Periplu educativ. Adevăruri despre țările occidentale dezvoltate

EuropaUn material interesant despre adevărul care se ascunde în spatele dezoltării ţărilor “civilizate”, “dezvoltate” din occident şi nu numai (Franţa, Anglia, Rusia, SUA, Germania, Austria + Ungaria, Spania + Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Elveţia, Japonia, China), despre cum s-au dezvoltat “marile state ale lumii” la care mulţi dintre noi se uită cu respect şi veşnică apreciere, despre ororile şi atrocităţile făcute de aceste state pe spatele teritoriilor colonizate şi prăduite pentru oameni (forţă de muncă – sclavi) şi resurse naturale, de-a lungul timpului.

“Europa civilizată” şi “Democraţia SUA” sunt iluzii cu care mulţi români se îmbată. E timpul ca românii să se trezească la realitate şi să nu mai aştepte minuni de la nu ştiu ce ţări, pentru că nimănui nu îi pasă de noi. Noi suntem în UE pentru că la nivel înalt s-a dorit colonizarea, prăduirea şi distrugerea ţării noastre, nu dintr-un alt motiv. Noi suntem cei care ar trebui să ne salvăm! Degeaba aşteaptă unii milă sau ajutor de la aceşti „lupi moralişti”. Nu ne vor oferi nimic! Doar singuri ne mai putem salva! Detalii în continuare:

Un periplu educativ – Adevărata față a țărilor civilizate:

Reprezentanți a diverse națiuni pretinse civilizate și dezvoltate ne țin lecții de morală, ne trag de urechi sau chiar ne insultĂ. Iată care este adevărul despre moraliștii din afara țării, „pionierii democrației”, ai drepturilor omului, ai umanismului ș.a.m.d.:

Franța: Putere coloniala care a controlat, la un moment dat, aproape 13.000.000 kilometri pătrați, aproximativ 9% din întreaga suprafață a uscatului mondial. Un număr impresionant de țări au fost ocupate cu forța de către francezi. Prosperitatea Franței se bazează într-o bună măsură și pe crimele și jaful din fostele țări coloniale.

Iată câteva dintre acestea: Algeria, Camerun, Ciad, Gabon, Niger, Senegal, Tunisia, Madagascar, Maroc, Vietnam, Laos ș.a.

În plus, jumătate din Franța a fost colaboratoare cu Germania în Al Doilea Război Mondial, și asta nu pare să deranjeze atât de mult cât alianța României cu Germania.

A făcut masacru în coloniile din Nordul Africii când acestea și-au cerut independența și chiar după dobândirea independenței au intervenit direct sau indirect în evenimentele politice din fostele colonii. Azi sunt înapoi în Mali la jefuit.

Anglia: Cel mai mare imperiu colonial și sclavagist pentru o perioadă de timp (în America ) – a cuprins peste 20% din suprafața uscată a Terrei. Prosperitatea Marii Britanii se bazează într-o bună măsură și pe crimele și jaful din fostele țări coloniale. Iată câteva dintre acestea: India, Australia , America de Nord, Africa de Sud, Birmania ș.a.

Rusia: Țara în care s-a născut comunismul, o pacoste și o nenorocire pentru România. Și-a consolidat poziția de putere mondială și prin crimele și jaful la care și-a supus țările vasale. Iată câteva dintre țările exploatate de Uniunea Sovietică: România, Moldova, Polonia, Ucraina, Belarus, Georgia, Lituania, Letonia, Estonia, Armenia, Kazakstan, Uzbekistan ș.a..

SUA: Întemeiată pe genocidul îndurat de indienii americani cărora europenii le-au ocupat pământul pe care locuiau de mii de ani. Populații întregi exterminate, înfometate, alungate în rezervații ca niște animale sălbatice ca să facă loc foamei de înavuțire a coloniștilor europeni. Cea mai mare țară cu orânduire sclavagistă după căderea Imperiului Roman, a practicat segregarea rasială până prin anii ’60. Exemplu al democrației și iubirii creștine? Poate o oră, Duminica la biserică…

Aventurile militare germane din cele două războaie mondiale i-au accelerat industrializarea și înarmarea și i-au transformat în jandarmul planetar. Forțați și de expansionismul Rusiei și Chinei comuniste, SUA, după Al Doilea Război Mondial, a purtat mai mult de 10 războaie importante: Vietnam, Iugoslavia, Irak, Afganistan ș.a., alături de diverse alte intervenții militare în toate colțurile planetei mai mult sau mai puțin legitime. A răsturnat regimuri instalate democratic și, de frica comunismului, pe care tot ea l-a finanțat, a susținut dictatori corupți și sângeroși atât pe continentul American (Chile, Argentina etc), cât și în Africa (Mobutu, în Congo) sau Asia. Au finanțat în America Centrală grupări armate teroriste vinovate de crime pe bandă rulantă. Nu le-a păsat că poate oamenii săraci din acele țări aspiră la același nivel de prosperitate și democrație ca în SUA. Sub masca apărării drepturilor omului și cu  ajutorul instituțiilor financiar bancare multinaționale, au pus mâna pe resursele naturale ale mai multor țări. Este emblematică pentru politica SUA declarația publică făcuta de un partizan al acestor războaie, Donald Trump: „Să le luăm petrolul libienilor!”.

