Nepoţii absurdului

Nepotism2Îmi amintesc de o lecţie severă pe care ne-a oferit-o istoria. Într-o vreme de mare restrişte, pe când Roma imperială se afla în colaps, un bătrân senator, Nerva, a avut ideea adopţiei pentru tronul imperial şi, astfel, cel mai valoros general urma să fie împărat. Acesta din urmă, chiar dacă avea fii, trebuia să aleagă dintre generalii săi pe următorul împărat. Dacă cedăm sentimental, Roma se va prăbuşi în anarhie, gândea bătrânul senator. Nerva l-a adoptat ca fiu pe generalul Ulpius Traianus. Acesta l-a adoptat pe generalul său Hadrian, căruia i-au urmat generalul Antoninus Pius şi apoi Marcus Aurelius, pe acelaşi procedeu. Acesta din urmă însă a cedat în favoarea fiului său Commodus, un personaj şters şi plin de psihopatii de grandoare nesatisfăcută. De atunci Roma s-a îmbolnăvit incurabil de ceea ce noi numim în spaţiul valah nepotism.

Acest nepotism a însemnat pentru istoria noastră zeci de asasinate, multe încă anonime, ale fiilor, nepoţilor de domni şi ale altor rubedenii cu acces liber spre scaunul domnesc. La scară mai redusă, nepotismul înseamnă şi un alt tip de cangrenă socială. Acela de a moşteni funcţia socială, politică, economică, privilegiată a tatălui. Un timp a mers, pentru că aşa erau obiceiurile prin Evul Mediu. Şi, din nefericire, încleştarea de castă socială, în spaţiul valah, nu s-a lăsat învinsă în ciuda schimbărilor apărute de aproximativ un secol: 1848-1948.

Nepoţeii privilegiaţilor moştenesc poziţia acestora chiar şi când este vorba de o funcţie publică, lucru amintit şi în presa ultimilor ani, în cazul unor ministeriabili. Apoi profesorii universitari care-şi susţin copiii pe funcţii şi poziţii sociale la care nu poate visa nici măcar un masterand cu diplomă de Oxford. Cangrena nepotismului mai înseamnă şi altceva: abuzurile şi ilegalităţile nepoţilor şi fiilor de privilegiaţi social: consum şi trafic de cocaină, legea pumnului sau a bunului-plac cu victime strivite de asfalt, examene luate pe daiboj şi funcţii primite în dar de la autorităţile locale în numele tăticului sau vreunui unchi mai aranjat din vremea vechiului regim.

Despre aceşti faliţi sociali a scris la 1857 şi publicistul N.T. Orăşanu, descriind o realitate românească teribil de contemporană: „Patru, cinci faliţi de frunte însemnaţi în felul lor/ iau cafele şi îngheţate, stau picior peste picior/ iar nevestele galante numai brukselu şi’n dantele/ şi în stofe preţioase, şi în pene şi răţele,/ scânteind de diamante, şi luxoase ca reţine/ cu carâte şi livrele, la şosea măreţe vine,/ Să-mi desfăşoare mândria ca contese sau prinţese,/ iar nu au le ştie lumea get-beget negustorese,/ Şi apoi ce negustorese! Jupânese de bancruţi,/ Aflaţi de hoţi în lume, şi în piaţă cunoscuţi…”, pe când fiii şi nepoţii lor stau la „masa junilor de modă: „Eleganţa capitalei, floarea ţării, viitorul/ Junimea noastră de modă, în care speră poporul,/ Vin la masa cunoscută…/ Unde nu e altă vorbă decât numai de konkete,/ De amoruri, de orgie, de beţii şi de grizete./ De virtute depravată, şi de fumuri de prostie:/ Iată-ţi viitorul, sărmană Românie!”.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Adrian Majuru

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. Cine a intalnit un post de bugetar scos la concurs si ocupat prin concurs in ultimii 20 de ani sau la bursa locurilor de munca sa scrie aici !!!As vrea sa cunosc o minune a 9 a !!!!

  2. Eu am ocupat in 91, un post de administrator in invatamant prin concurs pentru ca erao mai multi pretendenti cu pile si directoarea a dat concurs cinstit pentru a nu se certa cu nimeni , dar dupa un an l-am pierdut . Au vrut sa ma faca sa plec si nereusind l-au desfiintat si apoi reinfiintat !!! Pentru altcineva !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.