„Pentru protejarea adevărului istoric se comunică următoarele…”

0
153
1940 - Document olograf scris de Ion Antonescu

Document olograf scris de Ion Antonescu

În istoriografia românească s-a scris mult despre împrejurările în care Ion Antonescu a obținut, la cererea liderilor partidelor istorice, abdicarea regelui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, și înscăunarea pe tronul țării a necoptului A.S.R. Voievod de Alba Iulia, Mihai I. S-au implicat în dezbatere istorici, cercetători, specialiști si mai puțin specialiști. S-a vorbit de lovitură de stat, de revoltă, revoluție sau puci antonescian. Un document recent depistat în arhivă, de o valoare științifică inestimabilă vine să întregească cunoașterea, cât mai aproape de adevăr, a evenimentelor petrecute. 

„Însemnările generalului Ion Antonescu” cu privire la derularea momentelor esențiale dintre 4-6 septembrie 1940 care aveau să se încheie cu abdicarea și fuga peste granița a regelui și a camarilei sale, căci despre acest înscris este vorba, reprezintă un adevărat izvor pentru cunoașterea cât mai exactă a felului cum s-au derulat evenimentele la începutul lunii septembrie din 1940. Redactarea acestui înscris se pare ca reprezintă încă o confirmare a rigurozități cu care, conștient de rolul ce-l avea de jucat în istorie, Ion Antonescu consemna fiecare moment sau eveniment mai important la care era autor sau lua parte. Numai așa se explică de ce viitorul Conducător al statului, de îndată ce a ajuns la mănăstirea Bistrița, unde fusese „exilat” de regele play-boy, care nu i-a putut ierta faptul că-l înfruntase la 4 iulie 1940 pentru acceptarea cedării fără luptă a Basarabiei și nordului Bucovinei pentru a-și salva tronul. Conștient de pericolul ce-l păștea, Ion Antonescu a scris chiar din primele zile de surghiun două pagini de «Considerații» pe marginea întrevederii cu pricina, apoi într-un alt înscris, «Istoricul arestării mele», redactat în aceleași condiții de surghiun, insistă asupra arestării sale, la Predeal, în dimineața de 9 iulie 1940, „din Înalt ordin al Majestații Sale”, fiind excortat, prin Sinaia-Târgoviște-Gaiești-Râmnicu Vâlcea, la Mănăstirea Bistrița.

Memoriei istoriei i-a mai dedicat Generalul, din chilia sa de surghiun de la Bistrița, și documentele: «Reflecții din închisoare: De ce am ajuns la Bistrița», «Pentru Memorii» și «Reflecții din închisoare asupra ‹Capitalului› al lui Karl Marx» sau «Spicuiri din Arnota», toate redactate în detenția de la Bistrița. Din însemnările celui proscris reținem aici doar convingerea și îndemnul de a nu abandona în faţa cotropitorilor Basarabiei și nordului Bucovinei pentru că: „Orice popor are o vitalitate inepuizabilă, datorită căreia poate să reînceapă lupta după erori comise și înfrângeri suferite […] Destinul nostru m-a aruncat în mijlocul unei fatale ‘pânze a Penelopei’. Luăm drumul de la cap și cu Bucovina și cu Basarabia. Depinde de noi să ajungem repede la capul lui. Va depinde de noi să transformăm într-o operă istorică temeinică ceea ce a fost atât de fragil”. Acest crez al reîntregirii teritoriilor cedată cu atâta ușurință de regele nevolnic avea să-l călăuzească, de altfel, întreaga viață pe viitorul Mareșal. În acest cadru al preocupărilor Conducătorului statului se înscrie și documentul din fondul Președinției Consiliului de Miniștri[1].

Însemnările generalului I. Antonescu referitoare la evenimentele din România din 4-6 septembrie 1940 sunt cu atât mai valoroase dacă avem în vedere că ele sunt concepute imediat după producerea evenimentelor și au în centru pe principalii protagoniști ai scenei politice românești ai epocii, Generalul și Regele, într-o confruntare pe viața și pe moarte. Învingător în acest duel, cu rigurozitatea-i cunoscută, Ion Antonescu a lăsat pentru posteritate o sinteză în nouă puncte, așa cum se justifică, pentru a pune capăt tuturor zvonurilor care circulau în țară și în străinătate cu privire la felul cum s-au desfășurat evenimentele în zilele de 5 și 6, când în disperare de cauză, când în fața unui iminent pericol de arunca țara în haos, Carol al II-lea lăsând deoparte orgoliile s-a simțit nevoit să-l cheme, pentru ai încredința puterea, pe cel mai mare adversar al său și singurul în măsură să salveze țara de la catastrofă, generalul Ion Antonescu. Era un gest disperat, dacă avem în vedere că Generalul se afla, la începutul lunii septembrie, de două luni închis cu domiciliul forțat la Bistrița chiar de iresponsabilul rege Carol al II-lea, drept ripostă la reproșurile și învinuirile pe care acesta i le aducea și în scris și verbal, pentru că n-a fost în stare să salveze țara de la rapturile teritoriale din vara anului 1940, cedând o treime din teritoriul ei și mai bine de șapte milioane de locuitori, fără a schița cel mai mic gest de rezistență.

