Cele mai citite articole «Reflecții» – 2013

  1. De ce nu are ursul coadă…

Ursul pacalit de vulpeAi putea să-ţi petreci întreaga viaţă, fiecare minută şi fiecare secundă, judecând dacă este sau nu este, sau când este şi când nu este, sau dacă este sau pare a fi… democraţie. Este o îndeletnicire pasionantă pentru mulţi, analişti şi politicieni, acesta este jocul politic cel mai atractiv şi de nivel ridicat printre aceste categorii de vreo 20 de ani. Şi sunt cuprinşi şi compleşiţi de această dambla precum copiii în faţa calculatorului jucând conter-strike, exercită o asemenea atracţie şi fascinaţie asupra lor, că nici nu mai pot privi în afară sau dincolo de ea.

CITEȘTE

2. La toți ni-i greu…

Elena Udrea Oameni Vizita

Nu-i nimic mai dezgustător azi decât să-i auzi pe unii anume cum spun cât e de greu. Şi astfel de mesaje ale unor neaveniţi abundă în zilele noastre. Artistul popular, vedeta tâmpă care cântă pe mii de euro, dar care tinde să-şi manifeste „orizontul larg” trăncănind gol despre „viaţa de zi de zi” a românului sau a omului, în general, sau despre „vremurile grele”… „Politicianul de afaceri” care se întristează spontan şi devine grav atunci când se ating „chestiunile sociale”…
Ceea ce ar trebui să ne incite să-i privim pe politicieni pe jumătate neîncrezător, pe jumătate batjocoritor este, nu într-atât faptul că descoperim fără încetare gradul lor de ipocrizie, – că putem vedea cât de des şi cât de lesne generalizează şi teoretizează, pe scurt, superficialitatea şi detaşarea lor, – cât pentru a vedea cu câtă lipsă de sinceritate dezlănţuie o mare zarvă morală de îndată ce se ating, chiar pe departe, „chestiunile sociale”. Ei se prefac că şi-au obţinut opiniile „din mijlocul oamenilor”, în vreme ce e vorba, în fond, de afirmaţii arbitrare, împrumutate, de observaţii abstractizate şi căutate. „…Tuturor ne este greu”… „Ştiu cât de greu este”…

CITEȘTE

3. Naționalismul schizofrenic

Corneliu Vadim Tudor caricaturaUltimele isprăvi ale peremiștilor, intrați cu toți mai degrabă în ”showbiz-ul” porcelii și porcăriei naționale decât în ceea ce se numește ”politică”, nici măcar nu merită comentate prea mult. Au putut vedea toți românii cum lui Vadim Tudor i se ”fura” partidul proprietate personală, iar cei care au intrat în conflict cu el au fost din nou… Peste toate, „scandalul uriaș din PRM” a fost una dintre rarele ocazii în care în România s-a vorbit din nou despre naționalism.

Nu o să pot înțelege niciodată este de ce așa-zișii ”lideri naţionalişti” trebuie să fie nebuni, şi mai ales de ce chiar sunt. Să ajungi să îţi respecţi naţia şi să faci o “ideologie” din acest lucru a ajuns să însemne, din cauza unor asemenea personaje, că eşti cumva deranjat mental. Eu într-o discuţie politică am ajuns să spun că sunt naţionalist, simţind nevoia mereu să arăt, sau chiar să spun, că sunt normal, cu toate astea…

CITEȘTE

4. Cum ”s-au candidat” și ”s-au ales”

Politician - Juramant pe baniEste fascinant cum se adaptează limbajul ”politic” la realitățile românești, cu sau fără vrerea celor care modelează aceste realități. Altfel spus, câteodată limbajul ne-o ia înainte și se face ca de abia după o vreme să înțelegem pe de-a întregul și cu toții ceea ce altădată ascultam sau pronunțat cu naivitate sau ignoranță.

