Alianța comunisto-capitalistă

0
130

Comunism CapitalismTraducerea articolului «The Communist-Capitalist Alliance», apărut la Radio Liberty. 

Partea I

Dragi prieteni ai Radio Liberty,

„… mai există şi o altă alianţă – la prima vedere una ciudată, surprinzătoare – dar dacă încercaţi să vă gândiţi la ea, este de fapt una bine aşezată şi uşor de înţeles. Este alianţa dintre conducătorii noştri comunişti şi capitaliştii voştri. Această alianţă nu este nouă. Vestitul Armand Hammer care azi prosperă, a pus bazele ei când a făcut prima călătorie exploratorie în Rusia, încă de pe timpul lui Lenin, în primii ani ai Revoluţiei”.

Aleksandr Soljeniţîn, 8 iulie 1975[1]

„Iar dacă astăzi Uniunea Sovietică deţine forţe militare şi poliţieneşti puternice (pentru o ţară care la stadardele contemporane este una săracă) şi care sunt folosite să zdrobească mişcarea noastră pentru libertate din URSS, trebuie să mulţumim tot capitalului vestic (corporatist-n.t)”.Ibid[2]

„În timp ce aproape toată lumea se concentreză pe criza datoriilor Lumii a Treia, stagnarea exporturilor şi micşorarea fluxurilor creditului comercial au creat probleme majore privind datoriile externe ale regiunii Est Europene. Totalul datoriilor acestei regiuni, inclusiv Uniunea Sovietică, a ajuns la aproximativ 138 de miliarde de dolari la sfârşitul anului 1986” – Samantha Sparks, Multinational Monitor, noiembrie/decembrie 1987.[3]

„…Ex-Im Bank s-a împlicat în dezvoltarea industriei de petrol şi gaze a Rusiei. Aproape 50% din portofoliul nostru din Rusia se regăseşte în această zonă. Am ajutat şi susţinut eforturile de modernizare a mai mult de douăsprezece companii petroliere medii şi le-am finanţat pe termen mediu şi lung. Suntem în curs de căutare a unor proiecte de conducte care ar ajuta ca petrolul şi gazul rusesc să fie aduse pe piaţă” – Jeffrey L. Miller, prim-vicepreşedinte, Export-Import Bank of the United States, 22 iulie 2004.[4]

Radio Liberty a publicat un material despre mesajul profesorului Antony Sutton trimis la Republican Platform Committee în 1972 (în timpul războiului din Vietnam) în care se dezvăluia că Statele Unite au finanţat Uniunea Sovietică, Uniunea Sovietică trimitea armament în Vietnamul de Nord, Vietnamul de Nord trimitea armamentul Viet Cong-ului, iar Viet Cong-ul ucidea soldaţi americani pe câmpurile de orez şi în satele Vietnamului de Sud.[5] De ce s-a întâmplat aşa ceva? Pentru că globaliştii de la CFR (Council on Foreign Relations) care controlau Departamentul de Stat al SUA doreau să prelungească războiul din Vietnam ca să continue astfel  revoluţia socială care era în desfăşurare în Statele Unite în acel moment.[6]

Foarte puţine lucruri s-au schimbat de atunci – cu excepţia numelui inamicului. Astăzi Statele Unite finanţează Pakistanul, Pakistanul finanţează ISI (serviciile de informaţii pakistaneze), ISI finanţează soldaţii talibani, care omoară americanii aflaţi în misiune în câmpurile de maci şi satele Afganistanului.[7] De ce nu sunt lăsaţi militarii americani să câştige războiul în Afganistan? Dacă SUA câştigă războiul, cum s-ar mai putea justifica staţionarea permanentă a trupelor americane în Orientul Mijlociu?[8]
O situaţie similară există în legătură cu fosta Uniune Sovietică. În ciuda faptului că Rusia este cel mai mare producător de petrol şi gaz natural din lume şi deţine rezerve de aproape 240 miliarde de dolari, Statele Unite trimit în mod curent aproape 2 miliarde de dolari pe an către 12 state care au aparţinut spaţiului ex-sovietic. Rusia a primit 85 milioane de dolari în 2005 şi 80 de miliane de dolari în 2006, Cecenia (care este parte a Rusiei) a primit un supliment de 5 milioane de dolari în 2005 iar Ucraina a primit 78,6 milioane în 2005, 82,2 milioane în 2006 şi un supliment de 60 milioane in 2005.[9] De ce este acest lucru atât de important? Pentru că Rusia înarmează Iranul şi Siria, Iranul şi Siria înarmează Hamas şi Hezbollah, iar armele sofisticate pe care Rusia le trimite către Iran sau Siria şi organizaţiile teroriste vor fi utilizate împotriva Israelului şi Statelor Unite în războiul care va urma în Orientul Mijlociu. De ce globaliştii de la CFR finanţează state ale fostei Uniuni Sovietice în care sunt dictaturi feroce, iar Rusia finanţează inamicii noştri? Oare globaliştii de la CFR sunt idioţi? Sunt ei neinformaţi? Au ei o „agendă secretă”?[10]

Nu puteţi înţelege evenimentele tragice care au loc în lume în zilele noastre sau evenimentele oribile care vor urma dacă nu înţelegeţi alianţa care există între liderii lumii comuniste şi globaliştii de la CFR care controlează naţiunea noastră. Aleksandr Soljeniţîn a ţinut un discurs despre această relaţie atunci când s-a adresat convenţiei AFL-CIO (centrală sindicală) din Washington DC, în 30 iunie 1975. Acest discurs nu se mai poate găsi pe Internet, dar vom reproduce în acest articol primul segment al acestuia: 

*   *   *

Aleksandr Soljeniţîn

30 iunie 1975

„Cei mai mulţi dintre cei prezenţi azi aici sunt muncitori. Muncitori creatori. Şi eu, la rândul meu, petrecându-mi mulţi ani ca tăietor de piatră sau ca lucrător în turnătorie, ca muncitor manual, în numele tuturor celor care au împărţit această muncă forţată cu mine, al celor doi deţinuţi din Gulag pe care tocmai i-aţi văzut, precum şi al celor care sunt supuşi la muncă forţată în ţara noastră, pot începe discusul meu de azi cu salutul: „Fraţilor!” – „Fraţi întru muncă”.

Şi ca să nu-i uităm pe  onorabilii noştri oaspeţi prezenţi în această seară, lăsaţi-mă să adaug: „Doamnelor şi domnilor!”

„Muncitori din toate ţările, uniţi-vă”. Cine dintre noi n-a auzit această lozincă care răsună în toată lumea de 125 de ani? Azi poate fi regăsită în orice articol sovietic de propagandă şi în orice ediţie a Pravdei. Dar conducătorii revoluţiei comuniste din Uniunea Sovietică nu au aplicat niciodată în practică aceste cuvinte, în mod sincer şi la întreaga lor semnificaţie. Atunci când se acumulează multe minciuni de-a lungul zecilor de ani, ajungem să uităm minciuna radicală, originară. Ea nu se regăseşte în frunzele copacului, ci tocmai la rădăcina sa.

Acum este aproape imposibil să ne reamintim sau să credem… De exemplu, tocmai am publicat – retipărit – un manifest din anul 1918. Este o înregistrare exactă a unei întâlniri a tuturor reprezentanţilor fabricilor din Petrograd, oraşul care este recunoscut în ţara noastră ca fiind „leagănul Revoluţiei”.

Repet, aceasta s-a întâmplat în martie 1918 – la numai patru luni după Revoluţia din octombrie, când toţi reprezentanţii fabricilor din Petrograd îi blestemau pe comuniştii care i-au înşelat în toate promisiunile lor.

Pe lângă aceasta, nu numai că au abandonat Petrogradul lăsându-l în frig şi foame, dar au plecat ei înşişi de acolo la Moscova, dând în prealabil ordin să fie mitraliate mulţimile de muncitori din curţile fabricilor, care cereau alegerea unor comitete de fabrică independente.

Vă reamintesc din nou că era în martie 1918. Aproape nimeni nu-şi mai poate aminti acum înăbuşirea grevelor din Petrograd din 1921 sau împuşcarea muncitorilor din Kolpino din acelaşi an (sau de reprimarea revoltei marinarilor de la Kronstadt, tot în 1921- n.t.).

Printre cei din conducerea Comitetului Central al Partidului Comunist, de la începutul revoluţiei, mai toţi erau intelectuali emigraţi care s-au întors după ce revoltele izbucniseră deja în Rusia, cu scopul de a declanşa Revoluţia Comunistă. Unul dintre conducători era un muncitor veritabil, un strungar foarte priceput până în ultima zi a vieţii sale. Numele lui era Aleksandr Şliapnikov. Cine mai cunoaşte astăzi acest nume? Tocmai pentru că el a exprimat adevăratele interese ale muncitorilor în cadrul conducerii comuniste… Cu ani înaintea revoluţiei, cel care a condus întreg Partidul Comunist din Rusia a fost Şliapnikov, şi nu Lenin, care era un emigrant… În 1921 a condus Opoziţia Muncitorilor, care a acuzat conducerea comunistă că trădează interesele muncitorilor, că striveşte şi asupreşte proletariatul, transformându-se într-o birocraţie.
Şliapnikov a dispărut din prim-plan. A fost arestat ceva mai târziu, şi, pentru că a rămas ferm în convingerile lui, a fost împuşcat în închisoare, numele lui rămânând astăzi probabil necunoscut pentru majoritatea persoanelor aici de faţă. Dar vă reamintesc: înainte de revoluţie, conducătorul Partidului Comunist din Rusia a fost Shliapnikov, şi nu Lenin.

De atunci, clasa muncitoare n-a mai fost niciodată capabilă să se ridice pentru drepturile sale, şi, spre deosebire de toate ţările occidentale, clasa noastră muncitoare primeşte doar ceea ce i se dă. Primeşte doar pomeni. Nu poate să-şi apere interesele cele mai simple de zi cu zi, şi cea mai mică grevă pentru salarii sau pentru condiţii mai bune de lucru este văzută ca şi o contrarevoluţie. Datorită naturii închise a sistemului sovietic nu aţi auzit probabil niciodată despre grevele textiliştilor din 1930 din Ivanovo, sau de mişcarea muncitorească din 1961 din Murom şi Alexandrovo şi nici de mişcările muncitoreşti de amploare din Novocerkask din 1962 – pe timpul lui Hruşciov, după dezgheţ.

