“Gena” românilor!

Fetita tricolor RomaniaÎn online se propagă adesea afirmaţia că românii suntem „genetic” predispuşi la hoţie, la aroganţă, la invidie, la prostie etc. şi, fiind genetice, nu are sens să căutăm rezolvarea pentru că sunt fără soluţie!

Paradoxul este că la olimpiade şi la competiţii de inventică nu stăm mai rău decât alte naţiuni, ceea ce ar contrazice „teoria genetică“.

Adevărul este că naţiunea română are toate şansele să devină una cu „gene degenerate” dacă exodul celor capabili va continua în acelaşi ritm, pentru că va apare fenomenul selecţiei naturale.

Statele care duc o politică de atragere selectivă de resurse umane se vor „înnobila” cu oameni de calitate şi cele care suportă exodul vor rămâne cu „reziduri umane”.

Dacă mergem mai departe cu analiza vedem că, deşi ca indivizi nu stăm rău, ca naţiune realizările sunt submediocre, nu doar în ce priveşte guvernarea, dar şi în ce priveşte domenile ştiinţifice.

În medicină avem medici mulţi şi unii destul de buni, dar medicina, în ansamblu, are rezultate modeste.
În construcţii avem constructori calificaţi, dar aportul românesc în tehnologia construcţiilor este mediocru. Constructorii români sunt buni ca executanţi şi proiectanţi, dar nu şi ca inovatori.
În IT, deşi există mulţi specialişti buni, realizările în software sunt modeste şi de munca şi pregătirea specialiştilor profită firmele străine.

Toate exemplele de mai sus şi multe altele demonstrează că există carenţe în managementul domenilor, ori managementul nu-i genetic, este o cultură şi se transmite din generaţie în generaţie.
Formele de manifestare a acestei culturi a descris-o bine Caragiale.

Care sunt cauzele se pare că nu a interesat şi nu interesează pe nimeni.

Să descifrăm mecanismul prin care se manifestă şi se perpetuează un management social falimentar.

În ţările capitaliste stratificarea socială era în funcţie de avere şi averea în funcţie de calităţile proprietarilor.

Comunismul a considerat că stratificarea în funcţie de avere este inechitabilă, că societatea nu oferă şanse egale unui copil provenit dintr-o familie săracă cu ale unui copil provenit dintr-o familie bogată. Comunismul şi-a propus să realizeze acele şanse egale eliminând proprietatea privată şi aducându-i pe oameni la un status egalitar.
Practic, toţi copiii porneau de la aceeaşi „linie de start”.

Teoretic comunismul ar fi trebuit să promoveze mai multe valori umane decât capitalismul, pentru că oferea aceleaşi şanse. Totuşi contraperformanţele elitei comuniste şi a celei postdecembriste demonstrează că selecţia are un viciu major. 

Unde s-a produs eroarea?

Cred că una din erori, dar nu singura, s-a produs la sistemul de valori care au stat la baza selecţiei.

Cum se făcea selecţia „meritocraţiei” în comunism.
S-a pornit de la ideea că în fiecare individ există tendinţa de afirmare socială – ambiţia, care este cenzurată de educaţie, de valorile morale. Comunismul a ales să exploateze ambiţia şi a ignorat valorile morale – etica.

Încă din primele zile ale instaurării comunismului au fost aleşi oameni săraci material şi „cu duhul”, şi li s-a oferit şansa să devină persoane importante, cu condiţia să suprime orice rezistenţă şi să fie loiali partidului.

După ce a trecut perioada consolidării puterii şi au înfrânt rezistenţa „rămăşiţelor burghezo-moşiereşti” prin naţionalizare şi colectivizare, s-a trecut la o altă fază a selecţiei „cadrelor de nădejde”, a „specialiştilor”.

Cel mai bine se reflecta sistemul de valori în “selecţia” pe care o făceau şi o fac servicile de informaţii.
În comunism căutau şi racolau elevi şi studenţi cu rezultate bune sau foarte bune, cu ambiţii mari şi lipsiţi de etică, sau chiar fără scrupule.
Aceştia erau ademeniţi cu cariere promiţătoare, cu salarii şi avantaje peste medie, cu protecţie în faţa legilor, cu un fel de imunitate.
Siguranţa, cariera şi avantajele materiale au făcut pe mulţi să accepte.

