Marea întâlnire zilnică

Batrani impreunaO fotografie și o poveste, fotografia este mai mult decât expresivă, povestea este dramatică și plină de miez.

„Bătrânul are 80 de ani și în fiecare dimineață vine și ia micul dejun cu soția sa. L-am întrebat de ce soția lui este la azil, iar el mi-a răspuns că are boala Alzheimer. L-am întrebat: soția ta se va îngrijora dacă tu nu ajungi să iei micul dejun cu ea? A răspuns că ea nu-și mai aduce aminte, nu mai știe cine este, că de 5 ani nu-l mai recunoaște deloc. Am rămas surprins și i-am zis: ‘Incredibil! Ea nu te mai recunoaște și cu toate astea în fiecare dimineață ajungi aici și iei micul dejun cu ea’. Bătrânul a zâmbit, s-a uitat adânc în ochii mei și mi-a strâns mâna. Apoi a zis: ‘Ea nu mai știe cine sunt eu, dar eu mai știu cine este ea’”.

„Era o dimineață agitată și aglomerată de muncă de spital, una din acele zile tipice, cu lume multă la camera de gardă, fiecare cu urgența sau problema sa, așteptând la rând să intre la un medic. În jurul orei 8.00 un domn în vârstă, bine îmbrăcat, un bărbat fin, să fi avut în jur de 80 de ani, a sosit și el la acest spital ca să îi fie scoase firele urmare a unei mici intervenții chirurgicale pe care o suferise la mâna dreaptă din pricina unui nedorit accident casnic.

Era grăbit și a rugat asistenta să îl rezolve cât se poate de repede pentru că la ora 9 avea o întâlnire importantă și avea nevoie de timp ca să ajungă de la spital la locul întâlnirii. Nu putea să întârzie.

Asistenta i-a controlat semnele vitale, puls, tensiune, controlul de rutină, știind că va dura cel puțin o oră până când medicul îl putea primi. Bătrânul domn privea nerăbdător ceasul din minut în minut. Asistenta a decis să se uite la rana lui cusută, să vadă dacă îl poate ajuta ea în locul medicului.

Examinându-i-o, a văzut că era bine cicatrizată și vindecată, așa că a vorbit cu unul dintre medicii de gardă să i se permită să se ocupe ea, să îi scoată firele și să îi facă igiena locală necesară în aceste situații.

În timp ce îi îngrijea rana, l-a întrebat dacă avea cumva o altă programare la un alt medic în acea dimineață, din moment ce era atât de grăbit încă de la prima oră.

Bătrânul a spus că nu, nu merge la alt doctor, însă trebuie să ajungă la căminul de bătrâni ca să servească micul dejun alături de soția sa. Face acest lucru în fiecare dimineață, zi de zi, de ani de zile.

Asistenta l-a întrebat despre starea de sănătate a soției. El i-a spus că soția era acolo de ceva vreme, pentru că era grav bolnavă. În timp ce mergea cu el pe coridor, asistenta l-a întrebat dacă ea s-ar fi supărat în cazul în care el ar fi întârziat un pic la micul dejun. El a răspuns că soția lui nu mai știa de ceva timp cine este el. Suferea de maladia Alzheimer. Nu l-a mai recunoscut de 2 ani.

Asistenta, surprinsă, l-a întrebat: ‘Și mergeți acolo în fiecare dimineață să luați masa cu cineva care nu știe cine sunteți?’.

Bătrânul domn zâmbi și îi bătu ușor mâna asistentei, spunând: ‘Ea nu mai știe cine sunt eu, este adevărat, dar eu încă știu cine este ea’. Apoi se îndepartă cu pași grăbiți, nu înainte de a-i mulțumi asistentei pentru amabilitate și serviciu.

Asistenta rămase în urma lui, abia abținându-și lacrimile, cu pielea de găină, gândind în sinea ei: ‘Acest fel de iubire îmi doresc și eu pentru viața mea…’.

Morala:

Dragostea adevărată nu este nici fizică, nici romantică. Dragostea adevarată este o acceptare a tot ce este, a fost, va fi sau nu va fi vreodată…”

Poate că astfel trebuie trăit și înțeles acest sentiment pentru a putea pretinde că îl trăiești sau că ai dreptul să vorbești despre el. Poate că această imagine și mai ales această poveste răspunde cumva și la întrebarea: dragostea, în noi sau în afara nostră?

 Batrani impreuna

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.