Generația pierdută

Vasile AdamSub ochii noștri se stinge o generație pentru care atenția noastră nu mai găsește timp. Sunt veteranii de război. În județul Vaslui numărul lor a scăzut numai într-un an de la 1.451 la 1.118, câți erau ieri, pentru că „Dispar de la o zi la alta tot mai mulți” – Vasile Adam, președintele Filialei «Peneș Curcanu» a Asociației Veteranilor. În urma lor rămân povești de viață, multe nespuse, înțelepciunea lor, de care părem că nu mai avem nevoie, și o întreagă istorie a onoarei și demnității, pe care nu o vom recupera niciodată. O astfel de poveste este cea a maiorului în rezervă Vasile Adam.

„Trebuie să vă grăbiți, că nu îi mai găsiți”, îmi spune Vasile Adam, președintele în vârstă de 92 de ani al Filialei «Peneș Curcanu» din Vaslui a Asociației Veteranilor de Război, când îl anunț că aș vrea să vorbesc și cu alți veterani. „Știți cum dispar? De la o zi la alta tot mai mulți”, completează bătrânul. Pe lista de evidență a veteranilor de război a filialei, la rubrica „Stare”, cea mai des întâlnită este litera „D”, de la decedat.

La începutul lui 2014, în județul Vaslui trăiau 1.451 de veterani, primăvara lui 2015 a mai găsit 1.118. Cei în viață sunt „ultimul contingent”, cei născuți în 1923, cei care în 1944-45 aveau 20-21 de ani, „cei mai tineri”, cum îi numește Vasile Adam, și nu este nicio ironie. De altfel, ține să îmi facă clar: e născut în octombrie, prin urmare e mai aproape de 92 de ani decât de 93. Este, fără îndoială, vârsta la care fiecare an contează, dar și fiecare zi.

Veteranul tresare când îi spun că vreau să facem un interviu. Îi spun să se gândească la posibilitatea asta și voi reveni când va fi pregătit. „E pregătit oricând”, spune Marin Costia, secretarul filialei. Și așa a fost… Vorbind cu dânsul îmi dau seama că nu îl cunosc, nu am mai discutat niciodată cu bătrânul, și… ar fi trebuit să-l cunosc!, mult mai de demult și mult mai bine decât pe mulți alții. Alții dintre cei mulți care ne umplu televizoarele și ziarele. Povești despre o „tinerețe furată”, cum am numi-o noi, nu și ei, despre război, moarte și durere, lupte, apărare și asalturi, tranșee și șanțuri, suferință și neprevăzut, povești precum cea pe care mi-o va spune Vasile Adam nu își prea găsesc locul prin ziare și nici la televizor. Nu sunt „de actualitate”, „nu au impact”, sunt „depășite”, pentru că noi trăim… în prezent. Noi le avem pe ale noastre, multe situații și probleme. Nouă ne lipsește confortul, ei se gândeau la supraviețuire (cu arma în mâini prin trașee); noi nu suntem îndestulați, ei se hrăneau cu o coajă de pâine (în lagăre sau pe front); noi nu suntem mulțumiți de temperatura camerei, ei nu își doreau decât să nu înghețe în șanturi; noi ne plângem de perspectivele reduse pe care ni le oferă viața, ei trăiau sub spectrul morții zi de zi și nu știau ce se întâmplă acasă, cu familiile lor. Dar, la final, finalul din fiecare zi, poveștile lor rămân nespuse, pentru că nu au loc nici în atenția și nici în mintea noastră de lamentările și văicărelile noastre cotidiene. Realizând aceste lucruri e imposibil să nu te simți măcar puțin rușinat.

Ei sunt, cu adevărat, o generație pierdută, iar ce face totul și mai regretabil este că, cu fiecare zi, noi persistăm în această greșeală. Ca și în altele pe care, doar cu ajutorul poveștilor și înțelepciunii lor le-am putea poate depăși mult mai ușor. O ironie crudă, dar pe care nu o sesizăm!

