Suferințele unui președinte închipuit

0

Nu i-au dat încă voie americanii și europenii, „lumea bună”, cei care contează, să se numească președinte în România, dar nu suferă prea mult. E tânăr, are o întreagă carieră în spate și în față și știe ce are de făcut: totul e să dea dovada.

Victor Ponta şi colegul său de partid, deputatul Sebastian Ghiţă, îşi petrec împreună vacanţa în Emiratele Arabe Unite, la Dubai, după eșecul în cel de-al doilea tur al alegerilor prezindențiale, de pe 16 noiembrie 2014.

Cei doi au fost surprinşi într-un club de fiţe din capitala turistică a Emiratelor Arabe, devenită o capitală mondială a luxului deochiat și extravaganței risipitoare. Rentează să faci politică, să fii primul funcționar al unei colonii, chiar și să fii doar candidat pentru un post de guvernator, dar mai ales să faci „jocul democratic” al tuturor stăpânilor tăi.
Un jurnalist a publicat, pe contul său de Facebook, nota de plată a premierului de la clubul Cavalli din Dubai.
Nota de plată este însoţită de un text semnat de un român din Dubai, Amon Mircea:

Nota de plata Ponta clubul Cavalli Dubai„Aşa cum era de aşteptat, tovarăşul Ponta, copleşit de o durere lăuntrică ce se reflecta într un mod evident în părţile moi şi sensibile ale corpului, s-a retras într-o scurtă vacanţă ca să mediteze întru suferinţa amărâţilor păcăliţi cu un litru de ulei şi un kilogram de zahăr şi evident ca să fie aproape de familia îndurerată de pierderea celei mai profitabile afaceri cu putinţă, afacerea România. Doar că, surpriză, tovarăşul cu pricina îşi relaxează psihicul şifonat în cel mai luxos şi exclusivist club din Dubai, Cavalli club… (ieri în cel mai exclusivist Club din AbuDhabi, „One” iar astăzi in cel mai exclusivist Club din Dubai). Mâine? Din păcate nu am apucat să-i transmit ceea ce am dorit, dar vă asigur că nu a fost primit călduros absolut deloc de românii ce l-au recunoscut şi a primit câteva mesaje elegante şi elocvente… diaspora asta” – Amon Mircea.

Valoarea notei de plată, în lei, se ridică la 11.943 lei, respectiv la 2.690 de euro.Victor Ponta surprins intr-un club select din Dubai Realitatea TVClubul Cavalli din Dubai

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.