Parlamentarul fantomatic

Sergiu VizitiuRare sunt momentele în care deputatul de Murgeni Sergiu Viziteu poate fi surprins în acțiune. Doar evenimentele politice îl atrag. În ultimul, la mijlocul lui iunie 2014, parlamentarul ales din partea PDL prin ”inspirația” lui Dan Marian, președintele acestui partid în județul Vaslui, a participat la o acțiune a UNPR, actualul său partid, o întâlnire de reînoire a jurămintelor cu PSD. De când a fost ales deputat, omul de afaceri a cărui firmă a făcut un profit de jumătate de milion de euro pe timpul guvernării PDL, a ajuns să aibă contracte de aproape 10 milioane de euro cu guvernarea PSD. Din activitatea sa de deputat lipsește orice preocupare față de legi sau probleme curente ale țării sau față de propriul colegiu. În schimb, Vizitiu punctează unde trebuie prin declarații politice precum „Rolul unei guvernări echilibrate” sau „USD își va dovedi curând buna intenție”. Sergiu Viziteu este un exemplu clasic pentru modul în care afacerile personale se îmbină cu politicul, dar și pentru rateurile „uninominale” ale democrației românești.

Mai rar s-a întâmplat în istoria presei vasluiene ca unui deputat, persoană publică prin excelență, să nu-i poată fi asociate decât câteva imagini. Totuși acest lucru este valabil pentru Sergiu Viziteu, ales în 2012 în colegiul uninominal Murgeni, județul Vaslui. Parlamentarul nu a putut fi surprins vreodată de vreun ziarist în vreo altă ipostază decât cea în care este înfățișat în afișele electorale comandate de el sau în poza oficială de la Camera Deputaților. Nicio acțiune, niciun discurs, nicio întâlnire electorală, politică, administrativă, publică, de vreun fel. Nu numai presa vasluiană, dar și cea națională nu are decât câteva imagini cu Viziteu. Nicio televiziune sau ziar național nu a reușit să-l surprindă pe acest parlamentar într-o acțiune demnă de a fi redată publicului. Deputatul nostru a trecut nu numai prin istorie PDL Vaslui, dar și prin cea a politicii vasluiene ca o nălucă. Nimeni nu l-a văzut, nimeni nu l-a ascultat, nimeni nu l-a „prins”, nimeni nu l-a atins. Imaginea sa… „Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedemși nu e”. Din punctul de vedere al propriului electorat, însă, orice lirism dispare și este înlocuit de o certitudine: deputatul Viziteu nu există! Totuși, parlamentarul a fost ales de peste 5.500 de vasluieni din Colegiu 7, fără să-l fi văzut vreodată, decât poate în afișele electorale, și cu atât să-l fi întâlnit sau măcar ascultat. Asta în cadrul unui scrutin care poartă numele de „uninominal”. 

Colegiul Murgeni pare sortit unor asemenea parlamentari, în trecut o altă fantomă bântuindu-i la fel de „uninominal” pe murgeșteni, cea a pesedistului Marian Sârbu, care, nici el, nu a avut nici în clin, nici în mânecă cu misiunea de reprezentant al Colegiului 7.

Una din două: ori murgeștenii nu reușesc să se învețe minte, ori banii și gălețile au fost prea atrăgătoare. În orice caz, faptul că democrația românească produce rateuri uriașe și că sistemul nu funcționează așa cum ne este prezentat sunt lecții pe care românii și vasluienii le-au tot primit în ultimii 25 de ani. La scală mică, foarte măruntă, un astfel de rateu regretabil îl reprezintă pentru județul Vaslui așa-zisul deputat al colegiului Murgeni Sergiu Vizitiu. Omul nu are nicio legătură cu deputăția, consacrându-se în exclusivitate afacerilor, pe care le suplinește, într-adevăr, cu o măruntă activitate politică destinată a demonstra susținere pentru cine trebuie.

La alegerile din 2012, prin ”eforturile” și ”clarviziunea” lui Dan Marian, președintele Organizației Județene a PDL Vaslui și fost candidat pentru șefia Consiliului Județean, care i-a dat colegiul Murgeni din partea partidului, județul Vaslui s-a pricopsit cu cel care este probabil cel mai slab parlamentar din istoria democratică a acestor meleaguri.