Această poveste va fi publicată în detaliu, în scurt timp, în ‹Arhipelagul Gulag› volumul 3. Este o carte despre cum au venit muncitorii pentru o manifestaţie paşnică în faţa comitetului orăşenesc al partidului, purtând portretele lui Lenin,  pentru a cere o schimbare a condiţiilor economice. Au tras în ei cu mitralierele şi au dispersat mulţimile cu tancurile. Nicio familie nici măcar nu a îndrăznit să-şi ridice morţii şi răniţii, toţi au fost ridicaţi în secret de autoritaţi.

Pentru cei prezenţi aici nu mai trebuie să precizez că în ţara noastră, de la revoluţie şi până acum n-a existat niciodată ceva care să fie cu adevărat un sindicat liber.
Liderii sindicatelor britanice sunt libere să joace teatrul ieftin al vizitelor şi contravizitelor cu aşa-numitele sindicate de la noi. Dar AFL-CIO n-a cedat niciodată acestor iluzii.

Mişcarea muncitorească americană nu şi-a permis niciodată să fie oarbă sau să confunde sclavia cu libertatea. Iar eu, astăzi, în numele întregului nostru popor oprimat, vă mulţumesc pentru aceasta!
Când gânditorii liberali (adică stângişti – sensul dat în SUA termenului „liberal/s”- n.t.) şi înţelepţii Occidentului care au uitat semnificaţia cuvântului „libertate” jurau că în Uniunea Sovietică nu există deloc lagăre de concentrare, Federaţia Americană a Muncii (AFL) publica în 1947 o hartă cu lagărele noastre de concentrare şi, în numele tuturor deţinuţilor din acele timpuri, doresc să mulţumesc mişcării muncitoreşti americane pentru aceasta! Dar, la fel cum noi aici simţim că suntem aliaţii voştri, mai există şi o altă alianţă – la prima vedere una ciudată, surprinzătoare -, dar dacă încercaţi să vă gândiţi la ea, este de fapt una bine aşezată şi uşor de înţeles. Este alianţa dintre conducătorii noştri comunişti şi capitaliştii voştri.
Această alianţă nu este nouă. Vestitul Armand Hammer care azi prosperă, a pus bazele ei când a făcut prima călătorie exploratorie în Rusia, încă de pe timpul lui Lenin, în primii ani ai Revoluţiei. Misiunea sa informativă a fost de un mare succes şi de atunci, de 50 de ani, noi observăm un sprijin constant şi continuu al occidentului pentru conducătorii comunismului sovietic.

Economia lor neghioabă şi rudimentară, care n-ar putea niciodată să-şi depăşească singură propriile dificultăţi, primeşte în mod continuu asistenţă materială şi tehnologică. Obiectivele importante construite în primul plan cincinal s-au bazat în mod exclusiv pe tehnologie şi materiale americane. Chiar şi Stalin a recunoscut că două treimi din necesar au fost obţinute din Vest. Iar dacă astăzi Uniunea Sovietică deţine forţe militare şi poliţieneşti puternice (pentru o ţară care la stadardele contemporane este săracă) şi care sunt folosite să zdrobească mişcarea noastră pentru libertate din URSS, trebuie să-i mulţumim tot capitalului vestic.
Lăsaţi-mă să vă reamintesc un incident recent pe care unii dintre dumneavoastră poate că l-au văzut prin ziare, dar poate că sunt şi unii care nu-l ştiu: anumiţi oameni de afaceri de-ai dumneavoastră, din proprie iniţiativă, au deschis la Moscova o expoziţie de tehnologie pentru investigaţii criminologice. Aceasta era cea mai recentă şi mai elaborată tehnologie, care aici, în ţara dumneavoastră, este folosită pentru a prinde, urmări, spiona, fotografia şi identifica infractorii. Această tehnologie a fost adusă la Moscova la o expoziţie în scopul studierii ei de către agenţii sovietici ai KGB, de parcă nu s-ar şti cam ce fel de infractori pot fi vânaţi în acest fel de KGB.

Guvernul sovietic a fost extrem de interesat de această tehnologie şi a decis s-o cumpere. Iar oamenii dumneavoastră de afaceri au fost nerăbdători s-o vândă. Doar când aici câteva voci ale decenţei s-au unit în protest a fost blocată tranzacţia, numai din această cauză n-a mai avut loc. Dar trebuie să înţelegeţi cât de şiret este KGB-ul. Această tehnologie nu trebuia să stea două sau trei săptămâni într-o clădire sovietică, sub pază sovietică. Două sau trei nopţi i-au fost suficiente KGB-ului s-o observe şi s-o copieze. Iar dacă astăzi sunt vânate persoane folosindu-se cele mai avansate tehnologii trebuie să le mulţumim capitaliştilor occidentali. Acest lucru este aproape de neînţeles pentru mintea umană: această lăcomie furibundă pentru profit care trece de orice raţiune, orice autocontrol, orice conştiinţă, numai pentru a face bani.

Trebuie să adaug că Lenin a prezis întregul proces (de „prăbuşire a capitalismului”- n.t.). Lenin, care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Vest şi nu în Rusia, cunoştea mai bine Vestul decât Rusia, a scris şi a spus că acest tip de capitalism ar face absolut orice ca să întărească economia URSS. Capitaliştii vor fi în competiţie unul cu celălalt, care să ne vândă bunuri mai repede şi mai ieftin, astfel încât sovieticii să cumpere de la unul mai degrabă decât de la celălalt. El a spus: o vor face singuri, fără să se gândească prea mult la propriul viitor. Iar într-un moment dificil, la o şedinţă de partid la Moscova, a spus: „Tovarăşi, nu intraţi în panică, când vom fi la greu, îi vom da o frânghie burgheziei, iar burghezia se va spânzura singură”.
Atunci, Karl Radek, despre care probabil că aţi auzit, un mucalit, a întrebat: „Dar, Vladimir Ilici, unde găsim noi atâta frânghie încât să spânzurăm toată burghezia?”
Lenin a răspuns fără niciun efort : „Or să ne-o furnizeze chiar ei”.

De-a lungul deceniilor ’20, ’30, ’40, ’50, întrega presă sovietică scria: „Capitalism Occidental – sfârşitul tău este aproape”. Dar era ca şi cum capitaliştii fie nu auzeau, fie nu înţelegeau, fie nu credeau aşa ceva.

Nikita Hruşciov a venit aici şi a spus: „Vă vom îngropa !” N-au crezut nici asta. Au luat-o ca pe o glumă.[11] 

*   *   *

Oare de ce globaliştii de la CFR ascund mesajul lui Aleksandr Soljeniţîn? Pentru că nu vor ca americanii să ştie că:

1. Există o alianţă tainică între cei care conduc lumea comunistă şi globaliştii care conduc naţiunea noastră.

2. SUA au păstrat la putere regimurile comuniste brutale.

Alianţa ciudată dintre comunism şi capitalism a existat cu mult înainte de revoluţia rusească. A apărut la suprafaţă iniţial în timpul revoluţiei franceze, când membrii aristocraţiei franceze au încercat să-i ajute pe iacobinii să instituie o societate comunală, şi a reapărut 30 de ani mai târziu (1820) când Robert Owen, fiul unor capitalişti prosperi, a pus bazele unei comune în New Harmony, Indiana.[12] Când Karl Marx a scris Manifestul Comunist în 1847, cel mai apropiat prieten al său şi binefăcător a fost Friedrich Engels, fiul unui capitalist prosper, iar în 1902 liderii Societăţii Fabiene Engleze (un apendice al mişcării comuniste) a început să ţină întâlniri săptămânale cu un grup de capitalişti prosperi pentru a determina „Ce avem noi de gând să facem cu lumea?”[13] Lordul Alfred Milner a participat la aceste întâlniri, a finanţat stadiul iniţial al revoluţiei ruseşti (martie 1917), l-a ajutat pe Lenin să-şi instaleze regimul şi l-a trimis pe Bruce Lockhart la Sankt Petersburg ca să monitorizeze cursul revoluţiei comuniste.[14] William Boyce Thompson (membru al boardului director al U.S. Federal Reserve Bank) l-a trimis pe Raymond Robins în Rusia cu acelaşi scop, astfel încât Bruce Lockhart şi Raymond Robins au lucrat împreună. Cartea lui Eduard Griffin, «The Creature from Jekill Island» (Creatura din Jekill Island) descrie ce s-a întâmplat :

„Bolşevicii erau conştienţi de puterea pe care o reprezentau aceşti oameni şi nicio uşă nu a fost închisă în faţa lor. Li se permitea să asiste la întâlniri ale Comitetului Central Executiv şi erau consultaţi în legătură cu deciziile importante.[15]

Cartea lui Bruce Lockhart, «Agentul Britanic», descrie un eveniment important:

„O altă cunoştinţă din aceste prime zile ale oraşului bolşevizat Sankt Petersburg a fost Raymond Robins, șeful misiunii Crucii Roşii din America… Deşi el înşuşi era un om bogat, în acelaşi timp era şi un anticapitalist… Până acum cei doi eroi ai săi au fost Roosevelt şi Cecil Rhodes. Acum este Lenin cel care i-a captat imaginaţia… Robins a fost singurul pe care Lenin a vrut întotdeuna să-l vadă, şi care a reuşit mereu să-şi impună propria personalitate în faţa unui lider bolşevic lipsit de orice emoţie… De la interviu m-am întors în apartamentul meu numai ca să găsesc un mesaj urgent de la Robins, solicitându-mi să-l văd imediat. L-am găsit într-o stare de mare agitaţie. Tocmai intrase în conflict cu Saalkind, un nepot al lui Troţki şi care era la acel moment comisarul adjunct pentru afaceri externe. Saalkind fusese grosolan, iar americanul, care avea o promisiune de la Lenin că, orice s-ar întâmpla, un tren va fi pregătit să plece cu el într-o oră de la notificare, a fost obligat să pretindă să i se prezinte scuze. În caz contrar urma să părăsească ţara. Când am ajuns eu el tocmai terminase de vorbit cu Lenin. Tocmai îşi prezentase ultimatumul iar Lenin îi promisese că va reveni cu răspunsul în 10 minute. Am aşteptat în timp ce Robins fuma. A sunat apoi telefonul şi Robins a ridicat receptorul. Lenin capitulase. Saalkind a fost concediat din postul său. Era un vechi membru de partid. L-a întrebat pe Robins dacă ar avea ceva împotrivă să fie trimis ca emisar al bolşevicilor la Berna. Robins a zâmbit încruntat. „Mulţumesc, domnule Lenin”, a spus. „Cum nu pot să-l trimit la dracu’ pe (cuvânt neclar), ‘a-i da foc’ este următorul lucru cel mai potrivit pe care i-l puteţi face”.[16]

