Ruşii vor război, uitați unde și-au pus țara!

Rusia vrea razboi - Bare NATOPentru a înțelege politica lui Vladimir Putin în Crimeea sau în Ucraina trebuie să ne reamintim anul 1990. De atunci occidentalii au extins NATO de mai multe ori către Est, și chiar în interiorul granițelor fostei URSS. Și au făcut acest lucru neținându-și cuvântul dat.

De abia cu Crimeea, după ce s-a văzut încercuită de baze ale NATO, Rusia a ripostat, s-a apărat pentru prima dată după înfrângerea suferită în Războiul Rece, pentru prima dată după reunificarea Germaniei și pentru prima dată după un sfert de secol de trădări și înșelătorie venite din partea Occidentului.

NATO s-a implantat la frontiera rusă, în statele baltice. Rupând Crimeea de Ucraina, Rusia a încearcat să împiedice ca flota sa de la Marea Neagră să intre în aceeași zonă NATO, adică să piardă și Marea Neagră, cu tot ce presupune. Cum să ne mai mirăm?

Dacă pentru Rusia nu trebuie să fie important să-și mențină o zonă de influență sau tampon la granița sa, atunci de ce este atât de important pentru Occident să fie prezent în Ucraina, pentru ca Rusia să nu aibă ceea ce își dorește?!

”Logica” noastră, un mod de gândire infuzat propagandistic și pe care îl acceptăm necondiționat, necritic, ne îndeamnă să credem că Occidentul are dreptul și căderea să își apere interesele geostrategice la granița cu Rusia, pe care apriori, aceeași logică ne îndeamnă să o considerăm un inamic. Rusia însă nu are acest drept. De ce? E o logică destul de simplistă care ne mai îndeamnă, în același timp, să ținem partea „șmecherului”, care e mereu liber să mintă și să înșele, în vreme ce o fantomă din trecut, Rusia, care ne bântuie, e liberă în imaginația noastră să aibă parte de tot răul pe care îl poate primi, pentru că îl merită cu prososință. Ca să nu mai vorbim despre înclinația „ancestrală” a statalității românești pentru a fi de partea celui mai puternic…

Însă un lucru ar trebui să ne fie clar: Occidentul a promis în 1990 și nu și-a respectat angajamentele! Pe 9 februarie, James Baker, secretarul de Stat american din timpul președintelui George Bush senior, l-a asigurat pe Mihail Gorbaciov, reformatorul URSS, în sala «Ecaterina aII-a», loc cu încărcătură istorică de la Kremlin, că alianța militară occidentală nu-și va extinde nici măcar cu un milimentru influența către Est, dacă Moscova va accepta ca Germania să se reunifice în cadrul NATO.

A doua zi, pe 10 februarie, Hans-Dietrich Genscher, ministrul german al Afacerilor Externe, reia promisiunea în fața ministrului de externe al URSS Eduard Șevarnandze, așa cum a confirmat mai târziu o notă confidențială a guvernului german: „Suntem conștienți că apartenența unei Germanii unite la NATO ridică probleme complexe. Dar un lucru este sigur pentru noi: NATO nu se va extinde spre Est”. Gorbaciov își aduce aminte și el că se stabilise ca NATO să nu se extindă un milimetru către Est. Numai că a comis o gravă eroare: a avut încredere într-o gentleman’s agreement cu Occident și nu a cerut ca această promisiune să fie înscrisă oficial. Însă ce nu putem rata este observația că pe atunci occidentalii înțelegeau pe deplin preocuparea Rusiei pentru o zonă de influență sau tampon la granița sa. Astăzi nu o mai fac!… Ce s-a schimbat între timp pentru occidentali? Nimic, am putea spune. Pe atunci le era favorabil să o facă, acum le este favorabil să nu o facă.

Deranj la sferele de influență

Polonia, Cehia și Ungaria au aderat la NATO în 1999, Bulgaria, România, Slovacia și cele trei state baltice, Lituania, Letonia și Estonia, în 2004. În 2008, la Summit-ul NATO de la București, s-a ratat extinderea NATO către Ucraina, dar ideea a rămas în stadiu de proiect – Angela Merkel și-a schimbat decizia în ultimul moment și a oprit înaintarea trupelor. În ultima zi a Summitului, Vladimir Putin a avertizat: „Apariția unui bloc puternic la frontiere va fi considerată de Rusia drept o amenințare directă pentru securitatea noastră”. De atunci NATO s-a preocupat intens să-și instaleze baze în Asia Centrală, în Adzerbaidjan, în Kazahstan, în Turkmenistan, în Kârgâstan. Rusia este practic încercuită. Dar, nu-i nimic, pentru că NATO are numai intenții bune!, ar trebui să-și spună rușii. Dar nu o fac, poate pentru că nu sunt români… Între timp, însă, NATO demonstrează chiar și pentru români sau în special pentru noi că nu face turism în toate aceste țări: instalează un scut antirachetă la granița sa de Est, fără a se simți datoare să comunice măcar intențiile sale ”partenerului” estic.

