Agricultura României după un sfert de secol!

0
131
Tarani la sapa

Bilanţul acestui sector vital al economiei româneşte este de-a dreptul catastrofal, după 25 de ani de neo-comunism şi falsă democraţie. Ca şi celelalte sectoare de activitate ale economiei românesti, şi agricultură a fost greu lovită de virusul politicienilor-interlopi. Privind din afara sistemului, agricultura pare să nu aibă cusur. Ţăranul e pe camp, iar tractoarele şi utilajele agricole duduie zgomotos pe câmpiile roditoare ale ţării…! Totul pare natural şi veşnic… Dar, în interiorul acestui sector economic, totul, absolut totul este cangrenat şi găunos. Odată cu emanarea legii funciare, politicienii şi-au creat şi aici tot felul de portiţe de retrocedări şi de contracte care mai de care mai falimentare pentru stat şi pentru ţăranul român. Ţăran care a şi fost pompos denumit „Fermier’’. Apoi tot ţăranul, prin aceiaşi lege funciară, a fost împins în tot felul de procese funciare, pierzând timp şi bani prin săli de judecată, pentru că în final să piardă, de cele mai multe ori, şi dreptul de proprietate…!

Ţăran-Fermier fără drepturi, fără piaţă liberă de desfacere, fără proprietăţi, fără legi sigure, clare şi neinterpretabile, dar cu eticheta frumos desenată de fermier, pusă peste salopeta plină de petice adusă din comunism. În Era comunistă/ceauşistă, agricultura a fost sectorul economic care a reuşit performanţa ca, în proporţie de 90 la sută (statistic vorbind), să plătească datoria externă a României. Să ne reamintim cum se aştepta prin gări minute în şir pentru a trece marfarele cu cereale pentru export, al căror număr de vagoane era parcă interminabil… Dar acea Eră a apus, iar acum avem marii latifundiari ai ţării, şmenarii şi samsarii pieţii agricole şi funciare, cei care au devenit peste noapte intermediarii pieţei libere în agricultură şi în fața cărora ţăranul roman se prosternează cu căciula în mână, să le fie cumpărat sacul de grâu sau de porumb, la orice preţ, numai să-i dea ceva pentru a-şi plăti dările…!

Ani de zile şi guvernări după guvernări, şi-au bătut joc de agricultura ţării. Nu s-a dorit să se implementeze programe şi proiecte viabile pentru redresarea agriculturii şi pentru a prospera ţăranul/fermierul… În final, cetăţeanul, omul de rând, noi toţi…! Nu au fost găsite modalităţile de dezvoltare a agriculturii, nici nu s-a dorit, în fapt, căci marii latifundiari și monopoliştii eternei tranziţii au găsit metode de a se îmbogăţi rapid şi din agricultură… În fapt, cumpărând produsele agricole cu preţuri extrem de mici, iar apoi revânzându-le la export pe euro şi dolari cu preţuri de patru-cinci ori mai mari, obţinând profituri exorbitante… Or, prin cumpărarea de terenuri agricole sub preţ, apoi revânzându-le la dublu, cel puţin…!

Pentru a estompa caracterul de fraudă şi eludarea tuturor legilor şi regulilor de piaţă, politicienii, ei înşişi mari latifundiari, au inovat subvenţiile, amăgind ţăranul cu acest tip de mită mascată, reducând riscul, al acestora, de a se răzvrăti cumva… O spoială şi o găselniţă, care în final a dus la o renunţare voită la proprietaţi, la a face producţie, la nemuncă, pentru că oricum nu se vinde şi oricum este subvenţionată…

Apoi s-a găsit o altă chichiţa legislativă, anume de a comasa terenurile, de a se asocia ţăranii, pentru a mări, chipurile, producţia, dar odată cu aceasta şi cheltuielile. Producţie care oricum nu se vinde pe piaţa internă… De fapt acest lucru a dus la grăbirea vânzărilor de terenuri agricole şi/sau la arendarea a zeci de mii de hectare de teren agricol, tocmai de către marii latifundiari şi marii rechini puşi pe căpătuială, în lipsa voită a reglementărilor legislative în domeniu.

O altă breşă în rural a fost şi este îmbătrânirea populaţiei de la sate, zeci de sate sunt parcă pustii, tot mai puţini copii sunt la sate şi tot mai puţini tineri vor să rămână în satul lor natal… Prin urmare, vând tot şi/sau arendează şi îşi caută de lucru în oraşe sau în străinătate! Lipsa de programe şi proiecte coerente şi profitabile pentru tânăra generaţie a îndepărtat tinerii de acest domeniu generator, acum, doar de sărăcie! Urmărea, un mare colaps economic, cu mari pierderi pentru ţară. Ţăranul a ajuns mai rău ca în comunism, deţinător de proprietăţi în acte, plătitor de taxe şi impozite, dar în realitate posesor de sărăcie lucie. În anul de graţie 2015, ţăranul roman are în bătătură doar o microfermă şi aceea de subzistenţă (termen recent inventat). Primeşte subvenţii şi este înglodat în datorii. Cu terenul agricol rămas în poprietate nu-şi poate vinde producţia proprie la preţul pieţii europene, căci acela este preţul real. Îşi vinde produsele sub preţ cu până la trei-patru ori mai mic decât oriunde în lume, asta în timp ce costurile de producţie sunt la fel de scumpe. Produse ca ouă, lapte, carne, fructe și legume, deși sunt de calitate, se vând prost și sub preț, cel mai adesea cu intermediari. În rest, aceleași produse din import, de slabă calitate au prioritate pe piaţa românească…!

