Caraghioșii care se joacă de-a politica

Clasa politica romaneasca

Nişte caraghioşi se joacă de-a politica şi democraţia fentând legea şi instituţiile statului cum le vine mai bine, ori de câte ori au ocazia.

Un fost ministru de Finanţe liberal, Daniel Chiţoiu, este scăpat de urmărirea penală de către deputaţii pesedişti, prin vot. Întrebat de ziarişi de ce colegii săi de partid au votat aşa cum au făcut-o, primul-ministru răspunde că nu ştie pentru că… nu cunoaşte dosarul… Idiotule, nimeni nu trebuie să cunoască dosarul şi să-l judece, singura care are dreptul şi datoria să facă asta este justiţia, în niciun caz deputaţii, primul-ministru sau ziariştii! Sau în cazul miniştrilor este altfel, şi parlamentul, partidele sau primul-ministru poate lua locul justiţiei? Dar aceşti oameni ne învaţă de obicei cum este cu democraţia, laolaltă cu separarea puterilor în stat şi independenţa justiţie.

Fostul ministru de Finanţe a fost scăpat de urmărirea penală de către noua majoritate formată în jurul PSD. Camera Deputaţilor a respins prin vot secret cererea privind încuviinţarea urmăririi penale pe numele lui Daniel Chiţoiu, acuzat de DNA de abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor.

Împotriva solicitării de începere a urmării penale au votat 248 de deputaţi, în favoarea cererii au fost 108 voturi, iar 3 voturi au fost anulate.

Anterior, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor avizase negativ cererea procurorului general privind începerea urmăririi penale în cazul lui Chiţoiu.

În Comisia Juridică, au votat în favoarea cererii cinci deputaţi, iar 16 voturi au fost „împotrivă”.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2013, Daniel Chiţoiu a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă al cărei scop exclusiv era sprijinirea grupului infracţional constituit pentru a favoriza interesele Carpatica Asig, în lipsa unei urgenţe reale şi cu eludarea procedurii prealabile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.

După audierea în Comisia juridică, Chiţoiu a povestit că le-a spus deputaţilor faptul că este nevinovat, că nu s-a sustras de la a da declaraţii procurorilor DNA şi că nu există nicio dovadă la dosar că ar fi organizat un grup infracţional.

În acelaşi timp, un preşedinte veşnic electoral se grăbeşte să critice parlamentarii şi să arate cu degetul copilăreşte către Guvernul Ponta strigând „Corupţie!”, din punctul de vedere al propriei şmecherii, Mişcarea Populară… fundaţia, nu partidul. Pentru că, nu-i aşa, aceleaşi legi cu care se joacă împreună, îi interzic să facă politică.

Caraghioşii nu pot fi decât ceea ce sunt. După ce spune că programul noului Guvern Ponta 3 este vechiul program al Guvernului USL, elaborat cu contribuţia PNL, Crin Antonescu, după despărţirea de Victor Ponta, care nu-l mai suna, atacă … programul Guvernului.

Kelemen Hunor spune că programul Guvernului Ponta 3 este în proporţie de 90% programul Guvernului USL, mai puţin părţile introduse de UDMR, probabil. Crin Antonescu îl contrazice spunând că e acelaşi, dar Guvernul nu e acelaşi, aşa că…

Trezit peste noaptea neînţelegerilor pe funcţi, în opoziţie Antonescu atacă noul program al Guvernului, în grabă, s-ar spune şi autodemascându-se pentru că… e acelaşi program. Totul într-o ameţeală fără seamă pentru o gândire normală care s-ar strădui să se păstreze în normele logicii. Antonescu a criticat programul Guvernului Ponta III pe care urmează să-şi angajeze răspunderea, susţinând că este un „siropel ieftin şi dulceag”, iar premierul Victor Ponta încearcă „să mintă poporul cu jocuri alba-neagra”.

„Programul de guvernare în baza căruia acest Guvern, care este cu totul altceva decât fostul Guvern USL, e totuşi programul de guvernare USL, din 21 decembrie 2012. Avem situaţia că avem un Guvern care nu mai este un Guvern USL, este un Guvern PSD-UDMR, care totuşi păstrează programul de guvernare de atunci şi-l suplimentează cu o angajare de răspundere pe câteva principii foarte vagi, în principiu turnând apă în vin, adică diluând nişte măsuri care aveau un caracter de certitudine şi un calendar foarte precis” – Crin Antonescu. El a mai spus că programul pentru care își angajează răspunderea premierul Victor Ponta este unul „electoral”.

