Trei „contribuabili” pentru Prefectură

Prefectura Vaslui

După câștigarea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014 de către candidatul propriu și anunțarea perspectivei de a prelua guvernarea de către noul PNL, buzunarele copreședintelui PNL Vaslui Dan Marian stau larg deschise. Se primesc oferte la licitația deschisă pentru preluarea funcției de prefect de Vaslui. Participanți sunt Sorin Dumitriu, care are principala calitate de a fi fiul patronului firmei de securitate Sheriff Guard, fostul prefect Ciprian Iftimoaei, cunoscut ca „depozitul de diplome”, și fostul președinte al PDL Vaslui Mihai Ponea, tânără speranță a politicii vasluiene care nu mai poate răbda atâta… speranță.

Victoria în alegerile prezidențiale a candidatului noului PNL Klaus Iohannis și persepectiva unei guvernări liberale face valuri în noua construcție politică de la Vaslui, PNL și PDL, asociate acum în ”noul” sau ”marele” PNL, cu trecere de deochi și spălarea păcatelor prin Alianța Creștin-Liberală.

Dacă PNL va avea Guvernul, se pune problema reprezentantului Guvernului în teritoriu Vaslui, și anume cea a celui care va prelua funcția de prefect, funcție râvnită cu jind, deschis, pe față, de cel puțin trei liberali, unii ”autentici” și alții foști pedeliști.

Cel care face cărțile este Dan Marian, fostul președinte al PDL Vaslui, ajuns co-președinte al noului PNL, după ce în 2009 părăsise PNL Vaslui de pe poziția de președinte județean pentru a trece în PDL, cu care PNL Vaslui se afla într-o luptă pe viață și pe moarte. Marian care sortează ofertele pentru această poziție în perioada de după alegeri.

Pretendenți sunt Mircea Ponea, fost președinte al PDL, organizația municipală Vaslui, devenit acum copreședinte al organizației municipale Vaslui a PNL, fostul prefect Ciprian Iftimoaei, care vine cu experiența și „perspectiva teoretică” recunoscută prin nenumărate diplome, și Sorin Dumitriu, fiul patronului firmei Sheriff Guard, care vine cu o contribuție substanțială către Dan Marian.

Orgoliile celor trei se bat spre a cuceri… buzunarul co-președintelui liberal Dan Marian, cel care a câștigat la prima strigare la licitația internă a partidului fiind Sorin Dumitriu, care a mai înregistrat un astfel de succes în trecut, în timpul guvernării pedeliste, atunci când a preluat funcția de director al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).

În același timp însă, Mihai Ponea revendică postul de prefect susținând deschis în fața șefilor partidului: „A venit vremea mea!”. După ce, ani la rând, a făcut muncă de partid nepricopsindu-se cu nimic, a venit vremea ca afacerea politică pe care o desfășoară în comun să renteze și pentru el.

Cel mai slab cotat este fostul prefect Ciprian Iftimoaei, care, mereu strâmtorat financiar, pe când era prefect plângându-se că primește bani de la mama din Italia, nu poate veni în fața lui Dan Marian decât cu expertiza sa, ca fost prefect, și eventual cu diplomele strânse în urma unor cursuri de formare în tot felul de aspecte și perspective ale administrațieie locale, precum managementul situațiilor de urgență. Lucruri pe care Dan Marian nu poate decât să le considere nu numai câtuși de puțin practice, dar și plictisitoare.

La începutul împărțelii de funcții, care se deschide ca regulă generală de fiecare dată când un partid câștigă ceva în România, cel care păstrează șanse reale pentru a deveni noul prefect al județului Vaslui în perspectiva unei guvernări liberale este Sorin Dumitriu, care a știut să ungă la timp și cel mai bine „mecanismele” de partid prin care se câștigă posturi de frunte în administrația locală.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.