O cultură a infracționalității? (3)

Romania popor rechini

De la infracționalitatea unei clase care ar trebui să aibă rol de model social findcă s-a dovedit întotdeauna a impune exemple în comportamentul și devenirea generațiilor pe care le reprezintă, se ajunge astfel, prin răspândire, ca și prin unele îndemnuri nefaste venite din afară, la  generalizare și permanentizare. Adică,  la ceea ce numeam în articolul trecut „cultură a infracționalității dezvoltată cu rea intenție la nivel național și cultivată în plus prin interese străine“. Ceea ce conducând, după cum s-a văzut, la nemulțumirile electoratului, atrage atenția asupra partidelor care, dacă nu vor să fie asasinate prin revolte produse în afara lor și mai au cât de cât ambiția să nu rămână în istorie doar niște malefice găști de interese, trebuie să-și găsească forța interioară de restructurare.

Cu două articole în urmă am vorbit despre asemenea aspecte la cel mai numeros partid postdecembrist și, în aparență, cel mai stabil: PSD. Din păcate, nu și cel mai lucid, după modul în care liderii săi actuali etichetează motivele neașteptatului insucces de la 16 noiembrie 2014. Ceea ce ar putea însemna că, nu din partea lor trebuie așteptată soluția reală a redresării interne, a restructurării pe o pragmatică a onestității și priceperii în inițiativă a politicianului și a reabilitării prin servicii cinstite prestate electoratului, ci printr-un val de bună credință la cei neîntinați și la membrii de rând, care să modifice actualul sistem interior de partid. În articolul anterior am prezentat ce stratificări de amoralitate, corupție și infracționalitate – de la ucigașul plătit în reglările de conturi mafiote până la înaltele studii de specialitate folosite pentru eludarea legii și la fel de înaltele funcții politice folosite pentru fraudarea ei – ies la iveală la o decupare  pe verticală, sau la radiografierea unei obști teritorial administrative. Mai departe, în aceste rânduri, ne vom referi la alte două aspecte: modul cum vicierea familiei poate da lovitura de grație existenței morale a societății noastre, conducându-ne spre elementele unei culturi direct infracționale și speranța rezistenței intelectualilor adevărați față de viciere. În total ne referim, deci, la familie, la obște, la întrunirea în formație partinică și la mediul intelectual – patru nuclee sociale din cele șase esențiale amprentei formative. Altele (sau bine-nțeles: primele) sunt Școala și Biserica, la înălțimea cărora nu îndrăznim să ne ridicăm comentariul, permițându-ne doar dreptul de a trage semnalul de alarmă.

Și, dacă în legătură cu primele două medii abordate sunt definitorii observațiile și constatările recente –  cele aparținând segmentului de electorat care a înclinat balanța la 16 noiembrie 2014, următoarele categorii, în care de referință sunt mediul familiar și cel intelectual, se bazează pe două liste bine alcătuite în timp: Una intitulată: „Infracţiunile pentru care preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor din 27 de judeţe sunt urmăriţi penal, suspecţi, reţinuţi sau condamnaţi” -, precum o mult mai amplă listă cuprinzând pe ultimii 12 ani „Dosare blocate în faza cercetării sau a urmăririi penale“. Este vorba, așadar, de 27 dintre cele 40 de județe ale țării și de procese sau anchete în care au fost implicați sau intimați în ultimii 12 ani politicienii sistemului nostru de guvernare. Dar despre care se constată că, în proporție de 40 la sută, sunt intimați sau implicați împreună cu neamuri și mebri ai familiilor lor. Ba, dacă ne gândim și la fratele fostului președinte al României, putem spune că e vorba de „40 la sută cu bătaie”!