Profesorul Antony Sutton a documentat faptul că Statele Unite au finanţat Uniunea Sovietică între 1918 si 1939, în timpul celui de-al doilea război mondial, în perioada de după răboi, în timpul războiului din Coreea precum şi în era războiului din Vietnam.[17]

Au fost câţiva membri ai Congresului care au recunoscut ce se întâmplă şi au încercat să avertizeze poporul american. Congresmanul John Ashbrook a afirmat (la 6 martie 1974):

„…comerţul de articole tehnice al Statelor Unite cu Uniunea Sovietică şi alte ţări est europene a căpătat o semnificaţie deosebită din momentul conferinţei de la Moscova din mai 1972 şi va continua să crească în mod gradual. Partea americană a importurilor sovietice de uzine şi medicamente din vest reprezintă acum circa 20% din total. O ironie este faptul că în timp ce omenii de afaceri americani capitalizează milioane de dolari din fabrici şi echipamente livrate către Uniunea Sovietică, Administraţia cere un buget al apărării crescut pentru a face faţă ameninţării militare sovietice, ameninţare care este construită cu tehnologie americană”.[18]

Congresmanul Steve Symms a fost preocupat de ajutorul dat Uniunii Sovietice de către Statele Unite şi a scris în 1974 un articol în care spunea:

„Puţini americani înţeleg complet până la ce dimensiune a ajuns folosirea propriilor lor taxe şi că ele finanţează propria lor distrugere. Afacerile făcute de Export-Import Bank sunt un bun exemplu. ‘Împrumuturile’ Statelor Unite către Uniunea Sovietică prin această bancă au ajuns la un total de peste 760 milioane de dolari, pentru a finanţa proiecte cum ar fi construcţia unei fabrici pe râul Kama care să producă cel mai mare camion din lume. În urmă cu numai două săptămâni o sumă adiţională de 67,5 milioane de dolari din taxele dumneavoastră a fost furnizată pentru acest proiect, împreună cu un împrumut de 20 milioane dolari pentru o uzină rusească de acid acetic.

Alte 185 de milioane sunt alocate acum pentru un complex chimic în URSS şi încă 49,5 milioane pentru un proiect de explorări de gaze în estul Siberiei….

Banii veniţi din taxele cetăţenilor americani nu numai că susţin o dictatură necruţătoare, dar ajută şi la înarmarea inamicului până-n dinţi. În timp ce America construieşte fabrici şi alte facilităţi de valoare pe pământ rusesc, Kremlinul alocă proporţional mai mult din propriile resurse către arme ofensive sofisticate. Este normal ca unii să se întrebe de partea cui sunt oficialii Export-Import Bank cu adevărat. Liberalii din zilele noastre se referă la acest tip de ‘gratuităţi’ suicidale ca la o ‘cooperare semnificativă în spiritul destinderii’. De obicei se numeşte TRĂDARE”.[19]

Când senatorul american William Armstrong s-a adresat Senatului în 1982, a spus:

„Problemele bugetare ale Americii n-ar fi atât de severe dacă economia noastră n-ar geme sub presiunea financiară a două bugete: unul al nostru şi o parte semnificativă al Uniunii Sovietice… Este o mare ironie pentru americani, cărora li se cere să strângă cureaua pentru nevoile apărării, să li se ceară şi alţi bani care să contracareze armele sovietice şi care probabil că nu ar fi fost construite fără asistenţa noastră… Este dificil de apreciat dimensiunea până la care vestul a contribuit la ameninţarea militară care pune acum în pericol propria noastră existenţă”.[20]

În anul următor (1983) John Lehman, Secretarul Marinei, a afirmat în faţa promoţiei aspiranţilor absolvenţi de la Annapolis:

„În câteva săptămâni mulţi dintre voi veţi privi de la numai câteva sute de metri depărtare pe apă unele dintre cele mai moderne tehnologii inventate vreodată în America. Din păcate vor fi pe nave sovietice”.[21]

Patru ani mai târziu (1987) Multinational Monitor a publicat un articol scris de Samantha Sparks în care se spunea:

„În timp ce aproape toată lumea se concentreză pe criza datoriilor Lumii a Treia, stagnarea exporturilor precum şi micşorarea fluxurilor creditului comercial au creat probleme majore privind datoriile externe ale regiunii Est Europene. Totalul datoriilor acestei regiuni, inclusiv Uniunea Sovietică, a ajuns la aproximativ 138 miliarde de dolari la sfârşitul anului 1986”.[22]

Cum a devenit Rusia cel mai mare producător de petrol şi de gaze din lume? Globaliştii de la CFR au blocat eforturile de dezvoltare şi exploatare a resurselor masive de petrol şi gaz ale Statelor Unite, finanţând în acelaşi timp explorările şi exploatările de petrol şi gaze din Uniunea Sovietică. Congresmanul Richard H. Ichord a scris (în 1974):

„Suntem în mod special alarmaţi de raportul conform căruia banca (Export-Import Bank) este pe cale să acorde un credit de 49 de milioane de dolari Uniunii Sovietice pentru explorarea câmpurilor de gaze din estul Siberiei. Credem că finanţarea americană pentru explorările de gaz sovietice, în acest moment al istoriei, în mod special cu o dobândă de numai 6% (care înseamnă că de este de fapt o subvenţie făcută pe seama plătitorului de taxe american) miroase nu numai a o afacere negândită, dar sugerează şi lipsa de consideraţie pentru apărarea noastră naţională. Capacitatea de apărare a fiecărei naţiuni este în mod direct legată de resursele sale de energie. Întrebarea reală este de ce cheltuim aproximativ 80 de miliarde de dolari în fiecare an pentru a menţine un establishment militar de asemenea dimensiuni… Acest lucru a dat posibilitatea Uniunii Sovietice să realizeze cea mai mare acumulare militară pe timp de pace din istoria omenirii. Nu ne permitem să adoptăm nicio politică comercială sau de credit care să-i ajute pe sovietici să-şi extindă maşinăria lor militară”.[23]

Chase Manhattan Bank a finanţat conducta care duce gaze în Europa, iar băncile vestice, corporaţiile şi banca americană Export-Import Bank au dezvoltat rezervele de petrol şi gaze naturale ale Uniunii Sovietice. Pe 22 iunie 2004, Jeffrey Miller, prim-vicepreşedinte al Export-Import Bank din SUA, a afirmat:

„…Ex-Im Bank s-a împlicat în dezvoltarea industriei de petrol şi gaze a Rusiei. Aproape 50% din portofoliul nostru din Rusia se regăseşte în această zonă. Am ajutat şi susţinut eforturile de modernizare a mai mult de douăsprezece companii petroliere medii şi le-am finanţat pe termen mediu şi lung. Suntem în curs de căutare a unor proiecte de conducte care ar ajuta ca petrolul şi gazul rusesc să fie aduse pe piaţă… Sakhalin II poate transforma Rusia, aşa cum Ras Laffan şi Quantas Natural Gas au transformat Qatarul. Sponsorizată  de Shell, Mitsubishi şi Mitsui, Sakhalin II atrage după sine dezvoltarea primei facilităţi pentru gazul natural lichefiat din Federaţia Rusă”.[24]

De ce globaliştii de la CFR au finanţat comunismul în timpul secolului XX? De ce finanţează şi acum comunismul? Unii îi consideră nebuni, alţii cred că sunt motivaţi de lăcomie, dar eu nu accept niciuna dintre cele două explicaţii. Voi discuta originea „alianţei comunisto-capitaliste” luna viitoare.

Referinţe
1. Congressional Record, Proceedings of the 94th Congress, Volume 121, Part 17, July 8 -14, 1975, pp. 21453. 2. Ibid.
3. Samantha Sparks, http://multinationalmonitor.org/hyper/issues/1987/11/sparks.html
4. Jeffrey Miller, www.exim.gov/news/speeches/jul2204.cfm 5. Antony Sutton, http://reformed-theology.org/html/books/best_enemy/appendix_b.htm
6. McGeorge Bundy, „The End of Either/Or,” Foreign Affairs, Volume 45, No 2, January, 1967, pp. 189-201.
7. Isambard Wilkinson in Wana, „Pakistan behind pro-Taliban Tribesmen,” Telegraph.co.uk, April 13, 2007.
8. Rebuilding America’s Defenses: www.newamericancentury.org/statementofprinciples.htm, p. 14.
9. Curt Tarnoff, „U.S. Assistance to the Former Soviet Union,” CRS Report for Congress: March 1, 2007, Congressional Research Service. Copy can be purchased from Radio Liberty.
10. Ibid. 11. Congressional Record, Proceedings of the 94th Congress, op. cit., pp. 21452-21458.
12. James Billington, Fire in The Minds of Men, Basic Books, New York, 1980, p. 489.
13. H.G. Wells, Experiment in Autobiography, The Macmillan Company, 1934, pp. 651-64. Also, Fire in the Minds of Men, Ibid., p. 189.
14, Stanley Monteith, Brotherhood of Darkness, Hearthstone Publishing, 2000, p. 67.
15. G. Edward Griffin, The Creature From Jekyll Island, American Media, 1994, p. 282.
16. R.H. Bruce Lockhart, British Agent, G. Putnam’s Sons, New York and London, 1933, pp. 225-26.
17. Antony Sutton, The Best Enemy Money Can Buy, Liberty House Press, Billings, Montana, 1986.
See Also: Radio Liberty video: The Best Enemies Money Can Buy, available from Radio Liberty.
18. Dr. Harold Pease, The Communist-Capitalist Alliance, Internet publication, p. 3. Quoted from Congressional Record, March 6, 1974. http://autarchic.tripod.com/files/alliance.html
19. Ibid., p. 4.
20. G. Edward Griffin, op. cit., p. 304.
21. Ibid., p. 303.
22. Samantha Sparks, op. cit.
23. Dr. Harold Pease, op. cit., p. 4.
24. Jeffrey Miller, op. cit., p.2.
25. Psalm 100, Holy Bible, King James Version.

