Cum e cu munca la stat

Avocatul Poporului

Una dintre cele mai importante instituţii ale statului român, trecută ca atare şi în Constituţie, ar trebui să funcţioneze şi la Vaslui, Bârlad şi Huşi, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor oamenilor de rând. Numai că nici măcar autorităţile publice nu cunosc faptul că reprezentanţii Avocatului Poporului din Iaşi ţin audienţe la Prefectura Vaslui şi primăriile din Bârlad şi Huşi. De cealaltă parte, avocaţii poporului” de la Iaşi nu au ce să-şi reproşeze, deşi programul lor de audienţe nu reprezintă decât nişte rânduri pe o bucată de hârtie. 

„A fost odată”, spune Laurenţiu Ginghină, angajatul de la Prefectura Vaslui în biroul căruia ar trebui să se întâmple audienţele lunare ale reprezentanţilor Biroului Teritorial Iaşi al instituţiei Avocatul Poporului. Ocupantul camerei 1 nu este însă în stare să precizeze când s-a petrecut un asemenea eveniment. Poate spune totuşi că au existat cetăţeni pe care i-a direcţionat către Avocatul Poporului şi apoi… nu mai ştie ce s-a întâmplat.

Acum, ce sens au audienţele, dacă oamenii ajung oricum la Iaşi? Este o întrebare fără răspuns şi care nici nu are nevoie măcar de un răspuns pentru că, după reprezentanţii Biroului Teritorial Iaşi al Avocatului Poporului, relaţia lor cu vasluienii funcţionează perfect.

Telefonul/faxul poate că accidental nu funcţionează, în cele câteva rânduri în care am sunat, tonul de apel suprapunându-se sunetului strident al faxului. Nici comunicarea cu presa pentru a face cunoscute audienţele nu funcţionează, dar nu este nici de data aceasta vina celor de la Biroul Teritorial Iaşi.

„Cei de la Iaşi au comunicat că vă trimit e-mail-uri mereu, numai că nu le primiţi”, susţine încrezător Eduard Popica, şeful de cabinet al prefectului de Vaslui.

Totuşi, între momentul în care ne-am interesat de aceste audienţe şi cel în care am încheiat documentarea… imposibilă asupra activităţii Avocatului Poporului în judeţul Vaslui, un alt lucru ”minunat” s-a întâmplat.

„Doamna Carla Carmina Cozma a fost miercuri şi a avut o audienţă cu o doamnă”, ne-a relatat Laurenţiu Ginghină.

Pentru a ne „deschide ochii”, acelaşi funcţionar al Prefecturii Vaslui ne-a şi arătat cum îşi popularizează activitatea în judeţ instituţia Avocatul Poporului: pe panoul de la intrare, într-un colţ, pe o mică bucată de hârtie care are antetul instituţiei ”constituţionale”, scrie programul audienţelor.

Şirul anacronismelor

Între cele două instituţii există, de altfel, un protocol de colaborare, pe care prefectul Andrei Puică a refuzat să-l facă public la solicitarea noastră expresă. La citirea acestuia, se poate spune că a avut motive întemeiate.

Iată doar două prevederi care nu au fost aduse la îndeplinire niciodată: „Invitarea instituţiei Avocatul Poporului la activităţile periodice desfăşurate la nivelul prefecturii cu primarii, secretarii consiliilor locale din judeţul Vaslui, în scopul mediatizării rolului şi importanţei instituţiei Avocatul Poporului în apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile cu autorităţile publice”, „Participarea la activităţile organizate de Instituţia Prefectului, în cadrul cărora se dezbat problemele din domeniile de interes comun”.

Tot ce a făcut Prefectura Vaslui, în afara anunţului tolerat la intrare, a fost postarea pe site-ul propriu a unui mesaj scurt în care se vorbeşte despre faptul că „Avocatul  Poporului – Biroul Teritorial Iaşi acordă audienţe pentru cetăţenii din judeţul Vaslui…”.

Tot ce-i legat de această instituţie a Avocatului Poporului pare mai degrabă o bătaie de joc la adresa poporului. Plecând de la site-ul propriu, în care, pe frontispiciu, alături de numele în limba română, trebuie să apară şi cel în limba engleză: Romanian Ombudsman. De ce? Această instituţie se adresează exclusiv cetăţenilor români, iar, ca peste tot, ca să devii cetăţean român trebuie să cunoşti limba română. Sau s-a vrut să se ştie clar că instituţia a fost împrumutată din alte sisteme constituţionale, iar la noi încă se mai încearcă, fără succes, să fie însuşită?

Şirul prostiilor ţipătoare continuă cu înfăţişarea pe acelaşi frontispiciu al site-ului acestei importante instituţii româneşti a imaginii a nouă persoane, toate numai un zâmbet, despre care ai spune că au fost aduşi în starea de fericire afişată tocmai de avocaţii poporului. Imaginea este foarte ”reprezentativă”, mai ales la nivel rasial: dintre cei nouă din fotografie, trei sunt negri şi doi asiatici…

Avocatul Poporului, prin urmare, dar care popor? Tot site-ul ne „ajută” prin afişarea unui glob pământesc care se învârte de-a-ndoaselea (pe cuvânt!) şi a rămas fixat undeva între Americi şi Africa. E clar, e o instituţie universală!

Avocatul Poporului ar trebui, cu toate acestea, să fie o instituţie serioasă. Este atât de importantă, încât şi-a găsit un loc aparte în legea fundamentală a ţării. Un capitol din Constituţie, cel de-al patrulea, se ocupă exclusiv de această instituţie, care există, aşa cum se precizează, „pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice”. Aproape nimeni din Prefectura Vaslui şi primăriile din Bârlad şi Huşi nu ştie însă că reprezentanţii Avocatului Poporului ţin audienţe la noi în judeţ.

În aceste condiţii, nu este de mirare că tot mai mulţi români aleg să se adreseze CEDO şi altor instanţe europene, România ajungând să plătească milioane de euro doar pentru năzbâtiile unor funcţionari care lucrează şi ei precum cei din Biroul Teritorial Iaşi al Avocatului Poporului: bifând doar activităţi şi obligaţii care nu au fost niciodată îndeplinite.Avocatul Poporului

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.