„Ţara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi. Ei îi trebuiesc bătrâni, mulţi bătrâni, însă tineri”. (Tudor Arghezi)
Introducere
Când este abordată o asemenea temă, gândurile se îndreaptă spre povestea cronicarului V. A. Urechia «Ţara fără bătrâni». Dacă s-ar referi însă la o ţară ca România actuală şi viitoare, povestea ar trebui reintitulată, în curând: „Ţara fără tineri” sau „Ţara cu mai puţini tineri”. Un astfel de titlu ar fi pe deplin susţinut de realităţile actuale şi cele care vor urma, populaţia ţării fiind în diminuare, dar cu o creştere a ponderii celor vârstnici, în paralel cu o reducere a generaţiilor tinere. Care sunt dimensiunile acestui fenomen? Care sunt cauzele? Care sunt implicaţiile pentru această ţară şi poporul ei? Sunt doar unele din întrebările la care ar trebui căutate cele mai bune răspunsuri, urmate de acţiuni ale celor aflaţi în fruntea ţării.
Câteva date statistice şi informaţii
După Marea Unire din anul 1918, România reîntregită în hotare istorice avea o suprafaţã de 295.049 km.p., faţã de 137.000 km.p., înainte de 1918, şi o populaţie de peste 18 mil. de locuitori (la recensãmântul din 1930) faţã de aproximativ 7,25 mil., în anul 1916. A urmat Al Doilea Război Mondial, cu toate consecinţele cunoscute pentru România. În continuare, sunt redate rezultatele privind numărul populaţiei la recensământurile din perioada 1948-2002, astfel: 25 ian. 1948 – 15.872.624; 21 feb. 1956 – 17.489.450; 15 martie 1966 – 19.103.163; 5 ian. 1977 – 21.559.910; 7 ian. 1992 – 22.810.035; 18 martie 2002 – 21.680.974.
Populaţia stabilă, din 2002, repartizată pe grupe de vârstă, prezintă cifrele următoare: populaţie stabilă, total – 21.680.974, inclusiv pe grupe: 0-4 ani – 1.099.808; 5-9 ani – 1.146.378; 10-14 ani – 1.574.326; 15-19 ani – 1.636.337; 20-24 ani – 1.739.882; 25-29 ani – 1.689.597 ; 30-34 ani – 1.927.939 ; 35-39 ani – 1.179.500 ; 40-44 ani – 1.437.690; 45-49 ani – 1.589.733; 50-54 ani – 1.414.953; 55-59 ani – 1.051.616; 60-64 ani – 1.143.333; 65-69 ani – 1.092.192; 70-74 ani – 895.026; 75 ani şi peste – 1.062.666[1].
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (I.N.S.), cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei, în România, la 1 ianuarie 2014, populaţia rezidentă a fost de 19,942 milioane de persoane, în scădere faţă de ianuarie 2013, când în ţară locuiau 20,01 milioane de oameni. Femeile reprezintă mai mult de 51% din totalul rezidenţilor. În anul 2013, s-a remarcat adâncirea fenomenului de îmbătrânire demografică, prin reducerea ponderii populaţiei tinere (de 0-14 ani) de la 15,7% la 15,5% (-49,5 mii persoane) şi creşterea ponderii celei vârstnice (de 65 de ani şi peste) de la 16,3% la 16,5% (+39,2 mii persoane). La începutul anului 2014, populaţia adultă (15-64 ani) reprezenta 68,0% din total, în scădere cu 67,1 mii persoane faţă de ianuarie 2013. În cadrul populaţiei adulte, a crescut ponderea grupelor de vârstă 15-19 ani, 25-29 ani, 35-39 ani, 45-49 ani şi 60-64 ani, dar a scăzut cea a grupelor de vârstă 20-24 ani, 30-34 ani, 40-44 ani şi 50-59 ani, mai precizează I.N.S.[2]. În trimestrul III 2014, populaţia activă era de 9,437 mil. persoane, din care 8,822 mil. erau ocupate şi 615.000 erau şomeri. Rata şomajului în trimestrul IV 2014 a fost de 6,5%, în scădere faţă de trimestrul II 2014 (6,7%). Rata cea mai înaltă a şomajului era de 22,5% în rândul tinerilor (15-24 ani), potrivit datelor I.N.S.[3]. Date mai recente consemnează că, la finalul lunii septembrie 2014, în România, erau înregistraţi 5,3 mil. de asiguraţi şi 5,794 mil. contracte active de muncă, cu contribuţie la buget, din care 5,2 mil. de contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată, pentru timp de lucru de 8 ore pe zi[4]. Un raport al B.C.R., intitulat «Implicaţiile economice ale procesului de îmbătrânire a populaţiei României», notează că România se află în top 5 state membre ale U.E. (alături de Slovacia, Polonia, Letonia şi Slovenia), care vor cunoaşte cel mai rapid ritm de îmbătrânire a populaţiei în următoarele decenii. Mediana vârstei populaţiei totale a României va ajunge, de la 39 de ani în 2011, la 46 de ani în 2030 şi 52 de ani în 2060. Analistul B.C.R., Florin Eugen Sinca, apreciază că scăderea populaţiei şi îmbătrânirea acesteia produc trei efecte majore: încetinirea creşterii economice; menţinerea dependenţei României de capitalurile străine şi creşterea presiunii asupra bugetului de stat pe termen lung[5].