Partea a II-a

Dragi prieteni ai Radio Liberty,

„Realitatea este sfidată, iluzia domneşte de obicei, dar în lupta pentru supravieţuire a societăţii occidentale, realitatea şi nu iluzia sau deziluzia va determina ceea ce va aduce viitorul”.
Este fraza favorită a congresmanului Larry MacDonald, al cărui avion (zborul KAL007) a fost ‘doborât’ la 1 septembrie 1983.[1]

„Dacă veţi călători la numai o oră depărtare de cele două mari oraşe ale Rusiei veţi intra direct în secolul al 19-lea” – Iuri Felştinski, interviu la Radio Liberty, 23 aprilie 2007.[2]

„Ajutorul financial occidental cu siguranţă nu este deloc mic aici. Niciodată în istoria finanţării multilaterale nu s-au pompat atât de mulţi bani într-o singură ţară, într-o perioadă atât de scurtă de timp” – Ellen Schmidt, «Banca Mondială şi petrolul rusesc», 1996.[3]

„Acum şaizeci şi cinci de ani, United States Export-Import Bank a fost creată cu unicul scop de a dezvolta comerţul cu Rusia… Ex-Im Bank a ajuns la concluzia că a venit momentul să extindem într-un mod precaut activitatea noastră în Rusia prin crearea unui parteneriat cu 15 bănci din această ţară pentru asigurarea unei finanţări Rusiei, ca să poată cumpăra ceea ce are nevoie din SUA în vederea construirii infrastructuri, a economiei şi a viitorului său” – James A. Harmon, preşedintele US EximBank, Moscova, 5 decembrie 2000.[4]

„Ex-Im Bank a fost activă în dezvoltarea industriei ruseşti de petrol şi gaze. Aproape 50% din portofoliul nostru din Rusia se regăseşte în acest domeniu… Am ajutat şi susţinut eforturile de modernizare a mai mult de douăsprezece companii petroliere medii şi le-am finanţat pe termen lung. Suntem în curs de căutare a unor proiecte de conducte care ar ajuta ca petrolul şi gazul rusesc să fie aduse pe piaţă” – Jeffrey L. Miller, prim-vicepreşedinte Export-Import Bank of the United States, 22 iulie 2004.[5]

„Rusia a testat marţi noi rachete care, aşa cum se lăuda un oficial al Kremlinului, ar putea penetra orice sistem defensiv, iar preşedintele Vladimir Putin a avertizat că planurile Statelor Unite pentru un sistem antirachetă în Europa ar transforma regiunea într-un butoi cu pulbere” – USA Today, 29 Mai 2007.[6]

„Dar cel mai important lucru a fost nu  ceea ce am văzut, ci ceea ce nu am văzut – scafandrii n-au găsit practic niciun cadavru sau rămăşiţe umane” – Un scafandru care a explorat epava avionului care efectua zborul Korean [Airlines] 007.[7]

Dacă ascultaţi în mod obişnuit Radio Liberty, ştiţi că îmi încep aproape toate emisiunile cu următoarea frază: „Realitatea este sfidată, iluzia domneşte de obicei, dar în lupta pentru supravieţuire a societăţii occidentale, va fi realitatea şi nu iluzia sau deziluzia cea care va determina ceea ce va aduce viitorul”.

Fraza i-a aparţinut congresmanul Larry MacDonald, unul dintre pasagerii zborului KAL 007 care a fost atacat de un avion militar sovietic la 1 septembrie 1983[8]. V-aţi întrebat vreodată de ce un oficial sovietic a comandat un atac asupra unui avion civil? Eu cred că avionul a fost ‘doborât’ pentru că congresmanul MacDonald demasca alianţa dintre comunism şi capitalism iar oamenii începuseră să-l creadă. Discursurile profesorului Antony Sutton şi ale lui Aleksandr Soljeniţân confirmau poziţia lui Larry MacDonald, dar media controlată a establishmentului a suprimat aceste informaţii şi, ca rezultat, cea mai mare parte a oamenilor nu realizează că există o alianţă comunisto-capitalistă.

Ce s-a întâmplat cu pasagerii şi epava zborului Korean (Airlines) 007? Vă voi spune o parte a acestei poveşti uimitoare la sfârşitul acestui articol.

În cursul lunii mai i-am luat un interviu lui Iuri Felştinski, cel care a scris «Blowing Up Russia» (Aruncarea în aer a Rusiei). Coautorul acestei cărţi, Aleksandr Litvinenko, a fost otrăvit de FSB (KGB) pentru că a dezvăluit faptul că Vladimir Putin, fostul şef al FSB (KGB), a fost cel care a ordonat aruncarea în aer a trei blocuri din Moscova, murind atunci 300 de oameni, pentru a justifica atacul rusesc din Cecenia.[9] Unul dintre lucrurile uimitoare pe care mi le-a spus Iuri Felştinski a fost:

„Dacă veţi călători la numai o oră depărtare de cele două mari oraşe (ale Rusiei) veţi intra direct în secolul al 19-lea”.[10]

Această afirmaţie m-a tulburat. Dacă URSS era cu adevărat o supraputere înainte ca zidul Berlinului să cadă în 1989, ce s-a întâmplat cu infrastructura naţiunii? Suspectez că aproape tot ce ştiau americanii despre Rusia, înante de „căderea comunismului”, şi aproape tot ce cred ei despre Rusia de azi a fost regizat de „alianţa comunisto-capitalistă”. Mass-media controlată de establishment pretinde că Rusia este cel mai mare exportator de petrol şi gaze naturale din lume şi probabil că este adevărat, dar infrastructura Rusiei este primitivă pentru că ideologia comunistă distruge stimulentul uman. Cum a devenit Rusia cel mai mare exportator de petrol şi gaze naturale din lume? Forţa ocultă care controlează SUA şi Europa a finanţat programele de foraj care au îmbogăţit Rusia şi au împovărat SUA.

În iunie 1996 The World Economy, Ecology and Development Association a publicat un articol scris de Ellen Schmidt cu titlul «The World Bank and Russian Oil» (Banca Mondială şi petrolul rusesc). Raportul enunţă:

„Niciodată în istoria finanţării multilaterale nu s-au pompat atât de mulţi bani într-o singură ţară, într-o perioadă atât de scurtă de timp. Lucrând în strânsă legătură cu FMI, Banca Mondială se ocupă de dezvoltarea structurală şi sectorială a programelor pentru transformarea Rusiei într-o economie de piaţă capitalistă. Ea coordonează întreg ajutorul. Din punctul de vedere al Băncii Mondiale sectoarele petrolului şi gazelor joacă un rol-cheie în întreg procesul de transformare a Rusiei. Banca Mondială, împreună cu FMI şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) presează Rusia să-şi crească producţia de petrol brut cu miliarde de dolari”.[11]

Cornul abundenţei adus de diferite instituţii finanţatoare internaţionale (IFI) este debordant: aproape 9,3 miliarde de dolari au curs în cuferele ruseşti în 1995 pentru finanţarea unor multitudini de proiecte, făcând bugetul Rusiei să treacă de la roşu la negru (o creştere cu aproape 3,3 miliarde faţă de anul precedent). Această sumă a crescut prin acorduri bilaterale de consultanţă şi de asistenţă pe proiecte cu ţări din Grupul G-7 (aproximativ 370 milioane din 1993 până în 1995) iar programul TACIS, European Union’s Technical Assistance for the Commonwealth of Independent States, a adus în Rusia aproximativ 208 milioane, în 1995… În primăvara lui 1996 FMI s-a angajat iar să aloce suma de 10 miliarde de dolari Rusiei (SZ, 26 februarie 1996). Transferurile de capital privat Vest-Est este de câteva ori mai mare decât acesta. În 1994 garanţiile de credit emise de guvernul german pentru tranzacţiile de export cu Rusia au totalizat 2,84 miliarde DM (aproximativ 1,9 miliarde de dolari). Astfel încât Rusia a ajuns pe locul doi după China ca cel mai important partener în operaţiunile de export ale Germaniei, asistate guvernamental”.[12]

AMOCO a dezvoltat mai multe câmpuri petroliere majore în Siberia în acea perioadă. Compania a fost ulterior cumpărată de British Petroleum şi trei miliardari ruşi sunt acum implicaţi într-un proiect de gaze naturale în Siberia, de 20 de miliarde de dolari. De ce este acest lucru important? Pentru că primii 60 de miliardari ruşi (oligarhi) sunt agenţi ex-KGB. În plus, Exxon este în acest moment implicată într-un proiect de gaze naturale de 20 miliarde de dolari pe insula Sahalin (Sahalin-1), iar Royal Dutch Shell este în acest moment implicat într-un proiect de gaze naturale de 20 miliarde de dolari care se numeşte Sahalin-2.[13]

Ierarhia Ocultă (alianţa comunist-capitalistă corporatistă – n.t) a organizat Ex-Im Bank în 1934 ca să menţină brutalul regim sovietic la putere, şi a finanţat creşterea industrială a URSS-ului până la prăbuşirea Zidului Berlinului din 1989. A reluat finanţarea Rusiei în 1993 şi a împrumutat miliarde de dolari Rusiei prin diverse agenţii internaţionale.[14]

Următoarea informaţie a fost extrasă dintr-o cuvântare care a fost rostită la Moscova de către James A. Harmon (de la CFR), preşedintele U.S. Export-Import Bank, pe 5 decembrie 2000 – la 15 luni după ce FSB a provocat exploziile blocurilor din Moscova şi la 11 luni după ce colonelui Vladimir Putin a venit la putere. Remarcile mele sunt scrise cu caractere italice:

