Odă micului dobitoc IV – Femeia

FemeiaMicul dobitoc are familie, fără să fie familist. Ar fi fost imposibil să-și facă vreo „convingere” din asta, nici măcar o „opțiune” nu poate fi. Este o altă mică schemă, figură, în care el s-a descurcat bine cu viața. În această „împrejurare” care îl urmărește constant este mai mult decât rudimentar, descoperindu-se din nou drept ceea ce este: un mic dobitoc. Între el și „țăranul coclit”, pe care, de altfel, îl disprețuiește atât de mult și de sincer, nu există nicio diferență, funcționând după „principiu”: nevasta mea!, casa mea!, masa mea!… vaca mea!

Femeia, modul de a o privi, este, și ea, unul dintre indiciile necesare și suficiente prin care micul dobitoc poate fi identificat, recunoscut drept ceea ce este.

El are nevastă și copii, cum altfel?!, sunt micile trofee pe care le-a furat vieții pentru a se așeza în rândul unei lumi bune. Dragostea nu a prea cunoscut-o niciodată decât poate „puțin” printre timp, sau printre șuete sau șprițuri, sau printre alte curve.

Vede femeia întotdeauna ca pe una cu care a fost, aproape niciodată drept femeia cu care este. Despre vreo femeie nu vorbește aproape niciodată decât la trecut, povestește, exceptând momentele în care îi apreciază calitățile prezente… în fața ochilor săi, și le poate sublinia apăsat. Despre nevastă nu prea are ce spune. Ea… există.

Ar putea să te convingă oricând că a cunoscut, în sens biblic, multe femei, toate dintre cele care se cunosc multe de către mulți. Tot ce scapă detaliilor sale, pe care, de altfel, ți le-ar oferi abundent, dacă ai mult timp de pierdut și puțină minte de topit, este că s-a… înjumătățit tocmai cu una dintre ele. Ghinion! Dar nu își va permite sinceritatea și nici nu are capacitatea de a conștientiza ironia situației. E adesea și probabil o jumătate de bărbat în multe împrejurări, și poate tocmai ăsta este motivul pentru care ține să compenseze și, mai mult, să epateze. Față de „sentimente adevărate”, dezgust și ironie. „Poveste de dragoste”? Asta chiar îl enervează! Sunt „chestii” nedemne de un bărbat adevărat, așa cum își închipuie că este. Sunt bune numai pentru femei, deși, pe o altă „frecvență”, le va reproșa că tocmai astea le lipsesc… Senzația, impresia, emoția, sentimentul, trăirea, pasiunea, afecțiunea, dragostea, totul e un teren minat. Explozia i-ar putea secționa coada. „Caprei îi cade coada de râie, dar tot sus și-o ține”. Înainte de toată slăbiciunea, nu se „bagă” în așa ceva însă din simplu motiv că oricare dintre ele l-ar întrebuința. Și ce să întrebuințeze?! El s-ar putea poticni, s-ar putea trezi în situația în care nu are nimic de spus. Așa ceva „nu are voie” să se întâmple! Toate și fiecare în parte nu mai permit atât de mult „propoziții cognitive” și nici „împrumuturi lexicale”. Sunt mai puțin „sensibile” la leorbăiala puturoasă, la scamatoria cu perspective, la… gaura din nimic. Aici trebuie să fii tu „…Cine, eu?! Nu!”

Are amantă, pentru că „toți avem din astea”, iar amanta lui, deși ar fi greu de crezut, reușește să fie puțin mai urâtă și mult mai proastă decât nevasta. Spune că nu ar vrea să se știe, dar ce l-ar întrista cu adevărat ar fi să nu mai știe nimeni decât el… și amanta, deși cea din urmă nu ar putea spune că ceea ce se întâmplă între ei e tocmai o legătură sau un amantlânc. De fapt, nici nu s-a gândit cum să-i spună. Poate „joi seara”, sau  „înainte de înainte de weekend”…

Masculinitatea lui nu se compară cu nimic din cele știute sau aprofundate în analele sexualității omenești. Totuși poate mai acceptă câte ceva. Poate că… da… o are cam mică, dar ce știe să facă în materie e întotdeauna o minune a tehnicii și ingeniozității. Dar arta și talentul său! Orice femeie ar trebui să fie fericită să o posede, dar nu prea merită multe, mai toate.

De altfel, micul dobitoc nici nu poate vorbi despre femeie fără de astfel sau fără a o aduce în asemenea contexte. O conversație despre femeie fără o astfel de trimitere măcar este imposibilă și de neimaginat. Va fi vorba despre sex ori la început, ori la sfârșit, ori numai despre sex va fi vorba.  

Femeia e întotdeauna un accesoriu, dar, culmea!, fără de care viața lui prezentă ar fi fost de neînchipuit, sau, în orice caz, de nepovestit. Dar acest paradox nu va fi arătat vreodată.

Doar și apropierea fizică a unei femei, și cu atât mai mult implicarea în conversație îi schimbă cu totul perspectiva asupra vieții, în general. În prezența sa, femeia nu are voie să fie decât femeie, așa cum o înțelege și a confiscat-o el. Micul dobitoc nu își îngăduie să uite vreo clipă măcar că ea este femeie, așa cum o înțelege el. Și apoi glumițele, și aluziile, și glumițele, și aluziile…  El nu poate să vorbească cu o femeie precum cu un… om. O femeie tânără și atrăgătoare nu va putea vreodată scăpa de sexualitatea sa, de una bătrână și zbârcită micul dobitoc va scăpa întotdeauna cât mai repede. Nici măcar nu îi înțelege „menirea”.

Glumele despre femei vor fi întotdeauna dintre cele mai jicnitoare, descrierile activităților la care e „numai bună” dintre cele mai explicite, „psihologia” oricăreia adusă în lumină întotdeauna în modul cel mai primar și primitiv. Și niciodată nu e destul! Nu va avea un singur lucru „de bine” de spus despre femeie ca femeie, adică tocmai în modul „exclusivist” în care o privește. Și atunci? O, dar misoginismul și prejudecățile îi descriu întotdeauna doar comportamentul și discursul cotidian, niciodată însă și concepția și filosofia de viață. Pentru el, la un nivel teoretic mergând din greu spre savant, femeia este și trebuie să fie egala bărbatului, respectabilă și apreciabilă, precum se spune acolo unde tot ce se spune contează pentru el, în sferele înalte ale gândirii democratice mărunte, de zi cu zi. Cu un mic apendice puțin mai târziu: tocmai a făcut o concesie majoră!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.