Pornind de la valoarea documentară deosebită, conciziunea lui și faptul că este absolut inedit, publicăm acest înscris în integralitatea lui. Ne exprimăm convingerea că acest document se apropie ca valoare științifică de celebrele „Însemnari din celulă”, redactate și semnate personal de Mareșalul Ion Antonescu în seara zilei de 23 august 1944, în camera-safe, unde fusese închis după arestarea sa și a lui Mihai (Ică) Antonescu, de către Regele Mihai şi camarila sa.                  

1940 - Document olograf scris de Ion Antonescu2Iată documentul:     

„Pentru a pune capăt tuturor zvonurilor care circulă în țară și în străinătate, în privința modului în care s-au desfășurat evenimentele în zilele de 5 și 6 septembrie şi pentru protejarea adevărului istoric se comunică următoarele:

1. În ziua de 5 septembrie ora 12 am fost chemat de M.S. Regele, care după o lungă, limpede și deschisă prezentare a situației țării pe plan intern și pe plan internațional, mi-a încredințat guvernul;

2. La orele 23.00 m-am prezentat Regelui pentru a depune mandatul, fiindcă toți cei consultați mi-au refuzat concursul fără abdicarea Regelui;

3. Regele neavând altă soluție și la insistenţa mea și a Domnului Valer Pop mi-a încredințat, după lungi ezitări la 4 dimineața în ziua de 5 conducerea guvernului cu puteri dictatoriale pe baza mandatului din Înaltul Decret nr. 3052 din 5 septembrie 1940;

4. După ce am ieșit de la Majestatea Sa, am cerut să văd pe Măria Sa Voievodul Mihai căruia i-am spus textual, […] (lipsă text).

5. În tot cursul zilei de 5 (septembrie 1940 – n.n.) am căutat să formez un guvern capabil să domine situația care se agrava din secundă în secundă.

Încercările mele au dat greș. La 21.00, fiind la Președinție, personalul camerei mă anunță că se trag focuri de armă în jurul Palatului Președinției. În aceeași clipă toate telefoanele mă anunță că mulțimea a atacat Prefectura Poliției. Se trag focuri în Piața Teatrului și mulțimea înaintează către Palat. Prima mea pornire a fost să mă duc în mijlocul mulțimilor și să-i opresc. Fiind sfătuit de toți din jurul meu am hotărât să mă duc imediat la Rege și să-i cer abdicarea.

6. La 9 am fost la Rege, împreună cu domnul Valer Pop, care mă împiedicase în ajun să-mi depun mandatul sub cuvânt că nu va fi o catastrofă. După o lungă și dramatică discuție,în care am făcut tot procesul guvernării din ultimii ani am cerut regelui sa abdice și i-am dat termen de gândire până la 4 dimineața. Au susținut cererea mea și Dl. Valer Pop și Urdăreanu. Aghiotanții regelui consultați de mine în prealabil erau de aceeași părere.

7. La ora 23 l-am părăsit pe Rege și l-am sfătuit să se consulte până la ora 4 dimineața cu cine dorește

8. Ieșind de la rege am cerut să văd pe Voievod căruia i-am spus textual […] (lipsă text). Aștept răspunsul său cel mai târziu până la 6 dimineața.

9. La 6.10, Domnul Urdăreanu mi-a prezentat abdicarea Regelui și la ora 8.00 Voievodul Mihai a depus jurământul de credință Nației în fața mea, a Patriarhului Țării și a domnului Prim Președinte Lupu.

Ion Antonescu”.

Iată așadar, succint, modul în care destul de simplu, un rege corupt a fost înlăturat, iar un general patriot și devotat poporului său pornea într-un lung calvar de aproape 4 ani, având drept unic obiectiv reîntregirea țării și salvgardarea intereselor tuturor românilor. Din păcate, românii, în loc să-i fie recunoscători, l-au trimis în fața plutonului de execuție. Dar despre acest lucru, cu alt prilej.

[1] Fondul Cabinetul Militar din custodia Arhivelor Naționale Istorice Centrale, Dosarul nr. 150/1940, f.96-102.

Preluare: art-emis.ro / Autor: Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here