Doamnele pe interes

Cristina Tiron - Eugenia Staimberg

În cazul pesedistelor Cristina Tiron și Eugenia Șteimberg, singurele urme ale activității lor în cadrul Consiliul Județean (CJ) Vaslui după ani și ani de mandate neabătute nu pot fi decât declarațiile de avere și interese, a căror completere a fost singurul efort vizibil înregistrat.
Campania «Obiectiv» care are în intenție să-i determine pe consilierii județeni să conștientizeze că sunt obligați să-și depună rapoartele de activitate pe anul 2014 a înregistrat un succes remarcabil la începutul lui 2015, în condițiile date: șase consilieri județeni și-au putut aminti ce au făcut anul trecut cu/în calitatea pe care au avut-o, și au mai pus-o și pe hârtie (pe o singură hârtie, ca să facă economie). Este o situație nemaintâlnită în istoria CJ Vaslui ca șase dintre cei 33 de consilieri să facă acest gest încă de la începutul anului, adică să fie pe lângă (dar aproape) de regulamentul propriu, care prevede luna ianuarie pentru această ”titanică sforțare”.
Dintre cei care au înțeles să-și respecte obligațiile și statutul nu fac parte însă și doamnele pesediste Cristina Tiron și Eugenia Șteimberg, care populează colțul mesei de ședință din vremuri imemoriale, dar și imemorabile. Cele două fac parte dintr-un lot destul de gras de consilieri a căror muncă nu poate rezulta decât, eventual, din declarațiile de avere și interese, acestea fiind singurele urme vizibile pe care le lasă la în trecerea lor vremelnică prin cea mai importantă instituție a județului Vaslui. Semnarea condicii, ridicatul mânii și completarea celor două declarații a fost tot ce s-a putut înregistra.

Eugenia Șteimberg este consilier județean din 2000, dar nu s-a plictisit, probabil pentru că asta ar fi presupus să aibă o anumită stare, diferită de neant. Despre ea nu se știe mai nimic, păstrând o discreție absolută asupra activității sale administrative, nu numai la CJ, dar și la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), pe care o conduce mandat de mandat. Cu toate acestea, a candidat și a fost aleasă și realeasă patru mandate la rând. Nu a scris niciodată un raport de activitate, trecând chestiunea, probabil, în dreptul treburilor personale. Nici declarația de avere nu a fost vreo reușită, în fiecare dintre aceste documente anuale ea uitând să precizeze sumele încasate de pe urma președinției amintite.
Cristina Tiron nu este consilier „decât” din 2004, aleasă din nou în 2008, iar în 2012, după ce a constatat că ora de ședință nu coincide cu programarea la coafor, a mai candidat o dată. A ieșit mereu, pentru că a înțeles repede ce înseamnă să fii ales al PSD în CJ Vaslui: vii, socializezi, bei o apă sau o cafea și în final faci ce a spus Dumitru Buzatu, președintele PSD și al CJ Vaslui. Nici această doamnă nu are vreun raport de activitate pentru întreaga carieră de 10 ani de consilier județean, pentru că… da!, nu răspunde în fața nimănui, doar a lui Buzatu.

În fotografie că sunt înfățișate doamnele pe interes în plină activitate și la maximum de potențial. 

Cristina Tiron - Eugenia Staimberg

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.