În ultima vreme, am auzit în mod repetat, printre analiști și comentatorii ocazionali, expresia ”s-a ales” cu referire la cei care au câștigat locuri în marea adunătură națională de amatori ai politicii și mai ales privilegiilor. Chiar la o discuție între prieteni, unul dintre comentatorii de ocazie a folosit-o cu detașare: X ”s-a ales deputat”…

…”S-a ales”?! El pe sine?! Dar interlocutorul meu, un ”trăitor” al politicii românești, și-a continuat imperturbabil expunerea, care cuprindea această relatare ca parte a unui context și atât. S-a ales! Atât de des am sesizat-o în limbajul unora, încât cred că forma de exprimare merge către consacrare. Nu am sesizat și tonul ironic la cei care o utilizau, deși l-am așteptat în mod neaparat, deși ironia îi era intrinsecă, după mine.

Ei se aleg pe ei, asta ne spune limbajul nostru, dar nouă ne mai trebuie timp pentru a înțelege realitatea pe care o descrie. Ba am auzit și expresia ”s-a candidat”. Și am aprobat din nou…

CITEȘTE

5. România sub ocupație

Romania sub ocupatieDincolo de multitudinea analizelor politico-economice, mie unul, încercând să analizez situaţia noastră, mi s-a deschis în faţa ochilor tabloul unei Românii sub ocupaţie şi, dacă apuci să vezi lucrurile astfel – vă spun!, – nu le mai poţi vedea în vreun alt fel. O Românie de ocupaţi şi colaboraţionişti, uniţi printr-o singură trăsătură comportamentală: inconştienţa.
Dar mai cred (mai văd, de fapt) că, în vremurile noastre, este vorba despre o inovaţie istorică drăcească – dacă îmi permiteţi expresia – de o ingeniozitate şi, de asemeni, complexitate diabolice.
Este ocupaţia cea mai reuşită din toate timpurile, ocupaţia în care ocupatul nu îşi dă seama că se află sub ocupaţie. Ba, mai mult, spune că este liber. Ba, mai mult, spune că munceşte pentru el. Ba, şi mai mult, nu are nimic împotriva asupririi, a cărei legitimitate o recunoaşte, din lipsa de alternative, din neputinţa de a-şi imagina măcar altceva. Nu este democraţia cel mai bun sistem dintre toate posibile? Dincolo de ea este doar dictatura şi tirania, şi cu toţii ştim ce înseamnă asta …iar poporul spune “Doamne fereşte!” şi îşi scuipă în sân.
Aşa-zisa libertate le dă dreptul de a protesta, alegerile, iluzia schimbării, dar aleg între aceiaşi colaboratori ai sistemului şi nimic nu se schimbă niciodată. Dar nici nu ar putea să se schimbe, pentru că aceştia nu îşi iau puterea de la popor, nu îi mandatează să facă nimic poporul. Sistemul le dă puterea şi mandatul, “jocul democratic”.

CITEȘTE

6. Bătrânii și politica

Platforma electorala vot alegeriPoate că ar fi cazul să ne revizuim atitudinea în ceea ce priveşte “respectul datorat bătrâneţii”, mai ales în politică, dar ce e sigur e că tocmai asta este epoca cea mai potrivită în care s-ar putea întâmpla aşa ceva.
Respectul tradiţional datorat bătrâneţii nu era necondiţionat şi nu se baza pe milă. Dacă ar fi fost aşa ar fi fost unul fals şi superficial şi nu ar fi “funcţionat” în mod real.
La români, sfatul bătrânilor din obştea sătească funcţiona, într-adevăr, ca un for superior la care se apela şi în prima şi în ultimă intanţă ca la un furnizor sigur al căii cele drepte, validată şi revalidată, probată în timp de experienţele multianuale ale acelor oameni. Căile deja bătătorite urmate de ei, experienţele şi acumulările succesive, într-un mediu în care se urmărea, în chip firesc, înţelepciunea, îi aduceau pe bătrâni într-un stadiu al devenirii personale în care înţelepciunea le era a doua natură, astfel încât puteau privi cu superioritate şi chiar cu o anumită condescendenţă asupra frământărilor cotidiene la care erau chemaţi să dea răspunsuri. Ei serveau în mod sigur experienţa bună a trecutului în general şi pentru orice situaţie particulară, iar înţelepciunea (şi cumpătarea intrinsecă) le devenea mai mult decât o proprietate pe care o manifestau (sau afişau), din când în când, devenea un mod de viaţă.

