„Revoluția viitoare va cere unitatea și libertatea națională”

Nicolae Balcescu

„Copleșiți și amenințați astăzi de panslavism, mâine poate și de pangermanism, noi nu ne putem mântui fără numai opuindu-le panromânismul.

Panromânismul dar, trebuie să fie astăzi ținta noastră comună de activitate.

Printr’nsul se completa sinteza noastră revoluționară. Revoluția de la 1821 a strigat dreptate și a vrut ca tot Românul să fie liber și egal, ca statul să se făcă românesc. Ea fu o revoluție democratică.

Revoluția de la 1848 a vrut ca Românul să fie nu numai liber, dar și proprietar, fără care libertatea și egalitatea e minciună.

Pentru aceia adăuga la deviza sa cuvântul frație, această condiție de căpetenie a progresului social.

Ea fu o revoluție socială. Revoluția viitoare nu se mai poate mărgini a voi ca Românii să fie liberi, egali, proprietari de pământ și de capital și frați asociați la fapta unui progres comun.

Ea nu se va margini a cere libertatea din lăuntru, care e peste putință a dobândi fără libertatea din afară, libertatea de supt domnirea streină, ci va cere unitatea și libertatea națională.

Deviza ei va fi: Dreptate, Frație, Unitate.

Ea va fi o revoluție națională. Aceasta este calea ce va lua revoluția română, în viitor”.

Paris, 16 Septemvrie 1850

«Mersul revoluției în istoria românilor»

Nicolae Bălcescu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.