Istro-românii – o enigmă a romanității

Costume istroromaniIstro-românii sunt un mic grup etnic care, se pare că aparțin chiar de strămoșii noștri de la nord de Dunăre. Cu o populație autohtonă nu mai mare de 1250 – 1.500 vorbitori de limba română, situați izolat și la distanță de România, într-o masă de slavi, ei au știut, secole întregi, să-și păstreze identitatea de neam, de limbă și de tradiție.

Iată de ce originea, istoria, limba și tot ce ține de cultura lor a intrat în atenția a numeroși istorici lingviști, filologi, etnografi și folcloriști din întreaga lume.

Așezați într-o regiune extrem de săracă, din partea central-estică a Peninsulei Istria, care astăzi aparține Croației, puținii locuitori de aici care au fost capabili de acest adevărat miracol au dus întotdeauna o viață grea.

După procesul de romanizare balcanică în care au intrat în secolele I și II d. Ch., cei din Peninsula Istria au făcut față invaziei slavilor și apoi celei otomane, cunoscând de-a lungul anilor și alte stăpâniri, cum ar fi cea comunistă, iugoslavă.

O asemenea istorie i-a pus pe cei din acest teritoriu la grele încercări și de aceea mulți dintre ei au plecat în Italia sau mai departe. Așa se face că mulți dintre membrii acestei mici comunități românești au fost nevoiți să ia calea pribegiei.

Peste 500 dintre ei s-au stabilit la New York, iar câteva zeci au ajuns în Australia.

O situație ca aceasta, pe lângă multe altele, poate explica ușor cum se face că, din cei peste 5.000 de membri, cât număra această comunitate românească la începutul veacului trecut, astăzi nu mai sunt decât în jur de 1.250 – 1.500.              

În prezent, mai mulți sunt în localitatea Jeiani (Seiani), situată la aproximativ 20 de kilometri de Fiume (Rijeka). Mai puțini se întâlnesc (sau se mai întâlneau) și la Sușnevița, Sucadru, Letai, Bardo și Nosel. Oamenii de aici își păstrează conștiința și identitatea națională și se numesc pentru aceasta rumari sau vlaschi.

De altfel, mulți dintre cercetătorii care s-au aplecat cu pasiune și cu interes asupra întrebărilor ce se pun pe seama acestor comunități, au ajuns la concluzia că aceasta a fost fondată pe o colonie romană (poate chiar înaintea colonizării Daciei de către Traian) (P. Kandler) și ca limba ce-o vorbesc are elemente ce pot fi atribuite „latinei balcanice” (Carlo Taglavini).

Un interes deosebit l-au arătat istro-românilor și români ca Gheorghe Asachi, I. H. Radulescu, V. A. Urechia, Ion Maiorescu, Lecca Morariu, Sextil Pușcariu, T. T. Burada, Vlad BejanșiEmil Petru Rațiu.

Dintre conaționalii noștri, este impresionantă contribuția cărturarului herțean Gheorghe Asachi (Herța), care și-a trimis și fiul pentru a cerceta și cunoaște pe acești frați ai noștri și care a publicat în țară o culegere de texte în limba (graiul) comunității istro-române.

Este, de asemenea, de apreciat Lecca Morariu pentru îndemnul său, ca să se selecționeze și să se trimită în zona „echipe de exploratori” care să încerce „să salveze acolo ce mai poate fi salvat”.

Importante sunt și observațiile făcute de T. T. Burada, care constată că istro-românii, care „își păstrează limba” nu-și reneagă neamul și că, deși au fost „dați uitării” sute de ani, românii de aici au „conștiință de sine”. 

Iată deci, motivele pentru care considerăm că Tratatul bilateral încheiat de România cu Croația în 1944, care crează cadrul legislativ pentru afirmarea culturală a minorității istro-române, este pe deplin justificat. (…)

Material preluat din lucrarea «Românii din jurul României» coordonată de prof. dr. doc. Ion Gherman, Editura «Vremea», București, 2003.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.