Toți, Doamne, și niciunul!

Consiliul Judetean sedinta septembrie 2014La mijlocul lui 2014, Consiliul Județean (CJ) Vaslui se lăudă, întrunit în ședință, cu o activitate susținută înșirată pe 35 de pagini, cifră magică care coincide cu numărul consilierilor. Dintre acești ”bravi” consilieri, după jumătate de an, niciunul nu a fost în stare să scrie măcar pe o pagină, într-un raport de activitate, ce au făcut în 2013. Paradoxul este mai mult decât evident: în vreme ce CJ nu și-a mai văzut capul de atâta activitate, consilierii județeni nu pot spune că au făcut ceva anume.

Nu la începutul anului își prezintă activitatea pe anul trecut consilierii județeni vasluieni, când s-ar putea spune că memoria necontenitelor eforturi le este încă vie, și nici măcar la cinci luni după. Tradiția spune că domnii consilieri vor preciza pentru muritorii de rând câte ceva din ce au muncit pe la mijlocul anului, când vor avea chef sau, pur și simplu, nu își vor îndeplini deloc această obligație legală.

Asta pentru că Legea administrației publice locale, elaborată de „confrații” din Parlament, nu a fost făcută pentru a le produce vreun stres. Legea precizează formal că aleșii poporului în legislativele locale au obligația de a întocmi un raport de activitate pe anul trecut, dar nu precizează vreun termen limită și cu atât mai mult nu „inconfortează” consilierii cu vreo sancțiune. Doamne ferește!

Așa se face că, prin tradiție, cei aleși în CJ Vaslui nu reacționează nici la sentimentul datoriei față de cetățeni, nici la dezlânatele prevederi ale legii, ci doar la îndemnurile tot mai susținute ale conducerii CJ Vaslui, care nu dorește să se facă de râs în ochii presei și a vasluienilor.

În ședința CJ Vaslui din luna mai a anului 2014 s-a produs abia primul îndemn al conducerii către consilieri de a se mobiliza ușor, fără șocuri, pentru a elabora un raport de activitate pe 2013. Vasile Mihalachi, vicepreședinte CJ, i-a atenționat că trebuie să lucreze la aceste materiale, nu de alta dar „presa e cu ochii pe noi, și așa trebuie să fie”. Experiența anilor trecuție ne arată că vor trebuie să mai urmeze multe astfel de îndemnuri până când o parte a consilierilor județeni vasluieni vor prezenta, cei mai mulți pe câte o foia de hârtie, câte un amestec de date statistice (număr de ședințe și proiecte adoptate) cu amintiri pitorești pe care îl vor numi „raport de activitate”.

Presa locală din alte județe ale țării a început să vorbească despre activitatea consilierilor județeni încă din februarie 2014, când aleșii locali s-au simțit datori să-și prezinte activitatea prin rapoarte. Pentru că s-au simțit… Ba un cotidian din Cluj făcea caz în luna februarie de… întârzierea consilierilor. Să le spunem… ardeleni!

Din scurta noastră cercetare au rezultat cel puțin două exemple numai bune de prezentat celor ce fac pe-a consilierii județeni la Vaslui.

Un paradox năucitor

Pe site-ul CJ Vrancea ședeau „frumos” astăzi rapoartele de activitate ale tuturor consilierilor, toate declarațiile de avere și interese. O situație nemaintâlnită pentru Vaslui, unde niciodată nu a fost realizată performanța ca toți cei 35 de consileri (32 de consilieri plus conducerea) să-și fi îndeplinit într-un an toate cele trei însărcinări.

Un al doilea exemplu: presa locală din Cluj se distrează deja amar pe seama declarațiilor A4, trei lulele, trei surcele, a consilierilor de acolo, pentru că, nu putem să ne facem iluzii, consilierul român e construit pe același tipar: plecat de la partid pentru a ridica mâna când trebuie.

În județul Vaslui, după cinci luni, niciun consilier nu a putut scrie (fără nicio rigoare, de altfel) cam ce a făcut în decursul întregului an 2013.

În schimb, CJ nu se putea lăuda cu activitatea sa pe 2013 decât într-un raport condensat în… 35 de pagini, cifra magică care indică numărul consilierilor inactivi.

Și astfel se ajunge la următorul paradox năucitor: Consiliul Județean, în întregul său, a avut o activitate mai mult decât prodigioasă, consilierii județeni, luați individual. nu au avut nicio activitate….

CJ prezintă un raport cu de toate pentru toți care se finalizează „tradițional” prin organizarea „magistrală” (sau invers) a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă, gen de manifestare de la care mulți dintre aleșii județeni nu se dau în lături. Probabil că tocmai asta lipsește și pentru ca ai noștri consilieri județeni să mai și lucreze la ceva printre timp. În orice caz, un obicei precum a avea o activitate la locul de muncă despre care să poți vorbi nu prea există printre ei.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.