„Aceia care desperează de destinul de a se fi născut români judecă strâmb”

Mircea Eliade tanar„A apărut acum, de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali şi scriitori: a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existenţa unui specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului românesc. Să ne înţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a simţi şi gândi valorile universale; ei nu spun: „Nu mai sunt român, pentru că sunt înainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu universal şi etern”. Tinerii aceştia nu dispreţuiesc românismul pentru că sunt comunişti sau anarhişti, sau mai ştiu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur şi simplu, regretă că sunt români şi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naţie de pe lume, chinezi, unguri, nemţi, scandinavi, ruşi, spanioli; orice, numai români – nu. S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, de eroism, de probleme filozofice, de creaţie artistică şi aşa mai departe.

Unul dintre ei se îndoieşte demult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii şi i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria şi cultura „românească” nu e de origine română. Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. – toţi, dar absolut toţi sunt străini. Sunt slavi, ovrei, armeni, nemţi, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deştepţi, sunt şmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.

Dacă le pronunţi vreun nume despre care se ştie sigur că e românesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă e slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. Cunosc câțiva moldoveni care spun cu mândrie: „Am sânge grecesc!” sau „Strămoşu-meu a fost rus”. Singura lor şansă de a fi oameni adevăraţi este de a-şi dovedi că originea lor nu este curat românească. Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atât a frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.
Toţi tinerii aceştia au de făcut obiecţii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deştepţi, şi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urlă „Neant! Agonie! Zădărnicie!”, cine nu se dă cu capul de pereţi ca să afle „autenticitatea”, „spiritualitatea” şi „viaţa interioară” – acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vieţii şi ale culturii, nu poate crea nimic. Românii sunt deştepţi – ce oroare! Unde poate duce deşteptăciunea? La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte, superficial, realitatea – când îţi lipseşte facultatea de a imagina probleme, îţi lipseşte boala prin care poţi întrezări moartea şi existenţa, îţi lipsesc înseşi elementele dramei lăuntrice?

Tinerii aceştia sunt supăraţi pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte şi nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică şi etică a desperării. Şi, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii şi culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. (…)

Alimentaţi de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprie. Tinerii au reacţionat împotriva curentului de acum 10-12 ani, pornit de la Gândirea şi Ideea Europeană (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sunt tot în cursurile şi publicaţiile lui N. Iorga), care proclamase „autohtonismul”, „specificul etnic” în artă şi în gândire şi încercase cea dintâi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei româneşti.

Cauzele acestei reacţiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism în cultură, disoluţia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante şi prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. De altfel, nici n-am încercat aici să cercetăm întreg fenomenul „a nu mai fi român”, ci numai să denunţăm câteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale.

Aceia care desperează de destinul de a se fi născut români judecă strâmb meritele şi defectele poporului. Ei vor problematici, îndoieli, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala şi despre eroi are o concepţie cu totul familiară. Pentru un tânăr intelectual, credinţa şi îndoiala au valoare filozofică, deschid căile meditaţiei, pun probleme; pentru un ţăran român nu există îndoială, el crede firesc (aşa cum curg apele, cum cresc florile), fără „probleme” (ţăranul român este realist; vezi colecţiile de proverbe, ca să înţelegi cum a reacţionat el contra încercărilor de idealism, de criticism aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). (…)

Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur şi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti ceea ce vrea Şestov sau Dostoievski”.

Autor: Mircea Eliade

Loading...
loading...

5 COMENTARII

  1. A fi roman nu este o dorinta, nu este o idee, nu este o datorie, nu este o mandrie sau o haina de purtat in functie de cum bate vantul. A fi roman e … dupa cum simti: SIMT CA SUNT ROMAN si gata..Cei care vor sa se simta a fi altceva, urla si fug de ceea ce sufletul lor respira prin toti porii; ei simt ca sunt romani dar fug de asta. Treaba lor. Cu cat ei afirma mai mult ca nu vor sa fie, cu atat constata ca nu pot fugi de ceea ce simt ca sunt. Parerea mea.

  2. Invataminte superbe da daca mai exista oRomanie e datorita taranului care analfabet fiind a stat la hotare impotriva lacomiei navalitorilor si cati au fost dar voi tinerii daca ve-ti uita ca sunteti fii nepoti de tarani s-ar putea sa deveniti nomazi

  3. Si noi am fost nomazi, stim ce inseamna sa uitam si sa parasim.. Bucuria mea e ca in calatoriile mele si in ratacirile mele am descoperit ca nicaieri in lumea asta nu as putea gasi frumusetea taranului roman, iar acum o ridic printre valorile mele supreme cu toata convingerea.

  4. Toat rusinea de a fi roman incepe din clipa cand iesi din casa, dar mai presus cand parasesti Romania – fie ca e vorba de munca sau de vacanta, tinerii romani intelectuali sunt totimpul priviti ca rude ale tiganilor; da, tigani si nu rromi, romi sau cu oricare nume ar mai fi fost ^botezati^, pentru ^a da bine^ in documente. Sunt tanara si ma rusinez de prostia romaneasca, de cimele si violurile de la sate si de miile de copii ce trebuie sa sufere zilnic din pricina idioteniei parintilor care prefera sa mai faca un copil pentru o alocatie in plus. Fie ca sunt romani sau tigani, ii pun pe toti ^in aceeasi oala^. Pe urma sunt ^mai marii^ nostri politicieni care se lupta asiduu pentru a-si mari semestrial viitoarele pensii… Ah, si sa nu uit de ^mai marii^ preoti… care si ei lupta pentru bani si vile. Pe urma sunt romanii care se lasa vanduti pe o galeata cu ulei si faina, ce nu le ajunge nici macar o luna… dar, deh, votul a fost cumparat. Mi-e sila si de cei care stau acasa si se plang incontinuu fara sa fi iesit macar o data in strada sa strige ca vrea un Guvern nou, capabil; sa nu fi avut nevoie de manipularea de dupa Colectiv si nici de vreun alt eveniment tragic pentru a face o schimbare. Mi-e sila ca m-am nascut in Romania, tara crimelor, violurilor, tara care creeaza pe banda rulanta prostituate, mafioti si hoti! Nu ma refer doar la cei din Guvern… ci si la cei care parasesc patria si ne fac imaginea de rusine… Dar care imagine, pana la urma, daca personalitatile lor sunt strict corelate cu mediul in care s-au nascut si au crescut?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.