Unele școli au interzis cuvintele „băiat” și „fată”

Teoria genului flexibilitateProfesorii îi vor denumi pe elevi „pinguini mov” pentru că „băieți și fete” nu îi include pe trans-genderi/trans-sexuali. Copiii vor fi inițiați în termeni precum „metrosexualitate” și „spectru de gen”.

Școlile din Lincoln, al doilea oraș ca importanță din statul american Nebraska, își instruiesc profesorii să nu li se mai adreseze elevilor prin „expresii de gen” precum „băieți și fete”, ci să folosească termeni „gen-inclusivi” precum „pinguini mov”.

„Nu mai folosiți fraze precum băieți și fete, tipilor, doamnelor și domnilor și expresii similare de gen pentru a capta atenția copiilor”, explică un document adresat profesorilor de gimnaziu de la școlile publice din Lincoln. Instrucțiunile au fost emise prin circulare interne, dezvăluite de saitul independent de știri Nebraska Watchdog.

„Creați nume speciale pentru clasă și apoi cereți-le tuturor ‘pinguinilor mov’ să-și aleagă câte unul”, recomandă documentul, care mai atrage atenția ca profesorii să nu îi separe pe elevi în băieți și fete. În loc de asta, îi sfătuiește pe profesori să-i diferențieze pe criterii precum dacă preferă skateboard-ul sau bicicleta, laptele sau sucul, câinii sau pisicile etc.

„Întrebați-vă mereu: va crea această configurație o separație între genuri?”, mai spune documentul.

Instrucțiunile sunt parte a unei liste intitulate „12 pași către incluziunea de gen” dezvoltat de Gender Spectrum, o organizație care furnizează „educație, training și sprijin pentru a ajuta la crearea unui mediu sensibil la gen și incluziv pentru copiii de toate vârstele”.

Alte instrucțiuni includ: să fie întrebați elevii care sunt pronumele lor preferate și să decoreze clasa cu mânere pentru uși pe care să scrie „toate genurile sunt binevenite”.

Dacă profesorii consideră „necesar” să menționeze totuși că există diferite genuri, ei trebuie să le explice copiilor că acestea sunt „băiat, fată sau niciuna din acestea”. Mai departe, se scrie în document, profesorul trebuie să interfereze și să întrerupă lecția dacă aud pe vreun elev vorbind în „manieră binară” de „băieți și fete”, explicându-i acestuia că a greșit.

Profesorii au primit și un handout (tipăritură pentru curs) creat de Centrul pentru Sănătatea de Gen (Center for Gender Sanity), în care li se explică: „Identitatea de gen nu poate fi observată sau măsurată, ci doar raportată de un individ”, precum și un infografic intitulat „Genderbred Person,” (derivație intraductibilă de la „Gingerbread Man”, Omul de turtă dulce, un personaj fantastic prezent în cultura pop americană).

În ciuda controversei, inspectorul școlar Steve Joel este „foarte mulțumit” cu documentele de training. „Noi nu ne implicăm în politică”, a spus el pentru un post de radio local. „Nu ne implicăm în preferințele de gen. Noi educăm toți copiii… și nu putem emite judecăți de valorare”, a spus oficialul.

Al Riskowski, director la Nebraska Family Alliance, a ripostat dur la poziția oficialului, afirmând că toate aceste materiale de curs „merg mult dincolo de a învăța pe cineva respectul față de un alt individ” și acuzând oficialii că încearcă să re-educe oamenii într-o „cu totul nouă idee a băiatului-fată”.

Preluare: Cultura Vieții

ANUNȚ: Dacă, citind cele de mai jos, veți avea impresia că ați nimerit la casa de nebuni, trageți adânc aer în piept și citiți acest articol explicativ despre patologia numită „ideologia de gen”:

Teoria genului: intenții generoase, efecte secundare dezastruoase

Ideologia care stă la baza căsătoriei homosexuale nu are niciun fundament științific serios.

Interviul de mai jos face referire la proiectul de lege francez, adoptat la 23 aprilie 2013, care a deschis calea căsătoriei între persoanele de același sex în Franța. Apărătorii acestui proiect susțin că, potrivit teoriei genului, sexul sociologic al fiecărui individ este rezultatul unei alegeri personale, nu doar o chestiune strict biologică. Ce se ascunde cu adevărat în spatele acestei teorii contestate?

