Legitimitatea imposturii

Parlamentari catuseAlegerile pun capăt, în cel mai iresponsabil şi brutal mod, politicii româneşti ca fenomen civic şi cultural, înainte de-a fi manifestat minime perspective pentru schimbări. Câteva săptămâni durează emulaţia cu pretenţii salvatoare, fără a deveni o constantă permanentă între ciclurilor electorale. Într-o uzurpare desăvârşită a democraţiei, unde referinţa la trecut şi modernitate, în planul ştiinţelor politice aplicate, se face doar în activitatea unor nostalgici, societatea românească se află pe marginea prăpastiei. Oamenii politici actuali, contrafaceri absolute, sunt selectaţi din lumea infracţională, după cum o dovedesc cronicile judiciare.

Uriaşele fonduri delapidate au pus şi pun în mişcare aparatul politic şi pe cel electoral, producând o separare absolută între societate şi eligibili. Viaţa politică a ajuns în mâinile unor personaje fără nicio conduită publică elementară. A cere schimbare unei asemenea categorii fabricate pe bandă rulantă, precum foştii activişti ai PCR, este un nonsens. Un sistem clădit pe criminalitate, furt, imunitate împotriva cetăţeanului continuă să fie în uz. Averi uriaşe, care nu par a fi confiscate integral vreodată, menţin un angrenaj specializat în subminarea României. Pe compartimente, domenii, aşa cum statul comunist reuşise dublarea personalităţii funcţionarilor săi, până la fibra ultimă. În continuarea acelei identităţi, mediul corupţiei depăşeşte simplele evaluări, fiind mult mai profund instalat în realitate. Noua Constituţie va trebui să elimine imunitatea parlamentară, ministerială şi de orice alt tip, să responsabilizeze justiţia ca pe orice altă instituţie a statului. Reforma este, în fapt, una a instituţiilor, care trebuie să funcţioneze asemenea softului unui calculator, fără abatere şi în timp optim, prestabilit.

Această clasă politică, vizibilă, de parveniţi reprezintă o mică parte, respectiv uneltele altei categorii mult mai extinse. Fostul aparat securisto-activistic instalat prin a „n” spiţă deţine un control cu aer definitiv, de proprietar al ţării. Oricât au participat la simpozioane internaţionale despre democraţie, s-au vânturat prin Consiliul Europei, au avut acces la cea mai sofisticată tehnologie, vorbesc zece limbi, oamenii aceştia au un punct nevralgic, care-i transformă în nişte caricaturi. Toate acestea nu pot înlocui sub nicio formă condiţia morală, spectrală. Oricâtă ideologie ar fi îngurgitat sub toate formele posibile, această categorie, care deţine momentan puterea, de la centru la ultima primărie sau agenţie guvernamentală, nu reprezintă pe nimeni. Toate mişcările pe pe care le fac în direcţia dobândirii legitimităţii, undeva este o limită. Ei sunt deasupra tuturor, demonstrativ, ca printr-un coşmar mult mai intens decât cel al dictaturii. Statusul economic, sau de altă natură, excepţional, nu îţi permite să fii împotriva celorlalţi, aşa cum se manifestă aceşti potenţiali stăpâni ai României. Legile în sine ar trebui să limiteze total manifestările aroganţei antisociale. Fapt imposibil de acceptat, înţeles de către cei care pot cumpăra şi vinde încă pe oricine. Despre legitimitatea publică, politică, religioasă şi culturală, românii nu ştiu aproape nimic, pentru că toate acestea sunt dominate de dictat, manifestările lor în firesc fiind încă departe. Implicările nu sunt pentru democratizare, ci pentru ocuparea locurilor deţinute de cei contestaţi. Astfel, nu este, zilnic, eveniment, triumf, realizare care să nu atenteze la ordine democratică. Inerţia trecutului imediat, şi nu numai, prin păienjenişul de relaţii şi mentalităţi, caută aceeaşi poziţionare absolutistă. Este dramatic, depăşind imaginaţia curentă, cum tot mai multe persoane care păreau staruri ale democraţiei într-un sistem închis ajung să reprezinte, probabil ceea ce au fost întodeauna, partea întunecată a prezentului. Întreaga glorie din sistemele anterioare, partea consistentă a realităţii momentului, a distrus în proporţie de masă conştiinţa, prin dedublare. Astăzi vedem nişte clovni care au jucat cândva roluri importante, arătând adevărata faţă a istoriei pe care am trăit-o. Dualismul, considerat cândva o culme a profesionalismului, a cerut un optimism general la care încă mai face trimiteri. Or, e limpede că optimismul societăţii nu poate fi comandat. Lumea celor cu zâmbetul necondiţionat pe buze este monocordă, având un calcul ascuns. Optimiştii incurabili, lobotomizaţi, produşi în serie de totalitarism, au şi astăzi aceeaşi disponibilitate de a sluji cauze exterioare raţionalului social, aflându-se-se în poziţiile cheie.

Puterea politică românească se decide în locuri realmente dubioase, departe de societate. Asistenţii şi aspiranţii politici privesc toată implicarea lor ca pe un job cu multiple beneficii, ceea ce îi apropie din start de mediul infracţional. Câştigătorii alegerilor primesc votul drept un cadou util propriei lor satisfacţii. A doua zi după alegeri românii ar trebui să organizeze altele. Oricum, alegerile anticipate se impun de zeci de ani, fără să se fi întâmplat vreodată. Clişeele practicii politice şi administrative au ţinut loc de reformă, slăbind până la aneantizare climatul public. Acest cadou făcut politicienilor arată degradarea ambelor părţi: a clasei politice şi a societăţii. Abuzul de încredere trebuie înlocuit cu o legislaţie care să-l treacă pe politician în rândul simplilor cetăţeni.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Ioan Vieru

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Ar trebui sa ne gandim ,saluam initiativa si sa ne implicam cat mai multi in viata politica si in deciziile care ne privesc direct pe noi si comunitatea unde traim!Exercitara dreptului de a vota ,este o implicare ,dar nu contra unor avantaje de moment ,tip ulei,zahar,galeti ,sacose etc!

  2. Nu cred ca se poate compara ceata de golani si tradatori, care de 26 de ani distrug tara, cu comunistii. Astia sunt prosti, penali si tradatori. Comunistii erau prosti dar erau patrioti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.