Capitalismul odios în acţiune

1

Capital-ismO comunicare din partea statisticii naţionale şi un studiu al unei companii de audit străine s-au conjugat să evidenţieze cât de trepidant funcţionează capitalismul odios instaurat în România. Potrivit înseşi datelor UE, nu există vreo altă ţară din Europa în care, din valoarea adăugată la nivel naţional (aşa-numitul PIB), muncii să-i revină atât de puţin şi capitalului atât de mult. Această disparitate – care contrastează cu situaţia din ţările occidentale (unde munca este cea care ia mai mult decât capitalul din PIB) – este specifică doar periferiilor coloniale, unde, ca şi în România, dominant se dovedeşte a fi capitalul străin din centru, care operează aici în regim colonial.
În anii consideraţi de criză, capitalul, poate nu întâmplător în frunte cu cel străin, a făcut presiuni imense asupra guvernanţilor din acea vreme să „liberalizeze” piaţa forţei de muncă, mai precis să transforme forţa de muncă într-o turmă de sclavi. Drepturile la grevă şi la contestare a concedierilor le-au fost serios amputate, angajaţii ajungând frunză în vânt la discreţionismul patronilor. S-a pretins că astfel piaţa se va „flexibiliza” şi ca urmare vor creşte locurile de muncă.

Ştim rezultatele. Locurile de muncă n-au crescut, salariile reale au scăzut şi mai mult şi drepturile muncii au rămas tăiate. Iar unul după altul, apar acum efectele măsurilor adoptate atunci, în mod incalificabil, de guvernul Boc şi neanulate din păcate de cabinetul Ponta, pretins de stânga, de îndată ce a preluat cârma guvernamentală. S-a aflat astfel de curând de la INS că ceea ce în 2011 a decis guvernul Boc – anume ca aplicanţii cu studii superioare dacă sunt angajaţi cu salariu minim să nu mai trebuiască a avea un nivel diferenţiat (mai mare) decât cel al unui lucrător necalificat – a dat roade: numărul celor angajaţi cu salariu minim a sporit de 12 ori, de la 90.000 la circa 1.000.000, acum peste 20% dintre angajaţii din ţară fiind retribuiţi la salariu minim! O adevărată victorie a capitalismului odios!
Noroc că ne consolează cu un bocanc peste gură PricewaterhouseCoopers, marea companie internaţională de audit. Aceasta calculează anual pentru multinaţionale ceea ce experţii ei numesc „randamentul capitalului uman”, respectiv cât anume obţine capitalul sub formă de profit de la un salariat la o investiţie de o unitate monetară în forţa de muncă. Repudiatul Marx numea mai simplu această „eficienţă a capitalului uman”: exploatarea omului de către om! Indiferent cum este denumit (eficienţă sau exploatare), indicatorul cu pricina are, în România, potrivit calculelor PricewaterhouseCoopers, cel mai mare nivel din Europa centrală şi de Est şi chiar din întreaga Europă! Îţi creşte inima când vezi cum duduie capitalismul sălbatic în ţara ta!

Preluare: jurnalul.ro / Autor: Ilie Șerbănescu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.