Mândri că suntem penibili

Afis PSD Mandri ca suntem romani1-1Când trepanații din partidele politice românești fac o prostie de îți vine să crezi că ceva mai penibil nu mai pot comite, imediat vin și te corectează cu ceva și mai penibil, ducând ridicolul existenței lor către absolut, dar și al așa-zisei vieți politice.

Echipa de campanie a PSD a făcut o gafă stupidă, dar cumva explicabilă, după ce a ales să-și ilustreze campania pentru alegerile europarlamentare, derulată sub sloganul „Mândri că suntem români!”, cu fotografii realizate în Belarus și Polonia, după cum au descoperit ulterior internauții români. Nu puteau să realizeze aceste imagini în România, pentru că aici guvernaseră tot ei. În plus, propa-gașca lui „copy-paste” Ponta împopoțonează fotografiile cu motive tradiționale românești, pentru ca ipocrizia să nu aibă de suferit câtuși de puțin.

Pozele au fost cumpărate de pe site-ul specializat shutterstock.com.
Întâmplarea marcheză, fără îndoială, un apogeu în istoria prostiei propagandistice democratice, care nu mai are de mult nevoie de realitate pentru a se desfășura în fața publicului, mare parte căzut în perplexitate, în toată splendoarea sa.

„Mândri că suntem români”, prin urmare, cu imagini din Belarus și Polonia. Într-adevăr, am spune, cu astfel de personaje stupide care fac nu numai propagandă, dar și politică și administrație, a devenit extrem de greu de găsit motive (sau chiar imagini) pentru a mai fi mândru că ești român. Ei însă vor rămâne mândri, înfățișându-se publicului, care îi va evalua nu după vreo judecată dreaptă, care ar include și ridicolul și memoria unor asemenea momente, ci pe un fir neîntrerupt al propagandei care are ca singură constantă evenimențialul și singură regulă uitarea.

Dar prostia propagandistică democratică nu are granițe. Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a fost victima unei gafe similare, în campania sa pentru un nou mandat din 2012. Atunci s-a descoperit că afișul său de campanie, care îl prezenta, cu privirea senină, în fața unei mări calme, nu fesese făcuta în Franța, ci în Grecia.
Mai jos sunt fotografiile utilizate de PSD în campania sa electorală și originalele de pe shutterstock.com.Afis PSD Mandri ca suntem romani3-3Afis PSD Mandri ca suntem romani3Afis PSD Mandri ca suntem romani2-2Afis PSD Mandri ca suntem romani2Afis PSD Mandri ca suntem romani1-1Afis PSD Mandri ca suntem romani1

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.