De-a alocaţia

Dan Marian

Pesediştii se mândresc cu dublarea alocaţiilor copiilor, după ce iniţial s-au împotrivit din toate puterile, inclusiv în Comisia de Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor. Toţi cei trei parlamentari vasluieni membri ai comisiei, Adrian Solomon, Irinel Stativă şi Toader Dima, au votat împotrivă. De cealaltă parte, liberalii au votat majorarea în absența pesediștilor de la vot, hotărâți să se împopoțoneze drept apărători ai familiei și mai socialiști decât așa-zișii social-democrați.

„Salut promulgarea legii care dublează alocaţiile. Avem fonduri pentru a începe plata lor! Azi – zi importantă: TVA redus şi alocaţii duble!”, a scris premierul Victor Ponta pe o platformă de social-media.

Cu amendamentul trecut prin Camera Deputaţilor împotriva voinţei lor, pesediştii au ajuns acum să se mândrească peste poate cu măsura socială prin care suma lunară primită de copii a crescut de la 42 la 84 de lei începând de la mijlocul lui 2015.
Problema lor a fost că, înainte de votul în plen, Comisia de Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor, dominată de pesedişti, dintre care trei vasluieni (Adrian Solomon, deputat de Bârlad, Irinel Stativă – Murgeni şi Toader Dima – Huşi), a respins fără milă propunerea liberalilor de dublare a alocaţiilor.

„PNL a promovat amendamentul. Ponta şi PSD încearcă acum să confişte mediatic o măsură bună, după ce s-au împotrivit în primă instanţă. Măsura dublării alocaţiilor a fost iniţiată de PNL şi susţinută de societatea civilă. Le mai atragem atenţia că diferenţierea alocaţiilor e neconstituţională, lucru stabilit deja de Curtea Constituţională, în 2006. PNL nu se opune acordării unor ajutoare suplimentare copiilor, dar consideră că acestea trebuie să fie în afara alocaţiei de 84 de lei” – Dan Marian, co-preşedinte PNL Vaslui.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.