UE își bagă nasul în „buda” de la țară

WC la tara

2015 este ultimul an în care țăranii vasluieni au voie să nu aibă apă curentă în casă, iar până în 2018 vor trebui să aibă canalizare. Totul „din cauza” acordul de aderare al României la Uniunea Europeană.

Potrivit acordului de aderarea a României la Uniunea Europeană, în 2016 toate localitățile ar trebui să fie racordate la sistemul de apă. Mai mult, până cel mai târziu în 2018, toate ar trebui să fie racordate și la sistem de canalizare.

Pentru județul Vaslui nici nu putea exista o provocare mai mare, în condițiile în care conduce în toate topurile subdezvoltării în materie de condiții civilizate de viață. Doar 37% dintre locuințele județului beneficiază de apă curentă, în vreme ce doar 32,6% dintre casele vasluienilor au baie în interior și, deci, canalizare.

Acum, toate primăriile din județ au un an la dispoziție să racordeze toate cele 449 de sate ale județului la aducțiune de apă și doar doi pentru a aduce canalizarea în toate locuințele vasluienilor.

Impunerile Uniunii Europene nu sunt deloc întâmplătoare. Înainte apa din fântână și buda din fundul curții erau un lucru firesc la sate, acum însă nu sunt numai depășite, dar și dăunătoare pentru sănătatea oamenilor. Din cauza conținutului mare de substanțe nocive, din îngrășăminte, de exemplu, apa din fântâni a devenit nocivă. Iar în timp buda din grădină poate infesta pânza freatică.

„În ultimii ani am făcut eforturi deosebite pentru ca procesul de modernizare a localităților din județul nostrum să continue. Obiectivele înscrise pe Ordonanța 28, printre care și implementarea programelor de apă și canalizare în localitățile rurale, vor continua și în 2015. În 2014, Ordonanța 28 ne-a asigurat o finanțare de 500 miliarde de lei vechi, care au permis ca lucrările înghețate de mai mulți ani să continue, iar unele să fie finalizate. Vom continua și vom extinde lucrările pe Ordonanța 28” – Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.