«Milogul», de Nichifor Crainic

Maini intinse cersit

Cerşea la colţ un slăbănog
în zdrenţe, slut şi fără dinţi
neguţătorul de arginţi
gândi, zărindu-l pe milog:
Eu nu dau mila mea obol
acestui trântor de prisos
şi-ntoarse rânjetu-i câinos
rămasului cu mâna-n gol.
Trecu maestrul glorios
al farmecului triumfal
cu spiritul în ideal
şi-a zis văzând pe zdrenţuros:
E-atât de slut şi mă-nspăimânt
eu, magul purei frumuseţi!
şi-ntoarse recele dispreţ
rămasului cu mâna-n vânt.

Trecu predicatorul sfânt
grăbindu-se către amvon
vijelios ca un ciclon
să se dezlănţuie-n cuvânt,
s-aprindă mila din altar
de soarta celui slăbănog,
dar ocoli pe-acest milog
cu mâna-ntinsă în zadar.
Târziu când noaptea cobora,
sosi o umbră ca-n icoane,
pe mâini cu semne de piroane
şi-o inimă ce sângera.
Pe chipul ars de chin şi vai
oftând îl sărută fierbinte
cu veşnicie în cuvinte
tu azi vei fi cu Mine-n Rai!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.