Romanii au cenzurat informațiile despre daci

0
891
Pe urmele geto-dacilor

„Dacă avem în vedere că parte importantă a teoriei oficiale a etnogenezei poporului român este construită pe baza cercetării și interpretării unor texte antice atribuite unor autori latini, dar și faptul că o serie întreagă de istorici italieni recunosc astăzi că romanii antici și-au falsificat părți însemnate ale istoriei, atunci avem tot dreptul să punem sub semnul îndoielii unele concluzii trase de anumiţi istorici de-ai noștri, în urma analizei textelor care aparțin unora dintre respectivii autori.

În Imperiul Roman, funcționând cenzura, mare parte dintre informațiile care nu serveau interesului propagandistic și orgoliului roman au fost eliminate din tratatele de istorie, mai ales când vorbim de cronicile redactate de autori care îi însoțeau pe împărații sau generalii romani în expedițiile militare.

Este mai mult decât evident că, într-o cultură în care persoana împăratului era una asociată cu divinitatea, o cronică biografică sau a unor lupte purtate de acesta nu putea conține elemente care să știrbească imaginea monarhului sau referiri prea elogioase la adresa inamicilor.

Evident, nu punem la îndoială orice scriere latină sau orice autor roman, însă îndemnăm la o analiză mai atentă a ceea ce aceștia ne-au lăsat scris, privind lucrurile mai ales prin prisma momentului și contextului în care respectivii și-au redactat lucrările.

Un alt motiv care ar sta la baza cenzurii cu privire la informațiile despre daci pare să își aibă originea în plan religios. Astfel, se pare că Roma, după ce devine creștină, îi acuză pe cei din Constantinopol de preluarea unor elemente de dogmă care aparțineau religiei geto-dacilor. Teologul alexandrin Origene (185 – 254 d.Hr.), într-un discurs de justificare a propriilor convingeri, adresat mai ales criticului său, Cletus, afirmă: „Apoi, fiindcă noi, creștinii, cinstim pe cel prins și mort, el crede că noi am făcut la fel ca geții, care îl cinstesc pe Zamolxe”.

De altfel, persecuțiile religioase la care au fost supuși geții din Dobrogea (după anul 300), de pildă, au dus la o apropiere a acestora de scaunul patriarhal de la Constantinopol și la o îndepărtare de papalitatea romană. După anul 325, încercările Romei de a crea niște legături mai strânse cu dacii de la Dunăre se lovesc de refuzul acestora, reprezentanții săi ecleziastici și politici fiind alungați, dacii rămânând apropiați Constantinopolului, fapt care a adâncit ura romanilor împotriva lor.

Ca urmare a acestei situații, dar și a unor întâmplări ulterioare, odată cu domnia împăratului Iulian Apostatul se interzice cu desăvârșire până și pronunțarea cuvintelor „dac” sau „Dacia”. Acest împărat se pare că se face vinovat și de înlocuirea termenului de „get” cu cel de „got”. Măsura instituită de Iulian a condus la ascunderea lucrărilor anterioare care făceau referire la daci și Dacia în termeni elogioși sau neagreați de autorități, peste 200 de autori latini și greci fiind practic „interziși” în Imperiu, cel puțin lucrările lor care fac referire la strămoșii noștri.

Dintre acești autori îi amintim pe Lucius Ampelinus, Apianus, Caniniu, Arian, Aristotel, Cassiodorus, Dio Cassius Coceianus, Cezar, Dio Crisostomos, Cicero, Clemens din Alexandria, Criton, Demostene, Dio din Prusia, Diodor din Sicilia, Eusebius din Cesareea, Iosephus Flavius, Frontius, Herodot, Hesychios din Alexandria, Hieronimus, Horaţiu, Iordanes, Lactantius, Titus Livius, Lucan, Lucian din Samosata, Meandru, Trogus Pompeius, Pomponius Mela, Ovidius, Platon, Pliniu cel Bătrân, Plutarh, Prophyrios, Prosper, Ptolemeu, Rufinus, Sofocle, Strabon, Suetoniu, Tacitus, Traian, Tucidide, Valerius Maximus, Virgilius, Xenophon. Totuși, șansa a făcut ca unele lucrări să supraviețuiască integral sau parțial peste veacuri şi mesajele lor să ajungă până la noi.

Unul dintre autorii care semnalează, poate fără să vrea, cenzura clară căreia i-au fost supuși dacii este Eutropius, care în 364 scrie că dacii nici nu mai există, ei dispărând din istorie după ce au fost învinși și cuceriți de Traian, afirmație complet falsă dacă avem în vedere seria întreagă de lupte purtate de geto-daci cu romanii începând cu 117 și mult după retragerea Imperiului din nordul Dunării, prezența soldaților geto-daci în unele unități ale armatei romane, așa cum am arătat într-un capitol anterior, dar și descoperirile arheologice care atestă o revigorare a culturii autohtone geto-dace după momentul 271”.

Fragment din volumul «Pe urmele geto-dacilor», autorValentin Roman

„Readucerea în conștiința celor de astăzi a adevăraților noștri strămoși, traco-geto-dacii, este o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi. Cenzura aplicată secole întregi asupra informațiilor despre geto-daci a dus la percepția falsă potrivit căreia nord-dunărenii ar fi reprezentat un popor primitiv care datorează romanilor civilizarea și culturalizarea. Minciunile trebuie să înceteze şi traco-getodacii trebuie să își ocupe locul meritat în istorie, acela de părinți ai noștri, un popor antic cu o cultură materială și spirituală cu mult superioară multor culturi contemporane ale Europei.

Lucrarea de față își propune să prezinte cititorilor elemente legate de religia traco-geto-dacilor, viața de zi cu zi, meșteșuguri, organizare socială, elemente plasate în contextul secolelor I – II d. Hr., informații care dovedesc continuitatea lor în spațiul României de astăzi, dar și dincolo de hotarele actuale, în întinsa vatră a Daciei antice, după războaiele cu romanii și, mai mult decât atât, care contribuie la demontarea tezei false și absurde a romanizării. Multe dintre aceste informații nu apar în manualele de istorie”.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here