Agricultura tradiţională

Agricultura traditionala

Veşnicia s-a născut la sat, spunea Blaga. Ţăranul român reprezintă gena autentică a civilizaţiei mileniului actual. El reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii occidentale, care încearcă cu disperare să-şi îndrepte nesăbuinţele trecutului.

Dacă agricultura ţărănească va avea un viitor în România, acest viitor va depinde foarte mult de voinţa şi capacitatea noastră de a reveni la o viziune agrară şi creştină asupra lumii.

Departe de a fi o binefacere pentru omenire, minunile agriculturii de tip industrial s-au dovedit a fi un dezastru. Toate promisiunile ei sunt iluzorii. În primul rând, s-a dovedit ca agribusiness-ul este incapabil să supravieţuiască pe piaţa liberă fără masive subvenţii de la stat. Fermele industriale de creştere a animalelor pompează hormoni şi antibiotice într-o asemenea măsură, încât porcii şi vitele n-ar mai putea supravieţui sub cerul liber. Astăzi, puţini sunt românii care se opun cultivării plantelor modificate genetic şi încă mai puţini se opun cultivării plantelor oleaginoase pentru biocombustibil.

În viziunea industrială asupra agriculturii, ogorul, fâneţele sau animalele sunt considerate resurse care pot fi exploatate până la epuizare, ca în industria extractivă.

În SUA, industrializarea forţată a agriculturii a creat un adevărat dezastru, ale cărui proporţii de-abia acum încep să fie percepute. Douăzeci până la patruzeci la sută din veniturile fermierilor care practică agricultura de tip industrial provin din subvenţiile de la stat. Şi, desigur, cele mai mari subvenţiile primesc cele mai mari ferme. De fapt, sistemul de subvenţionare a agriculturii industriale este un mod de a sprijini cu bani publici giganticele corporaţii transnaţionale din domeniul agricol. Politicile guvernamentale şi nu ineficienţa au distrus în SUA mica fermă de familie, aşa cum, în România, agricultura ţărănească şi satul românesc au fost distruse de comunişti, şi nu de către o pretinsă înapoiere a agriculturii tradiţionale.

Americanii, ca şi comuniştii, au întreţinut cultul tractorului, al agriculturii mecanizate. Tractorul simbolizează trecerea de la o agricultură bazată pe energia solară gratuită la una dependentă de combustibili fosili şi o lungă listă de furnizori.

Ferma industrială are un singur avantaj: foloseşte mai puţină forţă de muncă. Nu se ia însă în consideraţie faptul că mai puţină forţă de muncă în agricultură înseamnă mai multă mecanizare, care cere o enormă cantitate de energie neregenerabilă. De fapt, dacă ne gândim mai bine, nu se economiseşte nici măcar forţa de muncă. Când un fermier foloseşte un tractor care trage după el o combină pentru a recolta grâul, acel fermier utilizează forţa de muncă urbană din rafinăriile de petrol şi din industriile extractivă, siderurgică şi constructoare de maşini. Dacă agricultura de tip industrial n-ar fi subvenţionată şi fermierii ar trebui să plătească toate aceste costuri, ineficienţa sistemului ar deveni evidentă.

Sistemul de tip industrial de producere a alimentelor din SUA consumă zece calorii de energie fosilă pentru obţinerea fiecărei calorii de energie înmagazinată în hrană.

Industrialismul este o paradigmă moartă. Este foarte eficient în a extrage energiile înmagazinate în sol, subsol, în apă, aer, plante, animale şi oameni, dar nu oferă stimulente pentru ca aceste energii să se reconcentreze, să se adune la un loc, pentru a fi reutilizate în viitor. Sistemul industrial-tehnologic este interesat doar de „investiţiile extractive”, adică investeşte doar în mijloacele de exploatare, fără să investească în resursele regenerabile, în cele care asigură viitorul. În sistemul economic actual, majoritatea investiţiilor, inclusiv cele din agricultură, sunt evaluate în termeni de „valoare prezentă netă”, nicidecum de valoare pentru generaţiile viitoare.

Acest mod de gândire este considerat normal de mulţi dintre noi. El este însă o anomalie. Industrialismul nu-i altceva decât o patologie a spiritului uman.