Caraghioşii care au confiscat politica românească pot să facă orice, pentru că tot ei sunt cei care îşi vor analiza prodigioasa activitate, inclusiv prin intermediul „opiniei publice” aservite, cotidiane şi posturi de televiziune, care cântă frenetic într-un cor de partid sau altul. Ei nu pot fi prea duri unii cu alţii, în virtutea unor posibile alianţe viitoare într-o politică în care fiecare a fost în pat cu fiecare şi sub dictonul care spune că în politică nu trebuie să spui niciodată niciodată. Aşa că îşi iartă unii altora greşelile capitale (şi dintr-un sentiment al propriei vinovăţii şi al complicităţii) mărginindu-se să se atace „electoral”, adică politicianist, de dragul aceleiaşi opinii publice, pentru care cel mai important lucru este să aibă ceva de rumegat.

PSD sau PDL îi va ierta PNL că dansează în familie la europarlamentare,dintr-un sentiment foarte puternic şi la fel de justificat că fac exact acelaşi lucru.

Patru dintre cei opt candidaţi liberali la alegerile europarlamentare din mai 2014 sunt înrudiţi cu membri influenţi din partid. Liberalii Adina Vălean, Ramona Mănescu, Claudia Benchescu şi Mihai Ţurcanu figurează pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare şi mai au cel puţin un lucru în comun: sunt apropiaţii unor liberali cu greutate. Adina Vălean este soţia preşedintelui PNL Crin Antonescu şi a mai avut un mandat de europarlamentar în perioada 2009-2014. Ramona Mănescu a obţinut, în 2009, un post în Parlamentul European din care a demisionat, însă, când a ajuns ministru al Transporturilor. Rămasă fără portofoliu după ieşirea liberalilor de la guvernare, Mănescu se va întoarce într-un fotoliu călduţ la Bruxelles. Claudia Benchescu, soţia vicepreşedintelui PNL Mihai Voicu, a prins şi ea un post eligibil pe lista liberalilor, deşi candidatura sa a fost contestată de voci din rândul partidului. Benchescu a fost consiliera europarlamentarului PNL Renate Weber, consiliera ministrului Economiei, Varujan Vosganian, iar ulterior a obţinut un post de analist financiar în cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară. A avansat rapid în carieră şi, în numai două luni, a ajuns să deţină o funcţie de conducere la ASF. Mihai Ţurcanu, fratele preşedintelui PNL Botoşani se afla în cărţi pentru o „funcţie de demnitate publică“ încă din februarie 2014, după ce a demisionat din funcţia de subsecretar de stat. Liderul PNL Botoşani arăta, încă de atunci, că nu are de gând să îşi vadă fratele în provincie. „Vom găsi orice soluţie pentru a avea o funcţie de demnitate publică. Poate să fie şef de cabinet la orice parlamentar, începând de la preşedintele partidului, Crin Antonescu, până la cel de jos. Este la partid omul care se ocupă de zona rurală şi este şi rămâne în joc pentru europarlamentare“ – Florin Ţurcanu. Celelalte nume care se regăsesc pe lista PNL sunt Norica Nicolai, Renate Weber, Eduard Hellvig şi fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi. Cu toţii au mai ocupat sau încă mai ocupă un loc de europarlamentar.

„Alegerile pentru PE, chestiune de nepotism“, spune «EU Observer», una dintre cele mai importante publicaţii de la Bruxelles, care remarcă faptul că mai mulţi europarlamentari români care îşi exercită în prezent mandatul au legături de familie cu politicieni de vârf din ţară. Autorii menţionează numele Dacianei Sârbu, soţia premierului Victor Ponta, al Adinei Vălean şi al Elenei Băsescu, despre care arată că este posibil să candideze şi în 2014 pentru un post în PE. „Asta explică de ce România a ajuns să fie unul dintre statele Uniunii Europene în care se înregistrează cel mai mare nivel de absenteism la alegerile pentru Parlamentul European“ – «EU Observer».

