Gugulanii văzuți de ei și de ceilalți

Gugulani

În jurul munților Tarcu, Godeanu, Gugu și Retezat s-a format o populație deosebită. Cei din zona Valea Bistrei, Valea Cernei, Valea TimiȘului își spun gugulani, momârlani, iar cei din Țara Hațegului și Valea Jiului își spun doar momârlani. Deși fiecare zonă a fost continuu influiențată de schimbările economice și de infuzia de folclor străin, nici astăzi cele două etnii nu au suferit mari modificări, se aseamănă foarte mult.

Asumarea calității de gugulan în perioada comunistă era aproape sinonimă cu dezidența. De fapt, trebuie să recunoaștem că au dat mult de lucru autorităților; în zona lor, mișcarea anticomunistă a fost bine dezvoltată, nu au acceptat înființarea agriculturii socialiste, nimeni nu a reușit să le inventarieze corect numărul de animale, numărul de tractoare dar nici cantitatea de ”rachie” home made. Acesta a fost unul din motivele pentru care noțiunea de gugulan nu a fost personalizată precum cea de oșan; acesta este motivul că am auzit de Țara Oașului, dar nu și de Țara Gugulanilor.

În prezent gugulanii se disting ca o populație compactă, într-un teritoriu bine determinat, cu manifestări și caracteristici proprii, care îi dau o personalitate aparte în ținutul Banatului. Cercetarea este deficitară și astăzi în acest domeniu. Se va evita studierea datelor, cauzelor precum și a împrejurărilor care au făcut posibilă păstrarea unei identități dintre cele mai intime și mai apropiate de ale strămoșilor noștri daci, într-o continuitate istorică extrem de întinsă, care în zilele noastre s-a transformat în calități distincte. Se pare că gugulanii sunt de cea mai curată origine dacică, conform unor date mai mult decât bimilenare. Prezența lor în Banat nu trebuie cercetată pentru a crea o justificare a prezenței lor în acest areal. Dar pentru membrii comunităților este deosebit de valoroasă cunoașterea trecutului, precum și a modului în care au evoluat. Nu trebuie să uităm că zonele montane produc și în prezent cele mai multe valori culturale conservatoare.

Gugulanii trăiesc în spațiul localizat și delimitat de Valea Bistrei (Bucova – Caransebeș), Valea Timil Cerna (Caransebes – Teregova), Valea Rusca – Valea Hidegului, Munții Godeanu (vârfurile Dobrei 1928 m, Olanele 1989 m, Godeanu 2229 m, Gugu 2291 m, Baicu 2132 m, Pietrii 2192 m, și coborâm apoi pe râul Bistra din nou la Bucova. Această zonă este străbătută și astăzi de numeroase drumuri: unele au devenit drumuri industriale pentru lucrări hidrotehnice, altele sunt drumuri forestiere, dar majoritatea acestora au rămas drumuri turistice. Drumurile din această zonă, a gugulanilor, au fost dintotdeauna neospitaliere pentru ”oaspeții” nedoriți. Pe aceste drumuri s-au petrecut fapte și peste ele s-au scurs vremurile care au dat caracteristici unitare acestei populații. Acesta este motivul pentru care gugulanii nu au fost înfrânți.

Romanii au cucerit zona, dar aurul dacilor a salvat Imperiul o perioadă de timp. Culmea este că acei cuceritori nu au avut nevoie de translator pentru a vorbi celor cuceriți. Dar ocupația romană a avut și un avantaj, și anume a creat o anumită stabilitate. După plecarea romanilor, secătuiți de bogății, fără mari conducători, fără armată, dacii sunt călcați de numeroși nomazi, Banatul devenind câmp de luptă și pentru războaiele străine de istoria noastră. Toți nepoftiții se plimbau prin trecătorile din zonă, fără să uite să jefuiască populația.

Cei care s-ar fi încumetat să ajungă la daci cu scopul de a jefui, ar fi fost cu siguranță condamnați la moarte din mai multe motive, și anume: nu prea aveau ce jefui, în zonă erau postate posturi de strajă bine organizate, meșteșugul luptei cu arcul și săgețile nu a fost uitat, iar câinii au fost bine dresați pentru luptă. Având în vedere rolul câinelui în apărarea turmelor de oi, de a apăra comunitatea de animale sălbatice, de a însoți pe daci la luptă, oare nu se poate modifica viziunea asupra stindardului de luptă al dacilor? Oare nu vedem mai clar un cap de câine în locul celui de lup?