Noua cale a pribegiei – emigraţia
După 1989, România a cunoscut un curent crescut de emigraţie, în special după aderarea la NATO şi UE, de notat fiind momentul 1 ianuarie 2014, cand s-a liberalizat fluxul forţei de muncă spre ţările Uniunii. După aderarea la U.E., numărul românilor care au emigrat pentru muncă în străinătate, potrivit estimărilor la nivel european, arată că, la începutul anului 2013, 2,1 mil. români lucrau în alte state membre ale U.E., în special: Italia – 890.000 persoane, Spania – 825.000 persoane, precum şi Germania – 110.000 persoane (ziare.com, Miercuri, 28 august 2013). La acestea se adaugă persoanele plecate în alte ţări, inclusiv S.U.A., Canada ş.a. Fluxul de emigranţi din România, în 2012, pe grupe de vârstă şi sex, total – 273.759, inclusiv: 0-14 ani (M-12.493/F-11.930); 15-24 ani (M-56.815/F-86.528); 25-64 ani (M-39.935/F-63.638); 65 ani şi peste (M-855/F-1.565)[6]. În acest context, este demn de semnalat că, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică – Eurostat, în anul 2012, 818.000 de persoane au dobândit cetăţenia unui alt stat al UE. Printre aceste persoane au fost şi 25.000 de români, dintre care 57,1% au optat pentru Ungaria, 13% – Italia, 9,5% – Germania şi 4,99% – Franţa[7]. La nivelul anului 2013, unul din şase români lucra în afara ţării, inclusiv în domenii ca agricultura, construcţii sau servicii la domiciliu[8]. Data de 1 ianuarie 2014, când s-au ridicat toate restricţiile la accesul migranţilor români în economii ale ţărilor U.E., îndeosebi Austria, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda şi Spania, a stimulat o anumită creştere a numărului cetăţenilor români, în căutare de locuri de muncă peste hotare. Este de remarcat că această creştere nu a fost atât de mare cum se lamentau anticipat anumite forţe politice de dreapta, în special din Marea Britanie. Oricum, faţă de a doua parte a anului 2013, când se aprecia că 3,5 milioane de cetăţeni români locuiesc în străinătate, au mai plecat şi alţi cetăţeni români din ţară. În cazul Germaniei, la finele lunii octombrie 2014, cifra cetaţenilor români era de 260.000[9]. Statisticile vor furniza treptat datele respective şi pentru alte ţări. Potrivit unui raport al O.E.C.D., România se situează pe locul doi în lume, după China, printre ţările exportatoare de forţă de muncă ieftină. De asemenea, un raport al O.N.U. notează că, „până în 2050, România va pierde 15% din locuitori”[10].