Au răspuns la întrebări:

Thibaud Collin, filozof și scriitor francez, profesor de filozofie, specialist în probleme de filozofie morală și politică. Predă filozofia și este, de asemenea, autorul mai multor cărți, printre care: «Le lendemains du mariage gay: Vers la fin du mariage? Quelle place pour les enfants?» («Viitorul căsătoriei homosexuale: Sfârșitul căsătoriei? Care este locul copiilor?»)

Drieu Godefridi, doctor în filozofie (Sorbona ), avocat și director executiv al unei companii. Este autorul volumului «Le GIEC est mort, vive la science!» (Texquis, 2010) , «La réalité augmentée» (Texquis, 2011), «De la violence de genre à la négation du droit» (Texquis, 1 martie 2013).

Charles Vaugirard, blogger catolic. Scrie sub pseudonime pe charlesvaugirard.wordpress.com.

Eric Verdier, psiholog și psihoterapeut. El răspunde pe un forum la întrebări pe probleme de sănătate publică pentru persoanele afectate de excludere.

Atlantico: Teoria genului este un curent de gândire ce explică faptul că sexul sociologic al fiecărui individ este rezultatul unei alegeri personale și al influențelor externe, mai degrabă decât ține de biologie. Are această teorie o adevărată bază științifică? Ce studii permit astăzi acreditarea acestei teorii? Și, dimpotrivă, ce studii o infirmă?

Drieu Godefridi: Teoria genului nu are nicio bază științifică și nu există, după știința mea, niciun studiu relevant în științele naturale, publicat într-o revistă științifică credibilă, care să ateste faptul că sexul masculin și feminin sunt realități exclusiv sociale. Potrivit științei, sexul este din punct de vedere biologic bărbătesc sau femeiesc. Mai departe, variațiile culturale sunt nelimitate. Dar baza, substratul este biologic.

Charles Vaugirard: Acesta este un subiect complex. În primul rând, nu există o teorie a genului, cum se spune de multe ori, ci o serie de diferite școli de gândire care studiază genul. Pentru asta prefer expresia „teorii născute din studii de gen”. Deși cultura, alegerile, orientările unei persoane îi afectează acesteia viața, rămâne un element esențial care o fundamentează: corpul. Avem corp, nu suntem ființe pur spirituale și, prin urmare, caracteristicile corpului nostru stau la baza identității noastre. Diferența între sexe este ceva esențial și mulți oameni de știință sunt de acord că bărbatul și femeia sunt diferiți în personalitatea lor, în comportamentele lor, și aceasta în virtutea corpurilor noastre respective. În sfârșit, filozoful Sylviane Agacinski oferă un răspuns foarte pertinent în această problemă.

Éric Verdier: Teoria genului nu este nici unică, nici omogenă. Ea este diversă și crește tot mai mult, căci tensiunile și disensiunile duc la furie între cei la care se refera ea, precum și cu privire la criticii săi, inclusiv cu privire la problema de „masculin” dezbătută recent. Valabilitatea științifică a acestei teorii cu geometria variabilă este o „cuadratură a cercului” (problemă matematică fără solutie, n. trad.), precum era și psihanaliza în timpul său (existența inconștientului este demonstrabilă?). Demonstrația științifică depinde atât de paradigmele pe care se bazează teoreticianul genului (ex.: dominația masculină sau „feminină”?), cât și de dificultatea de a atribui un anume registru de identitate umană naturii sau culturii. Dacă experimente atât de convingătoare, cum a fost cel al lui Condry și Condry (1976) sau cel al lui Karbon, Fabe, Carlo și Martin (1992), sunt contestate, înseamnă, probabil, că nu vom ajunge niciodată la o valabilitate științifică în domeniu (un copil care plânge este perceput ca fiindu-i teamă, dacă spunem că este fată, și că e supărat, dacă spunem că e băiat).

