Au dat în mintea copiilor

Bataie politicieni

E clar! Au dat în mintea copiilor! La începutul lui martie 2015, parlamentarii vasluieni sunt mai activi decât oricând sau, cum s-ar spune în limbaj popular, parcă a dat strechea în ei. Prin vocea lor, dinspre PSD și PNL se aude numai „Ba da!”, „Ba nu!”, „Ba tu!”, „Ba tu!”, „Cine zice, ăla e!”, „Ala-bala, portocala”. Doar asupra ultimei replici nu suntem chiar siguri.

Ce s-a întâmplat? În învălmășeala din curtea școlii democrației, se pare că și-au furat unii altora jucăriile electorale, numite și măsuri fiscale. Cel puțin așa se acuză și se îmbrânesc, în timp ce își țin mâinile la spate. „Ba-i în dreapta!”, „Ba-i în stânga!”, adică cum ar fi aceste jucării, măsurile fiscale, din punct de vedere politic și ideologic. Na!

Prima a fost senatoarea Doina Silitru, care s-a supărat pe cei din grupa mare pedelistă, Predoiu și ai lui, și le-a spus, trăgându-se singură de codițe cu năduf: „Cine zice, ăla e!” Uite așa! Și le-a mai spus că jucăriile lui Ponta sunt în dreapta, așa cum liberalii, ei înșiși la dreapta, nu s-ar fi așteptat. Sâc și ciudă ție! „Nu este bine pentru că măsurile sunt mai liberale decât v-ați fi așteptat, lăsându-vă fără ‘obiectul muncii’, sau nu este bine pentru simplul motiv că sunt propuse de Guvernul Ponta?!” – Doina Silistru. A venit apoi și deputatul Ana Birchall, care a propus un alt joc, inspirată probabil de imnul fostului PDL, „Apa trece, pietrele rămân”. Jocul a fost cam așa: „Podul de piatră s-a darâmat, a venit apa și l-a luat”. Deputatul a propus altul pentru grupa mare cea roșie, a PSD: „Construim ceva real și durabil în domeniul incluziunii sociale și combaterii sărăciei pentru poporul român”. Stop joc!

Cearta s-a purtat la fel ca în parcul din spatele blocului, sub amenințarea fiecăruia că îl va pârî pe celălalt electoratului, care joacă aici rolul fratelui mai mare. „Lasă că te spun eu lui frate-mio! Să vezi ce bătaie o să-ți tragă când te prinde, la alegeri”

Ultimul sosit pe grămăjoara de nisip a fost senatorul liberal Dan Marian cu adevărul gol-goluț în mână, pe care l-a așezat într-o declarație politică.

„La numai câteva ore după ce PNL a lansat spre dezbatere programul de guvernare, guvernanții Ponta și Vâlcov s-au înghesuit să atace inițiativele noastre, repetând discursul mincinos din campanie prin care avertizau românii că PNL urmărește să taie salarii. Numai că lucrurile stau exact invers: măsurile pesediste vor determina o scădere a salariilor” – Dan Marian. Adică, „ba voi!”, spune Marian, cu scopul declarat de a-i pârî pe copiii cei răi și furăcioși electoratului, pentru ca acesta să le aplice o corecție exemplară la momentul potrivit: „Reforma fiscală Ponta-Vâlcov majorează impozite și reduce salarii. Ponta aplică în continuare metoda parșivă de a da cu o mână și a lua cu două”. E limpede: Ponta strică jucăriile celor din grupa mare care îl are șef pe Predoiu, că sunt jucăriile lor şi nu le dau la nimenea. Drept dovadă, cei din grupa lui Ponta nici nu ştiu să se joace frumos cu ele, mai mult le strică și le murdăresc. Ceea ce ne face să credem că au dat în mintea copiilor. Dar, dacă ne gândim mai bine, nici nu s-au comportat vreodată altfel.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.