Trebuie să remarcăm că printre studenţii cu potenţial erau două categorii, unii ambiţioşi şi alţii care îşi împărţeau timpul pentru carieră şi pentru valorile culturale: artă, sport, cultură generală şi alte ştinţe umaniste.
Cei din prima categorie luptau pentru medii mari ca să aibă posibilitatea să aleagă posturile cele mai bune, pentru că repartizarea se făcea în ordinea descrescătoare a medilor. Ei erau şi cei care solicitau intrarea în PCR ca să poată promova în funcţii de conducere.
Cei din a doua categorie erau mai interesaţi de cultură decât de posturi şi de carieră.
Celor ambiţioşi li se propuneau avantaje, promovări, carieră de succes, protecţie/imunitate pentru abuzuri sau alte ilegalităţi la care ar fi putut fi supuşi sau de care ar fi fost acuzaţi.

Îmi amintesc de o colegă de servici care ne-a spus că fiica ei în clasa XI-a, care voia să urmeze dreptul, a  primit o propunere de colaborare şi i se garanta intrarea la drept. S-au sfătuit părinţii şi au refuzat, în condiţiile în care concurenţa era acerbă, 8-9 pe un loc. Mulţi nu au avut putere să „dea cu piciorul la aşa pleaşcă”.

Pentru studenţi erau ale oferte, în general cu locurile de după absolvire.
Nu erau racolaţi doar studenţi merituoşi, erau şi din cei cu „probleme” fie de disciplină, fie de (in)capacitate intelectuală pentru nivelul învăţământului superior.
O colegă care nu a răspuns la nicio întrebare la seminarii şi care, când era solicitată, spunea cu nonşalanţă că nu s-a pregătit, avea câte 4-5 examene restante în toamnă şi le promova pe toate, deşi în sesiunile normale nu reuşea să ia mai mult de 1 examen. După terminarea facultăţii făcea servici într-o clădire conspirativă, din centrul capitalei, în condiţile în care era din nordul Moldovei şi nu avea buletin de Bucureşi ca să aibă dreptul să poată fi angajată în capitală.

După ’89 s-a conservat acelaşi sistem de promvare a “meritocraţiei”, respectiv loialitatea şi lipsa de scrupule.
Pe lângă promovare în carieră a intervenit posibilitatea de a face afaceri cu statul şi de a se „căpătui”.
Problema este că oamenii cu adevărat valoroşi nu au nevoie să facă compromisuri şi să recurgă la avantaje oferite de putere şi refuză să rişte, să se „lege la cap dacă nu-i doare”.

Acest sistem produce o selecţie a carieriştilor, oameni fără caracter, o selecţie a impostorilor.

Categoria respectivă atrage alte persoane cu aceleaşi valori, în special tineri, la care simţul responsabilităţii încă nu este maturizat şi nivelul corupţilor care acoperă societatea se măreşte.
Odată pervertit un om, ca să-l menţii în sistem nu trebuie decât să-l şantajezi.
Dacă la început au cedat din ambiţie şi din inconştienţă, a doua oară cedează de frică şi de ruşine.

Managerii fără caracter iau decizii lipsite de onestitate, decizii la baza cărora stau interesele pe termen scurt ale lor, ale celor din sistem, ale superiorilor. Promovările sunt făcute în funcţie de loialitate, în detrimentul competenţei. Frustrarea produsă de lipsa eticii provoacă rezistenţa prin pasivitate din partea subordonaţilor şi asta duce la rezultate mediocre.

Managerii apelează de regulă la metode coercitive, şi o societate condusă prin metode cercitive nu poate avea rezultatele pe care le are o societate în care se aplică metode stimulative.

Managerii români confundă dominarea cu impunerea voinţei celui mai puternic, respectul cu obedienţa, autoritatea cu responsbilitatea

N. Iorga spunea: „A stăpâni nu înseamna a domina“.
şi
H. Heine afirma că „O naţiune nu pote fi regenerată dacă regimul ei nu dovedeşte o înaltă forţă morală. Această forţă regenerează”.

Etica este ce a lipsit şi lipseşte comunităţii româneşti şi în lipsa eticii rezultatele nu pot fi decât submediocre.

Concluzia este că problema românească a corupţiei şi ineficienţei nu este una fatalistă – genetică, şi că are soluţii prin restabilirea eticii în societate!

Preluare: decantare.wordpress.com

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.