Or, a ne referi la o teorie a genului înseamnă a admite minimum că o parte mai mult sau mai puțin importantă a identității noastre umane este gândită în forma unui registru social denumit „identitate de gen”, alături de trei alte registre la fel de importante în identitatea noastră: identitatea sexului (sexul biologic), identitatea sexuală (sexul psihic) și preferințele emoționale și sexuale (numite, de asemenea, orientare sexuală, sexul relațional). În identitatea noastră, aceste patru dimensiuni coexistă și, uneori, sunt în opoziție cu ceea ce este prezentat, vezi corpul însuși. Astfel, o persoană poate fi bărbat sau femeie, se simte bărbat sau femeie, se prezintă ca barbat sau femeie, și, în cele din urmă, se identifică drept homosexual sau heterosexual. Dar o formă de integrism identitar ne cere să vedem identitatea umană neapărat împărțită în două lanțuri de semnificanți opuși clar unul altuia: un mascul (uman) este în mod necesar un bărbat, masculin și heterosexual, și o femelă (umană) trebuie să fie femeie, feminina și potențial homosexuală. Să mutăm unul dintre aceste elemente la individul cel mai apropiat invariabil de lanțul semnificanților complementari în cvasi-totalitatea societăților umane contemporane, de unde și respingerea „femeii libere” (care accentuează dorința lor cum ar face-o bărbații) și a „bărbaților sensibili” (care accentuează sensibilitatea lor cum ar face-o mamele).

Thibaud Collin: „Teoria de genului” nu există ca atare, dar conceptul de „gen” este folosit aproximativ din anii ´60 din perspective diferite; unele sunt legitime, altele sunt în mod clar ideologice. Pentru a înțelege acest lucru, să apelam un pic la istorie. Această distincție, care vine din limba engleză pentru a desemna ceea ce numim identitate sexuală, a fi bărbat sau femeie, folosește doi termeni, sex și gen.Originea acestei distincții merge înapoi la anii ’50. Psihiatrii californieni (Money și Stoller) au lucrat asupra tulburărilor identității sexuale:
– fie intersexualitate (ceea ce se numea în acea perioadă hermafroditism): un copil născut cu o distribuire proastă a caracterelor sexuale, de exemplu, un sex genetic feminin, dar organe genitale de sex masculin;
– fie transsexualitate, un bărbat care se simte femeie, sau invers, deși toate caracterele sexuale fiziologice sunt coerente.

Cum să ținem cont de aceste boli? Deja folosind nume diferite pentru a desemna aceste niveluri diferite; niveluri care cel mai des sunt în legătură. De aici, vom numi sex ceea ce este sexul biologic dat, și gen, ceea ce este experiența psihică în sine, influențată de reprezentări și practici sociale, cu privire la modul de a fi femeie sau bărbat.

În jurul anilor 1970, aceste distincții de origine medicală urmau a fi recuperate de sociologia critică feministă, pentru a contesta stereotipurile și rolurile atribuite femeilor de către societatea „patriarhală”. Era în plină revoluție sexuală și se vorbea despre căderea sexismului care legitimează inegalitățile sociale între femei și bărbați, bazându-se pe diferențele biologice. Cuvantul gen se referă aici la ceea ce este construit din punct de vedere social în identitatea sexuală, ceea ce poate fi deconstruit și reconstruit în alt mod.

Ultima fază este reluarea acestei distincții de către gândirea homosexuală și lesbiană (începând cu anii 1980), în special faimoasa Judith Butler. Se vorbea de a merge mai departe în această contestare și a afirma că sexul biologic este, de asemenea, o construcție socială! Acestea ar fi schemele mentale ale oamenilor de știință, determinate de stereotipurile de gen și care vor proiecta apoi pe datul biologic această binaritate între bărbat și femeie.

Veți vedea că, atunci când vorbim de „teorie genului”, nu știm pe moment ce să înțelegem. Trebuie să distingem între ceea ce este lupta militantă și ceea ce este cercetare cu privire la dezvoltarea identității sexuale a persoanei umane și studiile asupra diferitor moduri de a trăi masculinitatea sau feminitatea în diferite epoci și culturi.

Atlantico: Dincolo de bunele intenții la care apărătorii lor apelează, ce model de societate apără teoria genului în practică? Care sunt de fapt obiectivele pe care le urmărește?

