Durerea suportabilă a celuilalt

CelalaltAtât timp cât nu ţi se întâmplă o nenorocire, durerea celuilalt este suportabilă, chiar indiferentă. Sensibilizează pe cineva dramele care se petrec prin Somalia, Sudan sau în Extremul Orient? Lumea îşi vede nestingherită de micile probleme cotidiene, planificări de vacanţe etc. Aici este mai degrabă indiferenţă, distanţele estompând reacţii şi afecte. Dacă vecinătatea apropiată suferă un seism care te atinge indirect, prin ricoşeu, priveşti ca spectator pe unul căzut pe stradă şi pe care-l ocoleşti. La fel reacţionezi faţă de un coleg de birou – bun amic sau chiar prieten – şi care, stigmatizat fiind într-o bună zi de şeful amândurora, îl priveşti pasiv afirmând pentru sine „săracul de el” sau mai degrabă „ce bine că i s-a întâmplat lui”.

Acestea ar fi pe scurt variantele valahe ale nepăsării faţă de problemele celuilalt. Adevărat că sunt şi alte oraşe unde cad oameni pe stradă sau se petrec drame sociale, dar acolo aparenta indiferenţă a străzii este completată instituţional. Nu există un vid al nepăsării generale, cu spitale care nu te primesc pe varii motive sau ambulanţe care ajung sau nu la timp; oameni, care privesc ca simpli spectatori dramele care se desfăşoară sub ochii lor etc.

Cea mai penibilă, grotescă şi des întâlnită „durere în cot” faţă de nenorocirea cuiva o întâlneşti în atitudinea deja emblematică a surorilor şi asistentelor medicale; deşi sunt salariate şi îmbunate suplimentar, nu au reacţii faţă de mecanismul spitalicesc. Cumperi medicamente şi le oferi spre folosire unui pacient internat şi descoperi că nu sunt administrate, deşi sunt prescrise de medicul curant! Medicii fac eforturi să te salveze iar asistentele te ucid cu zile.

Durerea suportabilă a celuilalt s-a născut în spaţiul valah în ultimele şase, şapte decenii de putere populară şi regim tranzitiv post-autoritar în continuă derulare şi este similară realităţilor cotidiene ale secolului al XVIII-lea. Problemele secolului al XVIII-lea se hrăneau dintr-o insecuritate generalizată, alimentată din exterior şi însoţită adesea de epidemii de ciumă, holeră, pelagră, tifos, foamete, jafuri, abuzuri de tot felul ale administraţiei locale. Indiferenţa resimţită general în timpurile recente, contemporane nouă, pare a fi extensia unei implozii sociale mai vechi, petrecută la scară naţională începând cu anii ’50.

Indiferenţa faţă de durerea celuilalt a plecat pe de o parte de la milenara zicală: „să moară şi capra ta”, nu o capră dintr-o sută, căci nu s-ar simţi lipsa/durerea, ci singura capră, aceea care te salvează din sărăcia lucie! Pe de altă parte, procedeul a fost sistematic cultivat prin distrugerea vechilor relaţionări inter-umane, dezvoltate pe variate paliere sociale: de vecinătate (de la mahala la stradă sau scară de bloc), de breaslă, de interes comun profesional sau intelectual etc. Partidul unic a dinamitat interesul comunităţii faţă de problemele ei, construind opusul acestuia: dezinteresul faţă de celălalt, prin care Partidul putea afla, supraveghea, controla şi dispune în funcţie de circumstanţe.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Adrian Majuru

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Partidul unic a dinamitat interesul comunităţii faţă de problemele ei, construind opusul acestuia: dezinteresul faţă de celălalt, prin care Partidul putea afla, supraveghea, controla şi dispune în funcţie de circumstanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.