Oraşele Transilvaniei sunt sub ameninţarea retrocedărilor. Între timp, pe când caraghioşii se prefac că ar face politică, asta se întâmplă în România:
În noul program de guvernare al Cabinetului Ponta 3 sunt incluse o serie de prevederi care vizează accelerarea procesului de retrocedare a imobilelor către bisericile maghiare. Acest lucru ar însemna retrocedarea pe repede înainte, prin decizie politică, nicidecum juridică, la limita sau dincolo de lege, a imobilelor monumente istorice din centrul marilor oraşe ardeleneşti.
Procesul de restituire „in integrum” nu a început de ieri, ci din 1990, cu efecte devastatoare asupra modului de convieţuire între români şi maghiari în interiorul arcului carpatic. Demn de secolele medievale, toate aceste retrocedari s-au facut în jurul bisericilor maghiare, iar învăţamântul este diriguit prin intermediul cultelor religioase. Amintim politicienilor noştri că potrivit Constituţiei, România este stat laic, fiind o separaţie clară între stat şi biserică.
O mare parte din procesul de reconstituire a dreptului de proprietate în Ardeal s-a desfăşurat la limita sau în afara legii, primând decizia politică, nicidecum domnia principiilor constituţionale. Astfel, în cele mai multe cazuri, comisiile locale şi judeţene au respins cererile de restituire a imobilelor care reprezentau, in special, monumente istorice, dar, la Bucureşti, în urma presiunilor UDMR, aflată la guvernare de 14 ani, situaţia a fost schimbată total.

Un fenomen extrem de nociv pentru comunităţile locale, pentru administraţiile publice şi nu în ultimul rând cu efecte dramatice în rândurile elevilor români, alungaţi din şcoli publice. Situaţia este gravă pentru că aceste retrocedări se fac la limita sau în afara legii, pentru că, potrivit documentelor găsite în arhive, aceste imobile (în special licee, şcoli generale) nu au aparţinut de drept bisericilor maghiare. Cultele religioase ale comunităţii ungare au avut, de-a lungul istoriei, doar drept de administrare, nicidecum de proprietate. Dar, în urma înţelegerilor politice, prin presiunile permanente la adresa guvernanţilor, UDMR a obţinut retrocedarea acestor clădiri către bisericile maghiare. Nu s-a ţinut cont de drama trăită de copii români care au fost alungaţi, fără remuşcări, din scoala unde învăţau de ani de zile şi au fost trimişi în alte unităţi de învăţământ, de multe ori, la mare distanţă de casă.

