Cinci motive pentru care naționalismul românesc moare în durerile facerii

Procesiune nationalisti Republica Moldova memoria Doina si Ion Aldea-Teodorovici 2014De vreo doua decenii și jumătate, naționaliștii romani se pot exprima în voie. Începând cu anii 90, au apărut în peisajul civic, social, politic al României o mulțime de organizații, grupulețe, grupuscule, mișcări, de sorginte mai mult sau mai puțin naționalistă. Puzderie de publicații de gen au apărut meteoritic în eteroclitul peisaj media post-revoluționar, legionarii, cei vechi si neofiții, au început timid sa miște, încă anchilozați de jumătatea de secol de repaus forțat… Lipsa de experiență, deficiențele organizatorice, comunicarea stângace, precum si inerția inept „antifascistă” a imensei majorități a populației au făcut ca timidele încercări de ieșire în prim plan să se ofilească (în cel mai bun caz) într-o imensă indiferentă.

Pentru poliția politică a noului regim a fost floare la ureche să infiltreze, să dezbine și, în cele din urmă, să zădărnicească orice încercare de coagulare a forțelor (dacă se poate spune astfel) de dreapta. Probabil că astăzi, când lucrurile stau la fel de „bine” pentru naționaliștii români, „organele” mai monitorizează multele dar, în majoritate insignifiantele grupuscule naționaliste… Dar oare asta să fie problema…? Monitorizarea, persecutarea „radicalilor” de către noua securitate să fie motivul principal al monumentalei ineficienţe a naționaliștilor autohtoni…? Dacă studiem cu atenție discrepanța dintre ideologia și modul de acțiune al acestora, în mod obiectiv, ne dăm imediat seama că bieții noștri naționaliști nu prea mai au nevoie de adversar… Voi încerca mai jos să analizez câteva aspecte discutabile (ca să mă exprim eufemistic) ale teoriei și practicii mioritice într-ale naționalismului.

1) Inadecvarea: Majoritatea „legionarilor” actuali par blocați mental într-un etern „trecut glorios”. Parastase, pomeni, mimarea taberelor de muncă pe la biserici și mănăstiri, ședințe plictisitoare în care se rostogolesc vorbe frumoase și goale, aceleași de fiecare dată, amintiri, nostalgii… Se re-editează cărți interbelice (în format și aspect interbelic…), se croiesc planuri cețoase, vagi și anacronice… Tinerii camarazi au voci stinse, aspect emasculat, prăfuit, tinerele camarade poartă baticul ritual chiar și când au părul liber, paradoxal, bătrânii urgisiți prin pușcăriile comuniste, câți au mai rămas, par ceva mai vitali decât generația „neo-legionară”! Acești venerabili seniori însă nu au capacitatea de a înțelege nuanțat realitățile lumii de azi, total diferite de anii ‘40!

2) Aprehensiunea spre regimurile fundamentaliste orientale: Foarte ciudat pentru niște oameni care pretind că-și iubesc națiunea mai presus de orice, naționaliștii noștrii sunt fascinați de figurile dictatoriale orientale, cu precădere arabi islamiști. E plin mediul virtual de elogii deșănțate aduse de naționaliștii români unor personaje sinistre precum Muammar Ghadaffi, Saddam Hussein și alții… Aici ar putea intra și antipatia pe care o poartă alianței militare NATO, văzută – culmea! – ca instrument al conspirației mondiale împotriva bietelor popoare arabe. Se pare că neo-legionarii actuali au uitat faptul că vechii legionari, cei veritabili, exilați în Occident, și-au găsit un aliat veritabil în NATO, în lupta de rezistență împotriva bolșevizării României…
3) Nostalgia ceaușistă: Forumurile și blogurile ce se pretind naționaliste abundă în apologii ale statului autoritar. Naționaliștii visează un astfel de sistem în care un stat puternic să gestioneze întreaga avuție a neamului, care să se angajeze în mărețe proiecte naționale și care să nu se împiedice în mărunțișuri precum drepturile și libertățile și obligațiile cetățeanului. Astfel încât nu e de mirare faptul că (Ion Coja e exemplar în această privință) idealizează regimul național-bolșevic care i-a permis unui țigan bâlbâit și analfabet să scornească proiecte faraonice pe spinarea unui popor înfometat, cu căluș la gură!

4) Fascinația stângii: Extrem de ciudat, paradoxal chiar pentru o mișcare ce se revendică ideologiei de extremă dreapta, au adoptat multe din ideile, dezideratele și discursul stângii. Exaltarea muncii (cu precădere a celei manuale) ca scop în sine, nobila datorie, nu doar ca mijloc de trai, antipatia manifestă față de capitalism, disprețul suveran față de legile economice, teoretizarea confiscării, naționalizării și redistribuirii averilor în scopuri „sociale” îi fac pe acești așa-ziși legionari mai degrabă niște comuniști îmbibați de Ortodoxie!

5) Închistarea: Naționaliștii români refuză să studieze și să pună în practică modul în care acționează naționaliștii din alte țări, și aici mă refer la naționaliștii cu rezultate notabile în alegeri, nu la organizații în genul celor ruse. Refuzăm categoric modele gen Casa Pound, parcă suntem rupți de realitate, nici conjunctura și nici vremurile nemaifiind acelea în care Căpitanul crea acea unică mișcare. Uităm că și el, atunci când a realizat direcția neproductivă a LANC-ului, a plecat și a creat Legiunea Arhanghelului Mihail.

Mai poate naționalismul românesc, în astfel condiții, să reprezinte o cale viabilă, în a păstra puterea de „seducție” care, în urma cu șapte decenii, umplea țara cu „cămăși verzi”…? Mă îndoiesc… Naționaliștii români nu au învățat absolut nimic din trecerea deceniilor, rămânând aceleași glasuri furioase, răgușite, dar false, descrise de Caragiale acum mai bine de un secol:

„Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! Toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăşte cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e naţional. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare naţională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutaţi de copiii vitregi ai ţărişoarii lui!

E om de partid, câtă vreme nu-i vorba decât de vederi asupra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta faţă cu străinii, el crede că toţi românii trebuie să uite micile pasiuni şi, dându-şi mâna frăţeşte, să păşească strâns uniţi faţă cu primejdia economică, politică, socială şi culturală a Naţiunii! Inimicul comun este străinul! Jos Străinismul!! Sus Rrromânismul!!!

Oricine gândeşte altfel… e un trădător!”

Autor: Răzvan Cătălin Guțiu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.