Furnizor de populaţie – imigraţia
La recensământul populaţiei din 2002, au fost înregistraţi cetăţeni străini veniţi în România de 12 luni şi peste, pe grupe de vârstă, categorii de populaţie şi statut profesional pe medii, astfel: total – 25.645, inclusiv sub 15 ani – 2.391; 15-24 ani – 8.287; 25-34 ani – 5.849; 35-49 ani – 6.303; 50-64 ani – 2.241; 65 ani şi peste – 574. Persoane active: total – 10.931, inclusiv sub 15 ani – 000; 15-24 ani – 768; 25-34 ani – 3.509; 35-49 ani – 5.000; 50-64 ani – 1.536; 65 ani şi peste – 118[11]. Fluxul de imigranţi în anul 2012, pe grupe de vârstă şi sex a crescut, astfel: total – 295.378, inclusiv: 0-14 ani – (M-9.751/F-9.522); 15-24 ani (M-86.020/F-68.814); 25-64 ani (M-68.741/F-49.969); 65 ani şi peste (M-1.046/F-1.515)[12]. Specialişti în domeniu relevă beneficiile economice pe care le aduce imigraţia. Majoritatea rezidenţilor străini contribuie financiar prin plata unor taxe de studii (studenţii), taxe şi impozite (angajaţii) sau taxe, impozite şi crearea de locuri de muncă (acţionarii de firme). În cazul unor domenii, cum este cel medical, prezenţa specialiştilor din alte ţări este de natură să contribuie la asigurarea unor condiţii mai bune de sănătate, dat fiind exodul cadrelor medicale din România spre ţări europene, S.U.A. şi Canada, unde obţin salarii mai mari. În plus, imigranţii vin cu un bagaj lingvistic – limba sau limbile vorbite în ţările de origine[13]. Acestea nu exclud însă şi diferite elemente mai puţin benefice… La Bucureşti, a fost creat un Centru Cultural Multifuncţional, «My place», ca o punte de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe (R.T.T.), în baza unui proiect cu o durată de 21 luni, fiind activ în două etape: octombrie 2013 – iunie 2014, apoi din 2014, până în 2015[14]. În România, se află un număr în creştere de tineri străini care studiază în facultăţi, medicina fiind bine cotată. Acolo sunt tineri din ţări arabe din Orientul Apropiat sau Mijlociu, Iran, Tunisia, Malayezia şi, bineînteles, din Republica Moldova. Din această categorie, în 2013, erau cca 100.000 de rezidenţi străini în România[15]. Imigraţia ridică numeroase probleme care se află în atenţia forurilor internaţionale, guvernamentale şi neguvernamentale. De exemplu, Forumul European pentru Integrare – platforma de dialog pentru integrarea imigranţilor – cuprinde aproximativ 100 de organizaţii active în domeniul integrării imigranţilor, care se reunesc de două ori pe an la Bruxelles. În 2013, Forumul a adoptat o declaraţie conţinând o suită de recomandări vizând, printre altele:
– lupta împotriva discriminării şi exploatării imigranţilor;
– susţinerea iniţiativelor de activitate de antreprenoriat;
– măsuri de egalitate şi diversitate;
– recunoaşterea calificărilor imigranţilor;
– mobilitatea imigranţilor în UE;
– inserţia în piaţa muncii, în special a femeilor;
– finanţarea proiectelor naţionale de incluziune socială;
– posibilităţi de reglementare a rezidenţei şi muncii imigranţilor fără documente legale[16].
În acelaşi timp, nu pot fi ignorate şi alte probleme pe care le ridică imigraţia, cu referire directă la atacurile teroriste, din ianuarie 2015, în Franţa, Belgia, ca să nu mai amintim de alte ţări, în anii anteriori. Ce va urma, vom vedea.
Cauzele şi implicaţiile creşterii ponderii persoanelor în vârstă, în cazul României
Referitor la cauzele creşterii în ultimii ani şi în cei care vin a ponderii vârstnicilor, în condiţiile reducerii populaţiei ţării, se pot menţiona multe aspecte, dar sunt reţinute câteva care au reverberaţii la nivelul întregii societăţi, în special:
– Scăderea natalităţii populaţiei româneşti majoritare, legată, printre altele, de promovarea profesională a femeilor;
– plecarea peste hotare a multor cupluri tinere sau a unuia din membrii unor astfel de cupluri;
– mortalitatea în rândurile noilor născuţi; nivelul redus al veniturilor şi condiţiilor de existenţă ale unor familii;
– Exodul-emigrarea predominantă a tinerilor, unii preferând să nu se mai întoarcă în ţară, după studii sau după stagii de muncă în alte ţări;
– Scăderea nivelului şi accesului la servicii medicale, precum şi a educaţiei parentale;
– Se apropie anii de pensionare a „decreţeilor”, în 2031, pentru bărbaţii care vor împlini 65 de ani, dar femeile şi cei care au lucrat în funcţii cu avantaje la vârsta de pensionare intră mai curând în atenţia Casei de pensii.
În ceea ce priveşte implicaţiile,este, de asemenea, cazul să fie prezentatecel puţinurmătoarele:
– Scăderea populaţiei active va avea multiple consecinţe pe plan economic, social şi chiar politic. Aşa cum se arată şi în raportul B.C.R., citat mai sus, ne aşteaptă încetinirea creşterii economice, menţinerea dependenţei de capitalurile străine şi creşterea presiunii asupra bugetului de stat pe termen lung, adică asupra contribuabilului. O ţară cu economie în descreştere are un viitor incert şi imprevizibil.