Trebuie să abandonam iluziile agriculturii industriale şi să revenim la agricultura tradiţională.

Astăzi, pentru România renaşterea agriculturii tradiţionale ar fi mană cerească. Sfintele Scripturi ne spun că hrana, înainte de orice, este expresia domniei lui Dumnezeu asupra creaţiei şi a iubirii sale faţă de oameni. Este un semn al prezenţei lui Dumnezeu: „Iată, eu le voi ploua pâine din cer”. Episodul biblic al manei cereşti exprimă semnificaţia adâncă a agriculturii tradiţionale. Hrana nu este un produs, ci un dar de la Dumnezeu de care trebuie să ne îngrijim cu atenţie. Creştinii ştiu că trebuie să se roage pentru pâinea „cea spre fiinţă” sau, în altă traducere interpretativă, „cea de toate zilele”.

Agricultura tradiţională există în cadrul unei economii smerite care ţine cont de limite. O agricultură care înţelege că noi toţi existăm în cadrul altei economii – economia lui Dumnezeu, de la care toate ne vin. Este vorba de Marea Economie a creaţiei, aşa cum o numeşte Wendell Berry, un celebrul scriitor agrarian din SUA. În această economie totul se leagă, este interconectat, totul creşte într-o imensă Biserică. Agricultura tradiţională este smerită, ştie să se conformeze Marii Economii a lui Dumnezeu. În fiecare zi, ţăranului i se oferă mărturii multiple ale bunătăţii şi puterii divine, de la germinaţia seminţelor până la creşterea holdelor şi sănătatea vitelor. Când ţăranul este smerit, are credinţă şi respectă creaţia lui Dumnezeu, el ştie că nu are de ce să se teamă de greutăţi.

După 1990, agricultura noastră ar fi putut să cunoască o mare renaştere. Din păcate, autorităţile statului au continuat să fetişizeze sistemul de agricultură industrială, aşa-zisele „elite intelectuale” au dispreţuit ţărănimea, iar ţăranii şi-au luat lumea în cap, au părăsit ogoarele şi au plecat în Occident, unde au devenit proletari agricoli. Printr-o politică premeditată de falimentare a agriculturii româneşti, ţăranul a fost obligat să-şi abandoneze rolul tradiţional de iconom al Proprietarului divin, altfel spus, a renunţat să mai protejeze şi administreze creaţia lui Dumnezeu.

Obiective privitoare la agricultura tradiţională

Vom milita pentru restaurarea iconomiei, a relaţiilor ţăranului cu Dumnezeu, cu natura şi cu semenii lui de la sat şi de la oraş. Această restaurare a relaţiilor stricate nu se face în vorbe, ci prin măsuri şi fapte concrete.

Nici agricultura, ca orice altceva, fie ea şi agricultură tradiţională, nu are viitor fără Dumnezeu.

Vom dezvolta economii agricole locale (EAR). O agricultură smerită nu se poate dezvolta armonios decât în cadrul unor economii agricole locale multiple şi diversificate. EAR-urile ar trebui să devină un obiectiv prioritar al statului din mai multe motive. Ele ar furniza ţării hrană de calitate care este un factor-cheie în asigurarea stării de sănătate fizică; ar asigura autonomia alimentară a României şi ar constitui una dintre bazele producţiei pentru export; ar îmbunătăţi în mod substanţial ocuparea forţei de muncă prin relocalizarea ei în zonele rurale; ar păstra tradiţiile şi valorile româneşti şi ar promova solidaritatea socială.

Pentru a realiza în mod concret aceste obiective, vom milita ca statul să-şi folosească resursele pentru a susţine cu prioritate ţăranii individuali, gospodăriile de subzistenţă şi semisubzistenţă, fermele mici şi mijlocii care produc în mod sustenabil hrană sănătoasă.

Vom încuraja pieţele ţărăneşti locale şi vom lua măsuri ferme împotriva „mafiei”.

Vom dezvolta agricultura sprijinită de comunitate (metodă de cooperare între producător şi consumator prin care se asigură produse de calitate, pe bază de abonament sau de contracte de tipul „risc şi recompensă” – metoda „Coşul ţărănesc”).