„Vă  mulţumesc tuturor pentru că aţi venit. Acum şaizeci şi cinci de ani, United States Export-Import Bank a fost creată cu unicul scop de a dezvolta comerţul cu Rusia.
Administraţia Roosevelt a înfiinţat United States Export-Import Bank în 1934 pentru a finanţa Rusia. Conflictul dintre comunism și capitalism este un şiretlic. 
În timp ce Ex-Im Bank lucrează cu multe ţări din lume, vă pot anunţa că s-a făcut un nou efort care serveşte scopului iniţial al acestei bănci. După ce s-a revăzut tot ceea ce se întâmplă în Rusia în zilele noastre – de la noua conducere până la reformele politice precum şi sectorul bancar. Ex-Im Bank a ajuns la concluzia că a venit momentul să extindem într-un mod precaut activitatea noastră în Rusia prin crearea unui parteneriat cu 15 bănci din această ţară pentru asigurarea unei finanţări Rusiei, ca să poată cumpăra ceea ce are nevoie din SUA în vederea construirii infrastructuri, a economiei şi a viitorului său.
Oficialii Ex-Im Bank au decis să reia finanţarea Rusiei întrucât şeful FSB (KGB), colonelul Vladimir Putin, a preluat puterea şi cu siguranţă el va suprima dizidenţa politică. 
Acest nou parteneriat se clădeşte pe o istorie pozitivă între Ex-Im Bank şi Rusia. În ultimii cinci ani, o treime din mijloacele de producţie vândute către această ţară au fost finanţate de Ex-Im Bank, de la echipamentele medicale pentru spitalul de copii din Moscova, până la echipamente care să ajute la dezvoltarea industriei de petrol, astfel încât să ajungă un sector-cheie al economiei ruseşti.
Ex-Im Bank s-a oprit din finanţare în anii 1990 pentru că doreau ca puterea să fie redobândită de comunişti. Atunci când colonelul Putin a preluat puterea, Ex-Im Bank, Banca Mondială, FMI, precum şi băncile şi corporaţiile din SUA au asigurat fondurile care au făcut ca Rusia să devină cel mai mare exportator de petrol şi de gaze din lume.
O serie de circumstanţe fac posibilă astăzi extinderea parteneriatului nostru. Prima şi cea mai importantă este că Ex-Im Bank are o experienţă pozitivă în Rusia. Am fost printre primele instituţii care ne-am întors în 1993. Am fost printre primii care s-au întors din nou, după criza din 1998. Şi totuşi 99% din portofoliul nostru în Rusia a fost plătit. Acest procent este mai bun decât rezultatele băncii la nivel global.
Rusia şi-a plătit împrumuturile la Ex-Im Bank pentru că Banca Mondială, FMI precum şi alte instituţii financiare europene au asigurat fonduri. Câţiva ani mai târziu SUA a încurajat Cartelul Petrolului să crescă preţul petrolului, astfel încât Rusia să-şi poată plăti datoriile către băncile occidentale şi să tezaurizeze aproape 400 de miliarde în aur şi valute străine. 
Rusia furnizează în mod curent echipament militar sofisticat către Iran si Siria, care va fi folosit împotriva SUA în viitorul conflict din Orientul Mijlociu.
Suntem încurajaţi de o combinaţie de factori care indică faptul că Rusia va continua seria reformelor pozitive. Aceşti factori includ recuperarea economică a Rusiei;…
Economia rusească şi-a revenit pentru că SUA a dezvoltat resursele ruseşti de petrol şi gaze.
…o  conducere care este deschisă către reforme ale politicii economice – aşa cum a evidenţiat Planul Gref; şi un lider – preşedintele Putin – care şi-a demonstrat abilitatea de a lucra cu Duma pentru adoptarea unor reforme majore. Acesta este un talent pe care noi, aici în SUA, îl putem aprecia.
Vladimir Putin a intrat în KGB în 1975 şi a fost şeful FSB (fostul KGB) până când a devenit preşedinte al Rusiei, la 31 decembrie 1999. Putin şi-a consolidat puterea suspendând alegerea democratică a Guvernatorilor Statului şi omorând jurnaliştii şi politicienii care i se opuneau, şi totuşi James Harmon (membru al CFR) şi preşedintelele Ex-Im Bank pretinde că Vladimir Putin a demonstrat „un talent pe care noi, aici in SUA îl putem aprecia”.
Aceste evoluţii oferă guvernului Rusiei, după mulţi ani, oportunităţile cele mai bune pentru a adopta reformele necesare pentru a atrage capital străin şi a-şi construi un viitor economic puternic.
Yuri Andropov, şeful KGB, a preluat controlul Rusiei în 1964, iar de atunci fiecare preşedinte al URSS (cu excepţia lui Ielţân) a provenit din KGB. Pe James Harmon pare să-l mulţumească faptul că Putin, fostul şef al KGB, controlează Rusia. 
Fiindcă tocmai am terminat o serie de întâlniri cu responsabili guvernamentali, sper că ţara va continua cu reformele în sistemul bancar precum şi în sectorul privat – reforme care pot ajuta la susţinerea puternicei creşteri economice pe care o vedem astăzi în Rusia.
Ex-Im Bank a vrut să extindă sistemul bancar din Rusia pentru că politica bancară controlează economia iar Ex-Im Bank urma să controleze cea mai mare parte a marilor bănci din Rusia. 
Timp de 50 de ani Ex-Im Bank a ajutat creşterea economică pe glob folosind colaboarea noastră cu băncile străine. Aceste bănci pun la dispoziţia noastră un mecanism prin care ajungem la secorul privat din alte ţări şi oferim finanţare pentru cumpărarea produselor şi serviciilor americane. Am plăcerea să extind acest parteneriat incluzând şi bănci de aici, din Rusia…

Astăzi, Ex-Im Bank are aproape 2,3 miliarde de dolari în împrumuturi şi garanţii, ceva remarcabil în Rusia. Ne aşteptăm să crească în următorii ani. Rusia va iniţia un efort semnificativ de modernizare pentru reabilitarea sectoarelor-cheie ale economiei sale şi-şi va îmbunătaţi şi extinde serviciile sociale vitale. Acesta este exact climatul în care Ex-Im Bank a fost menită să lucreze, în beneficial ambelor naţiuni. Noi intervenim şi punem la dispoziţia Rusiei credite pentru a cumpăra ceea ce are nevoie din SUA”.[15]

După trei ani şi jumătate, pe 22 iulie 2004, Jeffrey L.Miller, prim-vicepreşedinte al Ex-Im Bank şi şeful departamentului de finanţare a exporturilor a rostit o cuvântare cu titlul «Russia In Asia – Asia In Russia: Energy, Economics and Regional Relations» (Rusia în Asia – Asia în Rusia: Energie, Economie şi Relaţii Regionale). Am reprodus remarcile mele cu caractere italice.

„Aş vrea să vă vorbesc despre o temă care se repetă în discursurile de astăzi şi care popularizează ideea potrivit căreia comerţul va juca un rol-cheie în integrarea totală a Rusiei în lumea stabilă, a economiilor de piaţă liberă. Şi, bineînţeles că energia este o componentă uriaşă a acestui comerţ potenţial.
Scopul Ex-Im Bank-ului este să susţină regimurile tiranice đin Rusia şi China şi din alte ţări ale  lumii. Aproape toţi liderii actuali ai Rusiei precum si oligarhii (miliardarii ruşi) care-i susţin sunt foşti membri ai KGB-ului.
Occidentul, şi în particular SUA, doreşte să diversifice sursele de energie din Orientul Mijlociu către alte regiuni mai stabile, iar Nord-Estul Asiei este deja o componentă critică în această diversificare. Dar va fi nevoie în continuare de investiţii imense pentru a extinde şi moderniza sectorul energetic al Rusiei. Finanţarea privată nu poate s-o facă singură, şi nici capitalurile publice.
SUA deţine depozite vaste de petrol si gaze naturale, dar Ierahia Ocultă a blocat eforturile de dezvoltare a lor pentru că vrea să întărească regimul tiranic care controlează Rusia, şi să sărăcească poporul american. 
Va fi nevoie de un efort de cooperare al agenţiilor de credite pentru export, cum este Ex-Im Bank; al instituţiilor financiare, inclusiv al băncilor de dezvoltare globale, regionale de dezvoltare; şi al creditorilor privaţi. Trebuie să lucrăm împreună ca acest lucru să se întâmple, în beneficial Rusiei şi al principalilor săi parteneri de afaceri.
Aşa cum am menţionat, vor fi necesare investiţii enorme pentru a ajuta companiile ruseşti să acceseze bunurile şi serviciile de care au nevoie ca să crească. Potenţialul partenerilor de afaceri de a furniza tehnologie, echipamente esenţiale, servicii şi invesţitii, este considerabil.

Se pare că Rusia ar fi pe făgaşul corect. Investiţiile străine cumulate din Rusia au crescut cu 50% în 2003 faţă de anul precedent. Investiţiile străine directe au crescut cu 69%, în timp ce categoriile de investiţii care constau mai ales din împrumuturi a crescut cu 47%. Surplusul comercial de anul trecut a fost de 60 miliarde, crescând faţă de anul trecut, de la 46 de miliarde.
Ierarhia Ocultă transferă avuţia Americii către Rusia şi China. Deficitul comercial al SUA a fost de 489 miliarde de dolari în 2003, de 725 miliarde de dolari în 2005 şi de 856 miliarde de dolari in 2006, în timp ce deficitul Rusiei a avut un surplus de 164 miliarde de dolari în 2006, Rusia având în acest moment 400 miliarde de dolari rezerve în aur şi valute convertibile. Care sunt rezervele SUA, în acest moment? În acest moment SUA împrumută între 2 şi 3 miliarde pe zi pentru a plăti diverse cheltuieli.

Exporturile Rusiei către SUA au crescut în 2003 la 8,6 miliarde dolari, în timp ce exporturile SUA către Rusia cu numai 2,2%, la 2,45 miliarde dolari. Exporturile Rusiei către Asia au crescut de la 11 miliarde de dolari în 1999 la 19 miliarde în 2002…

Susţinătorii  Ex-Im Bank pretind că SUA împrumută bani Rusiei pentru ca aceasta să poată cumpăra produse americane, dar acest lucru nu este adevărat. Rusia a exportat în SUA în 2003 produse în valoare de 8,46 miliarde de dolari şi a importat din SUA produse în valoarea de doar 2,45 miliarde, în acelaşi an. 
Ex-Im Bank a fost activă în dezvoltarea industriei ruseşti de petrol şi gaze. Aproape 50% din portofoliul nostru din Rusia se regăseşte în acest domeniu. Am ajutat şi susţinut eforturile de modernizare a mai mult de douăsprezece companii petroliere medii şi le-am finanţat pe termen lung. Suntem în curs de căutare a unor proiecte de conducte care ar ajuta ca petrolul şi gazul rusesc să fie aduse pe piaţă”.[16]

Banca Mondială, FMI, Asian Development Bank, Ex-Im Bank, Departamentul Apărării, Departamentul Energiei, Programul USAid, US Treasury şi bănci şi corporaţii americane şi europene au transferat sute de miliarde de dolari regimurilor totalitare care guvernează în Rusia şi China, şi continuă să finanţeze aceste regimuri şi astăzi.
USA Today a relatat recent:

„Rusia a testat marţi noi rachete care, aşa cum se lăuda un oficial al Kremlinului, ar putea penetra orice sistem defensiv, iar preşedintele Vladimir Putin a avertizat că planurile Statelor Unite pentru un sistem antirachetă în Europa ar transforma regiunea într-un butoi cu pulbere”.[17]

Articolul este menit să convingă poporul american că Rusia a devenit inamicul nostru; este parte a înşelătoriei aflată acum în desfăşurare.