După încetarea migrației altor popoare, după ce turcii renunță la atacuri, lucrurile se mai liniștesc. Populația coboară din munți, întemeiază așezări stabile chiar pe căile de comunicații. Astăzi unele din vechile așezări au fost chiar refăcute.

Îndelungata supraviețuire în văile izolate sau în golul alpin a modelat caracterul populației și nu a modificat în rău trăsăturile morale ale acesteia. Dacii erau convinși și credeau în nemurire, credeau în singurul lor zeu – Zamolxis. Așa se poate explica ușurința cu care dacii s-au creștinizat.

Istoricii străini care scriu despre Banat, au acordat întotdeauna o atenție sporită populației gugulane, evidențiind permanent calitățile fizice și morale cum ar fi istețimea și abilitatea în asimilarea oricărei îndeletniciri, modestia, milostenia, tăria morală și frumusețea fizică. Populația gugulană a fost mereu dornică și deschisă spre emancipare economică și culturală. Numai că nu trebuiesc uitate secolele de suprimare la care au fost supusi gugulanii: perioada 106 – 1918 a fost continuă; perioada 1947 – 1989 de asemenea. Dar totuși, deși nu au fost complet liberi, nu au fost niciodată îngenunchiați. Nu puține au fost cazurile când fetele gugulane au stârnit invidie prin saloanele vieneze unde au dus nu numai frumusețea fizică, dar și frumusețea portului, originalitatea unor obiceiuri, precum și frumusețea dansului.

Numeroși istorici s-au străduit să găsească origini dubioase, comportamente incompatibile cu felul în care vedeau ei lumea. Dar în final, au fost obligați să recunoască puternica personalitate precum și vigoarea rasei gugulanilor. Multe obiceiuri au fost interzise sau denaturate, dar nimeni nu a reușit să distrugă frumusețea lor. Ruga, nedeia, nunta, călușarul, sărbătoarea narciselor, mersul la biserica, totul a rămas neschimbat. Numai că au rămas neschimbate și părerile specialitilor de la „centru” despre această zonă. Mass-media, taberele științifice și finanțările caracteristice ocolesc acest subiect. Frații Verne — scriitorul, geologul și metalurgistul au vizitat zona cu plăcere și au stabilit prietenii trainice. În rapoartele lor tehnice, scriu numai lucruri frumoase despre populația întâlnită în această zonă. Din punct de vedere științific, populația posedă câteva cunoștințe deosebite cum ar fi măsurarea distanțelor, cunoașterea artelor, prezicerea meteorologică, cunoștințe pe care nimeni nu le-a cercetat în amănunt.

Această populație nu se deosebește prea mult de restul populației românești, prin anumite caracteristici. Nu consideră că ar avea vreo pretenție asupra considerării sau neconsiderării pentru ea a vreunui statut distinct, statut care să-i confere o anumită poziție deosebită în societatea românească.

Dar gugulanii sunt animați puțin diferit de o mândrie aparte, mândrie cu care ar dori să participe într-o „competiție națională” de păstrare și valorificare a valorilor spirituale care să-i consacre originea sa dacică, trecutul istoric real și calitatea etnofolclorică „curată”. De aceea, s-a hotărât ca în data de 27.04 2001 să se constituie o asociație care să sprijine întregul specific al vieții sale spirituale și materiale și să reliefeze anumite probleme de istorie greșit interpretate. Asociația se numește „Asociația culturală Gugulanul” cu sediul în Caransebeș – centrul vieții spirituale și economice, care timp de secole a fost și a rămas o „placă turnantă” a schimburilor de valori spirituale, culturale și materiale dintre populația montană și cea de șes. Asociația și-a propus să fie și un factor de coeziune, de stimulare și de întărire a societății bănățene, în folosul întregii națiuni române.

Primul membru, cu numărul de onoare 1, este Petru Pilu Gugulanul, actualmente pensionar, de profesie profesor etnograf sau mai bine zis etnojocolog, cum îi place să-și spună. Este singurul care a adunat materiale despre gugulani în condiții incredibile.

Până în prezent, ca mari realizări se pot enumera:

• Crucea Eroilor de pe Muntele Mic,

• Editarea unor monografii ale gugulanilor de seamă – un volum este tipărit, altul este în pregătire pentru tipar,

• Realizarea unui mic muzeu etnografic la Obreja (în jud. Caraș – Severin)

• Identificarea și marcarea peșterii unde a locuit Zamolxes, în zona Muntelui Sfânt Gugu,

• Întâlniri lunare – și una anuală – de mare suflet, a gugulanilor de pretutindeni.

Autori: Mircea Golosie, Ileana Golosie

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.