– Creşterea numărului pensionarilor şi scăderea populaţiei active, respectiv a celor angajaţi legal, combinate cu starea precară a economiei, conduc la reducerea substanţială a nivelului pensiei, respectiv a condiţiilor de viaţă a celor vizaţi (Unele calcule arată că faţă de 2012, când pensia medie a fost de 800 Lei/Ron, în 2052, pensia medie va scădea la 300 Lei/Ron). Potrivit datelor prezentate de Moise Guran, la emisiunea «Biziday»[17] , peste 25 de ani, 3,5 mil. de salariaţi activi vor plăti pentru pensiile a 10 milioane de pensionari.
– Situaţia dificilă a copiilor rămaşi în grija mamei/tatălui, a unor rude sau altor persoane, fără mijloace de existenţă adecvate, fiind adesea privaţi de educaţie şi de o copilărie adevărată. Ziarul Deutsche Welle consideră că aceşti copii sunt „euro-orfani”[18]. Sunt cunoscute multe cazuri ale unor asemenea copii care au decedat sau au rămas invalizi pe viaţă. Reţine atenţia cazul unui unui tată din Rovinari, decedat împreună cu şase copii ai săi, toţi fiind intoxicaţi cu monoxid de carbon, în ianuarie 2015. Soţia era plecată la muncă în străinătate. În context, de notat mesajul de Crăciun al preşedintelui României, Klaus Iohannis, postat Marţi, 23 dec. 2014, pe pagina sa de Facebook: „Crăciunul este o sărbătoare a familiilor şi a copiilor. În România se află, însă, cei mai mulţi copii despărţiţi de părinţi din U.E. Siliţi de greutăţi să părăsească ţara şi să muncească în străinătate, mulţi părinţi îşi văd copiii o dată sau de două ori pe an. Unii îi văd o dată la câţiva ani. Singurătatea, abandonul, frica de ziua de mâine, absenţa dragostei îi transformă pe copiii rămaşi acasă în cetăţeni care cu greu vor şti să-şi găsească un loc în societate. Cum să fie generoşi şi cum să dăruiască dragoste în jurul lor când nimeni nu i-a învăţat căldura sufletească a unui cămin? Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru ca familiile să se reunească pe parcursul mandatului meu şi rănile lăsate de despărţirea îndelungată să fie vindecate”[19]. Este un angajament, să vedem rezultatele. O speranţă: în mesajul adresat românilor în ultima zi a anului 2014, preşedintele Klaus Iohannis subliniază, în încheiere: „Aş vrea ca 2015 să fie începutul acelei Românii a normalităţii pe care cu toţii o dorim”[20].
– Accentuarea fenomenului imigraţionist, urmat de amestecul de populaţii, limbi, rase, etnii, religii, inclusiv reducerea ariei teritoriale de existenţă a populaţiei româneşti (depopularea multor localităţi rurale). Sunt semnalate cazuri de căsătorii de convenienţă ale unor femei din România, contra unor sume de bani, cu bărbaţi din continentul african, pentru ca aceştia să poată obţine cetăţenia română.
– Promovarea pretinsei identităţi: rrom (rom)/român, folosită cu abilitate în alte ţări ale U.E., unde se află cetăţeni ai României, pentru a le aplica anumite restricţii.
– Alterarea valorilor culturale proprii, prin colonizarea culturală din exterior, propagarea non-valorilor, dispreţul pentru ceea ce este românesc, spălarea creierelor şi ignorarea patriotismului, copleşit de globalizare. În acest domeniu, mass-media excelează.
– Afectarea structurii instituţionale a statului prin diferite reglementări şi reforme cu consecinţe profunde asupra existenţei şi protecţiei unei naţiuni, în principal în domeniul economic, prin legi de privatizare, care au înstrăinat componente esenţiale ale avuţiei şi patrimoniului naţional, precum şi în zona teritorială şi în cea de apărare naţională[21]. Merită reţinut şi punctul de vedere al scriitorului Mircea Cărtărescu, propus pentru Premiul Nobel: „Dar azi avem aceeaşi formă activă de luptă anti-sistem : cultura, literatura, arta adevărată. Tot prin ele rezistăm şi azi, tot prin libertatea interioară a actului scrierii şi-al lecturii. Oricât de diferite ar fi, comunismul şi consumerismul sunt sisteme împotriva individului şi-a libertăţii lui interioare”[22]. În încheiere, aşa cum arată istoria îndelungată a omenirii, inclusiv a străbunilor poporului român, alterarea valorilor unui popor – fie ele morale, spirituale, culturale sau materiale şi teritoriale – îl face vulnerabil, putând chiar să îl conducă spre o perspectivă de colonizare culturală, economică sau chiar teritorială, cu toate consecinţele care decurg pentru existenţa sa. Dacă un popor, în această lume globalizată, dominată de interese ale unor ţări mai puternice, nu ştie sau nu poate să îşi promoveze elitele, implicit limba şi cultura, să îşi dezvolte cercetarea ştiinţifică şi o economie competitivă, folosind raţional resursele, să îşi păstreze bogăţiile naţionale, pământul şi mediul, să îşi apere independenţa şi suveranitatea – componente esenţiale ale interesului naţional -, atunci are o perspectivă demonstrată de milenii, şi anume, să dispară, devenind subiect de cercetare pentru istoricii viitorului. Este o problemă de timp. Istoria altor popoare dispărute oferă mărturii elocvente.