Iată cum, în lumea politică românească, familia începe să se confunde cu famiglia, la fel cum bunul comun se confundă cu bunul lor propriu, la fel cum binele comun înseamnă numai binele lor propriu, la fel cum soarta comună… Ei, aici e problema și trebuie să mă opresc din enumerare. Pentru că în materie de soartă comună, lucrurile stau altfel: La politicianul român „soartă comună” înseamnă că, dacă el ia bani de la stat, trebuie neapărat să ia și nevasta sau rudele; dacă a avut bani sau influență ca să-și cumpere pentru el un post politic, trebuie să facă rost de așa ceva în continuare ca să cumpere pentru cel puțin unul dintre urmași sau colaterali; dacă îi merge mâna ca să facă o afacere necurată, trebuie să le meargă și lor, celorlalți din familie, ca să se lărgească afacerea… Și, uite-așa, familia care e sfântă tocmai pentru că prin ea și de la ea moștenești toate obiceiurile și toți cei șapte ani de acasă, folosește din plin toate aceste moșteniri pe care ți le lasă ca să te facă un om bine cultivat într-o cultură a infracționalității, a nepăsării jefuitoare privind drepturile altuia, a faptului că nu trebuie să-ți faci probleme nici cu abuzul, nici cu falsul, nici cu corupția și nici cu crima organizată. Prin familie și în familie se învață și se impune un principiu de bază al aflării la putere: Folosirea întregului timp în care ai o funcție de conducere pentru a servi interesele acestei familii; alungarea tuturor solicitărilor parazitare care privesc interesele altor persoane decât ale familiei tale și a averii ei; alungarea sau izolarea tuturor celor care îți pretind să te ocupi de problemele lor cetățenești, pentru a-ți face timp să te dedici problemelor familiei tale; neglijarea drepturilor altora atunci când te împiedică să te ocupi de ce drepturi mai pot dobândi ai tăi; nepăsarea față de instaurarea unei orânduiri moderne în serviciul tuturor și consolidarea sfintei proprietăți de familie, cât mai feudale cu putință, obținând cât mai multe privilegii pentru ai tăi și învățându-ți urmașii toate procedeele tale, oricât de necurate ar fi… Iar de aici sfântul concept de unitate a familiei ajunge a se demonstra la noi prin modul cum e unită (și reunită) în același dosar penal.

Asta-i diferența, domnule! Printre celelalte originalități cu care ne mândrim, originalitatea culturii noastre infracționale conduce și la o asemenea unitate în destin: Furăm cu toții, ne ducem la pușcărie cu toții!… În vreme ce, la mafiotul occidental, cel cu palate de decor cinematografic și miliarde în conturi sofisticate, familia care beneficiază de toate acestea nu mai știe de multă vreme de unde provin. El, mafiotul occidental, poate face cu gașca lui imundă afacerile cele mai murdare, dar nu-și mai implică familia. A ajuns la rafinamentul de a  păstra pentru ea și față de ea o discreție absolută. Ba, chiar cultivă la urmași eleganța corectitudinii și refuzul față de delicvență; înnobilându-i, împingându-i să practice meserii elegante și onorabile, făcând carieră universitară sau artistică în rând cu lumea cea mai bună din domeniile respective. Mafioții evoluați își feresc beizadelele; le doresc alt destin, îi  propulsează în medii elevate; primitivi, ai noștri îi bagă în belea fie și numai răzgâindu-i, dacă nu-i împing direct la rele!… Acolo, în mafiotismul occidental, părintele cel bun și corupt cheamă câte un nepot sărac, din Sicilia, ca să-l sacrifice pentru continuarea afacerii; din care afacere, ai lui, cei mai apropiați, trebuie doar să beneficieze, dar să nu sufere. În vreme ce la noi, cu mintea lui rudimentară și balcanizată, cutezătorul intrepid ajuns factor politic important, își aruncă cu tot avântul progenitura în linia-ntâi și, dacă-i de căzut, cad împreună!… Păi, dacă așa conduce el și apără o familie, îți dai seama pe ce căi e-n stare să conducă și să apere un partid!

