„SUA corup România în cel mai grav mod”

Julian AssangeJulian Assange, fondatorul Wikileaks,  a declarat că este vital ca România să arate că practici precum existenţa unei închisori CIA pe teritoriul său nu sunt tolerate şi „să se ancheteze pe ea însăşi”. După Assange SUA se ocupă cu „abuzuri” şi „corup” astfel şi România.

Fondatorul Wikileaks a dialogat cu jurnaliştii Gândul Claudiu Pândaru şi Andrei Luca Popescu, timp de o oră, prin intermediul unei transmisiuni online.

Întrebat dacă a meritat să fondeze Wikileaks şi să îşi asume consecinţele divulgării de date, Julian Assange a spus:

„Timpul ne va da răspunsul. Nu cred că jurnaliştii trebuie să fie martiri, dar cred că mergem în direcţia bună”.

El a spus că a reuşit, prin activitatea sa, să „lovească cele trei capete ale monstrului american”: puterea legislativă, cea executivă şi puterea judecătorească.

„Noi am estimat că este un proces de 5-7 ani. Acum suntem aproape în anul al cincilea. Wikileaks, ca organizaţie, a reuşit să supravieţuiască şi să crească. Şi cadrul legislativ se clarifică”.

Julian Assange a vorbit despre schimbările la care se aşteaptă odată cu alegerea unui nou preşedinte SUA:

„Sunt mari şanse ca următorul preşedinte american să fie unul democrat. Într-un mod pervertit, este mai bine pentru Wikileaks să existe un preşedinte republican în State, pentru că atunci democraţii pot activa ca opoziţie în materie de libertăţi civile şi război. Când există un preşedinte democrat, republicanii din opoziţie nu se vor plânge de încălcarea libertăţilor civile şi de activităţi de război”.

Marile afaceri „devin mari ţinându-şi guvernul de partea lor”.

„Am publicat aproape 9 milioane de documente, din mii de speţe. Credem că există mereu o cale de a publica. Asta nu înseamnă că publici totul pe măsură ce primeşti. Uneori, poţi restricţiona anumite informaţii pe termen scurt. Sunt cazuri foarte rare, dar când ajungem în această situaţie, nu publicăm totul, dar spunem de ce. Oamenii omoară oameni, nu informaţiile. Dar zi de zi, guvernele omoară oameni”.

Întrebat dacă ar trebui să existe un filtru între organizaţii precum Wikileaks şi publicul care are acces la aceste baze de date, Julian Assange a spus:

„De ce credeţi că nu facem asta deja? De unde a apărut ideea că noi nu filtrăm? Există 110 organizaţii media cu care avem contract şi lucrăm foarte bine. Totul a pornit de la faptul că am blocat accesul ‹The Guardian›. Dar ideea că nu am filtra informaţiile este un gunoi. Alte organizaţii media sunt invidioase pe succesul nostru, pentru că suntem o concurenţă la nivel social, economic, dar şi când vine vorba despre premii. Noi furnizăm infrastructură de business şi tehnică în toată lumea. Orice organizaţie poate face asta, dacă există voinţă. Dar la ei nu există voinţa de a se asigura că pot publice în orice circumstanţe”.

Julian Assange a vorbit despre legea Big Brother din România privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice:

„E important că România are o dezbatere. În multe ţări nu există dezbatere, dar este important şi de unde apare această dezbatere pentru că, de regulă, supravegherea în masă a comunicaţiilor are loc în culise, fără niciun fel de dezbatere. O întrebare interesantă este şi de unde vine această dezbatere? În alte ţări, de exemplu în UK, Australia, Noua Zeelandă, SUA, ea a apărut ca urmare a dezvăluirii acestor practici care au loc oricum. Comunitatea de informaţii şi prietenii ei  – dacă îi putem numi aşa – încearcă să transforme ceea ce fac deja în ceva legal, pentru a elimina riscul unor eventuale anchete pe parcurs pentru ceea ce fac deja departe de ochii publicului.”, precizând că, în multe state, o astfel de dezbatere apare când există dezvăluiri cu privire la abuzuri.