„Să ducă mai departe idealurile noastre”

Ei sunt ultimii care rostesc cuvântul „patrie” cu mândrie, umflându-și piepturile, cu ultimele puteri, în vreme ce noi vorbim despre „țara asta”, răbufnind nervos; ultimii care vorbesc despre „reîntregire”, un ideal național, pe când noi nu ne gândim decât la „integrare”, idealul nostru de bunăstare; dar poate cel mai grav: ei mai vorbesc despre „idealuri”, pe când noi mai avem doar dorințe și aspirații, personale.  

Iar astăzi ei sunt dați afară din microbuze în drumurile lor spre doctori, pentru că Guvernul României a uitat să le deconteze biletele de transport gratuit. Vorbeam despre rușine, în mod sigur trebuie să vorbim despre admirație, dar acum trebuie să transmitem revoltă.

„Să rămână în țară și să ducă mai departe idealurile noastre de unitate și reîntregire a țării, cum le-am dus și noi când eram tineri!”, spune veteranul adresându-se tinerilor și făcându-mă să mă gândesc imediat la cum va fi primit un asemenea mesaj. Îmi dau seama apoi că nu mai are „trecere” doar pentru că peste asemenea idei s-au așezat, în 70 de ani, spoiala lozincilor patriotarde comuniste urmată de ușuratica demagogie politicianistă democrată. Asupra „autenticității” acestor cuvinte nu mă mai pot îndoi abia acum.

„Noi eram învățați să ne iubim țara și să apărăm tradițiile neamului, de independență și suveranitate. Cu asta am plecat pe front” – Vasile Adam.  

Bătrânul își începe povestea metodic, cu începutul, ține foarte mult la fiecare dată, fiecare nume și denumire, nu vrea să greșească sub niciun chip. Nu vrea să spună nici mai mult, nici mai puțin.

„Eu sunt născut în Tanacu și am fost încorporat prima dată în Regimentul 25 Infanterie Vaslui. La 20 de ani, tocmai îi împlinisem. Acolo am primit primele instrucții. Apoi am urmat cursurile Școlii militare de subofițeri de rezervă infanterie din Rodna, județul Arad”, începe povestirea lui Vasile Adam.

„Plecat-am 10 din Vaslui…”

„Din actualul județ Vaslui au fost 10 elevi sergenți, ca la Războiul de Independență, cel din 1877. Atunci au fost nouă și cu sergentul 10. Din cei 10, în prezent am mai rămas doi: Ion Arhire și Vasile Adam”, spune cel din urmă, păstrându-și zâmbetul pe buze.

Momente importante din istoria țării noastre au fost trăite de veteranul nostru și, povestite, ne pot aduce la o înțelegere mai profundă decât ne-ar putea-o da orice manual sau carte de istorie.

„La încheierea armistițiului, pe 23 august 1944, semnat la 12 septembrie 1944, comandantul Școlii, colonelul Alexandru Popescu, a adunat unitatea și ne-a comunicat noul mers al războiului: ruperea de Germania hitleristă și alianța cu puterile aliate. În ultimele zile ale lunii august, cele două batalioane de elevi sergenți din anul II am început lichidarea ultimelor rămășițe ale trupelor hitleriste. Făceam parte din Batalionul II, compania VII, plutonul I și am luat parte la ocuparea și lichidarea trupelor inamice de la Ferma Ceala și aerodromul de la Arad. Am capturat o parte din avioane”, spune, cu mândrie, Vasile Adam.

Povestește cu exactitate, de parcă s-ar fi întâmplat anul trecut, cu grijă la detalii și ca eu să înțeleg totul și exact.