ANEXA – Baza de comparaţie
În anul 1989, România avea o populaţie de 23,1 milioane locuitori faţã de 15,8 milioane în anul 1948. Rata natalităţii a fost de 14,6 la mia de locuitori în anul 1965, de 21,2 în 1970, 18,1 în 1980, 15,3 în 1982, 14,3 în 1983 şi 15,5 în 1984. Durata medie a vieţii a crescut de la 52 de ani, în 1948, la 69 de ani în 1989. Acesta a fost rezultatul, atât al reducerii deceselor cauzate de maladiile infecţioase şi parazitare, de afecţiunile aparatului respirator, care au dus la creşterea speranţei de viaţã la naştere, dar şi al interzicerii întreruperii cursului sarcinii femeilor, prin decretul 770 din 29 sept./1 oct. 1966 (avortul era permis femeilor peste 40 de ani şi celor cu patru sau mai mulţi copii, forţându-se creşterea natalitãţii). Consecinţele au fost ireparabile: rata mortalitãţii la femei având cauză avortul a crescut de 10 ori comparativ cu alte ţări europene, la timpul respectiv. Mortalitatea infantilă a marcat şi ea creşteri.
„Foarte curând oamenii se vor împărţi în două categorii : oameni bătrâni şi oameni care ştiu să lucreze”. (Grigore Moisil)
––––––––––––––
[1] www.insse.ro/csm/files/RPL 2002INS/vol 1/tabele/t 14.14
[2] a se vedea: populaţie România 2014, ziare.com, Vineri, 11 iulie 2014).
[3] ziare.com, Vineri, 19 dec. 2014.
[4] ziare.com, Miercuri, 31 dec. 2014.
[5] a se vedea : Enfin.ro, Efectele economice ale îmbătrânirii populaţiei, Joi, 21 martie 2013.
[6] www.ins.ro
[7] www.ziarulring.ro / ring Nr. 1.634, Miercuri, 19 noiembrie 2014.
[8] New Statement, Florin Necula, ziare.com Miercuri, 10 aprilie 2013.
[9] Raportul B.N.R. pe anul 2013, Constantin Pescaru, ziare.com, Marţi, 18 noiembrie 2014.
[10] Rapoarte citate de Maria Diana Popescu www.agero-stuttgart.de şi Alex Vărzaru, ziare.com, Marţi, 1 octombrie 2013.
[11] Recensământul populaţiei 2002 www.insse.ro/csm/files/RPL 2002INS/vol 1/tabele/t 38.pdf
[12] www.ins.ro
[13] Călin Rus, director, Institutul Intercultural Timişoara, în Migrant în România, nr. 18, 2013, www.migrant.ro şi www.intercultural.ro
[14] Narcisa Alexe, Migrant în România, nr. 20, 2014.
[15] La Migration en Roumanie, în Migrant en Roumanie, 2013.
[16] a se vedea textul Declaraţiei http://www.cesc.europa.ue/resources/docs/forum statement_en.pdfşi Oana Bajka, Institutul Intercultural Timişoara, în Migrant en Roumanie 2013.
[17] TVR, – miercuri, 24 septembrie 2014
[18] Ana Ilie în ziare.com, Vineri, 28 noiembrie 2014.
[19] ziare.com, Miercuri, 24 dec. 2014.
[20] ziare.com, Miercuri, 31 dec. 2014.
[21] a se vedea şi Milorad Pavič, scriitor sârb, în romanul lexicon „Dicţionarul khazar”.
[22] Interviu-II, acordat doamnei Ioana Ene Dogioiu, a se vedea ziare.com, Joi, 25 dec. 2014.
Preluare: art-emis.ro / Autor: ec. dr. Valeriu Tudor