În Afganistan, mai important decât Bin Laden erau minereurile strategice de care complexul militaro-industrial american are nevoie ca de aer sau ca de petrol pentru a-și menține supremația.

Germania: Izvor al culturii și tehnicii europene a provocat două războaie mondiale cu consecințe catastrofale – zeci de țări ruinate, genocid planetar zeci de milioane de morți și alte sute de milioane cu viețile distruse!

L-au ajutat pe Lenin să revină în Rusia ca să îl submineze pe țar și știm ce a urmat. Au împărțit Polonia și România cu Rusia și Ungaria. Atacându-l, l-au forțat pe Stalin să transforme URSS în superputere mai repede decât își imaginase.

La încetarea ostilităților, tragedia în spatele cortinei de fier a continuat pentru țările ocupate de Armata Roșie, În timp ce Germania, ajutată de fostul dușman SUA, s-a reclădit și a prosperat. Noi am plătit 20 ani datorii de război URSS-ului, ca țară învinsă.

Austria și Ungaria: Imperiul Austro-Ungar a avut sub stăpânire Cehoslovacia, partea nordică a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Transilvania, Bucovina, părți din Banat, Crișana și Maramureș, Tirolul de Sud. Prosperitatea Austriei și a Ungariei se bazează și pe crimele și jaful din teritoriile ocupate. Toți cei care trudeau și erau taxați astfel încât balurile vieneze să funcționeze, dar nu prea o făceau de bunăvoie și când se răsculau ori erau împușcați, ori eviscerați (trași pe roată) și alte lucruri ce nu prea au încăput în partiturile muzicii clasice vieneze ale epocii. În rest, ordine curățenie și civilizație, nu?

Spania și Portugalia: vinovate de un uriaș genocid prin exterminarea indienilor din America Centrală și de Sud masacrați torturați, arși pe rug, convertiți cu forța la creștinism, transformați în sclavi, ca și negrii aduși din Africa, urmată de jefuirea sistematică a resurselor naturale și îndeosebi a aurului și argintului, care au relansat economia nu doar din peninsula Iberică, ci din toată Europa Occidentală.

Descoperirea Americii ar trebui marcată cu o zi de doliu la nivel planetar, nu cu serbările indecente pentru începutul genocidului american. Ambele țări și nu numai, poarta uriașa rușine a comerțului cu sclavi destinați plantațiilor din SUA, America Centrală și de Sud, care au prosperat prin munca acestor oameni vânați ca animalele și aduși în lanțuri de la mii de kilometric (cei care supraviețuiau călătoriei). Țări profund creștine cu catedrale până la cer, nu?

Italia: a avut colonii în Africa de Est și a visat ca, alături de Germania, să participe la marele jaf planetar, dar deși au fost inițiatorii fascismului european NU au fost considerați țară învinsă pentru că italienii și-au trădat aliatul și pe Il Duce la timp. Atât italienii, cât și nemții i-au susținut în masă pe Musolini și pe Hitler, crezând că nemernicia se va înfăptui fără costuri prea mari în sunet de fanfare, pas de defilare, câțiva comuniști asasinați și fâlfâit de steaguri și cam atât. România n-a avut acest noroc și când ar fi vrut să părăsească alianța nu i s-a permis. SUA și URSS erau înțelese deja. Când i s-a permis era prea târziu și oricum fusesem vânduți deja la schimb.

Olanda: Mai întâi colonia Africa de Sud (pierdută în favoarea Britanicilor) și apoi coloniile din Asia de Sud Est au fost o mană cerească, aducând profituri uriașe pentru micul stat care nu ne vrea în Schengen.

Belgia: A exploatat din greu resursele minerale (cupru, diamante etc), și naturale ale fostului Congo Belgian (capitala Kinshasa). Plecarea lor a lăsat o țară în război civil care a fost împinsă în dictatura aspră și coruptă a lui Mobutu (susținut de CIA, ca să nu intre rușii) după a cărui dispariție a revenit la război civil, interetnic și săracie. Deține minerale strategice pe care mulți și le doresc. Ghinionul lor!

Elveția: pe lângă ceasuri și ciocolată a mai adăpostit în bănci și aurul naziștilor și al americanilor, al rușilor, al oricui, al infractorilor și mafioților de pretutindeni și nenumărate bunuri și valori furate din toate colțurile lumii. Când ai atâția bani în bănci, parcă îți vine să îți speli și să îți apretezi rochița de două ori pe zi. Cum să nu ții lecții de morală și eficiență managerială sărăntocilor?