Drieu Godefridi: Dacă studiile de gen există din anii 1970, teoria genului nu se structurează decât în jurul scrierilor lui Judith Butler, care, în 1990, a publicat «Gender Trouble». Trebuie să citiți această carte, chiar dacă este dificil, pentru a înțelege ceea ce reprezintă scopurile reale și finale ale teoriei genului. Într-adevăr, teoria genului nu este o teorie gratuită, dezvoltată de visători prinși în plasa lui Descartes. Aceasta este o teorie revoluționară, care are scopul de a modela lumea potrivit proiectului său: negarea diferenței sexuale și descalificarea heterosexualității ca fiind un model sexual, printre multe alte modele posibile.

Éric Verdier: Teoriile care sunt bazate pe gen au mai mult decât un obiectiv, ele au o finalitate: dacă cultura este natura ființei umane, înseamnă că melanjul savant al masculinului și femininului propriu fiecărei ființe umane, și bisexualitatea cu care se asociază, ar trebui să permită fiecăruia dintre noi să-și exprime genul singur fără niciun risc de violență împotriva sa. Este clar că violența de gen este frecventă și aducătoare de moarte: de la bătăi homofobe la violența în familie, trecând prin cele administrate taților care refuză o reședință alternantă după separare.

Vaugirard Charles: Mi-e foarte teamă că susținătorii „genului” sunt apărătorii unei societăți nediferențiate din punct de vedere sexual. Am trece de la o societate care apără o egalitate justă la o societate a uniformității, a nediferențierii și, prin urmare, a confuziei.

Thibaud Collin: În versiunea sa ideologică, cea care este pusă în aplicare în programele școlare [din Franța], se vorbește despreștergerea la maximum a diferențelor dintre bărbați și femei. Se presupune că diferența este în mod necesar inegală. Programele sunt astfel animate de ideea acerbă că bărbații și femeile ar trebui să fie interschimbabili. Acest lucru duce, printre altele, la obscurizarea complementarității posibile între bărbat și femeie, în special în procreare și educație.Pe scurt, aceasta contribuie la fabricarea a ceea ce Aldo Naouri a numit „homoparents”, adică nu neapărat părinți homosexuali, ci părinți identici. Revendicarea unei homoparentalități pare a fi pentru mulți din ce în ce mai legitimă, dacă un bărbat și o femeie nu se diferențiază grosso modo, a avea doi tați este același lucru cu a avea două mame sau un tata și o mamă. Acest lucru ar însemna că, în versiunea sa ideologică, distincția sex/gen se dovedește a fi o garanție, dar, de asemenea, și un efect al revendicărilor homosexuale, chiar dacă mizele lor depășesc cadrul de aplicare al lor.

Atlantico: Care sunt potențialele lor abuzuri ? Care ar putea fi consecințele confuziei biologice care stă la bază?

Éric Verdier: Principalele derive sunt cele ale „femelismului”: dacă această teorie a genului este construită pe singurul concept al dominației masculine (masculinitatea ca dominație a bărbaților asupra femeilor), negarea masculinitații, dominația „maternală”, a  mamelor asupra taților, genul devine deci un instrument de demonizare a sexului masculin și de negare a violenței la femei. Este, de asemenea, unul dintre efectele negării acestor teorii de gen, deoarece ele au un impact redus asupra mișcării femeilor rămase în urmă, dar le impiedică în mod semnificativ pe cele ale taților, reîntorși la hormonii lor și la incapacitatea lor de a fi „mame bune”. În ceea ce privește deriva vizavi de biologic, aceasta se referă mai mult la criticii teoriei genului: a confunda cele patru registre de identitate prezentate mai sus conduce la violență fără precedent pentru cei și cele care depășesc standardele necontestate de masculin și feminin. A recunoaște și distinge patru registre de identitate permite, în schimb, fiecare persoană să existe deosebit în sexul lui biologic .

Țările care duc stindardul acestei teorii au atins limita? Aceste țări au dat lovitura cu privire la problema masculinității, și femelismul a fost substituit cu feminismul. Hominismul – legat, la nevoie de feminismul din Occident, căci, având același scop, din punct de vedere al bărbaților – există în faza embrionară, și coincide cu masculinismul (dorința de a relua puterea socială asupra femeilor).

