Realitatea bate statistica

0

Vasile Mihalachi, vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, se ia la trântă cu barometrele economice europene ale sărăciei înarmat cu realitatea oamenilor simpli. Asta pentru a contrazice abordarea oficială și reputația proastă a județului ca cea mai săracă zonă a țării și a UE.

Din timp în timp, institutele de statistică, precum cel european, Eurostat, dau publicității situații și analize economice, care, atunci când vorbesc despre sărăcie, nu sunt deloc favorabile județului Vaslui.

O astfel de statisitică făcută publică la începutul lui 2014 de Eurostat punctează din nou nivelul precar de trai al locuitorilor județului Vaslui utilizând indicatori precum produsul intern brut pe locuitor și puterea de cumpărare. După europenii de la Eurostat, Regiunea Nord-Est din România este cea mai săracă din Uniunea Europeană, iar județul Vaslui este polul sărăciei, nu numai din România, dar din întreaga Uniune.

Pentru Vasile Mihalachi raportul Eurostat nu face dreptate județului Vaslui, iar datele economice folosite nu descriu pe de-a-ntregul realitatea vasluiană.

„Există Botoșaniul, dar există și alte județe care sunt sub noi, dar așa s-a dus vorba. Nu ar trebui să mai acceptăm să se vorbească mereu așa despre județul Vaslui. Atât timp cât am cap, cât mă pot mișca, sunt sănătos, pot să spun că sunt sărac numai dacă sunt puturos.

Celor care vorbesc așa despre Vaslui le recomand să stea în județ și apoi să vorbească, cei care interpretează doar niște cifre” – Vasile Mihalachi.

Armele lui Mihalachi împotriva etichetei de „zonă a sărăciei extreme” sunt luate din realitate și din viața de zi cu zi a vasluienilor, pe care vicepreședintele de la CJ le interpretează într-o notă personală.

„Atât timp cât ai o bucată de pământ și o muncești ca lumea, nu înseamnă că ești sărac” – Vasile Mihalachi.

Potrivit Eurostat, regiunea de dezvoltare Nord-Est din România, din care face parte și județul Vaslui, și regiunea Severozapaden din Bulgaria au cel mai mic PIB pe cap de locuitor ca putere de cumpărare, 7.200 de euro pe an, reprezentând doar 29% din media europeană (25.100 de euro pe an).

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.