciază că revoluţia a costat deja ţara 7,5 miliarde dolari. Salariile au scăzut cu 11%, iar preţurile bunurilor alimentare de bază au crescut cu 10%. Un sfert dintre egipteni trăiesc cu mai puţin de doi dolari pe zi. Rezervele de schimb au ajuns la două treimi. Turismul, care asigura 12% din PIB, este în bernă. Sub preşedintele Mohamed Morsi, statul Qatar, naşul Fraţilor Musulmani, asigura sfârşiturile de lună în Egipt. Acum, Arabia Saudită, protectoarea militarilor, a preluat ştafeta şi a deschis portofelul, oferind cinci miliarde de dolari ajutor. Un miliard – cash, două miliarde în produse petroliere şi două miliarde în depozite bancare. Doar reţetele Canalului de Suez se menţin la circa 400 de milioane dolari pe an. Taxa de acostare este mereu o valoare sigură… În ce-i priveşte, investitorii străini sunt mai puţin importanţi decât în deceniul 2000-2010.

În LIBIA, climatul este şi mai apocaliptic. Din iulie 2013, miliţiile blochează trei porturi petroliere din Est. Producţia de ţiţei brut, care asigura 96% din reţetele de export ale ţării, a coborât de la 1,5 milioane de barili pe zi la 250.000. Ca urmare, în şase luni de zile nu s-au mai încasat nouă miliarde de dolari. La 4 februarie 2014, premierul Ali Zeidan a afirmat că a ordonat armatei să preia controlul situaţiei. Viitorul va dovedi dacă aceste declaraţii marţiale au avut efect. Grupurile foarte bine înarmate care blochează porturile reclamă o autonomie mărită pentru provincia Cyrenaica, dar şi împărţirea câştigurilor de pe urma exploatării petrolului. La acestea se adaugă grupurile jihadiste care acţionează în Fezzan, în Sud, şi roiesc în toată zona. De fapt, ţara este împărţită azi în cinci zone controlate de miliţii constituite din elemente tribale, în timp ce autorităţile centrale încă încearcă să adopte o Constituţie şi să impună o singură autoritate militară.

Cu alte cuvinte, în toate aceste state, dacă schimbările au reuşit să-şi atingă obiectivul lor primordial în anumite domenii, cel de a pune capăt deceniilor de dictatură, ele nu au avut şi alte efecte scontate. Desigur, revoltele populare au purtat în ele speranţa unei reînnoiri politice, dar şi un elan socioeconomic care să permită redistribuirea bogăţiilor, până atunci concentrate în mâinile unei minorităţi aflate la putere, şi asigurarea justiţiei şi locuri de muncă pentru o nouă generaţie. Tranziţiile politice s-au dovedit mult mai lungi şi mai dificile decât s-a crezut la început. Primăvara arabă a devenit dezagreabilă.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Petre Nicolae

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Daca cineva crede ca este un ESEC intamplator, se inseala amarnic !!! Totul este programat de minti diabolice !!!! Celor care mai au dubii , ii invit sa-si puna intrebarea : de ce nu s-a facut acest experiment in tari care nu dispun de resurse naturale ??? ESTE UN AMESTEC GROSOLAN IN TREBURILE INTERNE ALE ALTOR STATE – ca sa-l citez pe Ceausescu – Dumnezeu sa-l ierte !!! SI DE ASEMENEA O MANIPULARE MONDIALA JEGOASA !!!!

  2. Primavara araba a avut ca scop ca “unii” sa puna mana pe petrolul Libiei si Siriei, care are si conductele care vin din Golf spre Mediterana. Egiptul trebuia sa cada fiindca Gadafi si Mubarak erau buni prieteni si i-ar fi dat ajutor. Iar Tunisia, ca Libia sa poata fi atacata din toate partile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.