„Detașamentul nostru, care se numea ‹Păuliș› avea misiunea de a opri trupele hortyste, Brigada I din Budapesta, care intrase în țară prin Defileul Mureșului, de la Arad spre Deva, pentru a ocupa Aradul. Detașamentul a intrat în dispozitiv de luptă: Compania a V-a în linia întâi și Compania a VII-a în linia a doua. Grupa I din Compania a VII-a, în care eram și eu, era în completare la flancul stâng al Companiei V, unde aveam în supraveghere 3 kilometri până în apele Mureșului. Am luat parte la oprirea celor 14-15 atacuri ale inamicului”, redă cu exactitate bătrânul de 92 de ani din fața mea.

„Deviza noastră era ‘Nici pe aici nu se trece!’ …Și nu s-a trecut!”

Ostasi in transee la Cotul Donului octombrie 1942 Se observa caciula turcana standard pentru iarna lui 1942„Deviza Detașamentului nostru era ‘Nici pe aici nu se trece!’, precum în Primul Război Mondial. Știți? …Și nu s-a trecut! Toate asalturile au fost respinse”, când spune asta privirea îi este înainte, iar bărbia dreaptă. Dar vine momentul în care capul i se pleacă: „Dar am avut multe pierderi: Căpitanul Fătu, doi ofițeri, subofițeri și 47 de elevi sergenți, care își dorm acum somnul de veci în cimitirul din orașul Rodna”.

Viața însă merge înainte chiar și după astfel de momente, și el o știe cel mai bine: „Apoi au venit trupele românești și rusești și am continuat urmărirea inamicului până la granița de Vest a țării până pe data de 25 octombrie 1944. Am dezrobit ultima brazdă românească”.

Îl întreb: „Dar cum era pe front?” – „Trăiam prin tranșee, șanțuri, gropi, cu avioane deasupra capului, mereu gata de luptă”. Dar nu vrea să insiste asupra subiectului. Altceva e important: „Sunt bucuros că am avut și eu o contribuție ca Ardealul să fie românesc. Am reușit să alungăm dușmanii din țară și să întregim națiunea română”.

În 1945, pentru faptele sale de pe front, Vasile Adam va fi evidențiat și decorat cu medalia de război «Bărbăție și Credință», prin Decret regal.

„Am 92 de ani și sunt cam bolnav. Dar dacă aș fi tânăr și ar fi nevoie de mine aș urma aceeași misiune”, spune, în final, Vasile Adam, maior în rezervă, veteran de război care primește o indemnizație de 250 de lei pe lună, mai mică de 10 ori decât a unui „revoluționar vasluian”, dintre care unii au avut o „seară de revoluție” în crâșmă sau în sufragerie.

Prea puține lucruri sunt drepte în legătură cu acești oameni, însă ei înșiși rămân drepți și povestesc fără să se laude, obiectiv și sintetic, și nu pentru că ei nu mai au timp, ci pentru că noi nu avem timp să-i ascultăm. Și ei știu asta, dar nu se plâng. Nu au festivități și nimeni nu îi aplaudă, pentru că noi mai găsim relevant și demn de amintit doar ce s-a petrecut în ultimii 50 de ani, ce contează și a influențat direct viața noastră. Războiul e o poveste prea de demult. La sfârșit vom spune că e vina lor, pentru că vorbesc prea încet și îngână prea agale, iar noi ne grăbeam, pentru că mereu ne grăbim. Dar e numai vina noastră! Și ne vom da seama de asta, vom realiza și vom regreta. Dar numai când va fi prea târziu.

Peste 300 de veterani de război s-au stins într-un an de zile, oameni care și-ar fi dat viața pentru țară, țara care apoi le-a luat tot ce au avut, în comunism, și le-a dat pensii de mizerie, în capitalism. Acum statul român îi “cinstește” cu 250 de lei pe lună și bilete de transport gratuit anuale care sosesc în aprilie și pe care mulți nu le pot folosi.

„Cheamă-i Doamne, înapoi/ Că și-așa au dus-o prost/ Și fă-i tineri cum au fost/ Fă-i mai tineri decât noi”.

Loading...
loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.