Japonia: Țările din Asia poartă o vie amintire din războiul mondial legat de atrocitățile comise de ”înalta civilizație” japoneză, care a aruncat asupra lor, nu flori de cireș și poezie, ci bombe și a trecut prin baionete și copii, și femei și a supus la torturi și umilințe inimaginabile polulațiile ocupate.

Casa imperială ar trebui săptămânal să ceară iertare acestor națiuni pentru tragedia de care este și ea direct răspunzătoare, dar se abține până în ziua de azi. Probabil că originea divină le interzice acest lucru… Sunt detestabili. La fel ca și pe Germania, fostul inamic SUA i-a ajutat să redevină ce au fost și mai mult decât atât.

China: închisă în ea însăși mii de ani, acum începe să scrie pagini surprinzătoare în istoria lumii și deja a modificat niște echilibre economice ce dăinuiau de ceva vreme. Rămâne de văzut până unde și ce va induce asta în însăși structura socială și politică a Chinei. Să sperăm că fără convulsii, pentru că ar fi tragic pentru noi toți. Partidul unic însă este o garanție că vor fi convulsii, dar nici un astfel de colos, fie și pluripartinic, nu garantează liniștea și pacea, mai ales dacă se pune pe făcut poliție internațională în slujba democrației.

Există o singură regulă: toate aceste mari puteri “democratice” își urmăresc doar propriile interese economice și strategice. Doar naivii cred altceva.

Ţările „civilizate” pot fi considerate adevăraţi „lupi moralişti”. Lupi moralişti care ne dau nouă lecţii de morală… Iar noi, ca proştii, stăm şi îi ascultăm…

România a fost invitată la masa bogaților lumii să pună pe masă tot ce are: mai ales oameni și resurse naturale… şi doar să așeze scaunele, să scuture fața de masă, să curețe covoarele și să mănânce resturile la masa servitorilor.

Noi ne lipim când de unii, când de alții în speranța că ne vom realiza și noi interesul național. Bine, dar puțină demnitate nu ar strica.

Desigur, lista ororilor înfăptuite de țările “dezvoltate/civilizate” din Occident și Extremul Orient, care și-au consolidat puterea și prosperitatea prin crimă și jaf, este mult mai largă. Prin urmare, ar trebui să privim lucrurile mai în profunzime și să nu mai acceptăm impertinența tâlharilor moraliști ai planetei, care ne tot dau lecții pe diverse teme. Până la urmă, ei reprezintă țări care au „mâinile” pătate de sânge și, prin ce au făcut nu demult, sunt antiteza a ceea ce predică. Dacă adevărul ar fi respectat, toți aceștia ar trebuie să le spună pentru încă 500 de ani celor din țările pe care le-au asuprit, cu fiecare ocazie, „vă rugăm să ne iertați!”.

Astăzi atacurile și invaziile nu se mai fac doar cu armata, ci și prin instrumente economice, financiare, bancare și bursiere controlate tot de cei menționați anterior.

Și dacă e să privim la acel trecut care ne reprezintă pe noi, românii, îți amintesc, cititorule, că suntem urmașii unui popor care:

– Nu avea sclavi,

– Unde femeia era egala bărbatului și

– Credea în nemurire înainte de creătinare.

Asta este ceea ce definește natura noastră profundă și depinde de noi ca tradiția înalt spirituală să reînvie. Sau măcar spiritul de la Marea Unire.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Noua Ordine Mondiala se instaureaza prin dezbinare si teroare, vezi Piramida Puterii Mondiale:
    http://gandeste.org/general/cine-conduce-lumea-piramida-puterii/20836.
    In varful piramidei este ochiul care vede tot-Lucifer
    Ingerii luminosi au fost condamnati la carcera sub pamant pentru 77 de generatii si se cam apropie timpul sa iasa afara la lumina, insa nu le convine sa se impiedica la tot pasul de privirile oamenilor care sunt curiosi, lacomi, hoti, mincinosi, parsivi si rai-violenti, asa ca s-a hotsarat deja ca din cei cca. 7 miliarde de oameni cati sunt acum pe pamant sa moara cca, 6,5 miliarde si sa ramana doar 500 de milioane adica elitele supuse lui Lucifer si sclavii lor.
    In rest banii, petrolul, aurul sunt motive, ei au toti banii si puterea din lume, totul raul asta de pe fata pamantului, somajul, crizele financiare, pauperizarea, terorismul si razboaiele sunt ca sa ii DOMINE pe oameni si sa-i tina supusi sub ascultare.
    La nivelul de indobitocire si de dezbinare la care s-a ajuns este foarte greu sa-i mai poti organiza ca sa-i urnesti din loc pe oameni.
    Toate cele bune!

  2. “Noi suntem în UE pentru că la nivel înalt s-a dorit colonizarea, prăduirea şi distrugerea ţării noastre, nu dintr-un alt motiv. ” Ca sa se ia credite de care s-au folosit politicii personal si nu ptr dezvoltarea Romaniei, ca tara. Pai sa le dea inapoi, ei, politicii, personal!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.