«Bugetul României și dreptul de a înjura», de Mihai Eminescu

0
82
Mihai Emiescu8

„Cea mai slabă dintre apucăturile sofistice e înjurătura. Cînd argumentele adversarului sînt prea tari încît nu poţi întîmpina nimic la ele, laşi obiectul în discuţie cu totul de o parte şi, atribuindu-i adversarului intenţiuni şi vederi cu totul străine obiectului, îl numeşte cînd trădător, cînd calomniator, cu un cuvînt tot ce-ţi vine la-ndemînă.

Se-nţelege că, prin o asemenea manieră de a discuta, înlocuindu-se argumentele prin aserţiuni gratuite, numai scopul discuţiei, luminarea, nu se îndeplineşte.

Am voi să ne-nţelegem odată cu adversarii noştri în această privinţă pe faţă şi limpede.

Dreptul de-a înjura – daca rezultă din ceva, cestiune asupra căreia nu insistăm – nu poate rezulta decît din dovada că adversarul e un mişel în ceea ce priveşte caracterul lui. Căci erorile sale de cugetare, lipsa sa de judecată, defectele minţii dau cel mult dreptul la satiră şi ironie, nu la înjurătură. Cînd cineva scrie rău, de exemplu, e ridicol, cînd plagiază e de defăimat; în cazul întîi spiritul său e de vină şi spiritul e totdeuna moraliceşte nevinovat, în al doilea caracterul său e de vină şi numai acesta e supus judecăţii fie a legilor morale, fie a acelor penale pozitive.

Este însă în discuţia afacerilor publice vorba măcar despre calităţile morale ale caracterului adversarului, mai ales cînd el e în opoziţie?

De zece zile «Românul» continuă zilnic invectivele sale la adresa opoziţiei.

Aceşti oameni n-au cel mai mic patriotism, nici chiar simţămîntul pudoarei.

Necredinţa în naţiune i-a făcut să piarză şi simţămîntul naţional şi chiar ruşinea etc. etc…

E evident că toate epitetele acestea, cari se repet zilnic, cată să ne lase foarte indiferenţi, pentru că în sine sînt indiferente. E indiferent pentru obiectul în discuţie dacă adversarul este antinaţional, fără patriotism, lipsit de pudoare, pentru că toate aceste escelente calităţi nu au nici o influenţă asupra afacerilor publice şi ar avea numai atunci cînd ar fi la guvern. Încolo, am declarat-o de atîtea ori că partidul conservator nu are un interes imediat, constrîngător, de-a veni la putere şi că toată lupta lui e îndreptată în contra falsificării regimului constituţional şi gravelor neajunsuri morale şi materiale cari rezultă din sistemul amăgirii şi presiunii. Schimbaţi sistemul şi n-avem nimic cu oamenii.

Că sînt o mulţime de liberali-naţionali cari n-ar fi în stare nici de-a înţelege o schimbare de sistem în senzul aplicării oneste a Constituţiei e o împrejurare care le-ar strica lor individual, nu însă ideilor liberale sau instituţiunilor. Aşadar nici din punctul de vedere al actualităţii, nici dintr-acela al viitorului partidului liberal calităţile sau defectele conservatorilor nu sînt obiect al discuţiunii. Actele partidului roşu şi al guvernului său sînt însă neapărat obiecte ale discuţiunii publice, de vreme ce nu se fac decît în socoteala poporului întreg, cu paguba sau cu cîştigul lui şi, dacă argumentaţiunea noastră în privirea lor e exactă, puţin importă cine sîntem, de merităm sau nu calificaţiunile «Românului» căci, oricare ar fi intenţia cu care scriem, argumentele în sine nu au nici un amestec cu acea intenţie şi pot fi combătute prin argumente; şi un argument solid e mai tare decît o mie de oameni.

Aşadar cu argumente vom veni.

Au prorocit – zice «Românul» despre noi – ruina finanţelor şi, de patru ani, partida liberală n-a făcut împrumuturi, n-a pus nici un impozit.

Într-adevăr am prorocit şi prorocim încă compromiterea finanţelor României. Dar să admitem, pentru un moment, că prorocirea noastră e o calomnie şi aserţiunea «,Românului» un adevăr. Se ştie că adevărul n-are frică de cercetare, căci, cu cît mai mult îl priveşti, cu atîta mai limpede iese la suprafaţă. De aceea să ne înţelegem asupra termenilor şi să cercetăm aserţiunea ziarului guvernamental.

Ce este un împrumut?

E un contract în scris sau verbal cu care primeşti de la cineva bani sau orice alte valori, cu îndatorirea de-a înapoia cele luate cu sau fără dobîndă.

Statul era dator creditorilor săi sume în numărătoare. În loc de-a le plăti însă peşin el emite pentru 26.260.000 bilete ipotecare, deci el a luat de la fiece detentor al unei asemenea hîrtii echivalentul în numerar, îndatorindu-se de-a plăti acel numerar atunci cînd va vinde moşiile ipotecate. Deci, pînă în momentul în care acele bunuri vor fi vîndute şi biletele ipotecare retrase, pînă în momentul ce tranzacţiunea va fi consumată, aceste bilete reprezintă un împrumut de 26.260.000. Dar e dobînda mare, dar e mică, împrumutul rămîne împrumut, chiar dac-ar fi fără de nici o dobândă.

E însă îndeajuns acest singur caz pentru ca aserţiunea generală a «Românului» „partita liberale n-a făcut nici un împrumut” să fie falsă.

Acum să ne întrebăm ce este un impozit ?

Impozit se numesc sumele ce le plăteşte cetăţeanul pentru a subveni la sarcinele publice.

S-au urcat taxele poștale cu 50%, s-au urcat taxele judecătoreşti, s-au impus o taxă de 5 la sută asupra salarelor, s-au sporit preţul biletelor drumului de fier etc.; aceste taxe sînt sume plătite de cetăţeni pentru a subveni la sarcinele publice, deci impozite.

Prin urmare aserţiunea «Românului» că „partita” n-a impus dări nouă e falsă, căci ajunge un singur exemplu în contrariu spre a o răsturna.

Împrumuturi directe, făţişe, prin anume convenţie cu persoana Y sau X n-au făcut; precum n-au impus nici dări directe nouă. Dar împrumuturi deghizate şi dări indirecte destule.[…].

Asemenea, în anul 1880 se vor afecta 6.862.432 bilete ipotecare pentru acoperirea deficitului, deci iarăşi o cheltuială reală care nu corespunde cu nici un venit real al statului.

Şi, cu toate acestea, «Românul» pretinde necontenit că bugetele se acopăr fără deficite şi fără împrumuturi.

Deturnarea biletelor ipotecare de la adevăratul lor scop: plata datoriei flotante, şi întrebuinţarea lor pentru plata de dobînzi la datorii oculte şi pentru cheltuieli ordinare ale bugetului poate avea drept rezultat un adevărat dezastru financiar.

Datele noastre sînt luate după însuşi raportul d-lui E. Costinescu, raportor al comisiei Camerei şi redactor al «Românului», deci, întru cît priveşte pe guvernamentali cel puţin, exactitatea cifrelor nu poate fi contestată din parte-le. Iar mistificaţiunile acelui raport se impun la prima vedere fără un studiu amănunţit. Cu toate acestea calculele noastre, făcute după situaţiuni mai vechi, concid în ce priveşte numerele rotunde cu însuşi lucrările comisiei bugetare.

Nu sîntem în drept de-a retrimite «Românului» invectivele ce ni le-a adresat în discuţia aceasta?”

«Timpul», 29 martie 1880

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here