Haita

Andrei Plesu Gabriel Liiceanu Horia Roman Patapievici

E ca la Radio Erevan: Liiceanu urlă ca din gură de şarpe că Breban vrea să-l împuşte. Pe el dar şi pe Patapievici. Pleşu se solidarizează cu Liiceanu şi face vocea a II-a: treceţi-mă şi pe mine pe listă. Patapievici e ca şi mort. Silabiseşte cadaveric. Deja glonţul lui Breban l-a străpuns. Iar Breban se traduce din română în română: nu am zis că l-aş omorî eu ci polonezii; şi nici n-am pomenit numele lui Liiceanu ci doar pe al lui Patapievici.
Că Liiceanu nu are nimic mai preţios pe suflet decât pomădata sa carcasă pe care o simte permanent vânată de inamici mefistofelici, vezi episodul cu sticlele de vin otrăvit primite în dar de la Virgil Măgureanu, ştiam de mult şi din numeroase istorii povestite de el însuşi sau de victimele fandaxiilor sale.
Ce mă miră într-o oarecare măsură este sindromul de urechism al amicului său, Andrei Pleşu, care e gata să ia de bune zvonuri grave, fără să le verifice, şi, apoi să construiască, pe acceptarea lor convenabilă, o spumoasă broderie de salivă stuchită savant.

„Aud că dl Nicolae Breban a cerut, într-o şedinţă de secţie a Academiei Române, ca domnii Patapievici şi Liiceanu să fie împuşcaţi pentru lipsă de patriotism”. Cum, maestre? Doar „aud”? Dar celelalte simţuri? Dar văzul? Nu ar da mai multă siguranţă în faţa capcanelor ridicolului? O certitudine nu e mai bună decât un zvon? La astfel de şedinţe există înregistrări, stenograme. Nu vă interesează adevărul? Ce adevăr, amice, ai înnebunit? Pretextul contează, nu adevărul. Să-l burduşim pe mişel. Acum e clar! Dacă cumva „rătăcitul” Breban o fi spus ce zice el şi nu ce fantasmează amicul Liiceanu, ce ar însemna? Să nu mai scriu minunăţie de savarină, atât de erotică pentru fanii mei de mână dreaptă, cu mănuşă absorbantă?
Eu nu ştiu care o fi adevărul: că domnul Breban a scăpat-o de la microfonul Academiei şi acum o dă la întors, teutonic, sau că, dimpotrivă, explicaţia dânsului este cea valabilă şi distinşii intelectuali băsişti interpretează aria căprioarei pentru a-l comemora pe Labiş. Aşa, ca o impresie, după antecedente, aş pune mai mult preţ pe ceea ce susţine oricine i-ar acuza pe distinşii intelectuali că patetizează „oportunistic”, decât pe ceea ce susţin aceştia, care în trecut au susţinut că Băsescu merita să fie susţinut.
Cer, spre lămurire, stenograma/înregistrarea discursului incriminat! Să văd eu, negru pe alb, sau să aud eu, cu urechile mele, blasfemica intervenţie a academicianului terminator. E atât de simplu: sau a zis ce reclamă Liiceanu şi îngână după ureche Pleşu, sau a zis ce susţine el însuşi, autorul, şi nici vorbă de mai mult.
Dacă Academia Română, din restrişti logistice, nu a putut să realizeze sau nu mai are înregistrarea respectivă, apelez la memoria de serviciu a naţiunii noastre orale, la domnul general Coldea şi minunatele sale înregistrări ambientale, să ne furnizeze proba de barbarie a acestui taliban antibăsist care este academicianul Nicolae Breban. Dă-ne frate înregistrarea în care vampirul de la Contemporanul a solicitat închirierea plutonului de la Târgovişte ca să ofilească cu suflul lui de sulf această selectă plantaţie de Lamium Purpureum ce a invadat ICR-ul patapievician şi acum e în pericol de exterminare.
Atâtea dileme esenţiale se pot rezolva simplu, prin probe audio – video. Să dăm şi o utilitate populară ascultacilor noştri necruţători.
Faceţi publică stenograma discursului de la Academie al lui Nicolae Breban şi vom elucida misterul. La o adică, eu voi recunoaşte că am greşit pariind pe Breban în această controversă. Întrebarea este dacă, la cealaltă adică, Andrei Pleşu îşi va recunoaşte greşeala şi Gabriel Liiceanu îşi va cere scuze?
Nu vi se pare palpitant?

Autor: Contele de Saint Germain

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.