Am început acest articol cu întrebarea :

„De ce globaliştii de la CFR au finanţat comunismul în secolul XX? De ce îl finanţează şi acum? Unii îi consideră nebuni, alţii cred că sunt motivaţi de lăcomie, dar eu nu accept niciuna dintre cele două explicaţii”.

Eu cred că Ierarhia Ocultă a fondat comunismul şi capitalismul şi le-a folosit pentru a-şi realiza scopul lor principal: un guvern mondial, o religie universală şi un conducător al lumii.[18]

A doua chestiune pe care am ridicat-o a fost soarta congresmanului Larry MacDonald. Eu cred ca Ierarhia Ocultă este responsabilă de atacarea zborului KAL007, iar acest lucru s-a întâmplat pentru a-l reduce la tăcere pe congresmanul MacDonald. Ce s-a întâmplat cu rămăşiţele avionului şi cu pasagerii? Socrul lui Bert Schlossberg era printre pasagerii din avion, astfel încât Bert a pornit la drum să descopere ce s-a întâmplat. Radio Liberty se ocupă de cartea sa, «Rescue 007» (Salvarea 007), precum şi de adânc-îngropatul raport al Senate Foreign Relations Committee despre accident. Ce s-a întâmplat?

O echipă de scafandri ruşi a descoperit rămăşiţele zborului KAL007 şi a explorat locul. Ce au descoperit? V. Zaharcenko a descris scena:

„Dar lucrul cel mai important nu a fost ceea ce am văzut acolo, ci ceea ce nu am văzut – scafandrii  nu au găsit practic nicio urmă de cadavre sau de rămăşiţe umane…”[19]

Câteva surse de încredere consideră că majoritatea pasagerilor a supravieţuit aterizării forţate şi că aceştia au fost luaţi prizonieri în Gulagul Sovietic. Dacă acest lucru este adevărat, KAL007 a fost forţat să aterizeze pentru a împiedica poporul american să afle despre „alianţa comunisto-capitalistă”…[20]

Ce urmează mai departe? Dacă SUA atacă Iranul, s-ar putea să ne confruntăm cu un conflict cu lumea musulmană şi cu un război nuclear. Ce putem face? Trebuie să continuăm eforturile noastre pentru a trezi poporul american, să-l pregătim psihic, financiar, şi spiritual pentru timpurile dificile care vor veni

REFERINŢE

1. Statement attributed to Congressman Larry MacDonald.
2. Yuri Felshtinsky, Radio Liberty Interview, April 23, 2007, 8:00 p.m.
3. Ellen Schmidt: „The World Bank and Russian Oil,” World Economy, Ecology, and Development Association, June 1996, Berliner Platz 1, 53111, Bonn, Germany, p. 5.
4. James Harmon, www.exim.gov/cftools/print.cfm/B0C94FEC-1032-5B0F-B9A542B9C489EE6E/
5. Jeffrey Miller, www.exim.gov/news/speeches/jul2204.cfm
6. http://usatoday.printthis.clickability.com/pt/cpt?action=cpt&title=Russia+tests+intercontin...
7. www.airliners.net/articles/read.main?id=75
8. Ibid. 9. Alexander Litvinenko, Blowing Up Russia, Gibson Square Books, 2007.
10. Yuri Felshtinsky, op. cit.
11. Ellen Schmidt, op. cit.
12. Ibid.
13. „BP May Lose Project to Russia Power Grab,” The Wall Street Journal, June 1, 2007, p A9.
See Also: http://articcircle.uconn.edu/SEEJ/Yamal/russianoil.html , p.2
14. „The Former Soviet Union and U.S. Foreign Assistance, Updated September 16, 2003, The Congressional Research Service:
See Also, „USAID/RUSSIA, Strategy Statement, USAID, November 15, 2005.
15. James Harmon, op. cit.
16. Jeffrey Miller, op. cit.
17. http://usatoday.printthis, op. cit.
18. February 2007 Radio Liberty letter, p. 6.
19. www.airliners.net, op. cit.
20. Ibid.

Partea a III-a

Drag prieten al Radio Liberty,

„O realizare remarcabilă a liderilor, atât din ​​administrația Eisenhower cât și din cea Kennedy, este perfecțiunea lor în tehnica manipulării știrilor și a limbajului, în așa fel încât să facă negrul să pară alb – făcându-i pe oameni să creadă ceva care în mod evident nu este aşa precum pare”.[1]
„Ajutorul nostru pentru rebelii comuniști, în timpul războiului care a durat șapte ani, s-a ridicat la aproximativ 73 de milioane de dolari; dar ajutorul nostru psihologic și frățesc dat lor a fost enorm. În cadrul ONU și la reuniunile internaționale, oficialii Statelor Unite ale Americii au lucrat pe ascuns cu oficialii sovietici la stârnirea urii, peste tot prin Africa, Asia și America Latină, împotriva puterilor coloniale europene”.[2]
„S-ar fi putut ca acum două săptămâni (adică, atunci când Departamentul de Stat a sistat discuțiile privind ajutorul pentru Algeria), Departamentul de Stat să nu fi fost sigur că Ben Bella era în tabăra inamică și nu a vrut să irosească ajutorul SUA pe un stat care s-ar putea dovedi a fi prietenos? Când a sosit momentul critic, Algeria a fost împotriva noastră. Această dovadă de sfidare se pare că a fost suficientă pentru a restabili credința Departamentului de Stat în Ben Bella și pentru a programa Algeria pentru un viitor ajutor american”.[3]

Celor mai mulți le este greu să creadă că există o alianță secretă între oamenii răi care conduc lumea comunistă și oamenii puternici care controlează națiunea noastră, dar alianţa a existat încă de la începuturile comunismului, și a fost cu grijă ascunsă. Dacă vă îndoiți de validitatea acestei declarații, vă sugerez să citiți cartea mea, cărțile profesorului Sutton, cărțile profesorului Quigley, și cartea lui Rene Wormser, și editorialele Radio Liberty din martie, aprilie și mai 2007.[4]
Au mai încercat și alți cercetători să demaște alianța „comunisto-capitalistă”, dar au eșuat în mod invariabil, deoarece oamenii puternici care controlează națiunea noastră controlează, de asemenea, cea mai mare parte a mass-mediei americane și suprimă informația.
Acest editorial Radio Liberty se bazează pe un segment din 12 noiembrie 1962 din The Dan Smoot Report, intitulat «It Helps to be a Communist» (Merită să fii comunist). Cuvintele lui Dan Smoot sunt reproduse cu litere normale; răspunsul meu este scris italic.
„O realizare remarcabilă a liderilor, atât din ​​administrația Eisenhower cât și din cea Kennedy, este perfecțiunea lor în tehnica manipulării știrilor și a limbajului, în așa fel încât să facă negrul să pară alb – făcându-i pe oameni să creadă ceva care în mod evident nu este aşa precum pare”
Situația este mult mai rea astăzi. Aproximativ cincizeci (50) de corporații controlau mass-media în 1962, azi cinci (5) megacorporaţii controlează 90-95% din mass-media americană.[5]
Am luat pentru prima dată cunoștință de cenzura care exista în SUA, în 1962, când am citit un articol din San Francisco Chronicle, care spunea:

„Premierul Ben Bella a defilat azi în Alger în fruntea trupelor sale, în uralele mulțimii”.

În acel moment m-am întrebat cine era Ben Bella. Era un comunist sau un anticomunist? Mai târziu în acea zi, am citit aceeaşi ştire într-un alt ziar, dar de data aceasta articolul spunea:

„Premierul Ben Bella a defilat azi în Alger în uralele mulțimii, în fruntea trupelor sale echipate de către comunişti”. (subliniere adăugată – ed)

Restul articolului era identic. Am fost șocat. Cineva a șters în mod intenționat cuvintele „echipate de către comunişti” din primul articol pentru a ascunde faptul că Ahmed Ben Bella era cu comuniștii. Literalmente, acest eveniment a fost cel care a schimbat cursul vieții mele.

„În fiecare an, în timpul luptei legislative pe chestiunea ajutorului extern, președintele nostru afirmă răspicat… că ajutorul nostru pentru țările subdezvoltate este necesar pentru a le salva de la comunism. Argumentul este că țările subdezvoltate sunt atât de sărace și de slabe încât dacă nu le dăm ajutoare se vor îndrepta spre comunism. Odată ce devin comuniste, ele vor dobândi, cumva, o forţă suficient de puternică pentru a ne distruge. Astfel, ne salvăm pe noi înșine de la distrugere prin acordarea de ajutoare națiunilor subdezvoltate”.
SUA finanțează în mod curent guvernele procomuniste și subminează guverne anticomuniste. SUA au tăiat în 2006 livrările militare către regele Nepalului și au ajutat la instalarea unui regim maoist în această țară.[6]
„Acest argument remarcabil a fost folosit atât de mult încât mulți oameni par totuşi să-l creadă, deși observaţiile arată în mod clar că ajutorul nostru străin finanțează cucerirea comunistă a zonelor subdezvoltate. Examinați câteva cazuri izbitoare.