Întrucât economiile agricole locale nu există separate, vom încuraja parteneriatul dintre persoană și familie, familie si vecini (comunitatea locală), dintre comunitatea locală și regiune, regiune și națiune, națiune și comunitatea de destin a națiunilor. În plan economic, lucrător și firmă, firmă și comunitate, sat şi oraș (regiune), regiune şi naţiune, naţiune şi vecinii ei.

Vom milita consecvent pentru restaurarea încrederii în principiile și acțiunile cooperatiste. Fără cooperative și alte forme de asociere similară, agricultura tradiţională românească va pieri și, odată cu ea, satul românesc. Sfintele Scripturi, Sfinții Părinți, întreaga experiență istorică a creștinismului pune cooperarea întru Hristos drept fundament al societății.

Cooperarea creștină respectă trei mari principii. Resursele sunt împarțite în mod voluntar, așa încât fiecare să-și aibă asigurate necesitățile de bază. Al doilea principiu se referă la luarea deciziilor într-un mod care să prevină concentrarea puterii și bogăției în câteva mâini. Al treilea principiu se referă la faptul că legile comune sunt aplicate într-o manieră care maximizează responsabilitatea personală.

Vom ajuta la înfiinţarea în agricultura românească, precum și în alte domenii, de asociații cooperatiste care să funcţioneze pe baze creștine. Le-am putea numi comuniuni economice. Comuniunile economice creștine ar putea colabora fără probleme cu cooperativele seculare. Un exemplu celebru ni-l furnizează cooperativele Amishilor din SUA. De exemplu, cooperativele Green Field Farms (ale amishilor), care aplică restricții religioase clare, au fost recunoscute și s-au înfrațit cu Organic Valley, cea mai mare cooperativă de produse biologice din SUA.

Vom traduce principiile cooperatiste şi principiile sustenabilității în termenii eticii creştine, asociindu-le valorilor de smerenie, înfrânare, jertfire, modestie, cumpătare, dăruire.

Vom restaura circuitul dăruirii și solidarității, fără de care „circuitul capitalului” reduce întreaga realitate la profit și relațiile interumane la tranzacții comerciale între niște „străini”.

Trebuie să reînvăţăm să funcționăm în cadrul Marii Economii divine. Suntem creații ale lui Dumnezeu, care ne-a dat în dar persoana noastră, familia din care facem parte și această țară – și de toate acestea trebuie să avem grijă, pentru a răspunde dragostei Sale nemărginite.

Autor: Călin Georgescu

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. Agricultura este forma noastra de a exploata Mama Natura, luind din ea mai mult decit ne da. Cindva, cind eram culegatori si vinatori, luam din ea cit ne dadea ea si uneori era nevoie de spatii mari ca sa ne agonisim hrana, pentru ca in natura nu se gaseste decit rareori concentrata in anumite locatii. cind am inceput sa stimulam anumite plante si animale sa creasca mai repede, cind le-am aparat de ceilalti si cind le-am inchis linga casa noastra s-au nascut agricultura, zootehnia si … proprietatea ! De aici pina la razboaie si politica n-a mai fost decit un pas. Oamenii si-au creat o nisa ecologica ce iese din tiparele naturii si uneori chiar intra in contradictie cu ea. Desi pe termen scurt natura ne taxeaza fara probleme, pe termen lung razboiul ei e pierdut . De fapt, razboiul nostru cu noi insine l-am pierdut de prima data cind o femela umana a aruncat o mina din grauntele care ii prisoseau si si-a insemnat locul ca sa mai vina pe acolo in sezonul viitor… Asemeni noua mai fac si alte specii – elefantii darima arborii mari ca sa faca loc ierbii si lastarilor tineri cu care se hranesc, marii pradatori isi apara terenurile de vinatoare de intrusi, furnicile aduc in musuroi niste pureci de plante pe care ii hranesc cu frunze ca sa le dea un suc dulce cu care le se hranesc etc. – dar nici unele n-au iesit din limitele permise de natura … doar noi ! Si vom plati curind pretul acestei tumefiatii !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.