Liberalii au omagiat curajul și eroismul lui Greuceanu în lupta cu zmeul cel rău

Mihai HohenzollernPe 8 noiembrie, liberalii au omagiat cu pișcoturi și discuții avansate curajul exmajestății sale exregele Mișu, care, în lupta cu comuniștii, a fugit de au sfârâit șinele de tren. Asta s-a întâmplat la București, dar toți liberalii din țară în fiecare an nu pot sta departe de eveniment și s-au simțit alături… că așa sunt ei, foarte simțitori când vine vorba despre moharhia salvatoare. Mișu a fost la acest eveniment, tot așa, transcedental: a fost simbol, arc peste timp, personalitate… de astea pe care le bagi când nu prea ai ce spune despre cineva.

Pentru necunoscătorii de istorie și alte prefabricate, montate și asamblate, pe 8 noiembrie chiar se aniversează ceva: ani de la prima manifestație anticomunistă, când studenții au ieșit în stradă ca să-l susțină pe rege, care era în grevă regală, împotriva comuniștilor. Pe când studenții mureau pentru babalâcul cu sânge de personalitate, Mișu era și el erou, de se salva cu fuga. Mișu a spus și a mărturisit pe cuvânt că a semnat abdicarea cu pistol la tâmplă sărmanul, că altfel nu s-ar fi dat dus de lângă scumpul și iubitul său popor, și doar așa a reintrat în posesia scumpei și iubitei sale averi.

Bine, că acum istoria care convine în ziua de azi spune că Mișu nu a semnat abdicarea decât că nu mai putea de grija pentru viețile studenților. Cică însuși Petru Groza i-ar fi zis lui majesticul cel mic în față că dacă nu fuge repede, dar organizat împușcă 1.000 de studenți. Iar Mișu s-a opus ca studenții să fie uciși atunci, dar a fost conștient și de acord că ei vor muri mai târziu, în închisorile comuniste. Vi se pare că are vreun sens această poveste? Nu vi se pare măcar că dacă vrei să salvezi ceva, o condiție ar fi să fii la fața locului…

Să știți că așa s-au dovedit toți regii ăștia în istorie, culminând cu Ludovic al XVI-lea: toți se gândeau săracii prima dată la popor și abia după aceea sau deloc la tronul, averile, moșiile și plăcerile lor. Sunt programați genetic să fie niște mari caractere. E în sângele ăla a lor albastru.

Culmea ironiei istorice, dacă vreți: așa se face că în ziua de astăzi prim-planul comemorărilor îl ocupă babalâcul fugar, și nu studenții morți și răniți. Dar când istoria vrea să ne învețe ceva cu tot dinadinsul, sau, mai bine spus, când unii vor să înțățăm o istorie, una anume dintre toate posibilele, apoi trec și peste cadavre.

Ce să mai spui?! God shave the queen și ave Mișu! Noi să fim sănătoși …mental!

Loading...
loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.