Viziteu a intrat în rândul deputaților vasluieni la grămadă, printre vașnicii opozanți ai puterii roșii din județ și ai guvernului Ponta.

„Dreapta” și „stânga”, termeni de orientare economică   

Doar câteva luni l-a „ținut” opoziția și, în mai 2013, a părăsit PDL și a trecut la UNPR, partid aliat al PSD la guvernare. Asta fără să invoce nici măcar formal vreun motiv anume. Nici nu era nevoie. Cei care îi cunoșteau trecutul de mare om de afaceri care lucrează intens cu statul s-au „prins” imediat. Viziteu era patronul unei mari firme de construcții, botezată Huge Construct, cu care a lucrat… imens în timpul guvernări PDL a cărui simpatizant a fost pe măsură. Apetența pentru „dreapta” politică i-a adus o căruță de euro din bani publici. Între 2005-2012, firma actualului deputat vasluian a raportat un profit de peste o jumătate de milion de euro. Cum criza se adâncea, „dreapta” a plecat de la putere și a venit „stânga”. Moment în care Viziteu trebuie să fi realizat că aceste două noțiuni nu sunt numai termeni de orientare în spațiu, dar și economică. În orice caz, nu au o prea mare legătură cu… real-politicul.

Din momentul trecerii la „stânga”, Construct-ul lui Viziteu a devenit și mai… huge (imens, în limba engleză), redeschizându-i-se noi oportunități de afaceri pe bani publici. Imediat deputatul a fost răsplătit cu un contract de 4,5 milioane de lei, fără TVA, pentru reabilitarea unui drum de 5,3 kilometru în Cristești, o comună condusă de un primar PSD.

Nici Viziteu nu s-a lăsat mai prejos și a început să „dea dovada”, demarând în trombă în activitatea de parlamentar prin câteva compuneri numite declarații politice: „Actualul guvern își urmează programul asumat de asigurare a veniturilor stabile pentru populație”, „Rolul unei guvernări echilibrate”, „USD își va dovedi curând buna intenție” sau „Guvernul susține mediul de afaceri prin măsurile bugetare luate pentru 2014”. Nici nu ai putea crede că acest deputat a fost ales din partea unui partid de opoziție. După cum puteți bine vedea, activitatea lui Viziteu în Parlament este una strict politic. Nu mai este nevoie să precizăm că lipsește din partea sa orice preocupare pentru problemele curente ale țării sau pentru legile care îi sunt supuse atenției. Printre laudele deșănțate aduse guvernării cu care face afaceri nu a încăput, bineînțeles, nici cea mai mică grijă față de colegiul în care a fost ales sau pentru județul Vaslui. Între timp însă, Sergiu Vizitiu devenea cel de-al treilea deputat în privința cuantumului împrumuturilor financiare pe care le-a acordat familiei și celor apropiați, conform unui clasament întocmit de cotidianul on-line gandul.info. De când este parlamentar de Murgeni, el a „creditat” prieteni și firme cu 1,6 milioane de euro. Și „deputatul nostru” chiar are de unde, pentru că a încheiat contracte cu statul în valoare de aproape 10 milioane de euro.

Astfel stând lucrurile nu mai poate fi de mirare că deputatul de Murgeni a participat în iunie 2014, alături de președintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, unul dintre cei mai grei traseiști ai politicii românești, la o reuniune în care partidul său și-a reînoit jurămintele cu PSD.

Viziteu a fost prezent la Durău, județul Neamț, alături de primarul Neculai Onțanu, secretar general, senatorul Ion Toma, secretar general adjunct, Nicolae Dumitru, secretar general adjunct, președintele Consiliului Județean Neamț Culiță Tărâță, europarlamentarul UNPR Damian Drăghici, senatorul de Botoșani Șerban Mihăilescu, deputatul de Iași Gheorghe Emacu, senatorul de Bacău Dumitru Bujor, adică conducerile organizațiilor care formează Regiunea I Nord-Est: Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău, Vaslui, primari și consilieri județeni. Ei au afirmat în cor că UNPR va rămâne „un aliat loial atât la nivel guvernamental și parlamentar, cât și în plan local”.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.