Toate drumurile duc la… Washington

Vrem, nu vrem, cugetarea lui Nicolae Iorga rămâne valabilă şi actuală: „Istoria se va răzbuna, repetându-se!”. S-a întâmplat în 1996 când nu Emil Constantinescu, nu C.D.R. a câştigat, ci P.D.S.R. a pierdut. S-a întâmplat în 2014, când nu Klaus Iohanis, nu A.C.L. a câştigat, ci aversiunea electoratului pentru politica P.S.D.!Realitatea o demonstrează! Consecinţa alegerii unuia dintre cele două rele între care au fost obligaţi să opteze românii a fost comisă. Soluţia ideală – la care am recurs şi eu – ar fi fost ca un procent important al populaţiei României să voteze, dar să nu aleagă niciunul dintre cele două rele. Alegerile ar fi fot anulate şi procesul ar fi fost reluat. Poate… cine ştie? Ar fi apărut şi un personaj competent, necompromis şi demn pentru a fi preşedintele românilor, nu al străinilor. Dar, aşa cum am afirmat, nu o dată, Istoria nu se scrie cu „dacă” şi „poate”. Aşa a fost să fie, mai bine zis, „zarurile fuseseră aruncate”. Greu explicabilă atitudine oficială faţă de românii din afara Ţării (nu voi utiliza termenul „diaspora”, pentru că, la origini, are cu totul altă semnificaţie).

„Diaspora” este în gura tuturor comentatorilor din mass-media românească, cuvânt „plantat” şi „adaptat” după 1990, la televizor, de către marele guru Silviu Brucan, alias Samuel Bruckner, în „amintirilesaledespre viitor”. În acest sens, spiritul de turmă a triumfat! A câta oară? Încurcate şi neştiute sunt căile Domnului, iar românii nu întotdeauna sunt previzibili.

Tare aş dori ca Ţara noastră, unde se spune că, în peregrinările sale pe Pământ, Cel de Sus, păşind peste Carpaţi s-a împiedicat şi a răsturnat sacul cu bogăţii, să aibă parte de o echipă de patrioţi, care să aducă România acolo unde-i este locul. Patrioţi! Sună demonetizat, nu? Nu-i bai! Avem nevoie de asemenea oameni, nu de cei care fac jocul intereselor meschine ale altora, nu de cei care au sărăcit până la distrugere şi au vândut România şi poporul ei. Cine crede că recentele alegeri – ca şi cele anterioare – au fost hotărâte de români, se înşeală amarnic. Ieşirea neinspirată a premierului candidat, referitoare la gazele de șist de la Pungeşti, a fost taxată dur de corporaţia Chevron & Co. Ca şi în 1989, ca şi la precedentele circuri electorale postdecembriste, cetăţenii României au fost simplă masă de manevră, carne de tun pentru potentaţii planetei! Credeţi că noul Preşedinte va fi unul corect, echidistan şi patriot? Bine-ar fi…, dar nu mai cred în minuni. „Ne-au distrus specialiştii!”. Poate, cu un minim efort, veţi recunoaşte personajele ascunse sub măştile actorilor. Deasupra planetei bat vânturi haotice şi confuze: Norvegia a refuzat, în mod repetat, invitaţia de a adera la U.E., iar Marea Britanie intenţionează să se retragă. Islandezii i-au arestat sau i-au gonit pe bancherii-cămătari. Ungurii, după ce şi-au achitat datoriile, au desfiinţat Biroul F.M.I. de la Budapesta, iar acum cochetează cu Kremlinul. Germania vrea să părăsească moneda Euro şi să se întoarcă la Marca Germană (D.M.). Şi dacă nouă, românilor, tot ni s-a impus să trecem totul prin filtrul gheşeftului, nu pot să nu întreb:

– Ce foloase are România ca membră a Uniunii Europene?

– Ce foloase are România că şi-a trecut forţa sa militară (redusă la ceva mai mult de un sfert din ce era şi alungată de pe locul 17 în lume, unde se afla în 1989, pe cel de dicolo de 51, după unii, după alţii pe 57) dintr-o barcă în alta. Din Tratatul de la Varşovia, în N.A.T.O.? La această ultimă întrebare a răspuns „pretinul” nostru George Friedman, la ultima sa vizită în Capitala coloniei numită temporar România: apăraţi-vă singuri!

Adepţilor blocurilor militare le-aş fi recomandat vizionarea unui filmuleţ documentar pus pe YouTube, unde se arăta cum îşi păstrează Elveţia neutralitatea! Un mod ingenios de apărare, cu cheltuieli minime, fără baze militare, fără aeroporturi, fără forţe armate în slujba altora, trimise în diverse teatre de operaţiuni… Acolo pot fi văzute piese de artilerie amplasate în mijlocul câmpului, camuflate sub forma unei nevinovate barăci sărăcăcioase, în grote săpate în versanţii muntoşi, iar avioanele de luptă, găzduite în „reşedinţe” la fel de „banale” şi rulând pe şosele special amenajate. Ni se acoperă ochii, urechile şi gura şi ni se serveşte meniul: avem armată de specialişti, experimentaţi cu participare directă în teatrele de operaţiuni. De acord, dar ce reprezintă această armată nedotată corespunzător în cazul unui conflict real? Vax! Ferească-ne Domnul de Katiuşele care bat la uşa românului, ignorând scutul şi bazele militare ale altora. Citiţi articolul 5 din tratatul României cu N.A.T.O. şi veţi înţelege că până vine N.A.T.O., ne calcă lejer şenilele lui Ivan. Cu ce ne apărăm? Cu cine? Cu ce? Cineva, un pro-american 100%, spunea: îi trebuie cinci minute unui avion de luptă american F-16, F22 Raptor sau F-35 să ajungă de la Kogălniceanu în Transnistria! De acord, dar oare nu acelaşi timp îi este necesar şi unuia rusesc, Sukhoi Su-35 sau T-50, pe direcţia inversă?

Unii mă numesc anti-american sau anti-occidental, alţii pro-rus. Toţi greşesc fundamental. Eu sunt doar filo-român!

Preluare: art-emis.ro / Autor: Ion Măldărescu