Charles Vaugirard: Există îngrijorarea că copiii născuți în această societate au o mulțime de probleme în a se forma. Diferența masculin/feminin structurează copilul. A avea un tată și o mamă înseamnă a avea o filiație clară, ce îi permite să se formeze, să se integreze într-o istorie de familie. Dacă aceste repere sunt confuze și dacă noi îi creștem într-o strictă nediferențiere sexuală, la fel cum se face la creșă „Egalia” din Suedia,  acesta nu este mediul cel mai bun pentru un copil.

Drieu Godefridi: Când premisele sunt false, concluzia este rareori fericită. Butler consideră că cultura noastră este impregnata de heterosexualitate, inclusiv categoriile noastre gramaticale. La originea acestei dominații arbitrare a heterosexualității, explică Butler, există două tabu-uri: tabuul homosexualității și tabuul incestului. Ar trebui să renunțăm la aceste tabuuri pentru a ieși din regula arbitrară a modelului heterosexual. Ne putem imagina ce s-ar întâmpla cu societatea noastră în cazul în care am renunța la toate tabu-urile, inclusiv la incest?

Thibaud Collin: Pentru a lua în considerare efectele practice ale unei astfel de abordări, mai ales atunci când sunt utilizate ca o grilă de lectură pentru a „re-educa” copiii, trebuie să se înțeleagă că sexualitatea umană este un fenomen complex și, ca atare, ea poate fi în mod legitim studiată de către mai multe discipline științifice biologice și sociale. Dar atunci când ne educăm copiii, nu suntem într-o relație de cunoaștere teoretică cu ei; suntem acolo pentru a-i ajuta să crească, de exemplu, pentru a-i ajuta să-și asume în unitate diverse straturi ale personalității lor. Este evident că persoana este sexuată și corpul sexuat este punctul de plecare a unei integrări psihice, în care influențele sociale și educative sunt importante. Există, prin urmare, o parte de experiență în modul de a trăi al bărbatului sau al femeii. Dar fundamental este să ne întrebăm: ce realizează unitatea acestor diferite straturi? Cum să evităm fragmentarea în practică, adică ceea ce este legitim poate să se separe printr-o abordare științifică? Să reflectăm asupra scopului de sexualizare a umanității.

Or, diferența dintre sexe este pentru unirea persoanelor potențial plăcute și procreative. Prin urmare, diferența dintre sexe nu este un fenomen strict biologic și sub-uman. Mai degrabă întreagă persoana mea este sexuată. Dar nimeni nu se dezvăluie decât treptat, căci această complexitate are nevoie de timp pentru a fi unificată; educația și influentele sociale pe care le primim sunt, prin urmare, mai mult sau mai puțin pe un făgaș al integrării… sau al dezintegrării.

Introducerea versiunii ideologice de gen în școală în numele luptei împotriva sexismului și împotriva heterosexismului contribuie la a face și mai opac raportul copiilor cu propria lor identitate sexuală. Ca rezultat, dacă totul pare a fi construit, nu cumva totu-i arbitrar? Apoi, libertatea riscă să fie văzută ca singura responsabilă de identitatea sexuală a persoanei… Aceasta este o iluzie, deoarece toată lumea este afectată și această influență este pusă pe calea creșterii de sine înseși, sau pe calea instrăinării și fragmentării.

Atlantico: În numele egalității, suntem gata să eliminăm diferențele și să deschidem calea pentru transformarea corpului în marfă?

Drieu Godefridi: Vă asigur, diferențele nu vor fi eliminate. Astăzi, ca și mâine, vor fi și bărbați, și femei, sexe diferite care își vor găsi, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, fericirea lor în complementaritate și căsătorie cu diferențele lor. [Va exista] căsătoria din care se nasc, s-au născut dintotdeauna și se vor naște copii. Proiectarea contrariului ar avea nevoie de o mașinărie totalitară a cărei nebunie va depăși chiar și concepțiile cele mai delirante ale adepților „genului”. Dar istoria marxismului ne arată că refuzul realității este mortal.

Éric Verdier: Tocmai  „diferențele”, altfel spus „devianții”, cei/cele cu „gen prost”, sunt victime ale acestei transformări a corpului în marfă. Căci sunt, de asemenea, de multe ori „între doi”, care refuză să se alinieze la o viziune binară a umanității. Hermafroditul, între bărbați și femei, trans-, între bărbat și femeie , bi-, între homo și hetero, și androgin, între bărbați și femei, a fost întotdeauna privit din partea monstruozității sau divinității în toate societățile umane până azi. A le permite să existe și să fie respectați la fel de bine ca cei „normali” este cel mai bun mod de a lupta împotriva acestei transformări a corpului în marfă, deoarece cuvântul „diferit” va fi în cele din urmă auzit și ascultat.

