Pentru o zi în afara “gândirii strict democratice”

Vladimir Putin rupe Ucraina

Parcă pentru a nu exista nicio îndoială în privinţa poziţionării formatorilor de opinie în privinţa întâlnirii contondente din Est şi Vest în Ucraina, un singur ziar românesc găzduieşte două articole: GALERIE FOTO. Cele mai „ridicole” ipostaze în care a fost surprins Vladimir Putin şi Vicepreşedintele SUA se află în vizită în Ucraina.

Gândul redă fotografiile şi comentariile portalului prosebeforehos.com care găzduieşte mai multe fotografii cu preşedintele rus Vladimir Putin, pe care le consideră „ridicole”. Putin apare în diferite ipostaze pe care occidentalii le consideră „neobişnuite pentru un preşedinte”. Cu aceeaşi “autoritate democratică”, Prosebeforehos.com scrie că Putin este „primul dictator viral(izat)” din lume. În prima imagine Vladimir Putin rupe mâna unui copil aşa cum ar rupe… Ucraina.

Despre vizita vicepreşedintelui american în Ucraina, numai de bine! Acesta „urmează să aducă sprijinul Statelor Unite autorităţilor de tranziţie prooccidentale confruntate cu o insurgenţă separatistă în estul ţării”. Dar asta fac americanii, în general, aduc numai bucurii pentru copiii democraţiei… Despre “voinţa democratică” a cetăţenilor din estul Ucrainei de a trăi într-o ţară în care un guvern mai corupt decât altul a ajuns la nebunia de a le interzice limba maternă şi drepturile naţionale nu se suflă o vorbă, despre “reprezentarea” acestora. Ar putea fi neconform… cu “aspiraţiile democratice” ale ucrainenilor. Mai degrabă am putea crede că miile şi miile de protestatari din estul Ucrainei sunt toţi agenţi ruşi ai temutului şi misteriosului KGB.

Aceleaşi aspiraţii democratice îi fac pe români să aibă un răspuns sigur la întrebarea pe care o pune aceeaşi publicaţie online: Mergeţi la vot?

După ce se vorbeşte despre prezenţa la vot de doar 27,67% la alegerile europarlamentare din 2009, se spune că cei 751 de europarlamentari vor reprezenta 500 de milioane de cetăţeni din 28 de state membre. Concluzia logică nu poate fi decât una singură: fie că votezi, fie că nu, europarlamentarii te reprezintă oricum şi nu ai ce să le faci!

Comentariile de pe pagina de Facebook a sondajului Gândul sunt toate unul şi unul şi spun totul despre această reprezentare:

Mergeti la vot si anulati buletinul de vot punand stampila pe toate optiunile! Este mai rau daca nu va prezentati… La gunoi cu ei”

„cel mai bine pentru ROMANIA SA NU VOTEZE NIMENI”

„Sa mergem la vot toti ROMÂNI dar toti sa punem stampila pe NU poate asa se trezeste clasa politica care sa imbogatit peste noapte pe spatele nostru”

„EXACT ! pe cine sa votez? PE DIACONU?”

„NUUUUUUUUUUU, doar fraierii voteaza crezand ca votul lor conteaza. Cartile sunt facute de ambasada americana de la Bucuresti“

„Sa va voteze DRACUL“

„Mergem sa votam …..pe cine?????????????”

„Cel mai bine te prezinti la vot si pui stampila pe toti, astfel anulezi votul, daca nu te prezinti sau dai votul gol te trezesti cu candidati ca EBA care castiga nemeritat titlul de europarlamentar, si asa trebuie procedat la toate alegerile, sa stie toate partidele de mafioti ca romanii nu mai pot fi prostiti….

