Băncile, mai periculoase decât armatele invadatoare

Banca centrală este instituţia care emite monedă naţională pe teritoriul unei ţări şi are două pârghii majore: controlul ratelor dobânzii şi a masei monetare (inflaţia). Banca centrală nu sprijină pur şi simplu economia, ci împrumută cu dobândă. Prin fluctuarea rezervei monetare, modifică valoarea monedei pe care o emite, prin fluctuarea masei monetare controlează inflaţia şi cu amândouă creditarea. Singurul efect pe termen lung este DATORIA. Fiecare bancnotă emisă de banca centrală este împrumutată cu dobândă. Asta înseamnă că fiecare bancnotă introdusă reprezintă acea bancnotă şi încă ceva în plus. De unde sunt banii cu care se plăteşte dobânda? Tot de la banca centrală şi tot cu aceeaşi dobândă. Asta înseamnă că banca centrală trebuie să emită mereu bancnotă pentru a i se putea plăti datoria care creşte asemeni unui bulgăre de zăpadă. Rezultatul final al acestui sistem fără pierderi este sclavia, pentru că populaţia şi guvernul nu vor putea niciodată să plătească această datorie AUTOGENERATĂ.

„Cred că instituţiile bancare sunt mai periculoase decât armatele invadatoare. Dacă poporul american va permite băncilor private să controleze moneda, băncile şi corporaţiile din jurul lor vor spolia oamenii de avutul lor şi copiii lor vor ajunge ai străzii, pe continentul cucerit de strămoşii lor”.

Thomas Jefferson 1743 – 1826

„Dacă vreţi să rămâneţi sclavii bancherilor şi să plătiţi costurile propriei voastre sclavii, lăsaţi-i în continuare să facă bani şi să controleze creditul întrergii naţiuni”.

sir Josiah Stamp 1880 -1941

Familiile Rockfeller, Morgan, Warburg, Rothschild la începutul anilor 1900 au forţat înfiinţarea unei bănci centrale a SUA. Pentru că opinia publică era ostilă înfiinţării unei monopol bancar au produs, deliberat, un incident care să afecteze moralul public. Astfel JP Morgan, unul din stâlpii finanţelor a răspândit în presă ideea că o anume bancă respectabilă din New York nu este solvabilă. Morgan ştia că va produce o isterie în masă care va afecta şi celelalte bănci. Aşa s-a şi întâmplat. Frica populaţiei de a nu-şi pierde economiile a dus la retrageri masive în acel an, 1907. Ca o consecinţă, băncile au fost nevoite să-şi recupereze împrumuturile silindu-i pe clienţi să-şi vândă proprietăţile și declanşând astfel spirala falimentelor, a abuzurilor de proprietate şi a haosului. În aceste condiţii, profiturile familiei Morgan au fost uriaşe prin achiziţii la preţuri derizorii.

Ancheta declanşată de Congres a fost condusă de omul ce avea legături cu familiile mai sus amintite. Ea a recomandat înfiinţarea unei bănci centrale pentru a nu se mai întâmpla o astfel de tragedie şi care va fi un stabilizator economic. Aceasta a fost scânteia de care aveau nevoie grupul de bancherii. Astfel, în 1910, pe proprietatea lui JP Morgan de pe insula Jekyll a avut loc o întrunire secretă unde a fost definitivat proiectul de lege privind înfiinţarea unei bănci centrale numită Rezervele Federale. Această lege a fost făcută de bancheri, nu de legiuitori. În 1913 Woodrow Wilson, care a devenit preşedinte prin puternica susţinere a bancherilor semnează legea.

Mulţi ani mai târziu, Woodrow Wilson nota cu regret:

„Marea noastră naţiune industrială este controlată de propriul sistem de credite, care este concentrat în mâini private. Din acest motiv, dezvoltarea naţiunii şi toate activităţile noastre se află în mâinile câtorva oameni care, automat, din chiar cauza numărului lor limitat vor descuraja, vor stopa şi vor distruge veritabila libertate economică. Am ajuns să fim unul din cele mai prost conduse, unul din cele mai controlate şi dominate guverne din epoca modernă. Un guvern fără opinie liberă, un guvern care nu mai are încrederea şi votul majorităţii, ci un guvern aflat la discreţia şi sub presiunea grupurilor de interese ale oamenilor dominanţi”.

Congresmanul Louis McFadden a definit exact situaţia: „Un sistem bancar mondial se pune la cale acum, un superstat controlat de bancherii internaţionali care colaborează pentru a înrobi lumea după bunul lor plac. Patronii Rezervei Federale au uzurpat puterea guvernului”.