Charles Vaugirard: Riscul este sigur. Mergem spre o concepție extremă a egalității care revine să elimine diferența dintre sexe și să facă posibilă nașterea la cuplurile de același sex. Problema este că o filiație ce pleacă de la doi bărbați sau de la două femei este biologic imposibilă. Așa că am crea afilieri fictive prin adopție sau prin recursul la biotehnologie. În acest caz, doar unul dintre cei doi este părinte biologic: reproducere asistată cu donare de gameți și mamele-surogat, pentru cuplurile de bărbați.

Or, acest lucru este de a pune viețile oamenilor pe tarabă: femeile (de multe ori sărace) devin fabrici de copii, închiriindu-și uterele lor, copiii sunt fabricați prin industria biotehnologiei contra cost. Apare o nouă piață: cea a copilului. Se cunoaște foarte bine, clinicile de procreare asistată medical și de gestație pentru altul (adică mama-surogat) își fac publicitate pe internet, iar o firmă americană a venit recent la Paris să vândă servicii de gestație pentru altul…

Atlantico: Unii observatori, cum ar fi Jacques Attali, proorocesc o umanitate unisex. Ne îndreptăm spre un viitor de tip «Minunata lume nouă», cunoscuta carte a lui Aldous Huxley, în care copiii sunt concepuți pe cale industrială, în mașini?

Drieu Godefridi: Nu știam că expertiza domnului Attali s-a extins la probleme de „gen”. Coincidența teoriei genului și progresul tehnic extraordinar în domeniu, inclusiv, dar nu limitat la reproducere, ne dau amețeli. Ceea ce pare posibil, în cele din urmă, este pântecele artificial, adică procrearea în afara uterului femeii. Atunci când o astfel de îndrăzneală va fi posibilă – dacă va deveni vreodată, să fim prudenți – însăși definiția omenirii va fi alterată. Astfel de progrese tehnologice extind foarte mult domeniul de posibilități, adică, libertatea omului. Dar ele trebuie reglementate ca să nu producă aberații. În ceea ce privește „gen[der]ul” [teoria genului], trebuie combătut pentru ceea ce este: o ideologie falsă.

Éric Verdier: Suntem deja într-o lume în care toți cei care îndrăznesc să-și exprime transgresiunile lor în raport cu normele genului sunt unisex, deoarece singura modalitate de a fi nu este permisă în sexul lor („homo”, „poponar” și „curva” sunt insultele utilizate cel mai frecvent). În schimb, Elisabeth Badinter crede că ne confruntăm cu cea mai mare revoluție din istoria omenirii, care ne permite să trecem de la două sexe (ca fiecare specie de animale) la atâtea genuri câte ființe umane. Suntem, deci, dispuși să acceptăm natura noastră profundă și să ne separăm de obscurantismul nostru animal care ne conduce de prea multe ori să judecăm și să respingem pe cel care alege o profesie, o ținută, o sexualitate care nu este a noastră, și, prin urmare, de care ne temem, „de genul rău”.

Charles Vaugirard: Progresul tehnic promite un viitor care seamănă cu „Minunata lume nouă” a lui Huxley: oamenii de știință lucrează la un uter artificial, la procreare pornind de la doi spermatozoizi sau de la două ovule… Ne dorim oare o societate în care omul să fie conceput în mod artificial de companii care nu sunt interesate decât de profit?Nu, omul nu este o marfă. Îmi place foarte mult formula de „ecologiei umane” dezvoltate de Tugdual Derville. Problema tehnologiei și a impactului său asupra vieții umane este într-adevăr o întrebare ecologică precum OMG-urile și biodiversitatea. Eu cred că apare o gândire asupra acestor evoluții ecologice, care vor marca într-o manieră hotărâtoare următoarele decenii.

(Sursa: Atlantico, 20 aprilie 2013, Interviu de Alexandre Devecchio)

Preluare: Cultura Vieții

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.