CITEȘTE

7. Imperiul sălbăticiei

Captain America steag SUANu am înţeles niciodată “măreţia Americii”, atât de proslăvită astăzi mai ales de aşa-zisa clasa politică românească şi intelectuali, şi nici nu am să o înţeleg vreodată. Nu pot spune că nu am avut o perioadă de naivitate (lungă), în care am împărtăşit adevărata idolatrie faţă de SUA care a existat şi mai există încă în România, ajutat de acelaşi senzualism care ne conduce aproape întreaga “viaţă publică”. Dar acum nu pot decât să constat, într-un mod cât se poate de raţional, cred eu, că toată “măreţia”, tot “binele” şi “frumosul” îi sunt date ţării astea de nişte oameni extrem de superficiali.
Statele Unite ale Americiii au, într-adevăr, cea mai puternică economie din lume (încă), au cele mai lungi reţele de drumuri şi căi ferate, au zgârie-nori şi imense parcuri de distracţie, au industrie şi cele mai mari aeroporturi din lume. Americanii au cele mai multe maşini, telefoane, frigidere, televizoare, aparate video, maşini de spălat vase şi cuptoare cu microunde dintre toate popoarele.
„Este cea mai bogată ţară din lume” şi „americanii au de toate”, acestea sunt prejudecăţile “tradiţionale” româneşti în legătură cu “etalonul civilizaţiei democratice”.
Dar cum ar fi putut fi altfel decât cea mai bogată?! Dar câţi sunt cei care au – dincolo de statisticile generale -, şi câţi nu au? Uite două întrebări foarte potrivite pentru cei care s-au mulţumit cu imaginea “oficială” despre marea “minune” numită America.
În urmă cu nu mai mult de două sute de ani, vreo 25 de milioane de oameni aveau la dispoziţie cel mai întins tărâm nelocuit, cu climă temperată, extrem de bogat în resurse naturale, cu soluri mănoase şi minerale din abundenţă. Au avut de toate: munţi şi mare, aur şi argint, petrol şi gaze naturale, pământ arabil bogat şi păşuni întinse. Au avut un întreg continent, aprope cât Europa, de defrişat şi de exploatat. Şi cum au făcut asta? Cu sălbăticie.

CITEȘTE

8. Tinerii și politica

Tinerii forta drepteiÎn ultimii ani, politica românească a început să se mândrească cu noi lideri. Noii politicieni, printre care Ponta sau Boureanu, sunt prezentaţi ca fiind “tineri”, “curaţi”, “tineri”, “competenţi”, “tineri”, “europeni”, “tineri”, “deschişi” şi din nou “tineri”.  Atributul tinereţii e folosit în spoita şi fandosita noastră politichie ca niciun altul. După ce o întreagă generaţie de “vechi” a “convins” cu străşnicie ducând mizeria şi ordinăria la statutul de condiţie „sine qua non” pentru orice existenţă notabilă în viaţa politică, nu-i nimic mai drag la ochi românului care nu s-a lăsat încă de acest “sport” decât să vadă un tânăr care spune, face, … care se comportă „în consecinţă”, pentru că dacă eşti tânăr în politica românească nu ai de jucat decât un rol. Eşti lepădat de “satana” comunistă, spui că vrei să schimbi cam tot, eşti posesorul unei noi mentalităţi, nu ai experienţă, detestabilă, de altfel, dar aplici “noi modele şi practici”, eşti conectat la “modernitate” şi iubeşti Occidentul cu ardoare, ca pe mama înţelepciunii absolute.
Rolul acesta este dorit de fiecare tânăr sau mai puţin tânăr (vezi Crin Antonescu) care activează în cel mai corupt domeniu dintre toate, dar şi aşteptat de publicul naiv cu speranţe inepuizabile de nou.