Aşa, scopul politic al politicienilor maghiari s-a înfăptuit sau este pe cale să se realizeze: epurarea pe criterii etnice. Procedura este foarte simplă: după ce imobilul este dat în proprietatea bisericii maghiare, clădirea este transformată într-o unitatea de învăţământ exclusiv cu predare în limba ungară. Copiii români care învăţau aici şi asigurau multiculturalitatea unui edificiu cultural sunt transferaţi la alte şcoli, cu predare în limba română. Tot acest proces de epurare etnică se face prin înţelegere cu factorii de decizie români (ministrul Educaţiei, inspectori, directori de şcoli). În acelaşi timp, este de remarcat faptul că segregaţionismul maghiar se face cu implicarea directă a bisericilor maghiare (catolică, reformată şi unitariană), iar întreg ciclul şcolar se desfăşoară sub atentă diriguire primită de la cultele religioase maghiare. Acest lucru, deşi în Constituţia României se spune clar că statul român este unul laic, iar politicile publice sunt separate de biserică. Şi în acest caz nu vorbim despre şcoli religioase!!!
Pentru a exemplifica cele relatate trebuie facem apel la istorie. În 1776, împărăteasa Maria Tereza înfiinţează 3 fonduri publice destinate finanţării colegiilor comunitare: fondul de studii, de religie şi de stipendii (burse). Aceste fonduri au fost înfiinţate atât pentru Ungaria, cât şi pentru principatul Transilvania. Amintim că Imperiul Habsburgic avea în componenţa sa regiunea Ardealului (care a purtat denumirea de principat sau voievodat) cu caracter autonom, separată de Ungaria, fiind condusă direct de la Viena. Din aceste fonduri publice erau finanţate şcolile aparţinând cultelor maghiare: catolice, reformate şi unitariene, dar şi şcolile româneşti greco-catolice sau laice.
Aceste instituţii publice nu au fost niciodată în proprietatea bisericilor maghiare, ci au rămas, de-a lungul anilor, ale statul habsburgic, apoi austro-ungar. În 1866, prin decizia Imperiului Austro-Ungar, aceste instituţii publice de învăţământ trec în administrarea cultelor religioase. Singura modificare a statutului juridic al acestor şcoli din Ardeal s-a petrecut în perioada interbelică (1927), atunci când, din dorinţa Casei Regale de a consfiinţi bune relaţii cu Occidentul, este semnat aşa-zisul Concordat cu Vaticanul. Potrivit acestui document, mult hulit în acea epocă, toate bunurile care au aparţinut statului habsburgic şi austro-ungar trec, în perioada României Mari, în posesia bisericilor maghiare, mai exact în coordonarea unui aşa-zis status romano-catolic, un fel de fundaţie, care funcţiona de pe vremea împărătesei Maria Tereza şi care nu avea un caracter juridic bine definit.
În toate procesele de revendicare din zilele noastre, reprezentanţii maghiarilor fac apel la Concordatul de la Roma semnat de statul român cu Papalitatea pentru a justifica retrocedările. Dar în 1948, guvernul Petru Groza denunţă acest concordat şi anulează efectele sale, iar toate imobilele administrate până atunci de bisericile maghiare, trec în subordinea statului român. Mare parte din specialiştii români, istorici sau experţi de la Arhivele Naţionale susţin că retrocedările făcute în favoarea cultelor maghiare au ignorat total statutul juridic al imobilelor restituite, primând interesul politic, cu efecte grave asupra românilor. Profesorul Vasile Lechinţan, fost expert la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca, şi care a publicat mai multe cărţi de specialitate, susţine că „Statusul Romano-Catolic nu a avut niciodată în proprietate aceste clădiri. Încrengătura este foarte veche, coborând în istoria Transilvaniei, până în timpurile împărătesei Maria Tereza, care, cu bani publici a susţinut bisericile, şcolile şi studenţii ardeleni. În 1866, Statusul romano-catolic, format din clerici şi civili maghiari, dar şi greco-catolici de origine română, a cerut Împăratului de la Viena administrarea acestor fonduri a căror valoare era imensă. În anii care au urmat, uriaşele averi au fost treptat deturnate de la catolici, doar către folosul romano-catolicilor, în interese pur maghiare. Iar în a doua jumătate a secolului XIX, s-a săvârşit un fals grosolan: s-au corectat cărţile funciare pentru ca Statusul romano-catolic să apară ca proprietar al acestor fonduri. Ceea ce reprezintă un abuz pentru că fondurile aveau persoanalitate juridică proprie, deci nu puteau aparţine nimănui”.
„În tot acest răstimp, pentru a deveni din administrator – proprietar, Statusul Romano-Catolic a căutat să primească recunoaştere juridică, atât de la autorităţile austriece şi austro-ungare, cât şi de la statul roman, după Marea Unire. Nu a reuşit niciodată acest lucru, dar cu toate acestea, în perioada interbelică, şi-a luat ca acte de căpătâi Concordatul cu Vaticanul şi Acordul de la Roma, care reglementau organizarea bisericii catolice de rit latin în România. În textul Acordului de la Roma din 1932, se specifică clar faptul că “dreptul de proprietate rămâne garantat în favoarea respectivelor fonduri reprezentate de Biserica Romano-Catolică”. Chiar dacă orice om de bună-credinţă ce citeşte aceste cuvinte trage concluzia indubitabilă că biserica avea doar un rol de reprezentare, Arhiepiscopia de Alba-Iulia consideră că, în virtutea acestui act, dreptul ei de proprietate este de netăgăduit. Atât Concordatul cu Vaticanul, cât şi Acordul de la Roma au fost denunţate de către statul român în 1948, lucru contestat vehement astăzi de cître romano-catolici” a mai spus Vasile Lechinţan.