Între 1914 şi 1919, Rezerva Federală a mărit masa monetară cu 100%, ceea ce a determinat creşterea împrumutului. În 1920 a retras masiv din masa monetară obligând astfel băncile secundare să-şi execute silit clienţii. Consecinţa: peste 5.400 de unităţi bancare din afara Rezervelor Federale au dat faliment ieşind din scenă, consolidând astfel monopolul unui mic grup de bancheri internaţionali. Se poate spune că patronii Rezervelor Federale pot crea aproape ştiinţific panică.

Din 1921până în 1929, Rezervele Federale au mărit din nou masa monetară determinând iarăşi împrumuturi masive către public şi bănci. În vara anului 1929, JD Rockefeller şi ceilalţi din club s-au retras pe tăcute de pe piaţă, iar în octombrie a fost declanşată criza, prin retragerea bruscă a împrumuturilor. Au urmat rapid vânzări uriaşe pentru plata împrumuturilor. Din acest motiv au dat faliment peste 16.000 de bănci mai mici, ceea ce a permis cumpărarea lor la preţuri de nimic şi chiar întregi concerne cu doar 1$. A fost cel mai mare jaf din istoria Americii.

În aceste condiţii, în loc să alimenteze piaţa cu monedă, Rezervele Federale au retras, împingând ţara în cea mai gravă depresie din istorie.

Următorul pas făcut de patronii Rezervelor Federale a fost să decupleze dolarul de aur, în aşa fel încât guvernul să se împrumute oricât. Pentru asta aveau nevoie să achiziționeze aurul din circuit. Astfel, în 1933 sub amenințarea cu închisoarea pe 10 ani, fiecare american a fost obligat să predea către Trezorerie tot aurul deținut. În fond, cetățenii au fost jefuiți și de ultimul avut. Pe bancnotele de dinainte de 1933 scrie că acestea pot fi răscumpărate în aur, pe cele de după scrie doar că sunt mijloace de plată, adică nu sunt garantate cu nimic. Azi, singurul lucru care dă valoare dolarilor este numărul lor aflat în circulație. De aceea Rezervele Federale regularizează valoarea dolarilor prin emisie-retragere, putând astfel îngenunchea economii și chiar societăți întregi.

„Dați-mi rezerva monetară a unei națiunii și nu-mi va păsa cine va face legile acelei națiuni”, a declarat fondatorul dinastiei Rothschild, Amschel Rothschild.

Rezervele Federale reprezintă o bancă privată asupra căreia guvernul nu are nicio influență, dar care împrumută cu dobândă guvernul, fiind exact tipul de entitate împotriva căreia a fost declanșată revoluția americană de la 1775.

În concluzie, se poate spune că proprietarii Rezervelor Federale se vor îmbogății mai mult cu cât guvernul se va împrumuta mai mult.

O situație majoră care obligă guvernul să se împrumute este starea de război.

1) Primul Război Mondial. Poporul american nu voia ca țara lor să se implice în conflict. Deși președintele SUA a declarat neutralitatea, administrația americană, sub influența patronilor Rezervelor Federale, care urmăreau profitul, căuta orice ocazie pentru a intra în conflict. Astfel, la sugestia lui sir Edward Grey, secretar la Ministerul de Externe al Angliei, nava «Lusitania» a fost trimisă intenționat în apele teritoriale controlate de germani; cum era de așteptat, germanii au torpilat vasul făcând să explodeze muniția stocată în cală și ucigând 1.200 de oameni. Trebuie spus că ambasada germană a dat anunțuri în «New York Times» îndemnând pasagerii să nu se îmbarce. Scufundarea «Lusitaniei» a declanșat un val de mânie și intrarea SUA în război. Primul Război Mondial a costat SUA 323.000 de vieți și 30 de miliarde de dolari, însă numai J.D. Rockefeller a câștigat 200 de milioane de $ (azi peste $2 miliarde).

2) Al Doilea Război Mondial. În decembrie 1941, Japonia a atacat flota americană la Pearl Harbor atrăgând SUA în război. Despre atac, administrația americană știa, ba chiar îl dorea. În acest sens au făcut tot posibilul ca niponii să tragă primul foc. A interzis toate importurile japoneze de petrol american, a înghețat toate investițiile japoneze în SUA, a avansat împrumuturi Chinei naționaliste și i-a sprijinit militar pe britanici, încălcând astfel aproape toate acordurile internaționale.

În Europa, «Standard Oil» a lui JD Rockefeller avea unul din partenerii secreți pe «IG Farben», unul din stâlpii Germaniei naziste (fabrica printre altele și Zyklon B).

