Liliacul, simbolul Prefecturii Vaslui

Liliacul de la Prefectura VasluiLa începutul lui 2015, un liliac își duce traiul de mai bine de două săptămâni la etajul doi al Instituției Prefectului, fără ca vreun salariat să fi avut inițiativa de a-l elibera. Asta nu înseamnă că funcționarii nu sunt preocupați. „De două săptămâni nu a mai mâncat nimic, săracu’’”, spune un angajat.

Mai bine de două săptămâni un liliac și-a făcut veacul în Instituția Prefectulului, nefiind vorba despre “posesorul” Prefecturii, cum ar putea sugera numele instituției. Este chiar un liliac în carne și oase, de fapt, mai mult oase, pentru că „de două săptămâni nu a mai mâncat nimic, săracu’!”, cum își arată îngrijorarea un angajat, privind cu jale către tavanul de la etajul doi.

Ca ziarist nu poți fi decât bucuros: mai rar se întâmplă să găsești subiecte de o asemenea amploare tematică și atât de grele de concluzii… uitându-te pe pereți. De fapt, numai la Prefectura Vaslui se poate întâmpla!

Niciun salariat al instituției nu s-a ridicat la înălțimea… liliacului, să-l dezlipească de pe tavan și să elibereze biata ființă intrată fără de voie și în necunoștință de cauză nu numai în instituția reprezentantului Guvernului în teritoriu, dar în hățișurile mecanismelor administrației publice locale. Care mecanisme par avea ca primă regulă și motto: ceea ce pot să facă alții să nu cumva să faci tu!

E sigur și precis că angajații Prefecturii așteaptă ca zburătorul să dispară într-o bună zi… sau noapte, dar o inițiativă funcționărească în acest sens pare de-a dreptul improbabilă și imposibilă. Probabil că se așteptă un ordin de la centru, de la Guvern, vreo ordonanță de urgență ceva, în orice caz, un document cu antet, cu ștampilă, cu semnătură, datat și trecut prin registratură, avizat de o comisie special constituită în acest sens, după consultarea tuturor directivelor europene, cu acordul scris al prefectului, cu supervizarea celor de la Protecția Animalelor, a Direcției Sanitar-Veterinare, în cadrul unei ceremonii oficiale prin care să se simbolizeze preocuparea constată a poporului român nu numai pentru animale și nu numai pentru viața de zi cu zi a tuturor viețuitoarelor din teritoriu, dar și pentru cea de noapte. Liliacul fiind, așa cum știm, un mamifer nocturn, care trăiește în peșteri, ceea ce nu a fost… până la liliac, Instituția Prefectului.

Printre handicapurile anatomice ale liliacului de la Prefectură în raport cu ceilalți locatari ai instituției este faptul că el comunică prin ultrasunete, nu poate fi auzit de om. Dacă i-ar fi deranjat de la cafeaua de dimineață, probabil că funcționarii ar fi intrat deja în grevă împotriva sa și a condițiilor de muncă. Să-l elibereze din instituție? E mai greu de crezut!

Prefectul Tipătescu al lui Caragiale, numele personajului sugerând un funcționar de rang înalt tipic și tipicar, „sugea sângele popului”. Aceasta este prima asociere de care este legat în popor singurul mamifer zburător: aceea de vampir. Pe lângă obscurantism, liliacul este văzut ca un simbol al răului, pentru că fuge de lumină și iubește întunericul. Tot în popor liliacul este văzut ca aducător de dragoste… Ăsta o fi motivul păstrării sale?

În orice caz, liliacul e un mamifer de mici dimensiuni, prefectul Puică are peste un metru șaptezeci. Dacă vedeți noaptea pe vreun balcon al Palatului Administrativ ceea ce pare a fi un liliac imens sau un popă firav cu ochelari, să nu-l aruncați, pentru că nu e Batman! Am pierde un prefect și, poate, mai mult decât atât.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.