Dincolo de aceste dispute, care vor fi clarificate de istorici, “sine ira et studio”, realitatea zilelor noastre nu arată prea bine. Acelaşi Lechinţan relata, acum câţiva ani, că parcă trăim vremurile din secolul XIX, când românii erau alungaţi din centrul oraşului (în cazul de faţă Cluj-Napoca) pentru a fi ocupat de maghiari. În urma retrocedărilor politice făcute şi avute în vedere în perioada următoare, multe imobile din centrul oraşului (nu numai în Cluj, ci şi de Târgu Mureş, Alba Iulia, Bistriţa) sunt retrocedate bisericilor maghiare, multe fiind colegii, licee, şcoli, care odată ajunse pe mâna bisericii, sunt purificate etnic, elevii de naţionalitate română fiind alungaţi către şcoli de la marginea oraşului, unde se predă exclusiv în limba română.
Valul retrocedărilor imobilelor din Transilvania a fost deschis de o decizie a instanţei din Miercurea Ciuc (şic!), care a decis, nu se ştie pe ce considerente juridice, că Arhiepiscopia din Alba Iulia este moştenitoarea acelui Status romano-catolic, sub administrarea căruia s-au aflat toate bunurile construite şi finanţate din banii publici instituiţi de fostul Imperiu Habsburgic. Aşa că Arhiepiscopia romano-catolică de Alba Iulia revendică pe bandă rulantă toate monumentele istorice din centrele oraşelor transilvănene.
Retrocedări pe bandă rulantă în Cluj-Napoca şi Târgu Mureş
De exemplu, în Cluj Napoca s-au retrocedat până acum Colegiul din strada Kogălniceanu nr.2, care a primit denumirea de Bathory Istvan, pe frontispiciul căruia scrie: Clădire ridicată din Fondul de studii catolice. Imediat după ce a fost dată pe mâna bisericii catolice maghiare în 1990, toţi elevii români au fost alungaţi din liceu, devenind o şcoală pur maghiară. Acest lucru deşi pe vremea Imperiului Habsburgic şi apoi Austro-Ungar, aici au învăţat Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Gheorghe Şincai sau Petru Maior, iar profesor a fost Ioan Piuariu Molnar.
Un alt colegiu restituit Arhiepiscopiei de Alba Iulia în 1990 este cel din Miercurea Ciuc, care până la revoluţie a funcţionat ca liceu pedagogic. Şi de aici elevii români au fost daţi afară, ei fiind nevoiţi să se refugieze la liceul din Topliţa. Această instituţie de învăţământ a fost construită tot din fondurile publice ale Imperiului Habsburgic, pe vremea Mariei Tereza, românii fiind parte al acestui imperiu.
La Târgu Mureş a fost retrocedat aşa-zisului Status Romano-Catolic (nimeni nu ştie cum a fost refinanţat şi pe ce temei juridic), Colegiul Naţional Unirea din strada Mihai Viteazu nr. 17. Elevii români au fost nevoiţi să ia drumul pribegiei către ale licee! Tot în acest oraş, Parohia Romano-Catolică a primit cadou clădirea fostei şcoli gimnaziale Europa din strada Horea nr. 23, toţi copiii fiind mutaţi în alte şcoli.
În acelaşi timp, au mai fost retrocedate colegii catolice din Timişoara, Odorheiu Secuiesc, Carei, Sighet, Arad, Lugoş, Braşov. Elevii români au avut aceeaşi soartă: au fost nevoiţi să se retragă în licee cu predare în limba română.
O situaţie asemnătoare s-a petrecut şi pe linia instituţiilor de învăţământ care au fost retrocedate cultului reformat maghiar. Acestea au fost doar administrate de biserica reformată, dar din punct de vedere juridic, nu le-au deţinut în proprietate. În vremea Imperiului Habsburgic, toate aceste colegii, licee, şcoli au fost ridicate şi întreţinute din fonduri publice, nu din fonduri ale bisericii reformate. Nu s-a ţinut cont de acest lucru, iar toate clădirile revendicate, ori au fost date în proprietatea bisericii reformate, fie sunt în curs de retrocedare. Până acum a fost restituit liceul Bolyai Farcaş, la începul anilor 2000, iar toţi elevii români au fost alungaţi.
Tot în Târgu Mureş, Liceul Vocaţional reformat a fost retrocedat acestui cult şi golit de copiii români. O situaţie explozivă şi inexplicabilă în secolul XXI: un amestec grosolan al unui cult religios în sistemul de învăţământ românesc, tolerat de autorităţile de la Bucureşti.
De asemenea, este pe cale să fie retrocedat şi colegiul reformat de la Cluj-Napoca din strada Avram Iancu, nr 33. Biserica reformată a primit în 2005 şi fosta clădire Bastilia din strada Kogălniceanu nr 16, care a aparţinut unui alt colegiul reformat.
Nici confesiunea unitariană maghiară nu a fost lăsată pe dinafară. Acest cult religios a fost cadorisit printr-o Ordonanţă de Urgenţă în 1999, cu fostul liceu Brassai Samuel din Cluj-Napoca, iar elevii români au fost alungaţi. Din punct de vedere juridic, aceeaşi situaţie: liceu înfiinţat prin fonduri publice, nicidecum cu finanţare din partea acestui cult religios.
Din păcate, perspectivele politice de la Bucureşti nu sunt tocmai încurajatoare. În urma înţelegerilor cu UDMR, situaţia s-ar putea complica şi mai mult. Pentru că sunt pe rol o mulţime de dosare de restituire fiind vorba în special de clădiri monumente istorice din centrul oraşelor transilvănene. Şi cine să protejeze patrimoniul naţional? Ministrul Culturii, Kelemen Hunor?

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.