Nu trebuie să uităm faptele dacă dorim să fim ponderați și corecți în judecată, dar și apți să înțelegem teama Rusiei de a fi încercuită, dar și aroganța Occidentului, care, conștient fiind de ceea ce face, pretinde să nu întâmpine nicio rezistență.

Putin acționează rațional – răspunde la politica de forță a Occidentului printr-o politică de forță. Însă pentru prima dată și atunci când Occidentul a mers prea departe. Iar dacă noi, românii, suntem deranjați de ideea sferelor de influență între marile puteri, cel mai bine este să ne adresăm tot Occidentului. În fond, primul-ministru Churchill al Marii Britanii este cel care i-a vârât sub nas lui Stalin acel bilețel atât de pragmatic al procentelor din Europa de Est. Nu există nici măcar un singur indiciu că occidentalii ar fi renunțat vreodată la această logică a sferelor de influență. Probe contrare? Războiul din Vietnam, războiul din Coreea, ca de altfel mai toate intervenții militare americane din timpul Războiului Rece.

Pentru Angela Merkel, Putin trăiește într-o altă lume. S-ar putea să fie adevărat, dar s-ar putea să fie lumea unui om trădat.

Trebuie să facem abstracție de propaganda din cele două tabere pentru a înțelege. Propunând Kievului un Acord de Asociere, Uniunea Europeană, în aroganța sa strategică, a pus Ucraina într-o situație imposibilă, obligând-o să aleagă mult prea devreme între Vest și Rusia. Apoi dezvoltările au fost dintre cele mai nefirești și antidemocratice. Un președinte ales ”democratic”, autocratul Ianukovici, care a refuzat să semneze acordul, a fost înlăturat de stradă, iar acordul pentru o schimbare de putere la Kiev încheiat împreună cu Rusia nu a ținut nici 24 de ore. Rusia a resimțit din nou trădarea și a considerat că Ucraina este pierdută. Ce i-a mai rămas de făcut a fost să pună mână pe Crimeea, cea pe care Hrușciov o făcuse cadou ucrainenilor în 1954, în epoca sovietică, într-un mod prea ușor de a fi considerat drept abuziv.

Kievul se orientează deschis către NATO. Partidul de la putere, al Iuliei Timoșenko, anunță intenția de a adera la Alianță, iar Anders Fogh Rasmussen, secretarul general NATO, vine în întâmpinare și declară că vrea să „intensifice parteneriatul cu Ucraina”.

Occidentalii fac din nou jocurile, călcând nu numai cuvântul față de Rusia, dar și propriile reguli ”democratice”, precum cea a ”sfințeniei” alegerilor. Dacă ar fi pentru prima dată…

În vreme ce amestecul americanilor în „jocurile politice” din Ucraina devine tot mai transparent, SUA investind miliarde de dolari în ”democrația” de acolo, mașina de propagandă occidentală vrea să ne facă cu orice preț să credem că rușii cei bădărani și brutali, plini de votkă, sunt în Ucraina și distrug și ucid. Nu reușește să convingă, însă strădania continuă. Sunt căutați ruși în conflictul din estul Ucrainei, și bineînțeles că ei există, așa cum în cealaltă parte a Ucrainei există americani, inclusiv militari. Dubla măsură își face din nou de cap cu mintea nostră: când rușii masează trupe la granița cu Ucraina trebuie să fie un semn evident al faptului că se pregătesc de război, când NATO aduc trupe și echipament de partea cealaltă nu este decât un semnal că vor să prezerveze pacea. 

Însă alianța militară care a bombardat Serbia violând dreptul internațional și a bombardat Libia pe niște baze juridice dubioase acum denunță, cu un simț justițiar și umanism ipocrit, ocuparea ilegală a Crimeii, dorindu-și pentru sine să rămână imaculată în conștiința opiniei publice prefabricate. Nu se contestă rezultatul referendumului din Crimeea, dar se denunță ”abominabila” modificare de granițe, prima de după Al Doilea Război Mondial. Fără a fi pusă în discuție sau întrebată și Serbia dacă, odată cu apariția Kosovo, ”întâmplare” care trebuie trecută în dreptul „faptelor de arme” ale Occidentului, i s-a întâmplat cumva altceva.

Citește și:
Pentru Rusia, cu ură
Rusian ursul votkaSe spune că, exasperat de rusofobia lui Petre Țuțea, un 
interlocutor a încercat să-l încolțească și l-a întrebat 
ce părere are despre Dostoievski. Răspunsul lui Țuțea nu 
l-a dezamăgit: „Era neamț!”. Savuroasă, replica filozofu-
lui concentrează toate idiosincraziile românului, mai mult 
sau mai puțin învățat, față de Rusia și cultura ei. În ra-
portarea la marele vecin, dispar orice clivaje ideologice și afinități poli-
tice, sunt uitate rivalitățile temporare, se evaporă normele de bun-simț, 
iar rezultatul final se învecinează cu rasismul. În linii mari, europeniza-
ții locali nu au putut suporta Rusia, deoarece a amenințat cu precădere, în 
trecut, monopolul de legitimitate al Occidentului, iar pentru filetiști 
punea în pericol ideea excepționalismului românesc. Nu e o întâmplare că 
ambele falange se întâlnesc în chestiunile vitale (Citește mai departe...)
Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.