CITEȘTE

9. Nu vreau cu criza

Tanarul si lumeaSă vorbim despre criză, dar într-o altă notă, mai …naivă. Nu am putea să nu o facem, de vreme ce tot ce se întâmplă în prezent este “în timpul crizei”, “pe timp de criză” şi aşa mai departe… E criză!
Dar cât de nedreaptă e perioada asta …ca toate celelalte. După ce că te naşti o singură dată în viaţa ta, asta tre’ să se întâmple deja, fără ca nimeni să te întrebe în prealabil, într-o epocă oarecare, cu tot ce presupune, adică posibil şi probabil, toată viaţa ta.
După ce că ai păcatul original după tine, pentru că părinţii tăi nu au putut fi cuminţi în faţa Dumnezeului creştin, care urăşte sexul cu atingerea protagoniştilor de când a experimentat altceva cu o fecioară, de parcă nu era destul, pe urmă vine şi asta… Şi din păcatul ăsta nu scapi viu… Deci, vorba poetului, “trăieşti sub vremuri”. Şi vremurile astea le fac alţii pentru tine şi o fac prost, şi tu ştii că o fac prost, părinţii tăi ştiu că e prost, bunic’ ta ştie că e prost, bunic’ tu ţi-a zis că e prost şi pe urmă a plecat, toţi prietenii tăi ştiu că e prost, toată lumea ştie că e prost şi toţi staţi şi vă uitaţi unii la alţii …ca proştii şi ridicaţi din umeri. Să nu-mi zică nimeni că vă duceţi la vot că nu mai suntem copii… şi nici bătrâni nu suntem.

CITEȘTE

10. Hai la mentalitate!

Mentalitate Manipulare GandireCe fericire cu mentalitatea asta! E Dumnezeul ‘telectualilor. Dacă nu ar fi existat ar fi trebuit inventată… „pentru binele societăţii civile”¹, într-adevăr.
Nu-i cuvânt mai larg şi mai generos pentru orice trăncănel şcolit şi, mai ales, recunoscut ca atare. Zice de mentalitate şi toată lumea se uită la el ca la unul care ştie ce vorbeşte. E un termen miraculos, face cât o diplomă în psihologie.
Ia să urmăriţi! Vine careva şi vorbeşte despre schimbarea mentalităţii şi capătă un ascendent moral, ceva de invidiat. Pe urmă chiar nu mai contează ce spune, înainte de asta nici nu mai contează cine era. Dacă mai are şi vreun oarece în coada numelui, vreun  “jurnalist”, vreun “analist”, vreun conţopist… Hocus-pocus-ul schimbării mentalităţii îi dă instantaneu o poziţie neştirbită şi de invidiat. Pentru că este un hocus-pocus care declanşează la grămadă toate complexele româneşti (care nu sunt puţine): că ne-am născut când ne-am născut, că trăim când trăim, că muncim cum muncim… Asupra tuturor celorlalţi acţionează un „Lăsaţi că stiţi voi…” nerostit. Toţi sunt vinovaţi şi dacă nu sunt destul de vinovaţi, sunt vinovaţi că s-au născut din părinţi vinovaţi… că au trăit 50 de ani sub comunism. Nimeni nu scapă. Şi apoi mai este… evidenţa: Lucrurile stau aşa cum stau, deci sunteţi vinovaţi! E unul dintre puţinele lucruri asupra cărora trei români când se întâlnesc pot fi de acord.

CITEȘTE

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.