Pentru că, să fii președinte de Consiliu județean, să-ți  tragi de urechi fiul ridicându-l în politică până la a-i aranja loc de parlamentar, încă e  explicabil. Să faci, cu mijloace curate sau necurate, o avere pe care el apoi să o moștenească, iarăși ar putea fi explicabil. Să-i dublezi apoi această avere folosindu-te de informații secrete în legătură cu eolienele, nici asta nu e de neexplicat: Chiar dacă frizează penalul, e vorba de sacrificiul la care te expui tu ca părinte – hoț în afară, însă grijuliu în interiorul familiei – ca să le fie bine lor, urmașilor… Dar să-l atragi și direct la hoțiile pe care le faci?!… Să-l formezi și să-l specializezi, adică, în matrapazlâcurile prin care tu ți-ai pierdut omenia?!… Să jugulezi, cu mâna ta proprie de părinte, premisele bune pe care le are în viață orice ființă umană și să faci cu bună știință din fiul tău un infractor, formându-l chiar pentru această gravă infracționalitate practicată cu putere politică, e împotriva firii și chiar a aspirațiilor intime ale persoanei umane!… S-au văzut cei mai abrutizați pungași sau criminali care strângeau bani din jafuri, nutrind în același timp toată speranța că, prin asta, urmașii lor vor putea duce o viață curată, plină de învățătură bună, fără înjosirile morale la care se pretau ei. Asta dovedind că, inferiori ție, ei nu s-au degradat total, ca tine; ei își recunosc păcatul și mai speră-ntr-o reabilitare măcar pentru viitorul familiei, păstrând astfel o pată de lumină pe existența lor întunecată, așa cum tu nu mai păstrezi!… Fiindcă tu, politician român, avid de putere și-n partid, și-n județ, și-n avere materială, și-n autoritate publică, nu ești în stare să te ridici nici la înălțimea morală a acestor jefuitori care vor ca măcar generația viitoare să nu mai jefuiască; ci îți cultivi urmașii exact pe ce ai tu mai murdar, împingându-i și spre studii cât mai bune prin care să poată eluda legea, ca să poată nesocoti cetățeanul, ca să poată fura țara dominând-o!… Asta este, de-a dreptul, crimă de contribuție la consolidarea unei culturi infracționale de care, ca societate, sau chiar ca țară, să nu mai putem scăpa niciodată!

Sau să fii primar de mare municipiu și să iei drept mită o proprietate pe care o pui cu acte pe numele fiicei tale?!… Înseamnă, oare, doar că vrei s-o implici direct și pe ea?… Eu aș spune că înseamnă ceva mult mai grav. Ceva de-a dreptul periculos pentru societatea noastră: Înseamnă convingerea infractorului cu funcție că trăiește într-o orânduire care nu-l va pedepsi niciodată. O orânduire care nu va îndrăzni niciodată să-l sancționeze pe unul ca el. O orânduire, deci, incapabilă de dreptate și de acte de justiție adevărată!… Pentru că, altfel, n-ar fi idiot să facă documente oficiale prin care își și bagă pe jumătate fata-n pușcărie!… Cum altfel poate avea el convingerea că nu se va întâmpla acest lucru, decât printr-o strădanie continuă de instaurare a acelui sistem politic prin care cultura infracțională să devină dominantă în societate?! Și are exemplul favorizator chiar de la Primăria Generală a Capitalei: Actul de justiție nu-i poate afecta pe ei, cei aleși, de vreme ce Adrian Videanu a recunoscut cu gura sa, încă pe când era primar, că firmele lui nu sunt implicate decât cu nu știu cât la sută în afacerile cu borduri. Și iată că nu vine nicio sentință pentru acest nu știu cât la sută!…

Iar asemenea specimene de succes exploziv ca modele sociale, nu sunt unul sau două, ci reprezintă 40% din toate dosarele de infracțiune ale politicienilor aflate pe tapet. Că la unul e vorba de frate în loc de fiu, la altul e vorba de cuscru sau cumătru în loc de soție, asta nu schimbă cu nimic conotația morală a tentativei de înjosire națională prin asimilarea unei asemenea culturi. Ba, ne-am putea referi la exemplul unui lider și local și central de partid, care și-a sacrificat chiar tânăra amantă îndemnând-o să se perfecționeze pe această mârșavă cale. Pomenesc exemplul pentru că, spre deosebire de obligațiile de familie, amanta înseamnă iubire în întregul înțeles al cuvântului. Adică iubirea riscată, iubirea pentru care ești în stare tu de mari sacrificii; te chinui tu s-o răsplătești cu frumuseți egale celor pe care ți le dăruiește; o ferești de orice rău și nu-i sacrifici tinerețea împingând-o pe calea infracționalității, odată cu funcțiile mari pe care i le dai de la stat, ca pe o bijuterie pe care ai fi plătit-o din propriul tău buzunar, dacă ai fi fost un bărbat galant, așa cum te arată tâmplele grizonate.

Citește și:
O cultură a infracționalității (1)
Așa cum aparatcicii regimului trecut jonglau cu  „realizărili” la modul
oficial și își consolidau privilegiile la modul particular, asistăm și 
astăzi la confiscarea de către unii a puterii și a bunului național nu 
numai prin abuz, ci prin furt. Care acum, după ritmul arestărilor și 
proceselor la care s-a ajuns dar, mai ales, al frustărilor pe care 
populația demonstrează că le simte de pe urma lui, devine furt generalizat.

Preluare: Ziarul Națiunea / Autor: Corneliu Leu

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.