CAZUL ALGERIEI

În 1954, Ben Bella a organizat în Algeria FLN (Frontul de Eliberare Națională), o organizație comunistă teroristă care să lupte pentru independența Algeriei de Franța și apoi să facă din Algeria o națiune comunistă.
La 1 noiembrie 1954, Ben Bella a dat ordin către FLN să masacreze un număr mare de musulmani. Acesta a fost începutul unui război lung și oribil. Comuniștii lui Ben Bella vor masacra musulmani și vor da vina fie pe armata franceză, fie pe civilii europeni – stârnind astfel ura care va duce la atacurile musulmanilor împotriva europenilor şi la acțiune din partea francezilor”.
Mass-media din SUA menționează rareori masacre masive comuniste, dar condamnă și regretă actele de violență comise de către guverne anticomuniste.
„Statele Unite au susținut ambele părți ale acestui război sângeros. Ajutorul nostru către Franţa a fost masiv și a avut scopul să îi permită să își respecte angajamentele sale ca aliatul nostru principal din cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Franța a folosit ajutorul nostru, cu toate acestea, pentru a duce războiul din Algeria.
Ajutorul nostru către rebelii conduşi de comunişti în timpul războiului care a durat şapte ani s-a ridicat la suma de 73 milioane dolari; dar ajutorul nostru psihologic şi cel frăţesc a fost enorm. În cadrul ONU şi al întâlnirilor internaţionale, oficialii Statelor Unite au lucrat mână-n mână cu oficialii sovietici pentru a înteţi focul urii, de la un capăt la celălalt al Africii, Asiei şi Americii Latine, împotriva puterilor coloniale europene. De atunci Franţa, deşi utiliza ajutorul nostru pentru a lupta în Algeria, ne-a urât pentru ceea ce făceam împotriva lor, în problema algeriană. Pe de altă parte, teroriştii comunişti ai lui Ben Bella au creat şi răspândit  pe scară largă printre algerieni ura împotriva noastră, pentru că francezii utilizau bani şi echipamente americane în lupta împotriva algerienilor”.
Nouăzeci şi şapte la sută din ajutorul străin trimis în Rusia în primul război mondial a ajuns la comunişti[7], băncile şi corporaţiile SUA  au finanţat naziştii înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial[8], oficialii SUA au trimis sovieticilor matriţele pentru moneda din zona de ocupaţie a SUA după al doilea războimondial[9], SUA a finanţat Uniunea Sovietică care a furnizat arme către Viet Cong în timpul războiului din Vietnam[10], SUA finanţează guvernul pakistanez care finanţează ISI ce finanţează forţele talibanilor care omoară acum soldaţi americani în Afganistan[11], şi tot SUA furnizează arme către anumite forţe sunite care luptă împotriva soldaţilor americani în Irak.[12]
„Pe 22 octombrie 1956 francezii l-au arestat pe Ben Bella şi l-au ţinut în închisoare pentru cinci ani şi jumătate. În timp ce era în închisoare, munca sa a fost continuată de FNE sub conducerea lui Ben Khedda şi a altora.
La 2 iulie 1957 John F. Kennedy (pe atunci senator) a introdus în Senat o rezoluţie cerând SUA să sprijine mişcarea de independenţă din Algeria.
La 19 septembrie 1958, liderii FNE au format la Cairo Guvernul Provizoriu al Republicii Algeriene. Ben Bella, pe atunci încă în închisoare, a fost numit vicepremier, locul al doilea din guvern.
La 7 octombrie 1960 Hruşciov a extins recunoaşterea diplomatică a guvernului provizoriu.
La 27 august 1961, Ben Khedda (un cunoscut revoluţionar „dur”, care conducea operaţiunile FNE ) a fost „ales” noul premier al Guvernului Provizoriu. Ben Bella, încă în închisoare, şi-a păstrat locul, ca numărul doi.
La 18 martie 1962 s-a semnat armistiţiul între Franţa şi insurgenţii algerieni.
Ben Bella a fost eliberat din închisoare la scurt timp după ce s-a semnat armistiţiul.
La 19 martie 1962 ziarul New York Herald Tribune a relatat că 72 de veterani ai FEN au ajuns în Cuba pentru a antrena terorişti şi insurgenţi cubanezi.
La 1 iulie 1962 Franţa recunoşte independenţa Algeriei.
La 3 iulie 1962 preşedintele Kennedy recunoaşte independenţa Algeriei, dar amână stabilirea relaţiilor diplomatice până la formarea unui guvern care poate demonstra că deţine controlul efectiv asupra ţării.
Folosind tacticile comuniste în care era expert, Ben Bella a eliminat toată opoziţia şi a falsificat alegerile după sistem sovietic, dând votanţilor ca unică posibilitate de vot doar pentru candidaţii lui Ben Bella.
La 26 septembrie 1962 Ben Bella a devenit premier, făgăduind în primul sau discurs să creeze prosperitate şi stabilitate în „Republica Socialistă Algeria”. Ca nume şi ca scop, Ben Bella şi-a modelat programul său după programul comunist al URSS.
La 29 septembrie 1962 preşedintele Kennedy a recunoscut pe deplin guvernul „socialist” al lui Ben Bella.
Pe 7 octombrie 1962 Ben Bella a ajuns la New York cu ocazia admiterii Algeriei în ONU. Prima sa acţiune oficială a fost să-l viziteze la hotelul Dryden pe Osvaldo Dorticos Torrado, preşedintele Cubei. Ziarul New York Times din 8 octombrie a avut pe pagina principală poza lui Ben Bella şi a lui Dorticos într-o îmbrăţişare caldă şi zâmbitoare.
În aceeaşi dimineaţă – pe 8 octombrie – Dorticos a vorbit la Adunarea Generală ONU descriind SUA în termeni extremi şi severi. Ben Bella era prezent în audienţă, ascultând. În acea după amiază – pe 8 octombrie – Algeria lui Ben Bella a fost admisă ca cel de-al 109-lea stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Adlai Stevenson (delegatul SUA la ONU) a vorbit în faţa Adunării Generale urând bun venit noului stat membru, lăudând elocvent „tăierea lanţurilor” care „ţineau legat poporul Algerian” şi pledând ca SUA, din taxele cetăţenilor săi, să ajute Algeria „să-şi rezolve dificultăţile economice şi tehnice”.
Pe 9 octombrie 1962 Ben Bella s-a adresat Adunării Generale a ONU. El a proclamat „neutralitatea” Algeriei şi a cerut ca şi China comunistă să fie admisă în ONU. A anunţat, de asemenea sprijinul pentru mişcările subversive „naţionaliste” (cele mai multe, dominate de comunişti) de prin Africa – în Angola, Rhodesia, Africa de Sud, şi din sud-vestul Africii.
Pe 12 octombrie Mohammed Khemisti, ministrul de externe al lui Ben Bella, a vorbit la Adunarea Generală a ONU. Dl. Khemisti a proclamat şi el „neutralitatea” Algeriei în timp ce sprijinea mişcările comuniste „naţionaliste” din Africa. Dl. Khemisti a spus că guvernul lui Ben Bella „respinge capitalismul, ca fiind nepotrivit”, reafirmând că Algeria va lua „drumul socialismului”. Khemisti l-a elogiat pe Castro şi a denunţat „eforturile de a ataca şi submina regimul politic ales de poporul prieten al Cubei” ca fiind o ameninţare împotriva păcii internaţionale.
Khemisti a susţinut poziţia sovietică cu privire la chestiunea Berlinului folosind, într-adevăr, aceeaşi frază ca cea a lui Hruşciov atunci când discuta reglementarea problemei germane. Khemisti spunea că această criză berlineză trebuie rezolvată având la bază „recunoaşterea realităţilor situaţiei germane”.
Trei zile mai târziu, pe 15 octombrie, preşedintele Kennedy i-a făcut lui Ben Bella una dintre cele mai prietenoase şi pretenţioase primiri oferite unui vizitator străin în Statele Unite ale Americii. Vă prezint mai jos fragmente din relatările din The New York Times despre acel eveniment:

„Premierul Algeriei, Ahmed Ben Bella, a fost primit astăzi cu un nou tip de întâmpinare la Casa Albă: un salut de 21 de salve de tun pe peluza Casei Albe. Preşedintele Kennedy l-a asigurat de asemenea de sprijinul său… În cursul vizitei, atât în public, cât şi în privat, dl. Ben Bella a evidenţiat problemele presante ale economiei Algeriei, „nealinierea” ei şi „anticolonialismul” politicii externe, şi „socialismul” politicii interne … La ceremoniile de la Casa Albă , dl. Ben Bella a remarcat faptul că preşedintele Kennedy, pe vremea când era senator, a sprijinit autodeterminarea Algeriei, în 1957 … Preşedintele l-a descris pe dl. Ben Bella, care şi-a petrecut cinci ani într-o închisoare din Franţa, ca fiind un mare patriot … Dl. Ben Bella a fost primul şef de stat care a fost salutat de preşedintele Kennedy pe peluza de sud a Casei Albe. Gărzile de onoare care participau la ceremonie şi The Army Band au trebuit să înveţe imnul naţional al Algeriei, „Hassaman”, dintr-o înregistrare … iar drapelele variat colorate ale celor 50 de state au fost arborate pe peluza de sud. Trompeţii armatei au dat onorul de la balconul primului etaj al Casei Albe. Salutul celor 21 de salve de tun a răsunat din parcul prezidenţial, de la numai 250 de metri depărtare. Noul aranjament a fost creat din dorinţa dl. Kennedy de a-i oferi dl. Ben Bella un salut de bun sosit deosebit … Ceremonia a fost urmată de o întâlnire „de afaceri” în biroul preşedintelui şi de un prânz la Casa Albă pentru dl. Ben Bella. Printre cei prezenţi erau: Mohammed Khemisti, ministrul afacerilor externe … Dl. Ben Bella a mulţumit preşedintelui pentru ajutorul oferit de când au fost semnate acordurile de pace franco-algeriene la Evian-les-Bains în luna martie … Mai mulţi oficiali bine informaţi au prevăzut că cererile algeriene de echipe ale Peace Corps, de asistenţă tehnică şi posibilitatea acordării de împrumuturi, ar fi primite cu o favorabilă consideraţie odată ce algerienii şi-ar finaliza elaborarea propriilor planuri economice pe termen lung … Dl. Ben Bella a fost găzduit la Blair House, casa de oaspeţi prezidenţială”.