În majoritatea satelor ţării, dar în special în Moldova, dar şi în Oltenia/Muntenia, se folosesc la munca câmpului încă animale de tracţiune. Calul, căruţa şi plugul de fier sunt încă în actualitate în satele româneşti. Cum poate prospera fermierul/ţăranul folosindu-se unelte vechi de sute de ani… Coasă, sapă, grapă şi plugul de fier? În acelaşi timp, fermierii din UE, au la îndemână mijloace moderne şi eficiente de lucru la nivelul lui 2015, sunt bine organizaţi şi mai ales susţinuţi de guvernele lor, prin politici concrete şi coerente! Au bănci proprii pentru agricultură şi/sau pot obţine credite pe proiecte sau pe contracte de credit avantajoase. Funcţionează bursa de mărfuri agricole, etc…!

În România, nimic din toate acestea nu există, până şi cel mai lesne obiectiv, acela de introducerea în doatarea fermierilor a miniutilajelor ieftine dar cu randament sporit, vorbim de minitractoare, motocultoare, dotate cu toată gama de accesorii, elimind din start calul şi căruţa… timpul pierdut, dar având o producţie mai superioară!

Tot ce s-a gândit până acum în agricultură a fost şi încă mai este doar în folosul unor mari latifundiari monopoliști, iar țăranului i s-a aruncat în faţă o spoială de bunăstare, constând în acele subvenţii, pentru ai închide gura, sau în ajutoare sociale îndemnând, în fapt, omul-țăranul de rând la nemuncă, mai precis la o muncă neprofitabilă!

Azi, o gospodărie ţărănească medie se rezumă la: 30-40 de păsări de curte, un porc, o vacă şi poate un cal (cei care-şi permit). Grădina de zarzavat şi cele 0,5 până la două hectare de pământ la câmp, fie este arendat şi aşteptă arenda în toamna, fie doar o parte arendat, iar o parte îl lucrează, aşa poate primi şi acea subvenţie… Producţia este sub medie de cele mai multe ori, iar produsele agricole în pieţe şi târguri sunt tot mai slab vândute, comparativ cu cele din import. La toate acestea se mai adaugă şi lucrările agricole neefectuate la timp şi de calitate, cu rezultate slabe la producţie, apoi şi natura, care îşi urmeză cursul firesc, calamitând uneori producţia agricolă parţial sau total şi unde nici asigurările agricole nu funcţionează real!

Există şi excepţii, cele care sunt foarte mediatizate de guvernanţi şi politicieni. Vorbim de marii latifundiari, care au arendat şi/sau cumpărat sute de hectare de teren, primid doar pe acestea subvenţie de zeci de mii de euro pe an şi cu care şi-au procurat utilaje performante, iar producția brută pe care o scot o vând direct, fără intermediari, la export! Apoi mai sunt şi micii întreprinzători care au înfiinţat sau aveau în familie deja începută o microfermă de animale sau vegetală şi care au avut curajul şi susţinerea necesară cu care să rişte în acest gen de afaceri cu grad mare de risc. Să nu uităm că la toţi aceştia lucrează ca forţa de muncă tot ţăranii din zonele respective, cel mai ades la negru şi prost plătiţi.

În final, toţi aceşti întreprinzători din agricultură nu depăşesc zece la sută din totalul celor care ar trebui să scoată producţie şi să ridice ștacheta acestui sector al economiei ţării, iar toată producţia brută se duce la export, noi apoi importând produsele finite, zahăr şi dulciuri, conserve, paste, alcool!

Zeci şi sute de proiecte şi programe naţionale, cu implicarea directă a Ministerului Agriculturii, aşteaptă de ani buni prin sertare şi rafturi.

Programe cu specific direct agricol sau non-agricol, domenii cum ar fi: morărit, ateliere meşteşugăreşti, înfiinţare de microferme zootehnice şi vegetale, înlesniri la achiziționarea unor utilaje mici, silozuri, microfabrici de produse finite agro-alimentare, bursa de mărfuri agricole, banca sau consorţiu de bănci care să faciliteze credite agicole, asigurări agricole (reale) în caz de calamităţi, dezvoltarea de mici industrii colaterale legate de agricultură…

Acest dezastru a dus şi duce în continuare la dispariţia satului românesc, atât prin reducerea populaţiei în rural, cât şi prin dispariţia tradiţiilor populare locale… Abia acum se poate spune că acea defunctă directivă a PCR şi anume de Comasare a satelor şi a vetrelor de sat în mari centre comunale, lăsând cât mai mult loc terenurilor agicole… Abia acum se pune în aplicare. Acum vor dispărea sate întregi, vor fi pustii, demolate şi transformate în hectare de teren agricol, numai bun pentru achiziţionarea lor de către samsarii pieţei funciare şi marii latifundiari!

Aici s-a oprit tăvălugul communist în ’89 şi tot aici am ajuns în prezent. Dupa 25 de ani… Desfiinţarea satului românesc! Ce am câştigat şi mai ales, ce și cât am pierdut?

Preluare: Ziarul Națiunea / Autor: Viorel Sandu

Comentarii Facebook

NICIUN COMENTARIU

Lasă un răspuns