Un exemplu că marii afaceriști americani au obținut profit sprijinind ambele tabere să se decimeze între ele: bombardarea Londrei a fost posibilă datorită combustibilului în valoare de 20 milioane $, livrat germanilor de compania lui Rockefeller. Un alt exemplu: Corporația Unională Bancară din New York City a fost demascată că spăla banii naziștilor; vice-președinte al băncii era Prescott Bush, tatăl și bunic al ulteriorilor președinți Bush ai SUA.

3) Vietnam. Motivul oficial al războiului a fost atacarea a 2 distrugătoare americane de către bărcile gărzii de coastă vietnameze în golful Tonkin. Acesta a fost pretextul unui veritabil genocid desfășurat de americani în Vietnam. Adevăratul motiv? Profitul realizat de acționarii Rezervelor Federale ce a decurs din masivele împrumuturi guvernamentale pentru finanțarea acestor crime. Ulterior s-a aflat că incidentul din golful Tonkin nici n-a avut loc; dar asta …nu mai contează. Este demn de reținut că în 1966 SUA au ridicat restricțiile comerciale cu blocul sovietic, conștiente că URSS furniza 80% din resursele de război ale Vietnamului de Nord. Așadar, familia Rockefeller a finanțat rezistența vietnameză. Bilanțul: 58.000de americani și 3 milioane de vietnamezi ucișii; profitul Rezervelor Federale – necunoscut.

4) 11 Septembrie – «Lusitania», Pear Harbor sau, dacă vreți, Golful Tonkin al începutului de mileniu. A fost pretextul pentru trei războaie ilegale, neprovocate, împotriva Irakului, Afganistanului și a propriei populații, prin Legea Siguranței Naționale.

Legea Siguranței Naționale are rolul de a limita capacitatea de reacție împotriva a ceea ce urmează. Astăzi, pe simpla bănuială de terorism casele americanilor pot fi perchiziționate oricând fără mandat, fie că cetățeanul e acasă sau nu; cetățeanul poate fi arestat oricând, fără să i se aducă la cunoștință acuzațiile, pe timp neprecizat, fără avocat și cu posibilitatea torturii.

5) Este nevoie de un desen pentru a se vedea cine a declanșat haosul în Ucraina? Acum, când avem informația că SUA au cheltuit 5 miliarde $ pentru asta!

Concluzie: se poate spune că marele „pescar” a aruncat cârligele în Siria, Venezuela, Ucraina. De undeva trebuie să iasă „peștele” cel mare.
Ca sa înțelegem însă mai aproape de realitate rolul lor trebuie să înțelegem și funcționarea democrației capitaliste care permite plasarea la vârful puterii politice.

Dacă vrem să punem capăt conflictului israeliano/palestinian, avem nevoie să știm cine a creat Israel și de ce.

În 1917, Secretarul de Externe britanic Arthur Balfour a scris o scrisoare către Domnul Lionel Walter Rothschild, sionist, în care și-a exprimat sprijinul pentru o patrie evreiască în Palestina, în Orientul Mijlociu.
Această Declarație Balfour a justificat confiscarea brutală de pământ palestinian pentru fondarea lui Israel, după Al Doilea Război Mondial. Israel va servi, nu ca o „patrie evreiască”, ci ca o axă centrală de control al aprovizionării cu petrol la nivel mondial.

Baronul Edmond de Rothschild a construit prima conductă de petrol de la Marea Roșie pentru Mediterana, pentru a transporta petrol iranian în Israel. El a creat banca israeliană General Banca și Paz Oil și este considerat părintele Israelului modern.
Rothschild sunt cele mai bogate clanuri din lume, cu o avere estimată de 500 trilioane de $. Control Royal Dutch/Shell, BP, anglo-american, BHP Billiton, Rio Tinto, Bank of America și zeci de alte societăți și bănci. Ei sunt principalii acționari ai Băncii Angliei, Federal Reserve și, mai presus de toate, ai băncii centrale private din lume. Ei au nevoie de o prezență în Orientul Mijlociu pentru a proteja noile concesii de petrol, pe care le dobândite de fațadă prin ”călăreți” precum Consorțiul iranian, Petroleum Company irakian.

Această nouă alianță are nevoie de „relația specială” dintre Marea Britanie și Statele Unite, care există și astăzi. Rothschild și alți acționari bogați pot folosi acum armata americană ca o forță de mercenari, desfășurată pentru a proteja interesele lor de petrol, dar plătită de contribuabilii americani. Israel va avea același scop, având în vedere apropierea de câmpurile petroliere. Mossad, serviciul secret israelian, nu este o forță de securitate națională, ci a familiilor Rothschild/Rockefeller.