Observaţi în continuare referirea respectoasă din New York Times la Fidel Castro – Dr. Castro. Oare de ce articolul nu a menţionat despre Castro, că a ţinut simulacre de procese şi a executat mii de cubanezi nevinovaţi după ce a venit la putere în 1959?
„În ziua următoare, pe 16 octombrie 1962, Ben Bella a plecat în Cuba unde a primit un alt salut de 21 salve de tun. Iată extrase dintr-o relatare a The New York Times referitoare la acel eveniment:

„Premierul Algeriei, Ahmed Ben Bella, a ajuns astăzi în Cuba pentru o vizită de 24 de ore. Premierul Fidel Castro a folosit această ocazie pentru a lansa un atac vitriolant împotriva SUA. Dr. Castro a denumit vizita domnului Ben Bella în ciuda „ostilităţii yankee imperialiste” împotriva Cubei, „un act de curaj … un gest pe care nu-l vom uita niciodată…” Dl. Ben Bella a răspuns că fiecare algerian „ştie, a iubit şi a admirat” revoluţia lui Castro, „în toate fazele ei”, inclusiv „modul extraordinar în care a avansat şi progresele pe care le-a făcut, în ciuda manevrelor forţelor inamice…” A spus că este „cu adevărat fericit” şi „adânc emoţionat” să viziteze Cuba şi că doreşte să transmită cubanezilor şi guvernului lor „mulţumirile noastre pentru sprijinul frăţesc pe care ni l-aţi dat, în ciuda enormelor dificultăţi”. Dr. Castro şi cabinetul său erau la aeroportul Jose Marti când a aterizat dl Ben Bella. Tancurile sovietice care încercuiau aeroportul au făcut să răsune salutul a 21 de salve de tun. Dr. Castro alături de preşedintele Osvaldo Dorticos Torrado a fost primul care l-a întâmpinat pe liderul algerian … Mii de cubanezi au fost aduşi la aeroport ca să-l întâmpine, la ordinul Guvernului. Steaguri şi fanioane au fluturat. Tunurile au bubuit când Dr Castro şi Dl. Ben Bella s-au îmbrăţişat, în stil latino-american, în aplauzele răsunătoare … O fanfară militară a interpretat imnul naţional cubanez şi pe cel algerian … Urările de bun-venit le-au depăşit pe cele acordate astronautului sovietic, maiorul Iuri Gagarin, atunci când a vizitat Cuba imediat după zborul său în spaţiu”.

Ajutorul pentru care Ben Bella i-a mulţumit Cubei în mod public n-a fost mai mult decât o expresie de prietenie. Ajutorul pentru care Ben Bella, cu o zi înainte, i-a mulţumit lui Kennedy (în privat) însemna: produse alimentare precum cereale si lactate (în valoare de 450 de milioane de dolari), plus 11.000 de corturi militare pentru adăpostul refugiaţilor, un spital de campanie al US Air Force cu 60 de paturi, 10 unitaţi sanitare mobile şi o echipă de 25 de medici şi personal sanitar într-un spital din  Alger.
La 22 octombrie 1962 (la o săptămână după generoasa recepţie de la Casa Albă), Preşedintele Kennedy şi-a anunţat carantina asupra Cubei.
La 23 octombrie 1962 Departamentul de Stat a dat dispoziţii către Agency for International Development (agenţia pentru ajutor extern) să sisteze planurile oficiale şi discuţiile pentru ajutorul economic acordat Algeriei. „Motivul aparent” (conform New York Times care citează un oficial american anonim) a fost că Departamentulul de Stat i-a displăcut vizita lui Ben Bella în Cuba, imediat după cea făcută lui Kennedy.
Acest „motiv aparent” nu este chiar foarte aparent, pentru că preşedintele Kennedy şi Departamentul său de Stat ştiau că Ben Bella va vizita Cuba în ziua urmatoare recepţiei de la Washington.
Pe 24 octombrie Ben Bella a fost de partea lui Castro, îndemnând SUA să abandoneze baza sa navală de la Guantanamo.
La 27 octombrie 1962 Consiliul de Miniştri al lui Ben Bella a emis un comunicat care considera criza cubaneză având drept cauză „acţiunile SUA împotriva Cubei”.
În aceeaşi zi – 27 octombrie – The New York Times a aflat (din nou, de la oficiali anonimi) că departamentul de Stat a ordonat reluarea planurilor şi discuţiilor pentru ajutorul SUA în Algeria”.
Observaţi succesiunea evenimentelor. Ea a fost gândită ca să deruteze poporul american şi să ascundă faptul că SUA urmează să finanţeze regimul comunist al lui Ben Bella.
„Speculând acest lucru, Dallas Morning News spunea, într-un editorial din 6 noiembrie 1962:
Aproximativ acum două săptămâni (atunci când Departamentul de Stat a sistat discuțiile privind ajutorul către Algeria) Departamentul de Stat nu era sigur că Ben Bella era în tabăra inamică și nu a vrut să irosească ajutorul SUA pe un stat care s-ar putea dovedi a fi prietenos?
Când a sosit momentul critic, Algeria a fost împotriva noastră. Această dovadă de sfidare se pare că a fost suficientă pentru a restabili credința Departamentului de Stat în Ben Bella și pentru a programa Algeria pentru un viitor ajutor american”.
De ce a răsturnat SUA regimul anticomunist al generalului Chiang Kai-Shek din China (1949)[13], regimul anticomunist al preşedintelui Batista din Cuba (1959)[14], regimul anticomunist al generalului Somoza din Nicaragua (1979)[15], regimul anticomunist al Şahului din Iran(1979) [16], regimul anticomunist al lui Ian Smith din Rhodesia(1980) [17] şi regimurile anticomuniste din Nepal, Africa de Sud, Africa de Sud-Vest şi Angola?
„Dallas Morning News aduce în discuţie un punct interesant: dăm ajutoare naţiunilor „subdezvoltate” pentru că liderii lor sunt comunişti care şi-au dovedit ura împotriva SUA şi a capitalismului?”
Vă sugerez să recitiţi acest editorial şi să vă întrebaţi singuri de ce Departamentul de Stat a decis să-l ajute pe Ben Bella, când era evident că este în tabăra comunistă. Nu poate fi înţeleasă semnificaţia oricărui eveniment politic care a avut loc de la al doilea război mondial încoace dacă nu se recunoaşte existenţa unei alianţe comunisto-capitaliste şi dacă nu se înţelege forţa ocultă care energizează această alianţă.
Există o mulţime de informaţii suplimentare în The Dan Smoot Report din 12 noiembrie 1962. Trebuie să continuăm să încercăm să trezim poporul american în faţa pericolului cu care ne confruntăm.
Media controlată de establishment a scăzut tonul discuţiilor despre un război iminent între SUA şi Iran, dar încă mă tem că este numai o problemă de timp până când acest lucru se va întâmpla. Rugaţi-vă să nu am dreptate, pentru că acest lucru va precipita o criză financiară, prăbuşirea burselor, devalorizarea dolarului şi posibilitatea distrugerii statutului său de monedă „rezervată”. Vă sugerez să vă faceţi planuri în acest sens.
Preşedintele Bush se plânge că nu poate să securizeze graniţa de sud sau să impună legea imigraţiei pentru că Senatul a respins proiectul de amnistiere [a imigranţilor ilegali din SUA], Amnesty Bill. La aproximativ trei zile de la respingerea proiectului, poliţia din Londra a descoperit două bombe artizanale într-o maşină. Iar în ziua următoare doi bărbaţi asiatici şi-au dat foc la maşină în aeroportul din Glasgow, Scoţia. Oare, vor fi şi la noi în SUA astfel de explozii pentru că poporul american a respins legislaţia amnistierii?
Trebuie să continuăm presiunea mai departe pentru că nu avem altă direcţie de urmat. Amintiti-vă avertismentul profetic al lui Winston Churchill:

„Dacă nu veţi lupta pentru dreptatea voastră atunci când puteţi să câştigaţi cu uşurinţă fără vărsare de sânge; dacă nu veţi lupta când victoria voastră este sigură şi nu foarte costisitoare; s-ar putea să ajungeţi la momentul când va trebui să luptaţi când veţi avea totul împotriva voastră şi doar o mică şansă de supravieţuire. S-ar putea chiar să fie încă şi mai rău. S-ar putea sa trebuiască să luptaţi când nu mai este nicio speranţă de victorie, pentru că este mai bine să pieriţi decât să trăiţi ca sclavi”.[18]

„If you will not fight for right when you can easily win without blood shed; if you will not fight when your victory is sure and not too costly; you may come to the moment when you will have to fight with all the odds against you and only a precarious chance of survival. There may even be a worse case. You may have to fight when there is no hope of victory, because it is better to perish than to live as slaves.”

REFERINŢE
1.The Dan Smoot Report, November 12, 1962, Vol. 8, No. 46, p. 361-362.
2. Ibid., p. 362.
3. Ibid., pp. 361-365.
4. Most of the books are available from Radio Liberty by calling 800-544-8927. Antony Sutton’s trilogy, „Western Technology and Soviet Economic Development” is available from the Hoover Institution, or www.Amazon.com
5. Ben Bagdikian, The New Media Monopoly, Beacon Press, 2004, p. 27.
6. http://newsblaze.com/story/20060318153820nnnn.nb/topstory.html p. 3.
7. Herbert Hoover, The Memoirs of Herbert Hoover: Years of Adventure 1874-1920, The Macmillan Company, New York, 1952, p. 420.
8. http://www.democraticunderground.com/articles/02/04/05_killing.html p.1.
9. http://www.archives.gov/publications/prologue/2002/fall/berlin-black-market-1.html p.4.
10. www.radioliberty.com, March 2007 letter.
11. http://www.atimes.com/atimes/South_Asia/EK26Df03.html p.2.
12. http://www.guardian.co.uk/Iraq/Story/0,,2100698,00.html p. 1.
13. Report: Institute of Pacific Relations, Eighty-Second Congress: Copy available from Radio Liberty.
14. http://educationforum.ipbhost.com/index.php?showtopic=8936 pp. 3-4.
15. http://www.answers.com/topic/anastasio-somoza-debayle p. 5.
16. Jim Hoagland, „In Iran, Feeling the Heat,” The Washington Post National Weekly Edition, April 23-29, 2007, p.5.
17. http://www.capmag.com/articles.asp?ID=409 p.1.
18. http://jpetrie.myweb.uga.edu/bulldog.html p.5.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here