„Nu sunt un expert când vine vorba despre România, dar bănuiesc că există temeri similare în fundalul acestei debzateri. Costurile pentru supraveghere electronică scad cu 50% în fiecare an. Acum s-a ajuns la nişte costuri care fac posibil ca o ţară ca România să poată monitoriza majoritatea comunicaţiilor electronice importante – SMS-uri, e-mail-uri etc. – în cea mai mare parte a timpului, vizând cea mai mare parte a populaţiei. Este o situaţie foarte greu de gestionat. Părerea mea este că aceste servicii se specializează în a încălca legea, a face lucruri în secret. Monitorizarea electronică în masă este ceva foarte complex, este foarte greu de legiferat. Nu vor respecta legea nici dacă va trece această lege”. O ţară ca România poate să monitorizeze majoritatea comunicaţiilor în mare parte a timpului şi pentru mare parte din populaţie”.

Un alt subiect discutat a fost existenţa unei închisori secrete a CIA pe teritoriul României, în contextul declaraţiilor făcute recent pentru Der Spiegel de către fostul preşedinte Ion Iliescu, care spunea că a aprobat “în principiu” o solicitare a SUA din perioada 2002 – 2003 privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba despre vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei prezidenţiale.

„Nu există un abuz mai mare pe care un stat poate să îl comită decât să asasineze sau să ţină în captivitate, în secret, oameni. SUA fac asta şi corup România în cel mai grav mod. Este vital ca România să arate că asemenea abuzuri nu sunt tolerate şi să se ancheteze pe ea însăşi. România a avut probleme, în trecut, cu Rusia şi cu alte state, şi există discuţia să îi facă astfel de concesii Americii, ceea ce este o porcărie totală. România primeşte ce vrea de la Rusia. Sigur că, pe termen lung, poate fi o ameninţare, dar România trebuie să se poziţioneze cu atenţie în relaţie cu vecinii mari, precum Rusia sau Germania. Şi SUA fac un tip de anexare în România sau alte ţări, anexând sistemele electronice”.

Fondatorul Wikileaks a vorbit despre fostul contractor al Agenţiei pentru Securitate Naţională (NSA) Edward Snowden şi despre decizia acestuia de a fugi în Rusia.

„Snowden nu este prizonierul Rusiei, este un anumit tip de prizonier al SUA, care i-au anulat paşaportul în timp ce se îndrepta spre Cuba. De ce doar Rusia, Venezuela, Ecuador şi Libia au fost dispuse să îi acorde azil? Răspunsul este evident: alte state se tem de SUA”.

„Anul acesta vom mai publica încă un milion de documente. Duminică, am dezvăluit detalii despre Trident, programul nuclear de submarine aflat în stare de degradare. Sunt multe lucruri interesante. Ne bucurăm că, dacă acum doi ani ne luptam să ne apărăm verdicitatea informaţiilor publicate şi să supravieţuim ca organizaţie, am supravieţuit, nu am distrus niciun document din cele care ni s-au cerut să fie distruse, am învins blocada economică de care suntem vizaţi”.

Julian Assange, celebru jurnalist australian, este fondator şi redactor-şef al site-ului Wikileaks, care publică documente secretizate provenite din scurgeri de informaţii.

Assange este investigat în Statele Unite din 2010, după ce Wikileaks a publicat o serie de documente militare şi diplomatice secrete. Jurnalistul a primit azil politic din partea autorităţilor ecuadoriene în anul 2012, fiind găzduit şi în prezent de Ambasada Ecuadorului din Londra. Pentru activitatea sa în cadrul Wikileaks, Julian Assange a câştigat mai multe premii internaţionale pentru jurnalism, fiind considerat un promotor al libertăţii presei şi jurnalismului de investigaţie.

Loading...
loading...

8 COMENTARII

  1. Sa dea Dumnezeu sa fie asa .Sa scapam odata de haita asta de hoti poreclit politicieni . Nea furat tinereta comunisti ,acum la batranete ne fura cu pensiile mizerabile care nunajunge nici pt. mancare. Dar fiecare politician e milionar.,parca au mostenit milioanele .

  2. americanii mimeaza democratia americanii practica in relatiile sale cu celelante popoare de sclavie economica pacat ca celelante puteri Rusi China nu au un sistem democratic consolidat ca sa fie de unde alege

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.