«Bocetul lui Ion cel fără mormânt», de Adrian Păunescu

2
3006
Ion Antonescu schita

Ioane, Ioane, Ioane, Ioane,
Ai murit ca milioane,
Gloanţe trupul tău l-au frânt,
Ioane, fără de mormânt.

Ioane, ai murit soldat,
Unde te-or fi îngropat,
Că-ţi rămase ţara oarbă
Să întrebe-un fir de iarbă.

Unde-i Ion, copilul meu
Care m-a iubit mereu,
Care nu s-a dus cu duşii,
Care s-a bătut cu ruşii.

Cine să răspundă, cine,
Ţării tale nu-i fu bine,
C-au venit oştiri străine
Precum noaptea nopţii vine.

Ne-au scos morţii din morminte,
Ne-au distrus biserici sfinte,
Şi apoi ne-au dat pe noi
Cu un secol inapoi.

Şi în tine, Ioane dragă,
Au pus potera să tragă,
Tu te-ai stins netemător
Şi privind în ochii lor.

I-ai iertat c-un ultim gest
Pe călăii tăi din est,
I-ai privit în ochi curat
Şi i-ai binecuvântat.

Ei mureau de frica ta,
Arma-n mâini le tremura,
Ioane, fără de stăpân,
Ioane, Mareşal Român.

Ioane, comandant de oşti,
Ca să nu ne mai cunoşti,
I-au dat ţării altă haină
Şi-au falsificat-o-n taină.

Şi pe tine te-au ascuns,
Ioane, fără de răspuns,
Să nu ai lăcaş de moarte,
Să ne fii mereu departe.

Jalea ţării noastre lungă
Pururea să nu te-ajungă,
Jalea noastră fără vreme,
Pururea să nu te cheme.

Hărţile să nu vorbească
Despre harta românească,
Nimenea să nu te ştie,
Ioane, fără bucurie.

Uite vremea cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Iarăşi cântă-n steaguri cuci,
Neamul tău e la răscruci.

Numele ţi-l spunem iar
Pe când orice calendar
Simte paza umbrei tale,
Mareşale, Mareşale.

Nu ni-i fapta cât ni-i zisa,
Dar istoria, proscrisa,
Iarăşi adevăr promis-a
De la Nistru pân-la Tisa.

Să te căutăm adânc,
Cu toţi ochii ce te plâng,
Cu-nviindele plutoane,
Unde ţi-e mormântul, Ioane.

Ioane, fără de mormânt,
Urci în calendar ca sfânt,
Cazi în noi ca un părinte
Şi ca roua pe morminte.

Toate rănile ne dor
Ca soldat şi ca popor,
Dacă tu te stingi de dor
În mormânt rătăcitor.

Uite vremea cum mai trece,
Vine ceasul doisprezece,
Nu putem continua
Fără de Măria Ta.

Nu dorim decât atât,
Să aflăm numaidecât
Unde ţi-e mormântul, Ioane,
Într-atâtea milioane.

Vrem să-ţi punem flori pe el

Şi umbruţă de drapel,
Să dormi, Ioane, liniştit,
Neamul tău nu a murit.

Dacă vrei şi dacă poţi,
Să ne ierţi cumva pe toţi,
Să ne ierţi cu crezământ,
Ioane, fără de mormânt.

loading...

2 COMENTARII

  1. Poezia este proasta, maimutarind in stil paunescian prost ( fiindca Adrian Paunescu a scris si poezii superbe ) expresia unei dureri reale mai ales colective, daca se voia a fi un bocet popular .
    dece nu a scris Paunescu poezia asta inainte de 1989 ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here