Între timp, “civilizaţiile democratice” din Vest au probleme mai mari ca noi, pentru că se întâmplă ca funcţionarii de rang înalt ai acestor ţări să uite unde trăiesc astăzi. Cotidianul scrie: Premierul britanic, criticat pentru că a susţinut că ţara sa este “creştină”. Liderul conservatorilor a fost acuzat că riscă să inducă un sentiment de alienare în societate spunând că Marea Britanie este „o ţară creştină”. Asta spun mai mulţi intelectuali britanici într-o scrisoare deschisă publicată de The Daily Telegraph.

Premierul Cameron a declarat că Marea Britanie trebuie „să fie mai încrezătoare în statutul său de ţară creştină”. Ulterior, un purtător de cuvânt al lui Cameron a precizat că premierul a susţinut întotdeauna că Marea Britanie este o ţară creştină.

Peste 50 de scriitori, oameni de ştiinţă şi jurnalişti au semnat o scrisoare deschisă în care au spus: „protestăm faţă de caracterizarea Marii Britanii ca o ţară creştină şi faţă de consecinţele negative asupra politicii şi societăţii pe care această afirmaţie le poate provoca”.

Poate că nu este întâmplător că prima semnătură a scrisorii deschise este cea a lui Jim Al-Khalili, preşedintele Societăţii Umaniste Britanice, un nume nu tocmai britanic.

Bineînţeles că premierul, nu întâmplător conservator, s-a referit la identitatea britanică, şi nu la religiozitatea britanicilor.

În condiţiile de astăzi însă afirmarea unei identităţi într-un spaţiu mai larg a devenit o mare problemă în întreaga lume occidentală.

Semnatarii scrisorii arată ca Marea Britanie nu poate fi decât o „societate pluralistă” care este în mare măsură nereligioasă. „A afirma altceva riscă să producă alienare în societate”. Majoritatea britanicilor „nu vor ca identitatea religioasă sau religiile să fie prioritizate în mod activ de către guvernul lor”. Activistul pentru drepturile omului Peter Tatchell a arătat pentru BBC că afirmaţia că Marea Britanie este o ţară creştină nu este una validă. El spune că un sondaj YouGov arată că 65% dintre cei chestionaţi au spus că nu au o religie, în timp ce 29% s-au caracterizat drept oameni religioşi, iar aceştia nu sunt doar creştini.

„Domnul Cameron a spus că suntem o ţară creştină, în timp ce evidenţele arată că nu suntem. Suntem o societate cu o multitudine de credinţe sau suntem o societate nereligioasă” – Tatchell.

Un sondaj din 2011 îl contrazic: 59% dintre britanici se consideră creştini.

Într-un articol publicat de «Church Times» în aprilie 2014, premierul David Cameron arată că toţi creştinii trebuie să fie încrezători şi trebuie să apere valorile în care cred. Apoi, în mod politicianist, premierul a vorbit înainte de Paşte, spunând că el şi-a găsit liniştea în credinţa creştină.

Analiştii politici de la BBC consideră că aceste declaraţii ale premierului sunt utile din punct de vedere electoral şi pot face parte dintr-o strategie menită să mai ”fure” din voturile Partidului Independenţei, eurosceptic, care susţine valorile tradiţionale britanice.

În 2011, CNN arăta că prenumele Mohammed a fost cel mai frecvent întâlnit în cazul copiilor născuţi în Marea Britanie. Într-un clasament publicat de guvernul britanic, lucrurile stăteau altfel: prenumele Harry este pe primul loc. Numai că CNN remarca faptul că, dacă nu se ţine cont de cele cinci moduri în care se scrie prenumele Mohammed, acesta este de departe cel mai folosit.

Aşadar, românii care îşi doresc burţile “europene” pline se pot gândi, atât cât reuşesc să o facă, la copierea întru totul a modelului occidental, inclusiv în privinţa politicii privind imigraţia. Chiar dacă această prosperitate va rămâne mereu iluzorie pentru cei mai mulţi. Alţi români care îşi prioritizează altfel “valorile” vor putea însă îndrăzni să gândească altfel decât atât de …“divers”, cât încă se mai poate. Un exemplu potrivit pentru astăzi este Rusia…

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.